Contemporanul nr. 11 Noiembrie 2022 + Ediție specială Centenarul Încoronării
Centenarul Încoronării (1922‑2022)
Citatul lunii
Ioan‑Aurel Pop
Încoronarea – un act fundamental întregitor al Marii Uniri
„Încoronarea regilor Ferdinand şi Maria, în catedrala clădită special cu acest scop, este ultimul act fundamental întregitor al Marii Uniri. Fără încoronare, Marea Unire rămânea neîmplinită. Aşa, prin organizarea impecabilă a actului, voinţa de unire a poporului român era consfinţită deplin, în faţa ţării, a lumii şi a lui Dumnezeu. Volumul de faţă, coordonat de un excelent specialist – profesorul dr. Narcis-Dorin Ion – vine să lămurească în detaliu sensul actului Încoronării Regale de la Alba Iulia din 1922, să aducă noi detalii în lumina noilor cercetări şi să evidenţieze semnificaţii pline de miez, rămase uitate. Imaginile însoţitoare, unele complet inedite, nu au nevoie de nicio prezentare, pentru că vorbesc de la sine despre măreţia unui episod fundamental din istoria contemporană a României.
Fireşte, ca oriunde şi ca oricând în istorie, nici în timpurile de glorie ale monarhiei în general şi nici în secolul monarhiei constituţionale (1866‑1947) nu s‑a putut înregistra la români o perpetuă epocă de prosperitate. Mitul „vârstei de aur” rămâne ceea îi spune numele, adică un mit. Am avut, ca toate popoarele, suişuri şi coborâşuri, am avut victorii şi eşecuri, regimuri democratice şi totalitare, revirimente şi crize şi, cel mai adesea, perioade obişnuite, în care viaţa cotidiană a mers înainte, cu bunele şi cu relele sale. Monarhia constituţională, inaugurată la 1866, odată cu înscăunarea principelui Carol de Hohenzollern‑Sigmaringen, a adus României stabilitate şi echilibru, creând – prin efortul elitei politice şi intelectuale şi prin antrenarea în acest efort a naţiunii – auspiciile sincronizării noastre cu Europa Occidentală, adică aşezarea noastră în acel circuit de valori verificate, care au asigurat lumii europene prosperitatea, eficienţa şi preluarea sa ca model mondial de succes. Elogiul cumpătat al monarhiei, al regalităţii şi al dinastiei la români se înscrie periodic în ordinea firească a lucrurilor, în necesitatea reamintirii faptelor mari, spre a oferi tinerilor energia necesară edificării viitorului.”
Contemporanul. Ideea Europeană, nr. 11/ 2022,
ediţia specială – Centenarul Încoronării (1922‑2022)
În loc de editorial
Nicolae Breban • Vârfurile în literatură / 3
Atunci sunt momentele de vârf, de val mare, după aceea valul cade şi urmează o jumătate de secol, aproape un secol, în care sunt atacate temele marginale, însă excelent tratate.
Citatul lunii
Ioan‑Aurel Pop • Încoronarea – un act fundamental întregitor al Marii Uniri / 3
Evenimente • Academia Română
Semnarea contractului de reabilitare, consolidare şi extindere a sediului Academiei Române / 4
Un prim obiectiv îl constituie transformarea în muzeu a sediului istoric al Academiei Române, datând de la sfârşitul secolului al XIX‑lea şi înscris în anul 2015 în categoria Monumentelor Istorice.
Proiectul de reabilitare, consolidare, modernizare, extindere şi dotare a sediului istoric al Academiei Române şi construire a unui nou corp de aulă a fost inclus în anul 2020 în Programul Naţional de Construcţii de Interes Public.
Burse de merit acordate de Academia Română tinerilor olimpici / 4
Tehnici fotografice. Unicate şi rarităţi din colecţia Bibliotecii Academiei Române / 4
Dreptul la replică
Marian Victor Buciu • Dreptul la… adevăr, critică / 4
Cronica literară
Ştefan Borbély • Un roman al diasporei / 5
Psihiatrul olandez Hans reprezintă filonul idealist‑pragmatic altruist, specific bunului samaritean purtat de vocaţie dintr‑un voluntariat în altul.
În fundalul acestor destine principale se derulează proiecţiile în trecut ale celor trei familii ale protagoniştilor, prin intermediul cărora romanul dobândeşte o consistenţă socială.
