Dana Oprica: Alexandru Rosetti şi Basarab Nicolescu
Între cei doi, s-a cimentat o relaţie durabilă de prietenie, rezultată din nerăbdarea de a se vedea, auzi, citi, presărată de susţineri şi bucurii
Realitatea este o reţea de relaţii unde fiecare parte nu poate fi înţeleasă decât prin raport cu celelalte.
Teoria bootstrap (Geoffrey Chew)
Am reluat, după cum promisesem anul trecut, seria de referinţe şi impresii rezultate în 
urma lecturării Scrisorilor din exil, extrase din arhiva literară a lui Basarab Nicolescu, selecţionate şi grupate de către Raluca Andreescu şi Traian D. Lazăr şi apărute în 2015 la Editura Curtea Veche, în colecţia Ştiinţă, Spiritualitate, Societate, coordonată de Basarab Nicolescu şi Magda Stavinschi.
Autorii intitulează cel de-al doilea capitol, dedicat corespondenţei dintre academicianul Alexandru Rosetti şi Basarab Nicolescu, Un părinte spiritual, tocmai pentru a remarca rolul de divinitate protectoare care-i actualiza tânărului Basarab destinul, justificat prin facilitarea plecării la studii, în 1968, la Paris, şi, surprinzător, un an mai târziu, prin îndemnul, fără urmă de ambiguitate, de a nu renunţa la hotărârea de a rămâne lângă Ştefănel (Ştefan Lupaşcu), lângă Mircea (Mircea Eliade), lângă Emil (Emil Cioran).
Alexandru Rosetti, lingvist, folclorist, editor, memorialist, eseist, pedagog, istoric al limbii române, membru titular al Academiei Române din 1948, dă contur, astăzi, Institutului de Lingvistică al Academiei Române, care-i poartă numele, alături de cel al lui Iorgu Iordan. Ca director al Editurii Cultura Naţională, al Editurii Fundaţiei Regale pentru Literatură şi Artă, al Editurii pentru Literatură a publicat ediţii critice ale scriitorilor clasici români şi a iniţiat seriile „Ediţii definitive”, „Scriitori români vechi şi moderni”, „Scriitori români uitaţi”. Este autorul unor lucrări în domeniul lingvisticii: Filosofia cuvântului, Istoria limbii române (şase voulume); în domeniul folcloristicii: Colindele religioase la români, Limba descântecelor româneşti; al unor lucrări în care ni se dezvăluie ca portretist: Cartea albă, Diverse şi al unor însemnări de călătorie: Note din Grecia, Călătorii şi portrete.
Pe Al. Rosetti şi Basarab Nicolescu, tânăr asistent la Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti, i-a apropiat pasiunea comună pentru creaţia poetică a lui Ion Barbu. Profesorul Rosetti este cel care l-a încurajat să scrie articole, mai apoi o carte despre Ion Barbu, Cosmologia Jocului Secund (1968), apărută la Editura pentru Literatură.
Între cei doi, s-a cimentat o relaţie durabilă de prietenie, rezultată din nerăbdarea de a se vedea, auzi, citi, presărată de susţineri şi bucurii: „Am primit pasionanta D-tale scrisoare din 2 decembrie. Din succes în succes! (Basarab Nicolescu obţinuse o nouă bursă, în Franţa, din partea Comisariatului pentru Energie Atomică.) Cât mă bucur, din plin!”, „Mă bucură deplin reuşita D-tale. O păstrez actuală ca o lumină pură în ceaţa înconjurătoare! (În 1970, Basarab Nicolescu a fost angajat fizician teoretician la Institutul de Fizică Nucleară din Orsay al Centrului Naţional de Cercetare Ştiinţifică [CNRS] din Franţa)”, „Ce bucurie pentru mine de a te şti în plin avânt ştiinţific şi evoluând într-o lume adecvată savantului şi artistului”, „Evoluţia D-tale ascendentă mă bucură la superlativ.”, „Te felicit pentru titlul remarcabil de doctor în Sorbona!”, „Întâlnirea noastră mi-a pricinuit o deosebită bucurie (vorba lui Wilde: «J’aime les hommes qui ont un avenir» – e cazul D-tale – şi, pentru rest, nu mai sunt de acord: «Et les femmes qui ont un passé»!!)”, „Vii mulţumiri pentru bunele veşti privind bogata şi remarcabila ta activitate ştiinţifică! (În 1987, s-au obţinut, pentru prima oară, date experimentale în fizica energiilor înalte, în acord cu prevederile teoretice făcute de Basarab Nicolescu în 1973, legate de conceptul de Odderon.)”.
