Cunoașterea limbii germane îți poate deschide noi orizonturi
Cunoașterea limbii germane îți poate deschide noi orizonturi
Învățarea unei limbi străine înseamnă aprofundarea unor noi orizonturi ale cunoașterii. Comunicarea este considerată a fi ,,cheia” succesului profesional, întrucât deschide oportunități noi și solidifică evoluția personală. Limbile străine reprezintă, așadar, imboldul comunicării, căci pentru a exista o comunicare eficace, este nevoie de o înțelegere pe măsură. Deși drumul spre cunoaștere este perceput ca fiind anevoios, rezultatele sunt cele care facilitează progresul.
De ce limba germană?
Limba germană joacă un rol esențial în ceea ce privește piața muncii, ea devenind una dintre limbile de circulație internațională și printre cele mai răspândite din Uniunea Europeană. Creșterea sa consecventă, atât cultural, cât și profesional, a contribuit la importanța și totodată frumusețea acestei limbi.
Oportunități profesionale
Cunoașterea unei limbi străine a devenit o necesitate la angajare, iar în ultimul timp putem observa un interes tot mai mare pentru limba germană. În Uniunea Europeană germana este a doua limbă vorbită, iar numărul de întreprinderi multinaționale în care se vorbește limba germană este considerabil. De asemenea, Germania este un partener economic important, astfel numeroase companii germane au sedii și în România, de unde și nevoia tot mai mare de vorbitori de limba germană. Astfel, limba germană devine un atuu important în CV și deschide drumul către orizonturi profesionale mai largi.
Oportunități de studiu
Pentru cei care urmăresc oportunități de a studia în străinătate, Germania oferă un număr semnificativ de burse celor care doresc să studieze la diverse universități de prestigiu din cadrul acestei țări. Tinerii se pot bucura de „călătoria” promițătoare și intensă, numită studenție. De asemenea, pentru tinerii din străinătate există vize turistice speciale care acordă permise de muncă, iar taxa de școlarizare nu reprezintă o obligație pentru studenții străini înscriși la o universitate germană. Astfel, cunoașterea limbii germane nu poate decât să faciliteze accesul spre astfel de experiențe.
Deschidere spre cultura germană
Învățarea limbii germane facilitează activ înțelegerea profundă cu privire la modul de viață, obiceiurile și tradițiile locuitorilor din țările vorbitoare de limbă germană, punând bazele multiculturalismului. Conviețuirea alături de oameni cu mentalități diferite dezvoltă inteligența emoțională și fortifică caracterul uman. Astfel, fie că îți propui să te stabilești într-o țară vorbitoare de limba germană sau lucrezi într-un mediu multicultural, cunoașterea acestei limbi nu poate decât să îți îmbunătățească interacțiunea cu ceilalți.
Dezvoltare în plan personal
Învățarea unei limbi străine nu se rezumă doar la definiții și exerciții. Tehnica și metodele sunt cele care fac diferența atunci când vine vorba de a învăța ceva necunoscut. Învățarea limbii germane, spre exemplu, presupune devotament și perseverență. Procesul de acumulare al informațiilor devine mult mai ușor astfel de realizat, iar rezultatele apar neîncetat. Viziunea despre cultura, arta și istoria nemțească se amplifică concomitent cu studiul limbii propriu-zise. Astfel, dezvoltarea personală nu se rezumă doar la abilitatea verbală, cognitivă, ci și la abilități noncognitive, precum relaționarea interpersonală.
În ciuda faptului că este considerată a fi o limbă dificil de învățat, inertă din punct de vedere auditiv, studiul limbii germane se poate realiza într-un mod inteligibil și creativ. Pentru a oferi sprijin în procesul de învățare a limbii germane, au luat naștere două proiecte educaționale:
– Centrul Gutenberg: cursuri de limba germană pentru adulți și companii.
– Centrul Didacto: activități educaționale în limba germană pentru copii.
Devotamentul, importanța dezvoltării individuale, comunicarea, interactivitatea, dorința de cunoaștere însumează principiile celor două centre, menite să inaugureze diversitate și afinitate educației. Cu ajutorul unor oameni ambițioși, inovatori, plini de pasiune, îndrăgostiți de limbile străine, cele două organizații au avut o dezvoltare multilaterală, ajungând la performanța de a oferi cursuri de înaltă calitate. Procesul de învățare, în cadrul celor două centre, depășește sistemul clasic de acumulare a informațiilor, punându-se accentul pe un demers productiv și roditor.
Centrul Gutenberg: limba germană pentru adulți
Centrul Gutenberg vine în sprijinul adulților în ceea ce privește procesul de învățare a limbii germane. Acestora le sunt destinate cursuri online și resurse educaționale interactive, dar și cursuri conversaționale susținute de vorbitori nativi de limbă germană. Scopul acestui proiect este de a facilita învățarea limbii germane, într-un mod comprehensibil și rentabil. Vârsta nu reprezintă un impediment în atingerea țelurilor, ci un impuls pentru a studia cu fidelitate ceea ce ne pasionează. Oferta de cursuri cuprinde, de asemenea, și cursuri care vizează învățarea limbii germane după cerințele încadrării standardelor lingvistice europene. Mai mult decât atât, rezultatele sunt vizibile, dat fiind faptul că seriozitatea și ambiția joacă un rol important în cadrul Centrului Gutenberg.
Cursurile online aduc diverse avantaje, precum: capacitatea de concentrare sporită, comunicare eficientă, costuri scăzute și nu numai. În cazul în care există incertitudini cu privire la potențialul acestui centru este posibilă participarea la un curs introductiv 100% gratuit. Pentru adulți, cunoașterea acestei limbi constituie un avantaj atât din punct de vedere al venitului, cât și din punct de vedere al prestigiului. Dorința de excelare devine simbolul acestei călătorii intense, dar de neînlocuit, spre cunoașterea limbii germane.
Centrul Didacto: limba germană pentru copii
Centrul Didacto urmărește, pe de altă parte, formarea gândirii fragede, oferind oportunități de învățare a limbii germane, atât în regim online, cât și offline, copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani. Întrucât educația reprezintă un factor esențial în ceea ce privește evoluția copiilor, Centrul Didacto atribuie dinamism, vitalitate și creativitate procesului de învățare. Astfel, cursurile de limba germană sunt desfășurate armonios, având drept scop crearea oportunităților de dezvoltare în viitor a micuților. Important de menționat este faptul că nivelul limbii germane nu este un motiv de îngrijorare, ci dorința de muncă și dedicarea spre a obține rezultate în această direcție sunt fundamentale.
Activitățile educaționale în regim online constau în cursuri desfășurate în limba germană și ateliere conversaționale cu nativi, pentru copii. Intenția Didacto este de a împărtăși entuziasmul pentru limba germană prin metode inovatoare și de a le oferi copiilor un mediu prietenos. Există posibilitatea de a opta pentru o sesiune demonstrativă, gratuită, în cadrul căreia copiii dispun de cunoaștere și socializare. În ceea ce privește partea offline, Centrul Didacto organizează tabere de vară și de iarnă, pentru a le oferi copiilor experiențe de neuitat, dar și sprijin în consolidarea limbii germane.
Pentru a începe călătoria de învățare a limbii germane accesați site-urile Centrului Gutenberg și Didacto și alegeți cursul care vi se potrivește. Ai încrederea și curajul necesar de a face o schimbare în viața ta, astfel lasă-te copleșit de curiozitatea de a înțelege și de a prețui noile orizonturi care se deschid.
„Adevărata călătorie a descoperirii înseamnă nu a căuta țărmuri noi, ci a vedea cu ochi noi” (Marcel Proust)