Antologiile Contemporanul
Peter Viereck • De ce? Cum? / 6
Atena lui Pericle, cu numai şaizeci de mii de cetăţeni cu drept de vot, prost adăpostiţi, prost îmbrăcaţi, dependenţi economic de sclavi şi de războaie de expansiune, a creat o cultură mai mare decât prospera democraţie liberală şi de o mie de ori mai numeroasă a SUA.
Legătura cauzală acţionează de multe ori invers: unei societăţi cu un nivel estetic şi moral atât de ridicat, încât să creeze o mare cultură, nu‑i poate fi greu să dezvolte o economie cel puţin acceptabilă.
Breviar de civilizaţie europeană
Răzvan Theodorescu • Între Palermo şi Bosfor / 7
Catolicismul, ortodoxia şi islamismul, care se găsesc astăzi şi se vor regăsi şi mâine la temeiurile flancului euromediteraneean al noii construcţii a continentului nostru, se găseau alături unele de altele cu o mie de ani în urmă.
Toată istoria medievală şi premodernă a Mediteranei orientale, a Balcanilor, a spaţiilor carpato‑dunărean şi pontic va fi marcată de raporturile diferite ale Italiei cu Bizanţul şi cu succesorul său otoman, sub semnul confruntărilor politice.
Cronica de carte
Constantina Raveca Buleu • Pledoarie pentru conservarea culturii tradiţionale / 8
Autorul ne oferă o reconstrucţie vie, participativă şi inevitabil fragmentară a culturii tradiţionale din Bistriţa‑Năsăud, reflectată într‑o suită de texte diferite ca tonalitate.
Surâsul prinţului Mîşkin
Aura Christi • De acasă – acasă. Dulceaţa de nuci verzi / 9
Tablele Legilor, cu cele Zece Porunci cioplite în piatră, făcute ţăndări de prorocul Moise după ce a coborât de pe Muntele Sinai şi a văzut un tablou dezarmant: fratele său, Aaron, alături de mulţime, se închina Viţelului de aur; cred că le‑ar sparge şi astăzi…
Identific geamul, mai exact locul ferestrei cu vederea spre stradă, unde o zăream adesea pe Mama aşteptându‑ne.
Faptul că aceste valori întemeietoare sunt puse la încercare în aceste timpuri, spuneam, tulburi – din ce în ce mai tulburi, cel puţin la suprafaţă – le readuce în actualitate cu o fermitate mai apăsată. Cu o fermitate de bronz.
Evenimente • Academia Română
Anton Zeilinger, Membru de onoare al Academiei Române – unul dintre laureaţii Premiului Nobel pentru fizică pe anul 2022 / 10
În total, 48 de membri ai Academiei Române au fost, de‑a lungul timpului, laureaţi ai Premiului Nobel.
Anton Zeilinger este deschizător de drumuri la nivel mondial în ştiinţa informaticii cuantice şi mecanicii cuantice, manifestându‑se în domenii de pionierat precum comunicaţie cuantică, criptografie cuantică şi calcul cuantic.
Din arhivele demnităţii naţionale
Ioan‑Aurel Pop • „Toleranţa” în Transilvania acum 450 de ani / 11
Chestiunea românilor şi a credinţei lor bizantine era una foarte spinoasă, fiindcă aceşti români şi confesiunea lor, eliminaţi de mult timp ca grup din „sistemul constituţional” al Voievodatului Transilvaniei, se vedeau acum marginalizaţi.
Edictul de la Turda a fost promulgat de Ioan Sigismund Zápolya, principele Transilvaniei. Acest act nu preciza în particular nici o confesiune religioasă, ceea ce a condus la confuzii şi la conflicte.
Transilvania a fost în secolul al XVI‑lea un amestec ciudat de acceptare şi excludere, de toleranţă şi de discriminare, situaţie din care românii, fiind diferiţi de conducătorii ţării, au avut cel mai mult de pierdut.
Se impune o meditaţie profundă asupra noţiunii de „toleranţă” şi asupra înţelesului ei de acum
450 de ani.