Scrisă pe bileţele sau cărţi poştale, corespondenţa dintre cei doi dezvăluie preocuparea constantă pentru apariţii editoriale, singurele care sparg vremelnicia: „Nu credeam într-un volum (proză) de Ion Barbu. Dar iată că e remarcabil (am pus să ţi se trimeată un exemplar): ultimele rânduri sunt remarcabile şi atât de specifice (E vorba de cartea Ion Barbu, Pagini de proză, ediţie, studiu introductiv şi note de Dinu Pillat, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968.)”.
Precum un părinte care doreşte să fie primul care să afle ce face fiul, îl dojeneşte blând când aude de la prieteni care-i sunt planurile literare. „Cineva (nu mai ştiu cine!) îmi spune că pregăteşti 2 cărţi de literatură. Mă bucur. Dar spune-mi şi mie. (Mircea Ciobanu spera ca Basarab Nicolescu să scrie o carte despre Pius Servien şi o carte despre Matila Ghyka.)”. Cei doi români, Matila Ghyka şi Pius Servien (Piu-Şerban Coculesu), au căutat, asemeni lui Basarab Nicolescu, matematica în poezie, limbajul ştiinţific în limbajul poetic, numărul de aur în fraze, geometria în cuvinte, misticismul în numere, fizica în estetică. Este însă Basarab Nicolescu cel care ajunge să conjunge toate conceptele într-unul singur: transdisciplinaritatea.
Maestrul, părintele, se înclină în faţa lucrării despre dispersarea undelor, care ne duce pe tărâmul imaginar al numerelor complexe, unde totul este posibil: „Studiul pe care îl pregăteşti mi se pare promiţător (Cea mai celebră lucrare de fizică a lui Basarab Nicolescu, scrisă în colaborare cu fizicianul polonez Leszek Lukaszuk [1938-2007], în care a introdus conceptul de Odderon şi care a deschis un nou domeniu în fizica interacţiilor tari.)”.
Marele Al. Rosetti se apleacă spre folclor care încriptează şi el cuante, hadroni, odderoni şi pomeroni. Pe tărâmul imaginarului pe care ne-au adus notele lingvistul, descântecele româneşti creează vârtejuri electromagnetice şi câmpuri gravitaţionale: „Îţi voi trimite cartea mea asupra descântecelor, care a apărut! (Al. Rosetti, Limba descântecelor româneşti, ed. Minerva, Bucureşti, 1975)” (pag. 84).
Pariticipant activ la congrese de profil, Al. Rosetti remarcă frumuseţile locurilor, pe care le grupează în volume. Grecia, de exemplu, este începutul lumii, al creaţiei şi chiar îl îndeamnă –Basarab recunoaşte că este unul dintre puţinele sfaturi pe care le primeşte – să facă o călătorie obligatorie: „La Bucureşti sunt angajat într-o mare campanie editorială cu cărţile mele! (Al. Rosetti pregătea pentru tipar Călătorii şi portrete, care avea să apară în 1977 la Editura Sport-Turism, şi Mélanges linguistiques, la Editura Univers.)”.
M-am întrebat de unde găsea marele Rosetti timp şi entuziasm pentru a participa la conferinţe, simpozioane, străbătând lumea, şi pentru a scrie studii de specialitate, eseuri şi însemnări de călătorie. Probabil erau alte interacţiuni electromecanice, era o altă mecanică, o altă cinetică: „Aici, sunt f[oarte – n.n.] ocupat. (Am mai multe cărţi sub tipar. Între altele: Corespondenţa lui G. Călinescu cu Al. Rosetti, vreo 70 de scrisori!) (Vezi Corespondenţa lui G. Călinescu cu Al. Rosetti, [1935-1951], Bucureşti, 1977.)”.
