Proiectul „Artişti în temniţele comuniste”, creat de platforma muzeală privată PostModernism Museum în 2021, aduce în atenţie peste 150 profile de artiste şi artişti care au suferit în temniţele comuniste. Cercetarea este găzduită în mediul online sub forma unei platforme multimedia dedicate şi este acompaniată de video documentare despre artişti, o expoziţie digitală şi o campanie culturală de informare şi conştientizare lansată pe social media. Documentele obţinute atât din arhive de familie ale artiştilor, cât şi prin consultarea de către cercetătorii proiectului a fişelor penale (fondul documentar şi cel penal de la ACNSAS şi fişele matricole penale de la Arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor) sunt puse la dispoziţia publicului, în scopuri de informare, documentare şi cercetare.
Este pentru prima dată când este întreprinsă o cercetare extensivă de arhive cu acest subiect de istorie a artelor româneşti, cercetarea depăşind limitele acestei discipline.
În spaţiul public s‑a dezbătut şi publicat până acum, în diferite forme publicistice şi mediatice, mai ales despre experienţele carcerale ale elitelor politice, religioase, culturale şi aproape deloc ale celor din zonele artelor plastice. Contribuţia documentară a acestui proiect este necesară pentru o mai bună înţelegere, fiind semnificativă pentru o cercetare sistematică a represiunii regimului comunist în zona artistică. Experienţele carcerale ale unor biografii artistice individuale nuanţează, totodată, şi termenii „opoziţie”, „rezistenţă prin cultură”, „disidenţă”, utilizaţi în zona artistică.
Încă din faza de cercetare din cadrul proiectului „Artişti în temniţele comuniste” se pot desprinde câteva caracteristici generale ale motivelor de arestare şi condamnare ale artiştilor, printre care: „agitaţie duşmănoasă”, „crimă de uneltire împotriva ordinii sociale”, „crimă de înaltă trădare”, „rebeliune”, „a făcut parte din PNL”, „a făcut parte din PNŢ”, „activitate legionară”, „activitate într‑o grupare legionară”, „şef de cuib şi comandant legionar”, „trecerea frauduloasă a frontierei”, „speculă”, „crimă de război”, „crime contra umanităţii”, „omisiune de denunţ”, „răspândire de publicaţii interzise”, „manifestări duşmănoase”, „scrisori anonime”. Din stadiul actual de cercetare reiese că artiştii nu au fost arestaţi pentru manifestări de natură artistică sau derivate din această activitate
profesională.
Am menţionat public încă de la începutul proiectului „Artişti în temniţele comuniste” că asociaţia noastră, PostModernism Museum, se opune promovării cultului criminalilor de război şi a membrilor mişcărilor fasciste şi ne dorim o delimitare cât mai clară în cazul profilurilor de artişti prezentate. Totodată, până la acest moment în istoria artelor româneşti, cu foarte mici excepţii, aceşti artişti sunt foarte puţin sau deloc cunoscuţi din perspectiva activităţii lor legionare şi a crimelor de război încadrate juridic penal. În consecinţă, în spaţiul public, inclusiv în mediul muzeal, publicistic, expoziţional, în piaţa de artă, colecţii private, case de licitaţii se prezintă operele acestor artişti, fără contextualizari şi delimitări necesare, conform încadrărilor juridice ale faptelor penale.
Considerăm şi de aceea că aceste informaţii de arhivă merită cunoscute şi contextualizate cu o atenţie deosebită, cu explicaţii riguroase. Expertiza în această speţă delicată este complexă, iar în această privinţă, de rigori şi aprofundare a modalităţilor de prezentare generică şi de cazuistică individuală, PostModernism Museum a apelat la instituţiile abilitate ale statului român pentru consultare şi expertiză.
Faza actuală a proiectului „Artişti în temniţele comuniste” şi‑a propus, în primul rând, identificarea cât mai multora dintre aceşti artişti, prin documente din fondul documentar şi cel penal de la ACNSAS (fără a putea cuprinde, după caz, şi dosarele de reţea şi informative), fişele matricole penale, surse secundare de memorialistică, documente din arhive private sau de familie. Ulterior, echipa de cercetători doreşte să continue proiectul, sub forma unei enciclopedii, în care să trateze sistematic profiluri de artişti, în ordine alfabetică, însoţite de studii, de context, dar şi aplicate pe cazuri individuale, etapă pentru care va fi atrasă colaborarea cu alţi specialişti şi experţi abilitaţi pe aceste speţe individuale. În filtrarea profilurilor de artişti vor fi introduse mai multe categorii decât cele deja prezente, precum tipuri de încadrări penale, tipuri de artă: religioasă sau laică, în care artiştii s‑au manifestat predilect, categorii de studii artistice etc. Toate acestea ne vor oferi posibilitatea de a putea aprofunda analizarea acestor profiluri, inclusiv din punctul de vedere al istoriei artelor.