Academia Română • Comunicat de presă
Statutul disciplinei istorie în învăţământul preuniversitar / 12
Clubul Ideea Europeană
Theodor Codreanu • Eminescu şi provocările culturii moderne / 13
Marea revoluţie în canonul literar occidental o aduce Shakespeare, consideră criticul american Harold Bloom, „divinul brit” (cum l‑a numit Eminescu) devenind centrul iradiant al Canonului Occidental.
Corespondenţă de la Paris
Sînziana Ravini • Annie Ernaux – Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2022 / 14
Patroana tinerilor scriitori francezi, laureata de anul acesta a Premiului Nobel pentru Literatură, este un zeu pentru tinerii scriitori din Franţa.
Annie Ernaux este, poate, singura scriitoare franceză care a dus mai departe căutarea fără compromisuri a adevărului a lui Marguerite Duras.
Fiecare franţuzoaică, chiar şi cele mai rebele, are în ea o gheişă. La fel şi Ernaux, dar în docilitatea ei arde un foc, care va arde îndelung de‑a lungul veacurilor.
Din viaţă în viaţă
Marius Miheţ • Premiul Nobel acum 65 de ani. Discursurile lui Camus / 15
Stăruind în problema scriitorului, Camus spune ceva ce ar fi dat de gândit epigonilor neomodernişti români: că scriitorul nu poate fi în slujba celor care fac istoria!
Marginalii
Marian Victor Buciu • Poet tot atât cât om / 16
Pentru el, ultima carte trebuie să urmeze vieţii, nu doar să o însoţească.
Luciditatea autoscopică într‑o notă fantezistă aparte se constituie drept sursă a lirismului. Sintaxă browniană, dar cu conţinut realist‑verosimil.
Cronica literară
Daniel Cristea‑Enache • Natura scriitorilor / 17
Surpriza, plăcută, este aceea de a parcurge un volum masiv şi dens, de peste 500 de pagini, adăugat în acest an unei bibliografii critice oricum impresionante, unei opere în adevăratul înţeles al cuvântului.
Felul de a reprezenta natura al unui scriitor este, în lectura avizată a lui Eugen Simion, un mod propriu de definire, o autocaracterizare.
Polemice
Constantin Toader • Reforma şcolii ca eşec perpetuu / 19
Atitudinea domnului Cîmpeanu nu surprinde, toţi reformiştii postdecembrişti lăsând impresia că şcoala începe şi se termină cu ei, că nu avem tradiţii şi că reforma lor este prima, fiind iniţiată într‑un deşert educaţional. Este simptomatic că aceşti eroi civilizatori nu s‑au raportat, nici în treacăt, la Spiru Haret.
Eveniment • Academia Română
Expoziţia „Centenarul încoronării regilor întregitori de ţară (1922‑2022)” / 20
Clubul academicienilor
Mihaela Helmis în dialog cu Ioan Dumitrache
Patrimoniul Academiei Române / 21
În domeniul energiei ar trebui să se creeze un institut special pentru energii neconvenţionale, în care tinerii cei mai dotaţi să fie angajaţi, să venim cu soluţii, să propunem noi tehnologii.
Printr‑o activitate deosebită a dascălului, pot fi identificate acele talente şi orientate spre cercetare. România are nevoie de cercetare, România are nevoie de cercetători performanţi.
Românii au încredere în Academia Română şi vreau să fie convinşi că, într‑adevăr, Academia Română a avut un parcurs cu totul special, a fost întotdeauna o instituţie de mare prestigiu, recunoscută de români.
Prin ceea ce vom prezenta, vom veni cu argumente suplimentare, ca vizibilitatea şi prestigiul acestei instituţii să fie la locul pe care îl merită.
Eveniment
România şi civilizaţia românească în Israel / 23
Despre complicatul proces al identităţii mele, cu multiplele sale faţete – neuropsihologice, etnice, antropologice, sociale, filosofice şi religioase –, aş putea scrie o enciclopedie.
Artele se reunesc sub cupola diplomaţiei culturale – ca mod de promovare a civilizaţiei româneşti în Ţara Canaan, poezia fiind corolarul artelor.
Modul în care „se articulează identitarul prin raportare la Celălalt, prin asimilarea fiecărei experienţe şi prin decantarea culturală bidirecţională (română şi israeliană).
