Senatul Conte

 

Senatul Contemporanul este alcătuit din personalități marcante ale culturii şi ştiinţei românești din țară și din străinătate:

Prof. Ştefan Borbély
Acad. Nicolae Breban
Aura Christi
Prof. Victor Ivanovici (Grecia)
Prof. Virgil Nemoianu (SUA)
Acad. Basarab Nicolescu (Franța)
Prof. Ion Simuţ
Eugen Uricaru
Acad. Victor Voicu

 

---

Nicolae Breban, romancier, eseist, poet, dramaturg, publicist (n. 1 februarie 1934, Baia Mare), unul dintre cei mai importanţi romancieri români. Familia Breban se refugiază la Lugoj, unde tatăl scriitorului va funcţiona în cadrul Episcopiei Unite (1940-1941). Nicolae Breban îşi începe, în acest oraş bănăţean, studiile gimnaziale şi liceale. Este exmatriculat, datorită originii sale sociale „nesănătoase”, din penultima clasă a Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. Absolvă, la fără frecvenţă, Liceul „Oltea Doamna” din Oradea (1952), după ce se angajase ca funcţionar în acest oraş. Intenţionează să se înscrie la Politehnică, fiind nevoit să intre, mai întâi, ca ucenic la fostele Uzine „23 August” din Bucureşti, unde lucrează la sudură şi strungărie, calificându-se apoi în meseria de strungar fier. Se înscrie la Facultatea de Filosofie, „măsluind actele”, după cum mărturiseşte în Confesiuni violente, fiind dat însă afară după şase luni (1953). Lecturile sale din Nietzsche şi Schopenhauer îl fac, de altfel, să devină suspect pentru decanul Athanase Joja. Devine student la germană, la Facultatea de Filologie din Cluj, pe care o abandonează după un an. Are, apoi, la insistenţele tatălui său, o tentativă de a urma dreptul (1955-1956). Debut literar în revista Viaţa studenţească (nr. 5, din mai), cu schiţa Doamna din vis (1957). Este, alături de Nichita Stanescu, unul dintre vârfurile generaţiei şaizeci.

Devine membru supleant al C.C. şi îşi dă, aflându-se la Paris, în Le monde, demisia (1971, Tezele din Iulie), în semn de protest faţă de dictatura personală a lui Ceauşescu. Romanul Bunavestire este atacat cu brutalitate: „După amânări şi tracasări prelungite datorate cenzurii comuniste, la Editura Junimea din Iaşi apare Bunavestire, roman scris între anii 1972-1974. Cartea fusese refuzată, pe rând, de Editurile Cartea Românească şi Eminescu. Acest «roman excepţional», cum fusese caracterizat cu promptitudine de către Nicolae Manolescu, «scris cu vervă, sarcastic, grotesc, stilistic inepuizabil şi original», este încununat cu Premiul Uniunii Scriitorilor. După apariţie, romanul este incriminat cu vehemenţă în plenara CC al PCR din 28-29 iunie”. Un fragment din atacul brutal la adresa romanului şi a autorului, proferat în Plenara CC al PCR de către Titus Popovici, după care de îndată au urmat atacuri în cele mai importante foi culturale şi de partid la adresa aceleiaşi capodopere brebaniene, Bunavestire, este inserat în Ediţia a IV-a a romanului (Editura Paralela 45, 2002). Acelaşi roman figurează printre primele zece romane ale secolului al XX-lea într-o anchetă iniţiată de revista Observatorul cultural (nr. 45-46, 3-15 ianuarie, 2001).

Este menţinut în marginalitate socială până în 1989, fiind unul dintre cei mai atacaţi scriitori sub dictatură.

După 1989 revine din exil, propunând megaproiecte. Astfel, publică în circa douăzeci ani, trilogia romanescă Amfitrion (1994), tetralogia epică Ziua şi noaptea, tetralogia memorialistică Sensul vieţii. Din romanele publicate menţionăm: Francisca (1965, Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române), În absenţa stăpânilor (1966), Animale bolnave (1968, „romanul anului” şi Premiul Uniunii Scriitorilor), Îngerul de ghips (1973), Bunavestire (1977), Don Juan (1981), Drumul la zid (1984), Pândă şi seducţie (1992), trilogia Amfitrion (1994), tetralogia Ziua şi noaptea, Singura cale (2011). Volume de eseuri: O utopie tangibilă (1994), Confesiuni violente (1994), Riscul în cultură (1996), Spiritul românesc în faţa unei dictaturi, Fr. Nietzsche. Maxime comentate, Vinovaţi fără vină, Trădarea criticii (2009), O istorie dramatică a prezentului (2010) etc. Poezie: Elegii parisiene (1992, ed. a II-a, 2006). Teatru: Teatru (Viaţa Românească). Traduceri: Rainer Maria Rilke, Elegii duineze (2006), J.W. Goethe, Elegiile romane (2009). Memorii: tetralogia Sensul vieţii.