Academicianul îi prezenta lui Basarab ultimele apariţii pentru a desăvâşi studiul despre Ion Barbu, primordialul său interes: „În curând îmi apare cartea Études de lingustique g(éné)rale. Apoi sper să pot tipări cartea mea de eseuri. Ziceai că pregăteşti o carte despre Ion Barbu (corespondenţa lui e interesantă şi exagerat axată spre… galanterie!) Ciocârlie, Trandifir, Titu Popescu cu cărţi remarcabile de critică literară. (Basarab Nicolescu era preocupat de aspectele simbolice ale poeziei lui Ion Barbu. Vezi Basarb Nicolescu, Interpretări ezoterice ale poeziei lui Ion Barbu, în Ethos, Paris, nr. 3, 1982, pp.257-259; Se referă la următoarele volume: Livius Ciocârlie, Eseuri critice, Timişoara, 1983; Constantin Trandafir, Dinamica valorilor literare, Bucureşti, 1983; Titu Popescu, Concepte şi atitudini estetice, Bucureşti, 1983.)”.
Titlurile lucrărilor lui Rosetti cuceresc: „Acum am depus la editură un nou m(anuscri)s: La linguistique balcanique!”.
Nu pierde nicio ocazie de a-l informa pe fizicianul preocupat de poezie în legătură cu volumele despre Ion Barbu. Personal, remarc lucrarea lui Alexandru Ciorănescu al cărui nume se confundă, din 1948, cu Spania, mai precis, cu Santa Cruz de Tenerife şi cu Universitatea La Laguna: „Îţi semnalez trei studii interesante despre Ion Barbu: Ovid Crohmălniceanu (în vol[umul] Literatura română între cele două războaie «europ[ene]»), Marian Papahagi şi Alex(andru) Ciorănescu (eseu scris româneşte şi publicat în traducere engleză). Va fi şi un volum cu corespondenţa mea cu Călinescu (scrisori păstrate de C[ălinescu] şi puse la dispoziţia lui Călin, care scoate ediţia!). (…) Acum pregătesc o broşură, în care voi arăta ce am adus nou în lingvistică. (…) Mai trimite-mi din ce ai publicat! (Ovid S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I-II, Bucureşti, 1967, 1975; Marian Papahagi, Critica de atelier, Bucureşti, 1983, în care amendează ipoteza ermetizării succesive a textului la Ion Barbu. El susţine că Ion Barbu nu gândeşte simplu şi se exprimă complicat, ci invers, gândeşte complicat şi se exprimă simplu; Alexandre Ciorănescu, Ion Barbu, Twayne Publishers, Boston, 1981.)”.
Schimbul de cărţi între cei doi a fost continuu, în ciuda disconfortului provocat, uneori, de serviciile poştale: „Vom publica în curând manuscrisul autograf al poeziilor lui Ion Barbu, după care s-a făcut ediţia pe care am publicat-o în 1930. Îţi voi trimite un exemplar. (Ion Barbu, Joc secund, Editura Cultura Naţională, 1930.)”.
Acest capitol care, iniţial, m-a descurajat prin puţinătatea cuvintelor, anticipată, de altfel, („Este necesar să precizăm că Al. Rosetti are un stil episolar laconic. Mobilul principal era stabilirea datei şi locului unei întâlniri la Paris.”), a însemnat descoperirea unei interesante perspective a acestei lumi: m-a trimis la teoria bootstrap a lui Goffrey Chew, marele fizician care a făcut parte din juriu la susţinerea tezei de doctorat a lui Basarab Nicolescu: conceptul de relaţie este mai important decât conceptul de structură a obiectului; dacă ne gândim că totul este interconectat, devine complicată aprecierea doar a unei părţi din sistem. Lumea este percepută ca o reţea unde fiecare parte depinde de toate celelalte şi niciuna nu e fundamentală. Sir Charles Eliot se exprimă mai vizual: „Se spune că pe cerul lui Indra există o reţea de perle dispuse într-o aşa formă, încât, dacă privim una, le vedem pe toate celelalte reflectate în ea. În acelaşi fel, fiecare obiect nu e doar el însuşi, ci conţine fiecare alt obiect şi, de fapt, este altceva.”
Andreescu, Raluca & Lazăr, Traian D. (2015). Scrisori din exil. Arhiva literară a lui Basarab Nicolescu. Bucureşti: Editura Curtea Veche. Colecţia Ştiinţă, Spiritualitate, Societate, coordonată de Basarab Nicolescu şi Magda Stavinschi.
Capra, Fritjof. (1998). La trama de la vida. Una nueva perspectiva de los sistemas vivos [Urzeala vieţii. O nouă perspectivă asupra sistemelor vii]. Barcelona: Anagrama
Eliot, Charles. (2013). Japanese Buddhism. London and New York: Routledge Taylor & Francis Group r