Corespondenţă din China
Ding Chao • Lucian Blaga – monumental în dialogul intercultural româno‑chinez / 25
Faptul că Lucian Blaga a fost propus, în 1960, în atenţia Academiei Suedeze, la Premiul Nobel pentru Literatură este o dovadă grăitoare a recunoaşterii personalităţii sale pe plan mondial
Un semn de cinste şi comemorare adus marelui poet român este un bust dezvelit de curând în incinta Casei Poeţilor de pe lângă Muzeul de Artă Nuosu din municipiul Xichang, raionul autonom de etnia Yi din provincia Sichuan, China.
Lucian Blaga, gigant al culturii române contemporane, unul dintre primii purtători români ai dialogului intercultural cu cultura chineză, prin statuile sale la Cluj, la Sibiu şi acum la Xichang, monumental în cronica relaţiilor culturale româno‑chineze, urmăreşte cu ochii lui scrutători lumea în care trăim.
Este un muzeu de poezie şi artă universală construit la iniţiativa şi în patronajul lui Jidi Majia, remarcabil poet de etnia Yi, membru al Secretariatului (Comitetul Director) şi vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din China.
Ideologii contemporane
Mirel Taloş • Despre ridicol în postmodernitate şi despre ridicolul postmodernităţii / 27
Socrate considera ridicolul rezultatul ignoranţei. Ignoranţa este o sursă importantă de ridicol, poate cea mai importantă, dar la ea mai trebuie adăugate vanitatea, ambiţia, şi, desigur, prostia şi perechea ei în plan estetic, prostul-gust.
Vrând să pară un cavaler de cea mai pură esenţă şi, evident, neavând calităţile necesare, Don Quijote sfârşeşte fiecare din aventurile sale în cel mai profund ridicol (nu discutăm interpretări ulterioare ale personajului).
Eveniment
Istoria Bibliotecii Academiei Române / 27
Un omagiu adus erudiţilor şi patrioţilor români de la mijlocul secolului al XIX‑lea, care nu şi‑au precupeţit timpul, entuziasmul, energia, inteligenţa şi averile pentru a înălţa o instituţie fundamentală într‑un stat modern.
Cartografii simbolice
Adrian Majuru • Lumi pierdute în ceaţa estului / 28
Fundamentul care susţine aceste două structuri violente, punitive, cu tot ceea ce este diferit, este descris de Serghei Medvedev în volumul Întoarcerea Leviatanului Rus.
Mai ştie careva, din cei trecuţi de 50 de ani, cum se numea Şoseaua Giurgiului pe când oraşul nu se încumeta să se extindă pe acolo?
Eveniment
Sorin Diaconescu • Un spectacol de zile mari la Târgovişte / 29
Drumul către tine însuţi este obligatoriu; formula poate explica supleţea unei filosofii de viaţă cu totul aparte..
Actorul şi omul se concentrează pe soluţia găsirii celei mai bune versiuni a fiecăruia dintre noi, cu convingerea că putem fi, ca oameni, mult mai buni decât am fost obişnuiţi să credem.
Antologiile Contemporanul
Tasoula Karagiorgiou / 30
(Con)texte
Maria‑Ana Tupan • Ultima verba / 31
Spre deosebire de tradiţia memento mori, aceste poeme nu au nimic convenţional, ci se nasc dintr‑un contact epidermic cu realitatea fiecărui moment trăit cu ardoarea celui care ştie că mai pot fi puţine.
Poeta trece de la stările confuze ale stadiului înaintat de boală, din care luptă să se trezească, la refugiul în amintiri, începând cu sentimentele şi senzaţiile cunoscute tuturor.
Profil
Adrian Dinu Rachieru • Alte „lecturi fidele” / 32
Prestigioasă traducătoare, obţinând, în 2004, din partea guvernului francez titlul de Chevalier des Palmes Académique, publicând cărţi şi manuale universitare în limbile franceză şi română, autoarea se mişcă dezinvolt în spaţiul francofon.
Suntem tentaţi a crede că laboratorul universitarei din Suceava ascunde mari surprize, convocând şi activând „soborul” eurilor, vorba meşterului Ilisei.
Cealaltă scenă
Alexa Visarion • Ecoul criticii / 33
Cuvintele sunt sensuri ale imaginaţiei explozive ce evadează necontenit spre înşelătoare şi tainice înţelesuri.
Toth, zeul scrierii, este cel care ucide şi trimite în lume vinovaţi şi învinuiţi, ce aparţin unui alt spaţiu.