Romanele sale au fost traduse în suedeză, franceză, rusă, engleză, bulgară etc. Publică trei romane la prestigioasa Editură Flammarion, Paris: În absenţa stăpânilor (1983),  Bunavestire (1985), Don Juan (1991).

Din ianuarie 2009, devine membru titular al Academiei Române. Este director al revistei Contemporanul. Ideea Europeană, Preşedinte al Asociaţiei Contemporanul.

 

---

Aura Christi, poet, romancier, eseist. S-a născut la Chişinău, la 12 ianuarie 1967. Este absolventă a Liceului teoretic român-francez „Gh. Asachi” (1984) şi a Facultăţii de Jurnalism a Universităţii de Stat (1990). Debut absolut – 1983. Cărţi de poezie: De partea cealaltă a umbrei, 1993; Împotriva Mea, 1995; Ceremonia Orbirii, 1996; Valea Regilor, 1996; Nu mă atinge, antologie, 1997, 1999; Ultimul zid, 1999; Crini Imperiali, antologie, 1999; Elegii Nordice, 2002; Cartea ademenirii, antologie, 2003; Ochiul devorator, antologie, 2004; Grădini austere, 2010; Sfera frigului, 2011. Cărţi de eseuri: Fragmente de fiinţă, 1998; Labirintul exilului, 2000, 2005; Celălalt versant, 2005; Religia viului, 2007; Trei mii de semne, 2007; Exerciţii de destin, 2007; Foamea de a fi, 2010; Nietzsche şi Marea Amiază, 2011.Roman: tetralogia Vulturi de noapte: Sculptorul, vol. I, 2001, 2004; Noaptea străinului, vol. II, 2004; Marile jocuri, vol. III, 2006; Zăpada mieilor, vol. IV, 2007; Casa din întuneric, 2008; Cercul sălbatic, 2010. Albume de fotografii comentate: Europa acasă (2010); Planeta Israel (2010); Uriaşul Gorduz (2011). La prestigioase edituri din străinătate i-au fost publicate volumele de poeme Geflüster/Șoptirea, antologie bilingvă, traducere în germană de Christian W. Schenk, Editura Dionysos Verlag, 1994 (Germania), Elegien aus der Kälte/ Sfera frigului, traducere de Edith Konradt, Pop Verlag, 2008 (Germania), Arkitektura e natës/ Arhitectura noptii, antologie în albaneză Kopi Kyçyku, 2008 (Albania). A publicat, cu titlul Banchetul de litere, o carte de dialoguri cu personalități de vârf ale culturii românești. A alcătuit și a îngrijit numeroase ediții, bunoară, Romanul Românesc în Colocvii (2001), Breban · 70 (2004), Șocul crizei (2011) etc. Premii literare: Premiul pentru poezie al Ministerului Culturii, 1993; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1996; Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor şi al Editurii Vinea, 1997; Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 1998; Premiul pentru poezie „Ion Şiugariu”, 1999; Premiul pentru roman al revistei Tomis şi al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, Sculptorul, 2001; Premiul pentru poezie al revistei Antares, 2003; Premiul pentru roman al revistei Convorbiri literare, Noaptea străinului, 2004; Premiul „Autorul anului”, decernat de Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România, 2007; Premiul pentru roman al revistei Poesis, Casa din întuneric, 2008; Premiul „Opera Omnia pentru poezie” acordat în cadrul Festivalului româno-canadian „Roland Gasparic”, 2009

Poemele sale au fost traduse şi publicate în Germania, Franţa, Belgia, Italia, Suedia, Rusia, S.U.A, Bulgaria, Albania. Este redactor-șef al revistei Contemporanul. În 2003, înfiinţează – împreună cu Andrei Potlog, editorul și fratele Aurei Christi – Fundaţia Culturală Ideea Europeană şi Editura Ideea Europeană; este unul dintre inţiatorii Asociaţiei EuroPress şi al Editurii EuroPress – instituţii de un real prestigiu naţional, care au menţinut în peisajul literar revista Contemporanul. (2003 – 2010) Este unul dintre fondatorii Asociaţiei Contemporanul. (2010)  Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al PEN-Clubului.

