În parteneriat cu Academia Română Omul şi limbajul | Centenar Eugen Coşeriu
Muzeul Naţional al Literaturii Române a organizat evenimentul Omul şi limbajul, dedicat împlinirii a 100 de ani de la naşterea lingvistului, scriitorului şi profesorului excepţional care a avut viziunea şi înţelegerea specifice unei construcţii intelectuale veritabile. La eveniment au susţinut prezentări doamna Maria Marcela Dos Santos, consilieră şi responsabilă a Secţiunii Consulare în cadrul Ambasadei Republicii Orientale Uruguay în România, prof. univ. dr. Nicolae Saramandu, CS I, director al Departamentului de dialectologie, geografie lingvistică, fonetică şi onomastică din cadrul Institutului Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti, membru corespondent al Academiei Române, şi prof. univ. dr. Emil Ionescu, decanul Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti. Întâlnirea a fost moderată de conf. univ. dr. Alexandru Nicolae, Facultatea de Litere, Departamentul de Lingvistică, Universitatea din Bucureşti, şi CS II la Institutul Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti al Academiei Române. La eveniment au fost prezenţi, de asemenea, doamna Begoña Magraner şi domnul Víctor M. Arbe, reprezentanţi ai Institutului Cervantes.
Eugen Coşeriu (1921‑2002) debutează cu Mozaic arab, publicat în revista Itinerar, din Chişinău. Scrie eseuri de critică literară, proză scurtă şi versuri. În 1939, studiază filologia, filosofia şi dreptul la Universitatea din Iaşi, unde îi are ca profesori pe Iorgu Iordan, G. Călinescu (care îl portretiza pe „pretânărul baasarabean”, „turbulent, dar lesne orientabil în toate ramurile culturii”), Octav Botez, Gh. I. Brătianu. Obţine o bursă din partea Institutului Italian de Cultură din Bucureşti pentru a studia la Roma, apoi la Padova, timp de un an, în perioada 1944‑1945, şi, ulterior, la Milano, în 1949. La Roma, îşi va susţine licenţa sub îndrumarea slavistului Giovanni Maver, iar în filosofie, la Milano, sub îndrumarea lui Antonio Banfi. A lucrat ca redactor la ziarul Corriere Lombardo, a fost lector la Universitatea din Milano şi traducător al volumelor Artă şi valoare, Orizont şi stil de Lucan Blaga. În 1951, călătoreşte în Uruguay, unde este desemnat profesor de lingvistică la Universitatea din Montevideo şi profesor de lingvistică generală şi hispanistică la Instituto de Profesores Artigas. Primeşte cetăţenia uruguayană. Ca profesor invitat, ţine cursuri la Universitatea Malaga şi la Universitatea Navarra, din Spania, la Universitatea din Coimbra (Portugalia), iar din 1961 şi până în 1963, la Universităţile din Bonn şi Frankfurt. Ultima parte a carierei sale este legată de Universitatea din Tübingen (Germania), unde predă lingvistica romanică până în momentul pensionării, în 1991, şi unde se stinge din viaţă, în 2002. A fost membru de onoare al Academiei Române, al Academiei Norvegiei, Academiei Finlandei, al Academiei Braziliene şi al Academiei din Heidelberg. A ocupat funcţia de preşedinte al Societăţii Internaţionale de Lingvistică Europeană în perioada 1969‑1970.
Împlinirea a 100 de ani de la naşterea lingvistului român constituie o oportunitate pentru diferite instituţii din ţară şi din străinătate să organizeze evenimente şi proiecte dedicate, cum ar fi
conferinţa internaţională Coseriu’s linguistics – origin and actuality, care va avea loc la Universitatea din Zürich (Elveţia), în parteneriat cu Arhivele Eugenio Coşeriu – Prof. Dr. Wiltrud Mihatsch, Romanisches Seminar der Universität Tübingen; o serie de lecturi publice la Universitatea din Zürich, un concurs de traduceri organizat de Cercul Literar Magia cuvântului, la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii de Stat din Moldova; o serie de prezentări la Catedra de Studii Umaniste Eugen Coşeriu din Montevideo (Uruguay); publicarea unor articole de specialitate în revista academică Concordia Discors vs Discordia Concors: Researches into Comparative Literature, Contrastive Linguistics, Cross‑Cultural and Translation Strategies. Având în vedere complexitatea organizării evenimentelor, precum şi diversitatea acestora, a fost creată o hartă care să reprezinte toate intervenţiile, publicaţiile şi conferinţele susţinute cu ocazia centenarului Eugen Coşeriu.
