Eseu - Publicistică - Critică literară

La ei, în Georgia…

În ţara unde Ortodoxia şi‑a aflat casa şi limba originară, secularismul a învins, cel puţin pentru moment, Biserica. Iar clerul, în parte, n‑a cârtit. S‑a supus. Metodele coercitive au dat roade. În Georgia, ţara unde s‑a născut Stalin, clerul face frondă şi îşi continuă misiunea pământească şi cerească…

Încă o zi măcar pe jumătate irosită în frământări şi incertitudine. Când vom scăpa?, cum vom scăpa?, vom scăpa? Cât vom mai fi ţinuţi captivi în neputinţa noastră de a reacţiona, în ce măsură am fost deja transformaţi din oameni în mutanţi gata să primească nedigerată orice manipulare, cărora să li se inducă atât de uşor frica?

Acum ies multe la suprafaţă. De exemplu, incapacitatea noastră de a ne mai păsa şi de semenul nostru mai puţin avantajat. Cu mici excepţii, desigur, ca întotdeauna. Şi când zic asta mă gândesc la prietena mea Cristina, care s‑a dus să doneze sânge pentru cineva care avea nevoie urgentă. Cristina a sfidat orice pericol, real sau imaginar, şi a făcut‑o. Eu, de pildă, nu m‑aş fi încumetat la asta decât pentru cineva foarte, foarte apropiat. Ea a făcut‑o din pură omenie. Raiul aşa se construieşte, puţin câte puţin, din preaplinul de suflet al fiecăruia.

La începutul demenţei coronavirusate am scris câteva gânduri ce porneau de la fotografia trucată a „Cinei” lui Leonardo, cu sala golită de Domnul şi de Apostolii Săi, imagine a lumii desacralizate şi robotizate în care am ajuns să trăim. O lume din care Dumnezeu şi cu juraţii Săi s‑au retras o vreme pentru deliberare. Astăzi am primit un fel de replică a acelei imagini, opusul ei total, desăvârşit. O simplă fotografie care mi‑a sugerat raiul aici, acum, în deplinătatea urgiei, a nebuniei, a prigoanei. Încă o dovadă că Hristos nu‑i părăseşte pe cei care au curaj, căci doar El ne‑a îndemnat: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!”

E vorba despre o fotografie din dronă a unei Liturghii în aer liber, în curtea unei biserici din Georgia, una dintre cele mai vechi ţări unde a fost oficializat creştinismul, dar şi ţara unde s‑a născut… Stalin. Ei bine, în ţara asta clerul superior a refuzat să se supună autorităţilor şi să interzică accesul creştinilor la slujbe. Cei mai mulţi vor zice, sigur, ce nebunie!, ce inconştienţă! În plină pandemie, când comandamentul mondial este: stai izolat până la a te izola chiar de tine însuţi şi, mai ales, până a te izola de Dumnezeul tău, devenit între timp „contagios”!

Revin la fotografie. Pentru a se proteja, în limitele raţionalului, creştinii participanţi la slujbă, nu mai mult de 50‑60, sunt separaţi între ei, dar atât de firesc şi de civilizat, încât nimic nu pare nelalocul lui. Jos, pe caldarâm, cineva a desenat corole de flori cu câte opt petale, delimitând astfel locul fiecăruia, menit să‑l distanţeze corespunzător de ceilalţi. Impresia produsă de aceste desene simple este însă atât de puternică! Iată că cineva s‑a străduit şi a reuşit să îndulcească starea de „criză”, de ieşire din rânduiala firească. A reuşit atât de bine încât mie, cel, puţin, imaginea mi‑a sugerat un mic colţ de rai, un spaţiu unde Dumnezeul pe care‑l hăituim deja de nişte sute bune de ani, şi mai ales în ultimele decenii, a reuşit să‑şi afle loc de odihnă, de tihnă şi de binecuvântare.

Creştinii georgieni din fotografie au în dreapta lor o biserică veche, iar în faţă, probabil, un altar de vară sau un altar improvizat, unde preoţii oficiază slujba. Pare o zi însorită. Culoarea hainelor cu care sunt înveşmântaţi oamenii exaltă albul corolelor pictate pe caldarâm. Fiecare stă în floarea lui, ca albina plecată să culeagă nectar. Cei mai mulţi au capetele plecate. Atitudinea de rugăciune şi reculegere trece dincolo de imagine.

Se poate, deci, „să dai Cezarului ce e al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu”.

Privind fotografia din Georgia mi‑am amintit de cele mai fericite momente trăite de mine în Patria Ortodoxiei, în Grecia. Acum Grecia e singura ţară ortodoxă unde s‑a interzis oficierea Liturghiei şi împărtăşirea credincioşilor. Asistăm, sigur, la o inversare a polilor. În ţara unde Ortodoxia şi‑a aflat casa şi limba originară, secularismul a învins, cel puţin pentru moment, Biserica. Iar clerul, în parte, n‑a cârtit. S‑a supus. Metodele coercitive au dat roade. În Georgia, ţara unde s‑a născut Stalin, clerul face frondă şi îşi continuă misiunea pământească şi cerească. Sfânta Liturghie continuă să fie oficiată, creştinii se adună în numele lui Hristos pentru a‑L aduce împreună cu ei.