www.aurachristi.ro

 

---

Victor Ivanovici s-a născut la 24 august 1947, la Tulcea, România. Studii generale la Liceul Grec din Bucureşti (1962-66) şi universitare la Facultatea de Limbi Romanice, Clasice şi Orientale a Universităţii din Bucureşti (1966-71). Specializare postuniversitară la Universitatea din Málaga (Spania): „Curso Superior de Filología Española”, sub direcţia profesorului Manuel Alvar, membru al Academiei Regale Spaniole (1987). Doctorat la Universitatea din Cluj (România), cu o teză despre opera lui Gabriel García Márquez (1993). Între 1971-84 a predat literatura spaniolă şi hispanică la Universitatea din Bucureşti. Din 1985 locuieşte şi lucrează în Grecia. Din 1993 membru al Corpului Didactic Auxiliar al Universităţii din Atena. A predat în cadrul Programului de Masterat în Traducere şi Teoria Traducerii, al Facultăţii de Litere şi Filosofie al Universităţii din Atena. În septembrie 2003 a ocupat prin concurs postul de Literatură Hispanică la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Salonic, unde s-a incorporat începând cu anul academic 2004-2005. Actualmente are gradul de profesor asociat. Membru  al Uniunii Scriitorilor din România şi al Societăţii Scriitorilor Greci, al Societăţii Elene de Literatură Generală şi Comparată, membru fondator (şi Vicepreşedinte) al Societăţii Hispaniştilor Greci, membru al Asociaţiei Internaţionale a Hispaniştilor şi al Societăţii Cervantine. Decorat de Statul spaniol cu Ordinul Meritului Civil, gradul „Encomienda”. Articole şi studii de hispanistică, românistică, neoelenistică, literatură comparată şi teoria traducerii publicate în România, Grecia, Franţa, Spania şi diverse ţări hispanice. Îşi scrie eseurile în română, greacă, spaniolă şi franceză. Traduce din: greacă, română, spaniolă, franceză, portugheză, catalană şi italiană; şi spre română, greacă şi spaniolă. A tradus între alţii din: Odysseas Elytis (în română şi spaniolă); Octavio Paz (în română şi greacă); Paul Celan – poemele româneşti (în greacă şi spaniolă); Gellu Naum (în greacă şi spaniolă) şi Nichita Stănescu (în greacă).

Cărţi publicate (critică literară): Triptic neoelenic. Cavafis, Seferis, Sikelianós (în greacă), Atena, ed. Hexantas, 1979; Formă şi deschidere (în română), Bucureşti, ed. Eminescu, 1980 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1981); Suprarealism şi «suprarealisme». Grecia, România, ţările hispanice (în română şi greacă) Timişoara, ed. Hestia, 1997 şi Atena, ed. Polytypo, 1997); El mundo de la nueva narrativa hispanoamericana (în spaniolă), Quito, Casa de la Cultura Ecuatoriana, 1998; Literatura hispanoamericană (în greacă), Atena, ed. Dione, 1999; Repere în zigzag (în română), Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000; Traductologice. 1. Teorie şi Critică 2. Metodologia Traducerii (în greacă), Atena, ed. Dione, 2004, Gabriel García Márquez y su Reino de Macondo, Madrid, ed. Sial 2008 (Premiul Internaíonal Sial, pentru eseu).

