„Chipul slavei Tale” – icoane de patrimoniu la Arhiepiscopia Râmnicului
Cu prilejul praznicului Aducerii în Oltenia a moaştelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, de pe 8 mai 2022, Arhiepiscopia Râmnicului a organizat, printre alte evenimente culturale, şi o expoziţie cu icoane de patrimoniu, brâncoveneşti şi postbrâncoveneşt, în Foaierul Centrului Social „Sfântul Antim Ivireanul”. Expoziţia poartă titlul „Chipul slavei Tale”, iar icoanele provin de la cele mai importante mănăstiri monument istoric din Eparhia Râmnicului: Cozia, Hurezi, Dintr‑un Lemn, Bistriţa, Arnota şi din muzeul Arhiepiscopiei Râmnicului. Mostre de artă creştină răsăriteană, realizate în deplină concordanţă cu spiritul tradiţiei bizantine, aceste splendide icoane reprezintă doar o imagine redusă la scară a uriaşului patrimoniu iconografic, de o inestimabilă valoare, pe care‑l deţine Eparhia Râmnicului.
Reunirea într‑o expoziţie – eveniment a câtorva dintre foarte numeroasele icoane vechi ale judeţului Vâlcea, provenind din secolele al XVIII‑lea şi al XIX‑lea, a reprezentat un bun prilej pentru a readuce în actualitate o epocă de mare efervescenţă ctitoricească, cea de după domnia voievodului martir Constantin Brâncoveanu, consemnată în istoria artei ca epoca postbrâncovenească.
În pofida multor încercări ale istoriei prin care a trecut Oltenia, partea sa de nord a cunoscut, după 1714 şi până spre 1830, o perioadă în care s‑au construit biserici pretutindeni, la Râmnicu Vâlcea, în micile târguri ale judeţului, în aproape toate satele de pe teritoriul Olteniei de sub Munte. Ctitorii acestora erau membri ai clasei de mijloc, alcătuită din boieri de rang inferior, negustori, târgoveţi, cămăraşi, căpitani de plai, episcopi, preoţi, monahi, ţărani moşneni. Odată cu ridicarea numeroaselor lăcaşuri de cult, inspirate de arhitectura brâncovenească, dar şi cu elemente specifice, determinate de o paradigmă culturală şi spirituală diferită de cea a epocilor anterioare, creşte considerabil numărul zugravilor de biserici şi iconari proveniţi, o parte dintre ei, din mediul
monastic, iar o alta formată în cadrul şcolilor de zugrăvie care la rândul lor se înmulţesc, din a doua jumătate a veacului al XVIII‑lea, pe teritoriul judeţului Vâlcea. Sunt cunoscute şi consemnate în documente şcolile de pictură bisericească şi icoană de la Râmnicu Vâlcea, Costeşti, Dozeşti, Teiuş. De asemenea, o astfel de şcoală funcţiona în cadrul Mănăstirii Bistriţa. Desigur, unii dintre pictorii de biserici ai secolului XVIII, îndeosebi cei din prima jumătate, erau ucenicii meşterilor Hurezeni: Constantinos, Ioan, Andrei, Stan, Neagoe, Ioachim, iar alţii aveau să înveţe meşteşugul în cadrul şcolilor locale de pictură.
Şcoala de zugrăvie de la Râmnic, deschisă în 1785, era condusă de un anume Ion Zugravul, cel considerat a fi primul dascăl din Ţara Românească ce pune bazele meşteşugului picturii. Spre deosebire de alte astfel de instituţii de învăţământ artistic, aici puteau studia tineri ucenici din oricare pătură socială.
