O viaţă dedicată străvechiului Tomis. Doina Păuleanu
Anul care a trecut, unul dintre cei mai grei pe care noi i‑am trăit, ne‑a lăsat, în afara lecţiei că suntem cu totul neputincioşi atunci când Dumnezeu îngăduie să se reverse asupra umanităţii tot răul pe care chiar ea şi l‑a provocat, imensul gol al pierderii unor oameni valoroşi, adevărate repere culturale şi morale.
Şi dacă astăzi, din nou, ca şi în numărul trecut, voi evoca un om drag, special şi cu totul de neînlocuit, o voi face doar pentru că aşa a fost rânduit prin voinţa de necontrazis a Celui care ne‑a trimis pe fiecare în lume. Îmi propusesem un cu totul alt subiect pentru numărul din ianuarie, dar mă văd nevoită să‑l amân pentru că, pe 23 decembrie 2020, chiar în ajunul Crăciunului, a plecat către ceruri Doina Păuleanu, critic şi istoric de artă, curatoare, scriitoare, om de cultură desăvârşit, cu o implicare de neegalat în viaţa culturală a cetăţii, îndeosebi a Constanţei, oraşul care a adoptat‑o încă de la terminarea facultăţii, în 1971, şi căruia Doina Păuleanu i‑a dăruit, spre a‑l face cunoscut şi iubit, toată priceperea, talentul şi erudiţia ei.
Rar mai poţi întâlni astăzi un om care să fi lucrat într‑un singur loc cu devotamentul unei vieţi întregi. Aşa a fost ea. Mai întâi muzeograf la Muzeul de Artă din Constanţa, apoi, din 1990, director al acestei prestigioase instituţii de cultură care a înflorit, ocupându‑şi binemeritatul loc printre primele muzee de gen din ţară, poate chiar al doilea după Muzeul Naţional de Artă al României. Prin eforturile acestei neobosite şi entuziaste cercetătoare, instituţia constănţeană deţine în patrimoniul său una dintre cele mai mari colecţii de artă modernă din România, din care fac parte opere inestimabile, semnate, între alţii, de Nicolae Grigorescu şi Nicolae Tonitza.
Citeam, recent, că la propunerea Consiliului Judeţean Constanţa, muzeul condus timp de peste trei decenii de Doina Păuleanu ar urma să‑i poarte numele. Acesta ar fi, cred, singurul gest de
recunoaştere profundă a dăruirii şi a implicării ei în viaţa culturală a Tomisului, străvechiului oraş‑port de la Marea Neagră. În ziua când a fost petrecută pe ultimul drum, înapoi la Braşov, locul naşterii sale, pe 24 decembrie, a avut loc un splendid gest al oficialităţilor constănţene care au dezvelit bustul Reginei Maria, pregătit minuţios de Doina Păuleanu pentru acest eveniment, o lucrare în bronz deosebit de frumoasă, realizată de sculptorul Oscar Han şi care provine de la Balcic. În 1932, Octavian Moşescu, celebrul primar iubitor de artă şi de artişti, îi comandase lui Oscar Han lucrarea, dezvelită în 1933. La cedarea Cadrilaterului, când şi Balcicul a intrat în componenţa statului bulgar, bustul Reginei Maria a ajuns la Constanţa şi nu şi‑a găsit multă vreme locul. Doina Păuleanu l‑a identificat în depozitul Muzeului de Artă din Constanţa, urmând să îl pună în valoare, aşa cum se cuvenea. Pe 27 noiembrie 2020, sculptura a fost ridicată pe un soclu aşezat în faţa muzeului constănţean de artă, într‑un spaţiu special amenajat. Era un proiect de suflet al inimoasei directoare şi mai trebuia doar ca, în cadrul unei ceremonii oficiale, bustul Reginei să fie dezvelit.