---

Virgil P. Nemoianu (n. 12 martie 1940, București) este un eseist, critic literar, filozof al culturii și pedagog american născut în România. Deși este etichetat, în general, ca un specialist în literatură comparată, în realitate activitatea sa intelectuală acoperă un domeniu mult mai larg de preocupări și realizări. Filosofia gândirii sale îl plasează undeva în zona comună a neo-platonismului și a neo-kantismului, pe care le-a transformat într-un instrument menit să clarifice și să cuantifice asperitățile și chiar absurditățile modernismului și ale postmodernismului. Alegând la începutul carierei sale academice în mod deliberat o scriitură plasată la nivelul orizonturilor intelectuale ale unui Goethe și Leibniz, a continuat să mențină acest nivel spiritual înalt în toate cărțile sale. Fiu de avocat, Nemoianu a dat în 1956, după absolvirea „Liceului Titu Maiorescu” (actualmente „Liceul I.L. Caragiale”), examen de admitere la Facultatea de Medicină a Universității din București, dar nu a reușit. Pe baza notelor acestui examen s-a transferat la Facultatea de Limbi Străine (secția germană-engleză) a aceleiași Universități prin transfer admis de Ministerul Învățământului. După terminarea facultății în 1961 a lucrat timp de un an ca redactor de limbi străine la Editura Academiei, iar apoi, tot un an, ca redactor la secția externă a revistei „Contemporanul”. Din 1964 până în 1975 (când rămâne în SUA) a lucrat mai întâi ca asistent și apoi ca lector la catedra de limbă engleză a Facultății de Limbi Străine a Universității din București. Între 1969-1971 studiază la University of California din San Diego, unde își ia doctoratul cu teza „The Growth and Uses of the Idyllic Model in Literature (England, France, Germany).” În prezent deține catedra specială „William J. Bayron Distinguished Professorship” la Universitatea Catolică din capitala Statelor Unite. A mai predat la Universitățile din București, Londra, Cambridge, Amsterdam, Cincinnati și Berkeley (California), a ținut conferințe și a prezentat comunicări la circa 50 de universități din Europa și din America de Nord. Este autorul a peste 15 cărți și 600 de articole și recenzii apărute în România, Elveția, Anglia, Statele Unite, Olanda, Canada, Germania, Ungaria și în alte țări. Domeniile sale de specialitate sunt romantismul european, teoria literaturii și istoria intelectuală a secolelor al XIX-lea și al XX-lea. A publicat două lucrări literare: Simptome (1968) (roman) și Arhipelag interior (1994) (autobiografie). Deține titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Cluj. Între 1979 și 1994, a fost director al programului de literatură comparată la Catholic University of America, iar între anii 1989 și 1991, prorector-asociat al aceleiași universități.
A publicat mai multe volume, printre care: Îmblânzirea Romantismului (The Taming of Romanticism) (Harvard, 1985), în care lansează conceptul de romantism Biedermeier ce definește forma în care curentul se adaptează în Balcani, studiu fundamental pentru cei care cercetează romantismul (ed. românească, editurile Polirom, Curtea Veche). În 1989, publică volumul A Theory of the Secondary. Literature, Progress, and Reaction (O teorie a secundarului. Literatură progres și reacțiune) la prestigioasa editură americană „The John Hopkins University Press” (1989) A editat împreună cu Robert Royal o colecție de eseuri, Canons la John Benjamins (Amsterdam and Philadelphia).

Cărţi publicate în străinătate: 1977 — Micro-Harmony : The Growth and Uses of the Idyllic Model in Literature (Microarmonia); 1984 — Taming of Romanticism : European Literature and the Age of Biedermeier (Îmblânzirea Romantismului – Literatura europeană și epoca Biedermeier); 1989 — A Theory of the Secondary : Literature, Progress, and Reaction; 1996 — Multicomparative Theory, Definitions, Realities; 2004 — Nonfictional Romanitc Prose: Expanding Borders (editor); 2003 — Icarus Fallen : The Search for Meaning in a Uncertain World (introducere); 2006 — The Triumph of Imperfection. The Silver Age of Sociocultural Moderation in Early 19th Century Europe; 2006 — Imperfection and Defeat.The Triumph of Imperfection: The Silver Age of Sociocultural Moderation in Europe, 1815-1848

Lucrări coordonate: The Hospitable Canon. Essays on Literary Play, Scholarly Choice, and Popular Pressures (1991; with Robert Royal), Canonul ospitalier. Eseuri despre jocul literar, alegerea avademică și presiunile populare; Play, Literature, Religion. Essays in Cultural Intertextuality (1992; cu Robert Royal); Non-Fictional Romantic Prose. Expanding Borders (2004; cu Steven Sondrup); A editat două numere din prestigioasa revista Stanford Literature Review în anii 80 și a fost editor invitat la RNL/CWR în anii 90.

În România (lucrări scrise în limba română); 1967 – Structuralismul; 1968 – Simptome; 1971 — Calmul valorilor; 1973 — Utilul și plăcutul; 1994 — Surâsul abundenței. Cunoaștere lirică și modele ideologice în opera lui Ștefan Augustin Doinaș; 2000 — Jocurile divinității – Gândire, libertate și religie la sfârșit de mileniu; 2000 — România și liberalismele ei – Atracții și împotriviri; 2001 — Tradiție și libertate; 2002 — Înțelepciunea calmă. Dialoguri în cyberspace cu Robert Lazu

Lucrări traduse în limba română: 1992 — Îmblânzirea romantismului; 1994 — Arhipelag interior – Eseuri memorialistice, 1940-1975; 1995 — Despre dialogul interior – Fragment dintr-o antropologie metafizică; 1996 — Microarmonia. Dezvoltarea și utilizarea modelului idilic în literatură;

