„O şcoală fără valori nu are valoare, părerea mea. Aceste valori trebuie selectate, alese cu mare grijă.”
Klaus Iohannis, Dezbaterea publică a rezultatelor Proiectului „România Educată”, 05.12. 2018
Hotărât lucru, trăim vremuri de împliniri măreţe. Industria poluantă este stârpită prin toate mijloacele, mai ales prin PNRR, fermierii sunt aduşi la sapă de lemn, resursele sunt înstrăinate fără şovăială. La rândul ei, Preşedinţia înregistrează succese pe bandă rulantă: legile justiţiei, Schengen, canalul Dunăre – Marea Neagră construit de ucraineni. În acest context revoluţionar, legislaţia este modernizată permanent, legile Educaţiei nefăcând excepţie. Cu un analfabetism în plin avânt, cu o deşcolarizare galopantă, cu o subfinanţare de stat african aflat în război civil, cu o birocraţie sufocantă şi o dăscălime motivată cu salarii de subzistenţă, preşedintele Iohannis a apreciat că România se află în pragul revoluţiei sexuale, fiind coapte toate condiţiile pentru transformarea şcolii din temelii după model american. Cu această ocazie, serviabilul nostru preşedintele va face şi o mare bucurie partenerului strategic, ştiută fiind preocuparea actualei administraţii de la Washington în a impune pretutindeni principiile cunoscute sub acronimul DEI (recent DEIA), însemnând Diversitate, Echitate, Incluziune şi Accesibilitate.
Ciudăţeniile unei reforme de dor şi jale
Reforma legislativă Iohannis a fost plină de promisiuni încălcate şi noutăţi senzaţionale. După ce a fost depus la minister, Pachetul Cîmpeanu (altfel unanim criticat) s‑a transformat la fel ca Jeana din cântecul lui Mihai Mărgineanu. Practic, o jumătate de an legile au fost „corectate” şi „consolidate” în condiţii de conspirativitate adâncă. Când, în sfârşit!, s‑a catadicsit să fie publicat, noul Pachet legislativ era radical diferit de ceea ce depusese domnul Cîmpeanu pentru un priveghi competent şi legiferare conform calendarului convenit. Deşi a promis dezbateri publice, doamna Deca a uitat repede de ele, arătându‑ne că doar secretizarea legilor asigură transparenţa deplină. Calendarul anunţat nu a fost respectat, iar dialogul monologat, structurat, restructurat şi destructurat a fost angajat exclusiv cu reprezentanţi aleşi pe sprânceană, şedinţele din comisii semănând cu cele de spiritism, ministrul jucând rolul unui medium capabil să‑şi transfere partenerilor gândirea şi voinţa, astfel explicându‑se aprobarea propunerilor sale fără murmur, amendamente sau contestări. În cele din urmă, legea a fost mutată în Parlament pentru o grabnică adoptare. Caracterul revoluţionar al noii legislaţii este dat de răsădirea valorilor DEI, un fel de Idei Ciuce ale progresismului american. Se pare că preşedintele nostru a ajuns la concluzia lui Marx din Teza a 11‑a despre Feuerbach: „Filozofii nu au făcut decât să interpreteze lumea în diferite moduri; important este însă de a o schimba.” Chiar dacă la Pachetul Cîmpeanu au trudit armate de „stakeholderi relevanţi”, de ONG‑uri revoluţionare, de corporatişti neînfricaţi, se pare că tot nu a fost îndeajuns. Dacă privim atent, Pachetul legislativ Cîmpeanu n‑a existat. Cum n‑a existat nici Pachetul Deca. A existat numai un seducător proiect prezidenţial şi nişte promisiuni de educare a României needucate în spiritul noilor valori ale ideologiei woke. Şi pentru că reforma şcolii trebuie să poarte un nume, un singur nume, îi vom spune Iohannis. Recunoaştem că geniul şi eroismul prezidenţial sunt întrecute doar de o modestie vecină cu smerenia. Poetul ar constata, cu deplin temei, că preşedintele ne este salvatorul providenţial, arătând că „El este România şi România El,/E conştiinţa Ţării într‑o zidire dreaptă,/Cu El Timpul‑lumină ne este vie treaptă,/Cu El în cutezanţă ni‑i fericirea ţel.” Şi tot poetul l‑ar implora pe genialul cârmaci: „Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu luare‑aminte/Să nu‑nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem/Care prin sine însuşi falsifică şi minte./Amprenta dumneavoastră să tuteleze, ea,/Nu nişte reparaţii la vise iluzorii,/Ci radicalizarea lăuntrică şi grea,/Sub semnul Competenţei, Iubirii şi Valorii.” A fost nevoie să vină El, să facă ordine în harababura reformei şi să îndrepte şuvoiul revoluţionar pe cărarea luminoasă şi fără de întoarcere.