În cadrul cercetării derulate în arcul de timp dedicat proiectului „Artişti în temniţele comuniste”, am identificat inclusiv o serie de artişti arestaţi şi condamnaţi pentru activitate legionară, crime de război precum: Burada (Buradescu) Sever (condamnat pentru crime de război, fiind şef de lagăr), Laszlo Iuliu (Gyula), Sămărtineanu Aurel etc. Probabil că din această listă identificată iniţial, de peste 162 de nume de artişti (şi aceasta aflată în creştere), vor mai apărea astfel de motive de condamnări; ritmul de completare este cel al accesului consultării surselor arhivistice.
Subiectul „artişti în temniţele comuniste” cuprinde şi aceste categorii ale căror analize depăşeşte, iată, instrumentele specifice ale istoriei artelor. În acest sens, etica cercetării ştiinţifice încurajează demersul nostru de a rămâne neutri în faţa „încrucişărilor” istorice, pledând pentru înţelegerea şi analiza lor. Aşadar, cercetarea nu poate nici să ocolească aceste speţe sau să rămână indiferentă la ipoteza că închisorile comuniste i‑au ocolit pe criminalii de război sau pe legionarii sau fasciştii priviţi de comunişti ca principali duşmani ideologici.
Am realizat încă din această etapă de cercetare că, şi din aceste motive, documentarea acestui subiect a fost ca şi inexistentă până acum. Însă, pe de o parte, pentru unii poate părea prea devreme; mai ales când un astfel de un subiect delicat poate naşte inclusiv reacţii de tipul cancel culture, lucru pe care nu‑l urmărim sau dorim cu acest proiect. Am mai realizat şi că, pe de altă parte, după atâta aşteptare, există nerăbdători care vor să aibă concluzii finale, deşi acestea nu pot să fie formulate de la începutul documentării.
Noi am asumat metoda transparentă de cercetare de tip work in progress (încărcăm în mediul online toate documentele, în timp real), actualizând continuu etapelele cercetării şi ale profilurilor de artişti şi permiţând astfel şi creşterea posibilităţii de intra în contact cu moştenitorii acestor artişti, pentru a avea acces atât la istorii orale, cât şi la surse secundare, de tipul documentelor din arhivele personale şi la operele de artă. Totodată, sperăm că acest prilej va deschide interesul şi accesul altor cercetători, căci, evident, aprofundarea acestui număr uriaş de aproape 200 de artişti ale căror opere lipsesc, motivat sau nu, din istoria artelor româneşti depăşeşte cadrul temporal şi resursele unui astfel de demers, cum este proiectul de faţă.
Beneficiem, desigur, de experienţa altor cercetări dedicate fenomenului concentraţionar (cercetarea juridică fiind la rându‑i un domeniu în sine) şi înţelegem datorită acestora să separăm pe cât posibil prezumţia că cei închişi se află în temniţă fără motiv, strictamente ca parte a represiunii, iar că trecutul acestora nu contează, cu atât mai mult cu cât înaintea comunismului au existat tot un şir de dictaturi, iar justiţia post 1945 e retributivă şi represivă.
Ţinând cont de gravitatea atribuită, inclusiv cultural, Holocaustului în România, de legislaţia specifică problemei criminalilor de război, dar şi de faptul că unii artişti au fost recuperaţi, fără contextualizări istorice şi fără studierea arhivelor, rămânem atenţi şi conştienţi inclusiv de riscul citării sau interpretării unor surse secundare, care trebuie, după caz, amendate. Astfel, avem în faţă şi contra exemple, precum publicaţiile referitoare la artistul Sever Burada: Tudor Octavian, Viaţa şi opera pictorului Sever Burada, Pro Editura şi Tipografie, 2010, şi Paul Rezeanu, Sever Burada, Catalog expoziţie, Muzeul Naţional Cotroceni, 1997, care ne‑au condus în eroare într‑un moment de colectare de informaţii despre artistul în cauză. Cu acest exemplu subliniem necesitatea completării referinţelor de istoria artelor cu aceste tipuri de surse documentare de arhivă a fondurilor penale, puse la dispoziţia cercetătorilor şi, ulterior, publicului.
Proiectul „Artişti în temniţele comuniste” a fost derulat de PostModernism Museum în perioada 3 septembrie – 31 octombrie 2021, cofinanţat de Ministerul Culturii prin programul ACCES 2021, şi a avut ca parteneri Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), Muzeul Ororilor Comunismului în România (MOCR), Modernism.ro, Revista Memoria, revista Contemporanul. PostModernism Museum continuă cercetarea acestui subiect inclusiv printr‑o primă publicaţie în volum, ce va apărea la editura PostModernism Museum, parte din seria sa editorială „History Dustbin”.
■ Curator, istoric şi critic de artă, manager cultural, evaluator acreditat de artă contemporană
Cosmin Nasui