Lucrări traduse din limba română: Literary Essays. Pater, Chesterton, Eliot (Eseuri literare. Pater, Chesterton, Eliot). (1966). Selection, introduction, translation, notes; Lyric portraits. Ion Pillat (Portrete lirice. Ion Pillat) (1969). Editing and introduction; Poems. Gottfried Benn (Poeme. Gottfried Benn) (1973). Introduction and translation (with Șt. A. Doinaș); Alibi and Other Poems. Șt. A. Doinaș (1973). Translation into English with Peter Jay; The conversational essay from Bacon to Huxley, (Eseul conversațional englez de la Bacon la Huxley) (1975) 2 vols. Selection and introduction; The Eighth Day by Thornton Wilder (1976) Introduction and translation (with A. Nemoianu); Hyperion, The Death of Empedocles, Hymns and Odes by Friedrich Hölderlin (Hyperion. Moartea lui Empedocle. Imnuri și ode de Friedrich Holderlin) (1977). 2 vols. Translated into Romanian with Șt. A. Doinaș and I. Negoițescu; Ion Dezideriu Sîrbu Crossing the curtain (I.D. Sîrbu. Traversarea cortinei) (1994) introduction and edition of literary correspondence (with M. Ghica); Microarmonia-Microharmony (ediții românești la Editura Polirom, ediția a doua Curtea Veche)

 

---

Basarab Nicolescu (n. 25 martie 1942) este un fizician și filosof franco-român din Franța. Fizician teoretician la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS), Universitatea Paris VI. Actualmente este profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. S-a născut la 25 martie 1942 în Ploiești. Părinți, Anton Nicolescu și Anghelichi Anastasiadis. Este strǎnepotul lui Andrei Nicolescu-Păcureți. A urmat cursurile Liceului „I.L. Caragiale” din Ploiești (1956–1960) și ale Facultății de Fizică din cadrul Universității din București (1960–1964). În 1965 și-a susținut lucrarea de diplomă „Câmpurile Yang-Mills și autointeracțiunea câmpurilor vectoriale”. A fost asistent (1965–1968) la Universitatea din București. În 1968 a părăsit România pentru a se stabili în Franța, fiind bursier al guvernului francez, la Universitatea Paris VI. Între 1969 și 1970 a fost bursier al Comisariatului pentru Energie Atomică. În 1970 a intrat ca fizician la CNRS, peste trei ani susținându-și doctoratul de stat în științe fizice („Contribution à l’étude théorique de la diffusion pion-nucléon”). În 1973 introduce un nou concept (Oddéron), care a deschis un nou domeniu în fizica interacțiilor tari. Conceptul nu a fost confirmat sau infirmat științific. În 1976 a renunțat la cetățenia Româna si a obținut cetățenia franceză. A fost „senior visiting scientist” la Lawrence Berkeley Laboratory (1976-1977) și la Universitatea din Londra (1979) și profesor invitat la Universitatea din Girona (Spania) (2000–2001). Opera sa se concretizează în peste 130 de lucrări științifice de specialitate și în numeroase lucrări privind transdisciplinaritatea, toate citate în întreaga lume. Distincții onorifice: Membru de Onoare din străinătate al Academiei Române (29 noiembrie 2001). Doctor Honoris Causa al Universităților „Al. I. Cuza” din Iași (2000), Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca (2008), Universitatea „George Bacovia” din Bacǎu (2008), Universitatea “Vasile Goldiș” din Arad (2011) și Universitatea Veracruzana (Mexic) (2011). Cetățean de Onoare al orașelor Cluj-Napoca, Iași și Ploiești. Ordinul Național „Serviciul credincios” în grad de Mare Ofițer (2002). Director al colecțiilor „Transdisciplinarité” (Editions du Rocher, Monaco, „Les Roumains de Paris” (Editions Piktos/Oxus, Paris), „Științǎ și Religie” și „Științǎ, Spiritualitate, Societate” (Curtea Veche, București). Membru al Consiliului academic internațional al Institutului Internațional pentru Gândirea Complexă al Universității din Buenos Aires. Președinte de onoare al Fundației Internaționale „Ștefan Lupașcu” pentru știință și cultură din Iași. Medalia de aur la prima olimpiadă internațională de matematică (Brașov, 1959). Medalia de argint a Academiei Franceze pentru Nous, la particle et le monde (1986). Diploma de Onoare a Academiei Româno-Americane (1987). Premiul Opera Omnia la Festivalul Internațional Nichita Stănescu (Ploiești, 2006). Premiul Uniunii Scriitorilor din România și Benjamin Franklin Award for the Best History Book (USA) pentru Știința, sensul și evoluția – Eseu asupra lui Jakob Böhme (1993). Ordinul Național „Serviciul credincios” în grad de Mare Ofițer (2002).