Lecturi
Ion Prică • O carte despre Legea Iubirii / 34
Cele mai lămuritoare exemplificări iubirii dumnezeieşti le recunoaştem din însemnările evanghelice ale Mântuitorului Iisus Hristos.
Urmărite îndeaproape de autor şi inserate ca fir roşu pe parcursul întregului studiu, referinţele la Sfânta Scriptură sunt în consonanţă indispensabilă cu firea umană înzestrată de Creatorul nostru cu iubire.
Film
Dana Duma • Viteza şi culoarea ideilor / 35
După cei doi ani de pandemie, când şi‑a restrâns oferta, acesta şi‑a luat frumos revanşa în 2022, când a adus pe ecrane, în mai multe săli, peste 400 de titluri.
Sper să mai am ocazia de a scrie despre aceştia şi filmele lor. Poate îi vom revedea la ediţia următoare a acestui festival, care lasă o impresie tonică privind „arta a opta”.
Cronica plastică
Luiza Barcan • Oglindă şi oglindire / 36
Expoziţia Faţă în faţă a Ancăi Paşa Deaconu, Muzeul de Artă din Constanţa, august 2022.
Tema aleasă de artistă spre studiu şi dezvoltată pe parcursul timpului o reprezintă dualitatea, antagonismul şi, în acelaşi timp, complementaritatea dintre alb şi negru, privite mai puţin ca (non)culori şi mai mult ca simboluri străvechi.
Corespondenţă din Franţa
Victor Ravini • Solidaritatea ciobanilor din Mioriţa / 37
Nimic nu se întâmplă în realitate, ci totul are loc în sufletul ciobanului.
Uciderea ciobanului are cauze religioase, nu juridice.
Cultură, imagine, civilizaţie
Dalina Bădescu • Palatul Dolmabahçe sau despre europa made in Turkey / 38
Eveniment
Librex şi cheia succesului / 38
Cuvintele pe care le rostim au o putere imensă. Acordând atenţie acestora, ne putem transforma viaţa în ceea ce ne dorim.
Teatru • FITS 2022
Dana Pocea • Experiment şi semnificaţie / 39
Tema spectacolului este instinctul, mereu în devălmăşie, mereu gata să răbufnească precum lava unui vulcan, fără să lase eroinei, fie că îl învinge, fie că o învinge, nicio şansă de integrare în familie şi societate.
La conferinţa de presă, moderată de George Banu, regizorul a făcut următoarea afirmaţie: „Viaţa are sens când iubim pe cineva şi vrem să‑i mâncăm inima”.
Ediție specială
Centenarul Încoronării
Ediție specială sub Auspiciile Familiei Regale a României
Sumar
Aura Christi • „Prin puterea destinului”. În loc de argument / 3
Cu prilejul Centenarului Încoronării, revista Contemporanul. Ideea Europeană, care apare sub egida Academiei Române, publică două ediţii speciale, două suplimente‑eveniment, gândite, create şi aşezate în pagina realităţii sub Auspiciile Familiei Regale a României.
Primul supliment (nr. 10/ 2022 al publicaţiei noastre), dedicat Reginei Maria, cuprinde intervenţii, articole, eseuri, fragmente de studii sau marginalii, semnate de scriitori, profesori, istorici, ca, bunăoară, acad. Răzvan Theodorescu, Aura Christi, Constantin Toader, Narcis-Dorin Ion. În aceeaşi ediţie specială, am găzduit, cu bucurie, fragmente din tetralogia Povestea vieţii mele, scrisă de Regina Maria şi apărută recent în condiţii grafice de excepţie la Editura Librex.
Numărul 11/ 2022 al revistei Contemporanul. Ideea Europeană găzduieşte suplimentul intitulat Centenarul Încoronării, sub ale cărui auspicii publicăm o serie de studii sau fragmente de studii, articole şi eseuri semnate de istorici, profesori universitari, cercetători şi membri ai Academiei Române (acad. Ioan‑Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedintele acesteia, acad. Georgeta Filitti, Dumitru Preda, Narcis‑Dorin Ion, Mircea Alexandru Hortopan, acad. Nicolae Noica, Ion Giurcă, Teşu Solomovici ş.a.), texte dedicate acestui eveniment de importanţă naţională, care face parte din topografia Marii Uniri. În cuprinsul aceluiaşi supliment sunt inserate ample fragmente din volumul Reginei Maria, intitulat Ţara pe care o iubesc, scris la îndemnul lui Nicolae Iorga, care îl şi traduce din limba engleză (una dintre cele două limbi materne ale Reginei Maria) şi are grijă să‑l publice în Neamul românesc pentru a fi distribuit soldaţilor pe front şi în spitale, în intenţia de a le face curaj. Şi această carte exemplară – împreună cu tetralogia Povestea vieţii mele – a apărut, în Anul Centenarului Încoronării, sub sigla Editurii Librex, fiind promovată în paginile publicaţiei noastre.