Fotografia din Georgia mi‑a amintit de întâlnirile imateriale ale sufletului cu Hristos, cu Maica Domnului şi cu sfinţii în bisericuţe sau mănăstiri minuscule, pierdute pe câte o insulă îndepărtată ori prin munţii Greciei, în dimineţi cu lumină orbitoare, în amieze potopite de căldură, în zile de iarnă blândă, de primăvară timpurie. Mi‑a amintit de Muntele Pelion înveşmântat în florile albe ale migdalilor înfloriţi, într‑un mijloc de februarie de acum mai bine de un deceniu. Între timp, umanitatea a alunecat vertiginos spre prăpastie.

Dacă îmi pun acum, la sfârşitul acestor gânduri, întrebarea unde s‑au retras pentru deliberare Iisus şi Apostolii Săi, când au plecat din sala Cinei de Taină, mă bântuie răspunsul că s‑au retras în curtea acelei biserici din Georgia, unde creştinii stau în rugăciune ca albinele în mijlocul corolelor albe, pictate pe caldarâm.

Luiza Barcan

Total 1 Votes
0

Luiza Barcan

Luiza Barcan, critic și istoric de artă, doctor în arte vizuale, expert al Ministerului Culturii în domeniul: Bunuri cu semnificație culturală – artă medievală, secolele XVIII-XIX, jurnalist, expert al Casei de Licitații Vikart. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Vâlcea, membru fondator și director al Fundației HAR („Habitat și Artă în România”). S-a născut la București în data de 8 octombrie 1964. Absolventă a Liceului de matematică-fizică nr. 4 din București, a Facultății de Limba și Literatura Română de la Universitatea București (1987) și a Facultății de Istoria și Teoria Artei a Universității Naționale de Artă din București. Profesor de limba și literatura-română (1990-1995), redactor, realizator de emisiuni la Televiziunea Română (1995-2013), redactor la Radio România Internațional (2000-2006), colaborator la Radio Trinitas al Patriarhiei Române, din 2014 și până în prezent (realizator al documentarului radiofonic „Zidiri în chipul crucii”). Din 1996 publică cronică plastică, interviuri, reportaje, eseuri, studii de istoria artei, monografii de monumente în paginile Contemporanul, Literatorul, Azi Literar, artPanorama, Museion, Adevărul literar şi artistic, Ianus, Virtualia, Tribuna, Tabor, Povestea vorbei, Buridava, Ramuri, Observator cultural, artMargins a Universităţii „Santa Barbara” din California.

Co-organizator, împreună cu Alexandru Nancu, al programelor Fundaţiei HAR: „Habitat şi Arta in Romania” ,„Arta in drum spre muzeu” (1999 – Râmnicu Vâlcea), „Tradiţie şi Postmodernitate” (2000 – 2005, Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, judeţul Vâlcea) „Stuf 2004” (2004, Murighiol, judeţul Tulcea), „ReSitus – Metode şi tehnici avansate de conservare şi reconstrucţie digitală pentru patrimoniul cultural-istoric imobil (2007, Câmpulung Muscel), Lut/ Adobe 2007, 2008, 2009 (Capul Doloşman/ Cetatea Argamum, judeţul Tulcea).

Din anul 2000 şi până în prezent, curator al programului „Restituiri” care a cuprins expoziţiile: „Seniori ai picturii romaneşti contemporane”, „Invitaţii lui Iosif Sava în 40 de desene ale Rodicăi Ciocârdel Teodorescu”, „Rromani art”, expoziţiile personale de la Constanţa, Tulcea, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti ale pictoriţei centenare Medi Wechsler Dinu, expoziţia retrospectivă Maria Constantin, expoziţiile retrospective Alexandru Nancu („Teasc pentru memorie” și „Spațiul imaginării”), Bucureşti 2013, expozițiile retrospective Lidia Nancuischi). Curator a peste 30 de expoziţii personale sau de grup, deschise în Bucureşti şi în alte oraşe mari ale ţării. Face parte din colectivul de autori ai dicţionarului on line Un secol de sculptură românească (2013, 2014) și din colectivul de autori ai cărții Centenarul femeilor din arta românească (2018).

Debut literar în revista artPanorama, cu proza Jucătorii de șah (1997). Debut editorial cu volumul Nichita Stănescu. O viziune poetică a timpului (2000, ediţie bibliofilă, coordonata de Mircia Dumitrescu).

Cărți de memorialistică: Artişti plastici la Serata lui Iosif Sava (2003), în format electronic (2005); Spre Răsărit, cu Alexandru (2017).

Cărți de specialitate (cronică plastică, istoria artei): Angoase ale privirii (2004); Monografiile bisericilor de lemn – monument istoric de la Grămeşti, Malaia, Racoviţa- Copăceni, Ciungetu, Brezoi, Mariţa (2000, 2001), împreună cu Alexandru Nancu; Albumul monografic Medi Wechsler Dinu (2010); Albumul monografic „Maria Constantin” (2013); Albumul monografic „Constantin Calafateanu” (2014); Albumul monografic „Lidia Nancuischi” (2018)

Premii și distincții: Premiul pentru critică, acordat de Consiliul Director al Uniunii Artiștilor Plastici din Roâmânia (2017); Diplomă de excelență pentru întreaga activitate, acordată de Filiala Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu ocazia Bienalei „Ion Andreescu” (2018); Premiul III la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2012”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Grecii de Brăila” („Greek and Romanian”); Premiul pentru film religios la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2011”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Skopelos, insula celor 365 de altare”; 2011 – Medalia Muzeul Brăilei – 130 de ani şi Medalia „Nicolae Iorga – 140 de ani de la naştere”, decernate de Muzeul Brăilei pentru documentarele „Biserici de la Dunăre” (2011).

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button