Pruncului Elis
Elis, când mierla în pădurea neagră cântă,
Acesta ţi‑e sfârşitul.
Buzele tale beau albastra răcoare a stâncilor izvor.
Lasă, când fruntea‑ţi firav sângerează
Străvechi legende
Şi‑ale păsărilor întunecate mărturii de zbor.
Tu însă mergi în noapte cu paşi moi,
Cea‑n care‑atârnă struguri purpurii
Şi tu‑n albastru braţele‑ţi întinzi.
Un rug aprins răsună,
Mondenii ochi unde îţi sunt.
O, de cât timp ai murit, Elis.
Ţi‑e trupul o zambilă
În care degetul de ceară un călugăr îşi cufundă.
O grotă neagră ne e tăcerea,
Din care, rar, un animal blajin păşeşte
Şi‑ncet el geana grea coboară.
Pe fruntea‑ţi se prelinge neagra rouă,
Ultimul aur al stelelor căzute.
Comentarii
Acesta este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase poeme dintre toate poemele lui Trakl; a fost ales de autor pentru două selecţii de poezie, şi anume Poezii şi Sebastian în vis (acolo, imediat după acest poem urmează poezia cu titlul Elis). Aceasta ocupă un loc special în autoevaluarea autorului. Astfel, Rainer Maria Rilke[1] îi scrie în 1915 lui Ludwig Ficker, după lectura volumului Sebastian în vis: „Înţelegem că împrejurările în care poate lua naştere un vis sunt unice şi irepetabile pentru sunete”. Acest enunţ se aplică într‑adevăr în mod special acestui text care pare a se fi ivit dintr‑un vis plin de sunete. Cuvintele alunecă aproape prea netede; în cele mai dulci melodii declinul devine un ritual. Astfel, dominaţia sunetelor împăciuitoare par a aluneca dincolo pragul kitsch‑ului admis. Figura personajului Elis este legată de persoana minerului Elis Fröbom, care a trăit în secolul al XVII‑lea şi a cărui viaţă a fost prelucrată de E.T.A. Hoffmann[2] (Minele din Falun, 1818) şi Hugo von Hofmannsthal[3] (Minele în Falun, 1906). Tânărul Elis Fröbom a murit într‑un accident, în ziua nunţii sale, şi abia decenii mai târziu a fost găsit cadavrul său intact. La Trakl acest lucru se intercalează cu figura lui Hyakinthos[4] din mitologia greacă. Şi figura lui Endimion[5] se reflectă în „ochii mondeni” (ca în Muza serii sau în motivul peşterii, al golului). Acest lucru aduce la suprafaţă referirea la ceea ce putem numi Pruncii mitologici. Aceasta poate fi interpretată şi ca fiind o „calamitate cosmică”. În acest context, textul devine lizibil ca o evocare a desfiinţării diferenţelor dintre sexe, o reîntoarcere într‑o lume mitologică. Acum devine clar, cert, cât de subtilă este actualizarea: „Când fruntea‑ţi firav sângerează” şi „în care degetul de ceară un călugăr îşi cufundă”, trimiterea la o teribilă nenorocire nerostită. Aici se situează relaţia deosebită cu sora lui, Margareta, caracterizată ca maică sau călugăriţă (ca în Melancolie, de exemplu).
■ Poet, eseist, publicist, traducător şi editor
Note:
[1] Rilke, Rainer Maria (1875‑1926), scriitor austriac, unul dintre cei mai importanţi poeţi de limbă germană. A scris şi proză, precum şi studii despre cultură.
[2] Hoffmann, Ernst Theodor Amadeus – E T.A. (1776‑1822), scriitor german romantic de proză fantastică, jurist, compozitor, critic muzical. Povestirile lui au influenţat mult literatura secolului al XIX‑lea.
[3] Hofmannsthal, Hugo Von (1874‑1929), dramaturg, poet şi eseist austriac, exponent de valoare al modernităţii vieneze.
[4] Hyakinthos, erou din mitologia greacă, un frumos spartan, iubit de zeii Apollo şi Zephiros.
[5] Endimion (ENDYMION), în mitologia greacă – un tânăr de o frumuseţe rară, păstor, vânător, sau rege. Legenda spune că a ales somnul veşnic pentru a rămâne pentru totdeauna tânăr. A fost iubit de Selena, zeiţa lunii, care venea la el în fiecare seară în timp ce dormea.