Cărţi: De la Isarlîk la Valea Uimirii, Curtea Veche, București, 2011; In oglinda destinului – Eseuri autobiografice, Ideea Eutopeană, București, 2009; Ce este realitatea?, Junimea, Iași, 2009; Les Racines de la liberté, Éditions Accarias-L’Originel, Paris, 2001, în colaborare cu Michel Camus (trad. rom. Rădăcinile libertății, Curtea Veche, București, 2004); Ion Barbu – Cosmologia „Jocului secund”, Editura pentru Literatură, București, 1968; a doua ediție: Universul Enciclopedic, București, 2004; Nous, la particule et le monde, Éditions Le Mail, Paris, 1985 (lucrare premiată de Academia Franceză, trad. rom. Noi, particula și lumea, Editura Polirom, Iași, 2002); La Science, le sens et l’évolution – Essai sur Jakob Boehme, Éditions le Félin, 1988 (Premiul „Benjamin Franklin”, SUA, 1992; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1993; trad. rom. Știința, sensul și evoluția –Eseu asupra lui Jakob Boehme, Editura Vitruviu, București, 2000); La transdisciplinarité (manifeste), Éditions du Rocher, Monaco, 1996 (trad. rom. Transdisciplinaritatea (manifest), Editura Polirom, Iași, 1999); Théorèmes poétiques, Éditions du Rocher, Monaco, 1994 (trad. rom. Teoreme poetice, Editura Cartea Românească, București, 1996).

 

---

Ioan‑Aurel Pop s-a născut în data de 1 ianuarie 1955, Sântioana, România – este istoric român, profesor universitar (din 1996) şi rector al Universităţii Babeş‑Bolyai din Cluj (din 2012), membru titular (din 2010) şi preşedinte (din 2018) al Academiei Române.

Opera sa este axată pe cercetarea istoriei medievale a românilor şi a Europei Centrale şi de Sud‑Est (instituţiile medievale româneşti, formaţiuni politice româno‑slave din Transilvania, raporturile românilor din Transilvania cu spaţiul românesc extracarpatic, influenţa bizantină asupra românilor, raporturile Transilvaniei cu Europa Centrală şi Occidentală, structura etnică şi confesională a Transilvaniei). A elaborat, de asemenea, manuale şcolare alternative pentru liceu.

Cărţi: Instituţii medievale româneşti: Adunările cneziale şi nobiliare (boiereşti) din Transilvania în secolele XIV–XVI, 1991; Românii şi maghiarii în secolele IX‑XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, ediţia I‑a (1996), ediţia a II‑a, revizuită şi adăugită, tradusă în l. engleză, Ed. Tribuna, Cluj‑Napoca, 2003, 290 p.; Geneza medievală a naţiunilor moderne (secolele XIII–XVI), 1998; Naţiunea română medievală: Solidarităţi etnice româneşti în secolele XIII–XVI, 1998; Românii şi România: O scurtă istorie, 1998 (tradusă în engleză, italiană, germană, spaniolă); Istoria, adevărul şi miturile.  Note de lectură. Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2002, 391 p. (ed.II – 2014); Contribuţii la istoria culturii româneşti (cronicile braşovene din secolele XVII‑XVIII), Dacia, Cluj‑Napoca, 2003, 338 p.; I Romeni e la Romania. Una breve storia, Centrul de Studii Transilvane, Cluj‑Napoca, 2004, 276 p.+5 hărţi. [traducere şi note de Giuseppe Munarini]; Los Rumanos Y Rumania. Una breve historia, Centrul de Studii Transilvane, Cluj‑Napoca, 2004, 276 p.; Patrimoniul natural şi cultural al României. Munţii Apuseni, [ed. Ioan Aurel Pop, Marius Porumb], Centrul de Studii Transilvane, Cluj‑Napoca, 2004, 296 p.; Die Rumänen und Rumänien. Eine kurze Geschichte, Zentrum für Siebenbürgische Studien ‑ Rumänisches Kulturinstitut, Cluj‑Napoca, 2005, 278 p. plus 6 hărţi; Istoria românilor, 2010; Biserică, societate şi cultură în Transilvania secolului al XVI‑lea. Între acceptare şi excludere, 2012; „De manibus Vallacorum scismaticorum…” Romanians and Power in the Mediaeval Kingdom of Hungary (The Thirteenth and Fourteenth Centuries), Editura Peter Lang, 2013; Cultural Diffusion and Religious Reformation in Sixteenth‑Century Transylvania. How the Jesuits Dealt with the Orthodox and Catholic Ideas, The Edwin Mellen Press, 2014 ş.a.