Şcoala identităţilor fluide. Câţi îngeri transgenderi încap pe un vârf de ac?
O adevărată conspiraţie a tăcerii pare să însoţească noua legislaţie a şcolii. Observăm chiar apariţia unei diviziuni a muncii, prin care presa reuşeşte să ignore subiectul, federaţiile sindicale tac, opinia publică doarme conştiincios, iar Parlamentul votează orbeşte orice i se propune de către liderii coaliţiei de guvernământ. „Tăcerea este violenţă!”, scandau protestatarii americani în agitatul an 2020. În cazul legilor „România Educată”, ignorarea realităţii nu este o virtute, iar tăcerea reprezintă un păcat capital, pentru că ne împiedică să vedem măreaţa revoluţie culturală woke, prin care şcoala va fi reformată din temelii, devenind un spaţiu al reeducării, al formării omului nou. Statul naţiune, familia tradiţională, credinţa în divinitate vor fi înlocuite cu şcoala ateistă şi egalitatea de gen. Tăcerea de cavou aşternută peste reforma Iohannis se explică, probabil, prin dorinţa oficialităţilor de a o impune prin politica faptului împlinit. Cum mediul academic pare a nu mai avea virtutea lecturii şi nu mai este interesat de ceea ce se întâmplă cu şcoala, a fost nevoie de iniţiativa Patriarhiei Române şi a cultelor religioase, pentru a se pune în discuţie pseudovalorile ideologice ale noii legislaţii, aşa cum acestea apar în Expunerea de motive publicată la sfârşitul lunii februarie. Respectivul document pare scris în anii comunismului, referirile la programul ideologic „România Educată” fiind asemănătoare cu cele făcute pe vremuri la „Programul PCR”. Pentru nostalgici, textul este un adevărat izvor cu apă vie. Tot la două rânduri întâlneşti expresii de genul: „Potrivit Raportului «România Educată»…”, „Conform Raportului…”, „aşa cum reiese şi din Raportul «România Educată»…”, „prezentul proiect de lege transpune viziunea Raportului «România Educată» prin…”, probabil pentru ca nu cumva să se uite vreo clipă că legea este încarnarea proiectului Iohannis.
Deşi avem un mediu academic de mare ţinută, deşi avem armate de doctori în ştiinţe, de universitari umblaţi pe toate coclaurile şi unşi cu toate alifiile, vedem că mai nimeni nu a pus mâna să citească noile proiecte (iar dacă unii vor fi citit ceva, se vede că nu au înţeles mare lucru din ceea ce era trecut acolo), mai ales partea numită „Expunere de motive”, de parcă am fi tot în Evul Mediu Timpuriu, când doar o mână de clerici aveau privilegiul ştiinţei de carte. Era oare chiar atât de greu să se compare idealul educaţional exprimat în Pachetul Cîmpeanu (Iohannis 1.0) cu cel din Pachetul Deca (Iohannis 2.0), pentru a se observa că legislaţia propusă adoptării este una ideologizată, un teribil instrument de catehizare woke, de reeducare a României viitoare, de creare a diversităţii de gen şi pe meleagurile noastre? S‑a uitat că legislaţia şcolii româneşti o adoptăm pentru a răspunde nevoilor naţiunii române, nu pentru a face pe plac partenerului strategic? În teorie cel puţin, legislaţia şcolară interesează în cel mai înalt grad naţiunea, ea având un impact spiritual major asupra societăţii, moralei şi a educaţiei noilor generaţii, fiind absolut necesar ca această legislaţie să asigure păstrarea şi promovarea valorilor identitare româneşti, să fie realizată pe baza valorilor poporului român, cel care susţine prin taxe şi impozite şcoala, nu a unor ideologii de import, promovate de corporaţii degrabă evazioniste şi a unor ONG‑uri cu finanţare şi agende oculte. Poziţia cultelor religioase reprezintă o luare de poziţie de mare impact, în condiţiile adormirii dovedite de intelectualitatea noastră, civică sau în civil. Este de neînţeles cum toată floarea cea vestită a războinicilor pentru adevăr şi dreptate a intrat în hibernare. Unde sunt… bătrânul Manolescu şi Pleşu, şi Cărtărescu, şi Mihăieş, şi Patapievici, şi Tismăneanu, şi Preda politologul, şi