Aşa cum am menţionat deja în eseul consacrat călătoriei în timp (nr. 8/ 2021 al revistei Contemporanul. Ideea europeană), în ecranizarea romantică About Time/ Despre timp (2013), scrisă şi regizată de Richard Curtis într‑o cheie mai degrabă convenţională, călătoria în trecut este prezentată drept privilegiul bărbaţilor care trăiesc într‑o anumită familie. La vârsta de douăzeci şi unu de ani, după ce trece printr‑o petrecere nereuşită de Anul Nou, Tim Lake (jucat de Domhnall Gleeson) află de la tatăl său (jucat de Bill Nighy) că bărbaţii familiei sunt beneficiarii abilităţii neobişnuite de a călători în trecut, pe culoarul de timp al propriei lor existenţe: „Tim, fiul meu drag, chestia simplă este că bărbaţii familiei noastre au dispus întotdeauna de capacitatea de a… Va suna ciudat, deci pregăteşte‑te pentru o bizarerie. Pregăteşte‑te pentru vremuri înfricoşătoare, dar secretul familiei există. Secretul este că bărbaţii familiei pot călători în timp. Mai precis, pot călători ÎNAPOI în timp. Nu putem călători în viitor […] Însă nu este atât de dramatic pe cât pare. Eu pot călători numai în propria mea viaţă. Nu pot merge decât în locuri unde am mai fost şi de care îmi amintesc. Din păcate, nu pot să‑l ucid pe Hitler, nici s‑o regulez pe Elena din Troia”[1].
Călătorind înapoi în timp, lui Tim nu‑i va fi îngăduit să opereze schimbări în istoria unei alte persoane, dar va putea modifica biografia sa personală. În consecinţă, protagonistul se decide să profite de ocazie pentru a‑şi programa o viaţă mai bună decât cea pe care o trăieşte în prezent, colorând‑o romantic.
Ar fi de presupus, ca la All Souls Trilogy (despre care am discutat în eseul publicat în nr. 9 al revistei „Contemporanul – Ideea europeană”), că abilitatea de a călători în trecut este condiţionată de posesia unei puteri magice, inexplicabile. Dacă ficţiunea romanescă a lui Deborah Harkness operează, totuşi, cu unele aproximări explicativ‑ştiinţifice, puse să funcţioneze în perimetrul unei lumi deja magice, ecranizarea lui Richard Curtis nu oferă nici măcar o cât de cât vagă explicaţie, ştiinţifică sau de altă natură, privind deţinerea puterii de a călători în timp, la fel cum nu abordează motivul manifestării acesteia doar la jumătatea masculină a familiei. Aici, această putere le este, pur şi simplu, dată celor care o deţin…
La fel de simplistă este şi realizarea ca atare a călătoriei în trecut: cel înzestrat cu această putere se retrage într‑un loc întunecat (de preferinţă, un dulap), îşi încleştează pumnii şi se gândeşte la
momentul în care doreşte să se reîntoarcă. Automat, el va fi teleportat în momentul respectiv, îmbrăcat în hainele pe care le purta atunci şi în prezenţa anturajului de odinioară, el fiind totodată pe deplin conştient de ceea ce urmează să se întâmple şi, mai important chiar, de ceea ce doreşte să schimbe în microscenariul vieţii sale personale.
Există, totuşi, şi o limită temporal‑existenţială pentru aceste călătorii în trecut: nu poţi călători într‑un moment anterior naşterii unui copil, fără să‑i alterezi acestuia destinul şi chiar identitatea. De exemplu, Tim se gândeşte să‑şi elibereze sora de marasmul autodestructiv care o macerează, ducând‑o cu el în trecut cu scopul de a nu o face să se îndrăgostească de iubitul care i‑a pricinuit necazurile, dar la revenirea acasă el constată că, în loc să fi rămas tatăl fetiţei pe care o lăsase în urmă la plecare, a devenit tatăl unui băieţel. Întoarcerea în timp vizează, de fapt, una şi aceeaşi petrecere de Anul Nou, pe care Tim ţine morţiş s‑o reviziteze pentru a corecta greşeala de a nu fi sărutat o anumită fată. În consecinţă, el contramandează tentativa salvatoare din trecut şi îşi propune să amelioreze viaţa surorii sale Kit Kat prin intermediul unor intervenţii corective de zi cu zi.