Ioan‑Aurel Pop • Temeiuri ale monarhiei constituţionale la români şi semnificaţia Încoronării din 1922, de la Alba Iulia / 4
„Românii nu au adus aici pe unchiul meu, Regele Carol, ca să întemeieze o dinastie germană la gurile Dunării, ci o dinastie naţională şi revendic pentru Casa Mea cinstea de a fi îndeplinit în întregime misiunea pe care acest popor i‑a încredinţat‑o”.
Încoronarea petrecută solemn la Alba Iulia, în 15 octombrie 1922, este privită de unii ca un act formal, dar nu a fost. Încoronarea regilor Ferdinand şi Maria, în catedrala clădită special cu acest scop, este ultimul act fundamental întregitor al Marii Uniri.
Fără încoronare, Marea Unire rămânea neîmplinită. Aşa, prin organizarea impecabilă a actului, voinţa de unire a poporului român era consfinţită deplin, în faţa ţării, a lumii şi a lui Dumnezeu.
Principii Transilvaniei au avut cele mai multe dintre caracteristicile monarhilor europeni (inclusiv încoronarea şi deţinerea puterii „din mila lui Dumnezeu”).
Acest suveran al României, alături de Regina Maria, cu deplina responsabilitate a misiunii sale încredinţate de Dumnezeu şi de naţiunea română, s‑a încoronat în 1922, la Alba Iulia, pe urmele lui Mihai Viteazul. Monarhia, regele şi regina deveniseră cu‑adevărat, în ochii poporului român, depozitarii voinţei naţionale şi ai demnităţii naţionale.
Cea mai grăitoare formă a monarhiei noastre româneşti s‑a afirmat, începând cu secolul al XIV‑lea, în Ţara Românească şi Moldova.
Dubla alegere a prinţului Alexandru Ioan Cuza, obţinerea recunoaşterii dublei alegeri, unificarea instituţiilor, marile reforme ale modernizării nu au fost creaţii ale marilor puteri, ci întruchipări ale voinţei naţionale româneşti, exprimate în programul Revoluţiei Române de la 1848‑1849.
Se pare că Ştefan cel Mare a fost ridicat domn în 1457 pe câmpul numit „Direptate” din Siret, vechea capitală a ţării.
Răzvan Theodorescu • Capitala Unirii devenea şi capitala Încoronării / 7
Ferdinand cel Loial şi atât de românca Maria cu sânge ilustru, britanic şi rusesc, aclamaţi de ţăranii ardeleni ca „Împăratul” şi „Împărăteasa”, cu veşmintele strălucitoare amintind de basileii Bizanţului, purtând coroana de oţel de la Plevna şi coroana de aur, deveneau cu adevărat suverani ai României Mari.
Regina Maria avea să evoce momentul: „Lung a fost drumul ce a dus spre această zi, lung, anevoios şi plin de jertfă”, căci cuprindea şi moartea copilului iubit, şi refugiul de la Iaşi, şi oneroasa pace de la Bucureşti.
Regele Ferdinand în proclamaţia din preziua încoronării: „Am venit astăzi cu Regina – care mi‑a fost tovarăşă în credinţa neabătută la restrişte şi bucurie – ca prin această sărbătoare să consacrăm în faţa Domnului şi a scumpului nostru popor legătura ce ne uneşte de‑a pururea cu dânsul”.
Erau martorii unui act de ceremonial aulic nemaivăzut la noi, plin de conotaţii politice care mergeau până la însemnele gravate pe coroana regelui, cele ale provinciilor acum reunite la patria‑mamă, Basarabia, Bucovina şi Transilvania.