Dante – 700 | „Pentru a revedea stelele”
Biblioteca Academiei Române a găzduit o serie de evenimente care au început cu vernisajul expoziţiei „Dante – 700 | Pentru a revedea stelele”, prilejuit de împlinirea a 700 de ani de la moartea marelui poet italian Dante Alighieri, personalitate ce a marcat prin opera şi gândirea sa cultura europeană şi universală. La vernisaj au luat cuvântul acad. Ioan‑Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, ES Monseniorul Miguel Maury Buendía, Nunţiu Apostolic în România şi în Republica Moldova, ES Alfredo Maria Durante Mangoni, Ambasador al Italiei în România, prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române şi director general al Bibliotecii Academiei Române, Cristina Popescu, director general Romfilatelia, precum şi curatorii expoziţiei – Gabriela Dumitrescu şi prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul general al Muzeului Naţional al Literaturii Române.
Au fost expuse în premieră 21 de lucrări de grafică semnate de maestrul Marcel Chirnoagă, aflate în patrimoniul Muzeului Naţional al Literaturii Române, lucrări inspirate de Infernul, primul volum din opera capitală a lui Dante, Divina Comedie. Pe simeză s‑au aflat, de asemenea, mini‑gravuri în linoleum, realizate de Mac Constantinescu, şi ilustraţii la ediţia din 1935 a volumului Infernul, Editura Scrisul Românesc. Alături de acestea au fost prezentate publicului incunabule şi ediţii rare din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, precum şi manuscrisele celebrei traduceri din Divina Comedie realizată de poetul George Coşbuc. În cadrul vernisajului a fost lansată emisiunea întregului poştal Dante Alighieri, emisă de Romfilatelia.
Expoziţia „Dante – 700 | Pentru a revedea stelele” se înscrie într‑un ciclu de manifestări culturale organizate de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Academia Română, Biblioteca Academiei Române, Institutul Cultural Român, Romfilatelia şi Teatrul „Nottara”.
Expoziţia organizată la Biblioteca Academiei Române a rămas deschisă pe toată perioada manifestărilor, în intervalul 1‑10 septembrie 2021.
***
Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Academia Română, Biblioteca Academiei Române şi cu sprijinul Institutului Cultural Român, a organizat Colocviul internaţional Dante Alighieri – 700, prilejuit de împlinirea a 700 de ani de la moartea poetului, filosofului şi omului politic Dante Alighieri, personalitate complexă a culturii europene şi universale. Colocviul face parte dintr‑un proiect amplu, organizat în colaborare cu partenerii menţionaţi mai sus, precum şi cu Romfilatelia şi Teatrul Nottara, care cuprinde expoziţia‑eveniment Dante – 700 | „Pentru a revedea stelele” | Ilustratori români ai operei lui Dante – Mac Constantinescu şi Marcel Chirnoagă – incunabule şi ediţii rare (Biblioteca Academiei Române, Sala Theodor Pallady, 1 – 10 septembrie 2021), precum şi spectacolul Călătoria lui Dante, recital extraordinar al actorului Emil Boroghină, care a avut loc în data de 11 septembrie 2021, la Teatrul Nottara.
Programul colocviului a reunit scriitori şi specialişti din ţară şi din străinătate, care şi‑au propus să discute pe marginea actualităţii şi moştenirii lui Dante Alighieri în cultura română, europeană şi universală, de la primele comentarii la Divina Comedie, din timpul vieţii autorului, până la cele mai recente studii şi traduceri ale operelor sale, despre construcţia personajelor, precum şi despre ilustraţiile lui Botticelli la capodopera dantescă. Cuvântul de deschidere, rostit în Amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu, Biblioteca Academiei Române din Calea Victoriei 125, le‑a aparţinut acad. Ioan‑Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române, Excelenţei Sale, Domnul Alfredo Maria Durante Mangoni, Ambasador al Italiei în România, Mirel Taloş, Preşedintele Institutului Cultural Român, şi prof. univ. dr. Ioan Cristescu, Director general al MNLR. O scurtă intervenţie despre semnificaţia sărbătoririi lui Dante, primul mare poet al Europei în contextul atacurilor împotriva culturii europene, a avut‑o Ana Blandiana: Liberta va cercando, ch’e si cara. Bruno Mazzoni s‑a referit la actualitatea lui Dante. Dincolo de bine cunoscuta formulare oferită nouă de Italo Calvino (‘classico’ è un testo che „non ha mai finito di dire quel che ha da dire”), îmi place să cred – susţine Bruno Mazzoni – că opera lui Dante are o modernitate cu totul aparte, în primul rând pentru că a inovat, după cum se ştie, compunând Divina Commedia nu în latină, după obiceiurile vremii, ci în „volgare”, dar şi pentru faptul că a introdus pentru prima dată în spaţiul literar – un lucru rar întâlnit, din păcate, în secolele următoare – o îmbinare inedită între cultura ştiinţifică (deja experimentată de el în Convivio, un fel de enciclopedie laică) şi poezia religioasă şi nu numai. Laszlo Alexandru a vorbit Despre empatie la Dante.