Se cuvine să fac o precizare importantă. Criticii şi istoricii de artă din România contemporană, dintre cei reali, cu studii de specialitate (pentru că un număr de impostori, îndeosebi de prin presă, se declară istorici de artă), nu sunt foarte numeroşi. E o breaslă actualmente restrânsă şi, din păcate, destul de inertă. Şi mai puţini sunt cei care, spre amurgul vieţii, se pot lăuda cu o operă solid construită. De aceea, fără nici o reţinere, afirm că Doina Păuleanu a fost cea mai prolifică dintre noi, iar în zona de artă modernă, în care era expertă, cu siguranţă, cea mai bună. O dovedesc numeroasele volume publicate şi studiile de specialitate ce împletesc ştiinţa de carte cu rigoarea cercetătorului, pasiunea pentru subiectele abordate cu un talent literar incontestabil. Voi aminti doar câteva dintre cărţile semnate de Doina Păuleanu, o bună parte dintre ele fiind dedicate Constanţei şi Dobrogei, pe care le‑a iubit fără reţinere: „Constanţa. Aventura unui proiect european” (2005), „Cazinoul din Constanţa” (2003), „Constanţa 1878‑1928. Spectacolul modernităţii târzii” (2005), „Catedrala Sf. Apostoli Petru şi Pavel Constanţa” (2008), „Moscheea Regală Carol I din Constanţa” (2010), „Singularitate şi reconstrucţie imaginară. Pictori români la Balcic”, „Peninsula misterioasă – Incursiune în istoriile Constanţei”, ultimul sa carte publicată în 2019 şi căreia intenţionez să‑i scriu o promisă recenzie.
De Doina Păuleanu mă leagă o de neuitat prietenie şi o caldă colaborare, desfăşurată pe parcursul a peste două decenii. Am cunoscut‑o în 1997, la Constanţa, atunci când aveam să întâlnesc în spaţiul miraculos al Dobrogei şi alţi doi oameni de care m‑am legat pentru totdeauna: profesorul şi arheologul Alexandru Suceveanu, directorul ştiinţific al şantierului arheologic de la Histria, sculptorul Mircea Enache, artista decoratoare Victoria Caraiman Pastuch. În anul 2002 Doina Păuleanu a primit cu generozitate să‑mi pună la dispoziţie sălile dedicate expoziţiilor temporare ale Muzeului de Artă din Constanţa pentru o expoziţie cu totul nonconformistă al cărei curator eram: „Neorealismul neurotic românesc”. Expoziţia reunea lucrările celei mai tinere generaţii de artişti români, marcaţi, fiecare în felul lui, fie de trecerea prin comunism, fie de şocurile tranziţiei. O expoziţie itinerantă, de amploare, care a stârnit controverse, dar pe care Doina Păuleanu a creditat‑o fără reţinere. A fost una dintre cutezanţele de început ale activităţii mele de curator şi critic de artă. Mai târziu, în 2008, din nou am găsit în Muzeul de Artă din Constanţa un partener serios pentru un demers recuperator esenţial. Prin forţa împrejurărilor, o descoperisem de puţin timp pe cu totul uitata pictoriţă nonagenară Medi Wechsler Dinu, miraculos supravieţuitoare a generaţiei de pictori interbelici, o împătimită a Balcicului. Doina Păuleanu a primit în sălile Muzeului de Artă de la Constanţa prima expoziţiei retrospectivă a artistei (i‑au urmat multe altele, în alte spaţii), precum şi o consistentă donaţie de lucrări realizate de Medi Wechsler Dinu la Balcic. Catalogul realizat de Fundaţia HAR („Habitat şi Artă în România”) a însoţit evenimentul şi conţine întreaga serie de lucrări donate de pictoriţă muzeului.
În vara lui 2020, când am trecut prin Constanţa, am fost în vizită la Muzeul de Artă, bucurându‑mă de reîntâlnirea cu Doina Păuleanu. Ne‑am făcut planuri. Urma ca în luna octombrie să aibă loc un simpozion dedicat epocii lui Oscar Han, la care mă invita să particip, precum şi dezvelirea oficială a bustului Reginei Maria. Niciunul dintre evenimentele programate n‑a mai avut loc, din pricina agravării epidemiei. Nu ştiam atunci, în luna iulie, că era ultima mea întâlnire cu Doina Păuleanu. N‑aveam cum să‑mi imaginez că molima o va lua dintre noi în plină forţă creatoare. Încă mi‑e greu să accept că nu mai e. O am tot timpul în faţa ochilor, cu zâmbetul ei neşters de pe chip, cu tonusul ei extraordinar, cu voinţa ei de a pune mereu ceva în mişcare. Ca şi în cazul doamnei Cătălina Velculescu, spun cu toată convingerea că am pierdut oameni cu adevărat de neînlocuit. Dacă Dumnezeu ne va mai îngădui pe aici, suntem datori să nu‑i lăsăm uitării şi, pe cât posibil, să le ducem mai departe voinţa de a lăsa ceva în urmă, de a le termina proiectele întrerupte atât de brusc şi neaşteptat.
Ca să‑mi duc la îndeplinire făgăduinţa, în numărul viitor voi prezenta ultima carte a Doinei Păuleanu: Peninsula misterioasă – Incursiune în istoriile Constanţei (Monitorul Oficial, Bucureşti, 2019).
■ Scriitor, istoric al artelor, publicist
Luiza Barcan