Georgeta Filitti • Încoronarea, consacrare a României Mari / 8
O undă de profeţie: în basmele viitoare, românii vor evoca „o împărăteasă bună, frumoasă şi înţeleaptă, care a împărăţit alături de viteazul ei soţ peste un popor cuminte”.
Tunurile mai băteau încă, în timpul Primului Război Mondial, când adunările populare de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia au declarat alipirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei la Vechiul regat român.
Regele Ferdinand i‑a pus soţiei sale, îngenuncheată, coroana pe frunte, apoi a luat cuvântul, declarând că primirea Coroanei e „un simbol al unirii dintre domn şi ţară”, cerând „să uităm totul pentru sfânta unire”.
O simbolistică regală, întoarsă în timp până la Mihai Viteazul, protecţia lui Dumnezeu, subliniau explicit că puterea Regelui emană de la popor, cel care se sacrificase exemplar pe câmpul de luptă. Faptele eroice erau prezente în gândul tuturor.
Dumitru Preda • Încoronarea suveranilor României Unite / 10
România, putere acum medie, victorioasă în Marele Război al Naţiunilor şi recunoscută pe plan internaţional în noile sale frontiere întregite prin hotărârile din 1918, se bucura de un prestigiu extern nemaiîntâlnit până atunci.
„Mă închin cu evlavie memoriei celor cari, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe acei cari au proclamat‑o într‑un glas şi o simţire de la Tisa până la Nistru şi până la Mare”.
Serbările de la Alba Iulia au marcat, simbolic, procesul de recunoaştere a Unirii Românilor din 1918 de comunitatea internaţională, un moment de reală mândrie naţională şi de prestigiu pentru Dinastia şi Statul român.
Narcis-Dorin Ion • Oaspeţi de seamă ai serbărilor Încoronării / 12
Tratat cu toată cinstea cuvenită unui vlăstar regal, ducele de York îşi exprima recunoştinţa într‑o scrisoare către regina Maria: „Vreau să‑ţi mulţumesc pentru faptul de a mă fi invitat la încoronarea ta. Am din România amintiri foarte plăcute, iar voi m‑aţi făcut să mă simt ca acasă. Vă mulţumesc încă o dată, ţie şi vărului Nando, pentru căldura cu care m‑aţi primit”.
Grecia a fost reprezentată la ceremoniile Încoronării de Casa Regală, dată fiind legătura dinastică ce unea cele două familii de la Bucureşti şi Atena.
Nicolae Noica • Catedrala Reîntregirii de la Alba Iulia / 14
Atenţia şi responsabilitatea cu care erau întocmite şi păstrate aceste documente reflectă grija pe care tehnicienii, dar şi politicienii noştri o aveau pentru cheltuirea banului public în acele vremuri…
Cu surprindere am constatat că această arhivă de valoare inestimabilă pentru istoria construcţiei Catedralei Încoronării – simbolul întregirii ţării –, repet, predată în martie 1922 Ministerului Comunicaţiilor, nu se găseşte.
În octombrie 1922, Catedrala Încoronării a fost sfinţită, primind hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, sărbătoare la care se cinsteşte şi memoria lui Mihai Viteazul.
Ion Giurcă • Armata şi Serbările Încoronării / 16
Serbările Încoronării, aşa cum a fost denumit principalul eveniment politic şi monden al anului 1922, au fost în atenţia ţării şi străinătăţii prin importanţă, măreţie şi fast.
Casa Regală s‑a implicat în organizarea activităţilor prin mareşalul acesteia, generalul de divizie Paul Angelescu, aflat în permanent contact cu reprezentantul Ministerului de Război şi preşedintele Comisiei Încoronării.
Pentru Alba Iulia trebuia să se organizeze şi să participe o Divizie Vânători sub comanda A.S. Regale Principele Moştenitor, o Divizie a Ordinului „Mihai Viteazul”, sub comanda generalului în rezervă Scărişoreanu Constantin, cavaler al Ordinului ,,Mihai Viteazul”, şi Divizia Ardeleană, sub ordinele generalului de brigadă Papp Dănilă.
Fiecare dintre cei doi generali, în baza ordinelor primite pe cale ierarhică şi a cererilor formulate de autorităţile de la Alba Iulia şi Bucureşti, direct sau prin Ministerul de Război şi Marele Stat Major, şi‑au îndeplinit cu succes misiunea încredinţată.