Divina Comedie a atras atenţia şi a rămas în percepţia marelui public prin osatura etică a discursului său artistic, prin pedepsele înfiorătoare şi torturile groaznice la care sunt supuşi păcătoşii din Infern şi Purgatoriu. Aceste detalii de suprafaţă au adus‑o în apropierea romanelor gotice sau de factură horror, iar Dante şi‑a atras reputaţia de om aspru, încrâncenat şi mereu nemulţumit. Totuşi, la o privire mai atentă, se pot identifica anumite pasaje, în care poetul îşi atenuează condamnările sau îşi potenţează surprinzător recompensele, ştirbind regulile filosofico‑teologice pe care le‑a plasat la temelia capodoperei sale. Este vorba de personaje punctuale, care beneficiază de indulgenţa neaşteptată a poetului, sau de emoţia sinceră a protagonistului călător prin lumea cealaltă (războinicul Saladin, filosofii Avicenna şi Averroes, plasaţi în Limb, nobila Francesca da Rimini, pedepsită în Infern). Altele sunt răsplătite prin imagini înălţătoare, în pofida şovăielilor pe care le‑au ilustrat în realitatea lor biografică (politicianul Cato şi împăratul Traian, în Purgatoriu; acelaşi Traian şi Rifeu, promovaţi ca păgâni în Paradis, sau filosoful Siger de Brabant). În loc să fie autorul predispus la judecarea excesiv de aspră a greşelilor şi la detalierea perversă a supliciilor, Dante Alighieri se vădeşte, la o examinare mai nuanţată, artistul care se implică, plin de empatie, alături de unele personaje, le înţelege opţiunile biografice şi le măsoară indulgent, atunci când nu le poate glorifica. Marco Grimaldi a susţinut prelegerea intitulată Dante, ieri şi azi. Când Dante a devenit Dante? Astăzi, în vremea lecturilor publice, a podcasturilor, a jocurilor pe calculator şi a benzilor desenate inspirate de Comedia lui Dante, precum şi a iniţiativelor organizate în perioada 2015 (la 750 de ani de la naştere) şi 2021 (la 700 ani de la moartea scriitorului), ne‑am obişnuit să ne raportăm la Dante ca sommo poeta, padre della lingua italiana. De fapt, moştenirea lui Dante este răspândită şi întreruptă, din momentul în care, în viaţă fiind, poemele sale circulau în diferite părţi ale Italiei, şi din momentul în care, la puţin timp după moartea sa, au apărut primele comentarii la Divina Comedie, şi până astăzi, când Dante, în Italia şi în multe alte ţări, este studiat în şcoli şi la universitate. Dar nu este o poveste lineară. Din acest motiv, este interesant să încercăm să reconstituim urcuşurile şi coborâşurile acestei moşteniri.
O intervenţie video a avut Filippo La Porta cu o conferinţă incitantă, intitulată Il bene e gli altri: Dante e una morale non moralistica (Binele şi ceilalţi: Dante şi o morală nonmoralistă). Dalina Bădescu a vorbit despre Infernul lui Dante în viziunea lui Botticelli. În 1480 Sandro Botticelli începe ilustraţiile la Divina Comedie a lui Dante Alighieri. Mapa debutează cu o hartă detaliată a Infernului şi continuă cu 92 de ilustraţii, unele terminate, altele lăsate în varii etape de lucru. Ceea ce îi aproprie pe cei doi mari artişti, în afara puterii creatoare colosale, este un tip de naraţiune care se apropie mai mult de filosofia creştină răsăriteană sau, mai bine spus, de cea bizantină primară. Soluţiile plastice pe care Botticelli le adoptă pentru a reprezenta drumul lui Dante prin cele trei geografii ale Lumii de Dincolo sunt unice în arta Renaşterii şi dezvăluie o posibilă cale de împăcare a celor două mari paradigme artistice: cea materialistă, descriptivă a Occidentului, şi cea energetică, nonfigurativă a Răsăritului. Victor Ivanovici şi Bruno Mazzoni au vorbit detaliat despre Traducerile operelor lui Dante Aligheri în limba română. Au existat, de‑a lungul timpului, mai multe traduceri ale operei lui Dante, Divina comedie, în limba română, realizate după diferite ediţii, apelându‑se la numeroase comentarii din literatura de specialitate: de la versiunea propusă de George Coşbuc până la cea mai recentă, realizată de Cristian Bădiliţă, pe care acad. Ioan‑Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, o apreciază ca fiind o versiune fidelă a textului lui Dante: „Opera dantescă a lui Cristian Bădiliţă are nevoie de un public cultivat, capabil să aprecieze mesajul autorului de la 1300, conjugat cu învăţătura înaltă a autorului din anii 2000. Acesta din urmă, exersat atât de spectaculos în teologie, poezie, proză, istorie, dar şi în matematică, fizică (din anii liceului), adică în acele arte liberale care au făcut faima marilor intelectuali ai Europei şi care îmbină imaginaţia şi talentul literar cu proprietatea şi corectitudinea stilului, poartă în sine harul creaţiei originale şi al recreării pentru contemporani a marilor opere de odinioară”.
Muzeul Naţional al Literaturii Române