Titluri, diplome, medalii: Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (7 aprilie 2010); Ordinul de Onoare prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova (21 decembrie 2010); Premiul George Bariţiu al Academiei Române pentru lucrarea „Instituţii medievale româneşti”, Cluj, Ed. Dacia, (1991); Premiul Fundaţiei „Magazin istoric” pentru lucrarea „Românii şi România. O scurtă istorie”, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române (1998); Premiul anual al revistei „Astra”, Braşov, pentru publicistică de specialitate (2008); Premiul Fundaţiei „Magazin istoric” pentru lucrarea „Istoria Transilvaniei”, vol. III, Bucureşti, Editura Academiei Române (2010); Premiul de excelenţă al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni (2011); Premiul Media de Excelenţă, din partea ziarului „Gazeta de Cluj” (2011); Medalia Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincţie a Arhiepiscopiei Clujului (2014); Comandor al Ordinului Militar de România (2014)

---

Dumitru Radu Popescu s-a născut în data de 19 august, 1935, în satul Păuşa, judeţul Bihor. Este prozator și dramaturg. Și-a făcut studiile la Institutul de Medicină şi Farmacie din Cluj, abandonat în anul al III-lea de studiu, și Facultatea de Filologie a Universităţii Victor Babeş din Cluj. Între 1956 și 1969, DRP este redactor la revista Steaua din Cluj, apoi redactor-şef al revistei Tribuna din Cluj. (1969 – 1982) În 1982 prozatorul exercită funcția de redactor-şef al revistei Contemporanul, iar între anii 1981 și 1990 este preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. În 2006 este membru titular al Academiei Române (corespondent, 1997). Din 2006, director general al Editurii Academiei Române şi vicepreşedinte al Consiliului ştiinţific editorial.

Opera (selectiv)

Povestiri: Fuga (1958), Umbrela de soare (1959), Fata de la miazăzi (1964), Somnul pământului (1965), Prea mic pentru un război aşa de mare (1969), Duios Anastasia trecea (1967), Leul albastru (1981)

Romane: Zilele săptămânii (1959), Vara oltenilor (1964), F (1969), Vânătoarea regală (1973), Cei doi din dreptul Ţebei (1973), O bere pentru calul meu (1974), Ploile de dincolo de vreme (1976), Împăratul norilor (1976), Viaţa şi opera lui Tiron B. I. Iepurele şchiop (1980), Viaţa şi opera lui Tiron B. II. Podul de gheaţă (1982), Dumnezeu în bucătărie (1994), Oraşul îngerilor (1985), Truman Capote şi Nicolae Ţic (1995), Paola şi Francesca şi al treisprezecelea apostol (1998), Săptămâna de miere (1999), Falca lui Cain (2006), Întoarcerea tatălui risipitor (2009)

Teatru: Aceşti îngeri trişti (1970), „9” (1973), Teatru (1974), Rezervaţia de pelicani (1983), Moara de pulbere (1989), Mireasa cu gene false (1994), Dragostea e ca şi o râie (1995), Cimitirul de trenuri (1996), B. Stocker şi Contele Dracula (2000), O batistă în Dunăre (2001), Anglia (2003), Cucul de fier (2004), Săptămâna cu o mie şi una de nopţi (2004), Ştefan cel Mare (2004), Domnul Fluture şi doamna Fluture (2004), Nopţile săptămânii (2005), Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen (2007), Diavolul aproximativ (2008), Epistola către Englezi (2009)

Scenarii de film: Un surâs în plină vară (1963, regia Geo Saizescu), Păcală (1964, regia Geo Saizescu), La porţile pământului (1965, regia Geo Saizescu), Balul de sâmbătă seara (1967, regia Geo Saizescu), Prea mic pentru un război atât de mare (1969, regia Radu Gabrea), Duios Anastasia trecea (1979, regia Alexandru Tatos), Zbor planat (1979, regia Lucian Mardare), Mireasa din tren (1980, regia Lucian Bratu), Căruţa cu mere (1982, regia George Cornea), Fructe de pădure (1983, regia Alexandru Tatos), Nelu (1985, regia I. Doroftei), Rochia albă de dantelă (1986, regia Dan Piţa), Pasărea paradisului (1988, regia I. Doroftei), Turnul din Pisa (2002, regia Şerban Marinescu), Triunghiul morţii (2004, regia Sergiu Nicolaescu), „15” (2007, regia Sergiu Nicolaescu)