Mircea‑Alexandru Hortopan • Ceremoniile Încoronării la Alba Iulia / 18
Sunt sigur că, însufleţiţi de (…) înalt patriotism, românii vor şti şi în viitor să dea tronului şi Ţării unirea în cugetare şi în acţiune, care este singura chezăşie a unei sănătoase propăşiri naţionale
La Victoire scria: „Nicio ţară nu se va asocia cu mai multă sinceritate la bucuria amicilor noştri de la Dunăre, decât Franţa. Încoronarea suveranilor români este simbolul renaşterii României”.
Regele a plătit scump. Şi‑a înfrânt pornirile şi sentimentele personale, hotărând a‑şi face datoria faţă de patria adoptivă.
Corespondenţă din Ţara Sfântă. Teşu solomovici • „Ultima Romantică” în anul încoronării / 21
Există oameni care cheamă fapte mari; Regina Maria a fost printre ei. A fost Regina acelor vremi fără asemănare.
Apariţia unui roman scris de o Regină e un fenomen insolit, cred că şi unic, în istoria literaturii, interesul şi curiozitatea sporesc, când scriitura prezintă şi virtuţi literare.
O carte‑eveniment. Regina Maria a României • Ţara pe care o iubesc / 22
Am iubit România întru totul, am iubit‑o profund… am iubit‑o mult! Nu aveam nevoie să‑mi fie smulsă ca să‑mi dau seama cât de aproape era de inima mea.
Ţara pe care o iubesc este o mărturie sfâşietoare şi, totodată, plină de frumuseţe şi emoţie, scrisă în timpul răboiului de Regina Maria a României în dorinţa de a alina durerea şi de a le da soldaţilor români deznădăjduiţi motive în plus să lupte. Cartea a apărut progresiv, fiind iniţial tipărită capitol cu capitol, o dată la două săptămâni, în cel mai citit ziar Neamul românesc, ce ajungea în tranşeele şi în cătunele cele mai îndepărtate din România. Ulterior, textele au apărut într‑un mic volum, devenit pentru fiecare suferind de pe front un dar preţios, la care se întorcea ori de câte ori avea nevoie de speranţă şi putere.
Marele Nicolae Iorga a fost cel care a încurajat‑o pe Regină să scrie această carte şi tot el a tradus textele din engleză, pe măsură ce le scria autoarea, pentru ca ele să ajungă la oameni. Aşa a apărut Ţara pe care o iubesc – o carte scrisă din pasiune şi din datoria faţă de ţară, ce a atins inimile oamenilor şi va continua să o facă mult timp de acum înainte. E o carte în care o regină de neam străin a reuşit să portretizeze într‑un mod remarcabil frumuseţile României, din vârfurile munţilor şi pădurile dese până la malul Mării Negre, de la palatul şi mânăstirea Cotroceni, la ruinele aşezărilor străvechi.
Regina începe cartea într‑un mod cât se poate de dramatic şi emoţionant, oferindu‑le celor de pe front sprijin moral, încurajându‑i să lupte şi iubindu‑i necondiţionat. E o lecţie de istorie această carte‑eveniment. Un dar făcut naţiunii române de Regina Maria a României.
Fragment din vol. Ţara pe care o iubesc,
Editura Librex, 2022
www.librex.ro
Vă dorim lectură plăcută!
Proiect apărut cu sprijinul financiar din
Fondul recurent al Donatorilor – Academia Română
Revista apare sub egida
Academiei Române
Noutăți editoriale Ideea Europeană (Click aici)
Arhiva revistei Contemporanul (Click aici)
Abonați-vă la revista Contemporanul și beneficiați de reduceri și suplimente gratuite! (click aici)
Vezi toate suplimentele apărute cu revista Contemporanul (click aici)
Revista în format tipărit este distribuită de Editura Maxim Concept
(tel.: 021 317 90 81).
Poate fi cumpărată din următoarele magazine și librării:
InMedio, Relay
Cărturești – Verona București
Pasaj Universitate – București.
Adresa redacţiei:
Asociaţia Contemporanul
CP-113, OP-22, Sect. 1, Bucureşti, cod 014780
Tel./fax: 4021 212 56 92; 4021 310 66 18.
E-mail: [email protected]; [email protected]