Zugravii Şcolii de la Costeşti erau, de fapt, continuatorii tradiţiei brâncoveneşti, fiind îndrumaţi de Dimitrie Ieromonah şi de Grigorie Ranite, cei care la mijlocul veacului al XVIII‑lea
coordonau echipele de pictori angajate de episcopii Râmnicului. Membrii acestui atelier au lucrat cu zugravi de la Tismana, Tomşani şi Teiuş, dar şi cu pictori transilvăneni. Ieromonahul Dimitrie zugravul a realizat pictura de la biserica Buna Vestire din Râmnicu Vâlcea, de la Schitul Colnic şi probabil este acelaşi Dimitrie Zugrav al cărui nume apare consemnat în pisania Schitului Bradu, de la Gurguiata.
Zugravii şi iconarii din Şcoala de la Teiuş, teiuşenii, aşa cum sunt ei numiţi generic, activează îndeosebi în primele două decade ale secolului al XIX‑lea. Cei mai cunoscuţi, pentru că semnătura lor se regăseşte pe multe dintre frescele şi icoanele epocii, sunt Ioan, Ilie, Costandin, Gheorghe şi Barbu. Au avut numeroşi ucenici şi au creat o pictură inconfundabilă, cu un pronunţat caracter moralizator şi eschatologic, inclusiv pe zidurile exterioare ale lăcaşurilor de cult. Între 1796 şi 1841, Ioan şi Ilie au pictat nu mai puţin de douăsprezece biserici în judeţul Vâlcea, dar şi icoane de foarte bună calitate, aflate în numeroase biserici locale. În 1796, aceasta fiind de altfel prima atestare documentară a unui pictor din celebra şcoală, „Ioan zugrav ot Teiuş” a zugrăvit biserica din satul Cheia. Semnătura bogată în arabescuri a teiuşeanului Ilie se află pe faţada de sud a bisericii schitului Jgheaburi. Echipa alcătuită din Costandin zugrav, Ioan, Ilie şi Gheorghie realizează fresca interioară şi exterioară a bisericii din Mihăieşti, o capodoperă a artei murale postbrâncoveneşti. Aceeaşi echipă avea să picteze şi biserica din Coasta‑Păuşeşti Măglaşi, între 1829‑1833.
Împreună cu Anghel diaconul şi cu Ilie zugravul, ambii din Craiova, Ioan din Teiuş creează probabil cea mai puternică echipă de zugravi din Oltenia de sub Munte. De asemenea, o echipă
valoroasă de pictori bisericeşti şi iconari ai epocii o formează Manole şi Dinu din Craiova, alţi doi meşteri creatori de şcoală, autorii ansamblurilor murale de la Cociobi‑Slătioara, ctitorie a lui Ioan Popescu Urşanu, de la splendida biserică din Copăceni‑Cernişoara, aflată într‑o pronunţată stare de degradare, de la biserica din Târgul Horezu, tot o ctitorie a vătafului de plai Ioan Popescu Urşanu, şi încă multe altele.
Nu trebuie uitată nici activitatea în zona Vâlcei a celebrului Radu Zugravul, autorul frescei interioare şi exterioare a Bisericii din Gura Văii – Bogdăneşti. El este un renumit creator de şcoală şi de iconografie de la graniţa Evului Mediu cu modernitatea. Caietele sale de modele aveau să fie folosite de iconari până spre 1870.
Toţi aceşti meşteri evocaţi în rândurile de mai sus, doar câţiva dintr‑o pleiadă de pictori bisericeşti cunoscuţi datorită consemnării numelor lor în inscripţii, pomelnice şi pisani ori numai de Dumnezeu ştiuţi, erau şi autorii icoanelor ce împodobeau lăcaşurile de închinare. Înmulţirea pictorilor din epoca postbrâncovenească a determinat constituirea unei veritabile comori de artă sacră, la sfârşitul Evului Mediu, în Oltenia de sub Munte, iar icoanele prezente în expoziţia deschisă pe 5 mai 2022 la Arhiepiscopia Râmnicului sunt o mărturie de necontestat a acestei pagini din istoria artei româneşti.
■ Scriitor, istoric al artelor, publicist
Luiza Barcan