Baconschi teologul, şi Pricopie rectorul, şi fiara condeiului… Liiceanu? Nu pe umerii lor urieşeşti stă toată cultura română, democraţia şi statul de drept? Parcă mai ieri, pentru orice prostie erau foc şi pară, bombardându‑ne cu apeluri şi petiţii, făcând coadă la listele de susţinere, iar astăzi, când ţara arde, au dispărut cu toţii în neant. Cum Adresa cultelor a deranjat presa progresistă, s‑a acoperit problema principală a ideologizării, cu o pseudodezbatere privind propunerea Religiei ca disciplină opţională pentru bacalaureat. Aşa a apărut comsomolista Miruna Croitoru înfierând tupeul cultelor de a se amesteca în problemele şcolii. Păsămite, tânăra a stat la taclale cu societatea, aflând că aceasta vrea ori diversitate şi incluziune, ori moartea, intempestiva domnişoară având dureri în cot faţă de faptul că, la ultimul recensământ, aproape 95% dintre cetăţenii republicii şi‑au declarat identitatea creştină, în timp ce doar 0,2% s‑au declarat atei, despre ponderea comunităţii LGBTQ+ neştiindu‑se nimic, pentru că recensământul nu a înregistrat date privind orientarea sexuală de la noi. La rândul său, păstorul părinţilor din partea ministerului, domnul Iulian Cristache, fără să se fi obosit să citească programele de religie, a început să emită păreri privind conţinutul lor, declarându‑şi scepticismul privind utilitatea acestei discipline în planurile cadru. Din catacombele neomarxismului anticreştin a înviat şi feministul masculin Emil Moise (autor al unui studiu de referinţă, intitulat „Feminist fără a fi frigid. Sau despre cum poţi utiliza cu folos pasaje din Molitfelnic”[1]), pentru a se alătura entuziast corului de înjurături la adresa Bisericii. Pe vremea primului asalt major asupra valorilor creştine, observam că: „Până la urmă, ce trebuie să înţelegem, că studiul religiei în şcoală este un abuz şi un atentat la libertatea de conştiinţă? Că religia, cum spunea Marx, este opiu pentru popor şi are efecte dintre cele mai nocive asupra psihicului tinerilor? Poate că nu este politically correct să fii creştin, dar caracterul retrograd, traumatizant, profund nociv al religiei ar trebui mai întâi demonstrat … Şi nu este de la sine înţeles că nu există Dumnezeu, adevăr, morală, că totul este relativ, iar omul secolului XXI nu poate fi decât ateu militant. Nefirească este şi situaţia ca, într‑un stat democratic, o minoritate infimă să dicteze, iar majoritatea să fie obligată să se supună în domeniul politicii educaţionale.”[2]
Probabil că vom avea în curând un stat în care să nu mai poţi răzbate, de atâta diversitate, echitate şi incluziune. Dincolo însă de înfricoşătoarea frumuseţe a educaţiei de gen, este posibil ca domnul preşedinte să fi declanşat revoluţia prematur. Nu ştim dacă progresiştii vor câştiga inimile şi minţile românilor cu ghioaga ideologizării forţate, cu seducătoarele valori sexo‑marxiste. Este riscant să se încerce trecerea bruscă la un nivel atât de înalt de cultură şi civilizaţie, să se implementeze idei atât de avansate. Românii par să rămână extrem de înapoiaţi, retrograzi, medievali, pupători de moaşte, în ciuda numărului tot mai mare de trotinetişti progresişti din marile oraşe, a realizării primului plan de muncă pentru egalitatea de gen la Universitatea clujeană de către un proaspăt academician, a corului asurzitor al presei, al corporaţiilor woke, Comisiei Europene şi atâtor altor vectori ai globalismului progresist. Condiţiile nu sunt coapte pe deplin, iar nerespectarea reţetei genialului Lenin riscă să aducă mari prejudicii cauzei revoluţiei culturale din spaţiul mioritic.
■ Scriitor, profesor la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Brăila
Note:
[1] Noua Revistă Română de Drepturile Omului, nr. 3/2006.
[2] Constantin Toader, Cine doreşte eliminarea Religiei din şcoală?, în Tribuna Învăţământului, 14.03.2015.
Constantin Toader
