Poem de Cassian Maria Spiridon
Nici un Apostol
sunt drumuri verzi
hotare bine înzidite
pământ din pietre şi podzol
şi pepiniere de măslini
deşi nici un Apostol
n-a călcat tărâmul
cuprins ca-ntr-un inel de ape
eşti gata să călătoreşti
spre un Iordan imaginar
ce-ţi pare
cu cât înaintezi
tot mai posibil
lumina-i galbenă
ca dintre bulgări izvodită
sub strălucirea amiezei
ce ne-ngăduie
în drumul nostru fără ţintă
avem la capăt nesfârşită
ca ochiul ce ne priveghează
întinderea de ape