La fel se întâmplă şi atunci când tatăl lui Tim este diagnosticat cu cancer, datorat, probabil, fumatului. Disperat, Tim nu poate interveni, fiindcă tatăl lui a început să fumeze înainte ca el şi sora lui să se fi născut, modificarea evenimentelor de dinainte de venirea lor pe lume fiind imposibilă. Tot tatăl este acela care dezvăluie un adevăr profund al călătoriei în trecut: de fapt, nu poţi corecta nimic, deoarece „viaţa este un sac în care intră de toate, indiferent de cine eşti. Uită‑te la Iisus: el era fiul unui Dumnezeu, şi, pentru numele lui Dumnezeu, uite ce a ieşit.”[2]
Pentru tatăl lui Tim, călătoria în trecut reprezintă posibilitatea de a reciti toate cărţile care l‑au interesat (citeşte Dickens chiar de trei ori!), de a juca ping‑pong şi de a petrece mai mult timp în sânul familiei. Lui Tim, aceeaşi putere îi oferă şansa de a corecta sistematic (printr‑o serie de călătorii succesive în trecut) povestea de iubire cu Mary. Întoarcerea în timp testează capacităţile de creativitate ale călătorului: a fi creativ în timp (sau cu timpul) este o facultate esenţială. Însă pedagogia canonică a tatălui, pe care ecranizarea o favorizează concluziv, se bazează pe abţinerea de la orice modificare a fluxului temporal.
Aceasta e „formula secretă a fericirii”, pe care Tim o descrie ca pe un comportament realizabil în două trepte: „Prima sarcină a planului în două părţi este că trebuie să‑mi continui viaţa mea obişnuită, trăind‑o zi de zi, ca oricine altcineva. Apoi a venit partea a doua a planului tatălui meu. Mi‑a spus să retrăiesc fiecare zi aproape la fel de cum am făcut‑o. De prima dată cu toate tensiunile şi grijile care ne împiedică să observăm cât de dulce poate fi lumea; însă a doua oară, observând.”[3]
Pasul următor al procesului îl reprezintă renunţarea deplină la privilegiul călătoriei în timp şi asumarea totală a lecţiei ultime, a trăirii fericite a prezentului: „Încerc pur şi simplu să trăiesc fiecare zi ca şi când m‑aş fi întors în mod deliberat la această zi anume, ca să mă bucur de ea, ca şi cum ar fi cea din urmă zi completă a extraordinarei mele vieţi obişnuite”[4]. Mesajul final al filmului e cât se poate de naiv şi de siropos: călătoria în trecut nu este nici pe departe atât de seducătoare pe cât pare, din moment ce ea poate genera efecte mai degrabă indezirabile. În schimb, ar fi recomandabil să ne întoarcem la fericirea de a ne trăi, zi de zi, viaţa.
■ Scriitor, critic şi istoric literar, cercetător ştiinţific
Note:
[1] „Tim, my dear son, the… The simple fact is the men in this family have always had the ability to… This is going to sound strange, be prepared for strangeness. Get ready for spooky time, but there’s this family secret. And the secret is that the men in the family can travel in time. Well, more accurately, travel BACK in time. We can’t travel into the future […] Although it’s not as dramatic as it sounds. It’s only in my own life. I can only go to places where I actually was and can remember. I can’t kill Hitler or shag Helen of Troy, unfortunately.”
[2] „Life’s a mixed bag, no matter who you are. Look at Jesus: he was the son of a God, for God’s sake and look how that turned out.”
[3] „Part one of the two‑part plan was that I should just get on with ordinary life, living it day by day, like anyone else. But then came part two of Dad’s plan. He told me to live every day again almost exactly the same. The first time with all the tensions and worries that stop us noticing how sweet the world can be, but the second time noticing.”
[4] „I just try to live every day as if I have deliberately come back to this one day, to enjoy it, as if it was the full final day of my extraordinary, ordinary life.”
Constantina Raveca Buleu