Poeme: Câinele de fosfor (1981)

Traduceri: Ploaia albă (Moscova, 1964), Ploaia albă (Kiev, 1967), Ploaia albă (Vilnius, 1968), Visul (Paris, Théatre d’Orsay, compania Renaud-Barrault, 1968), Pisica în noaptea Anului Nou (Beijing, 1971), Ploaia albă (Praga, 1974), Pădurea cu pupeze (Tokio, 1980), Scrieri (Moscova, 1984), Piticul din grădina de vară, Aceşti îngeri trişti, Cezar, măscăriciul piraţilor, Lapte de pasăre (Moscova, 1988), Paznicul de la depozitul de nisip (Los Angeles, 1996), Piticul din grădina de vară (Estonia, 1996), Baladă pentru nouă cerbi (Novi Sad, 1995), Studiul osteologic al unul schelet de cal dintr-un mormânt avar din Transilvania (Budapesta, 1996), Paznicul de la depozitul de nisip, Robespierre şi regele (Paris, 2004), Ca frunza dudului din rai, Paznicul de la depozitul de nisip, Cezar, măscăriciul piraţilor (Suedia, 2005), Dor (Praga, 1966; Budapesta, 1967), Duios Anastasia trecea (India 1976; Italia, Polonia, 1977; Moscova, Belgrad 1988), Vânătoarea regală (America, Londra, Polonia, Macedonia. A mai fost tradus în maghiară, germană, suedeză), Cei doi din dreptul Ţebei (tradus în maghiară, germană – Berlin, 1973)

Eseuri: Virgule, Galaxia Grama, Complexul Ofeliei, Actori la curtea prinţului Hamlet, Dudul lui Shakespeare, Puşca lui Caragiale

Premii: Premiul Cinematografiei pentru cel mai bun scenariu (1964), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1964, 1969, 1974, 1977, 1980), Premiul Academiei Române (1970), Premiul revistei Contemporanul (2012), Premiul revistei Convorbiri literare (2012)

 

---

Eugen Simion este autorul a 30 de cărţi originale dintre care semnalăm: Proza lui Eminescu (1964); Eugen Lovinescu, scepticul mântuit (1971); Scriitori români de azi, I-IV (1974-1989), Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian (1977, ediţia a V-a – text integral – 2006); Dimineaţa poeţilor (1980, ediţia a IV-a 2008); Întoarcerea autorului (1981, ediţia a IV-a, 2005); Sfidarea Retoricii (1986); Moartea lui Mercuţio (1993); Mircea Eliade: Nodurile şi Semnele prozei (1995-2006); Fragmente critice, I-VI (1997-2009); Ficţiunea jurnalului intim, I-III (2001); Genurile biograficului, I-II (2002-2008); În ariergarda avangardei, 2004 (în colab. cu Andrei Grigor); Tânărul Eugen Ionescu (2006, 2009);

În limbi străine: Elmények kora, vollom asok kora. Parizsi naplo (1983); Imagination and Meaning. The Scholarfy and Literary Worlds of Mircea Eliade (The Seaburg Press, New York, 1982, în colab.); Die Mitte der Welt. Aufsätze zu Mircea Eliade (Suhrkamp Taschenbuch Verlag, Frankfurt am Main, 1984, în colab.); The Return of the Author (Northwestern University Press, Evanston, Illinois, 1996); Le Retour de l’Auteur, l’Ancrier Editeur, France, 1996); Mircea Eliade: A Spirit of Amplitude (East European Monographs, Boulder, Distributed By Columbia University Press, New York, 2001). Mircea Eliade, romancier, Ed. Oxus, 2004, Paris). Umoran je demonteorije Ed. Apostrof-Rading, Belgrad, 2004. A iniţiat şi coordonat mai multe proiecte fundamentale ale Academiei Române, printre care proiectul de facsimilare a manuscriselor lui Eminescu (operaţie începută în 2004 şi încheiată în 2009; cele 24 de manuscrise, totalizând 14.000 de pagini, au fost reconstituite şi tipărite în 38 de volume) şi colecţia Opere fundamentale (o ediţie de tip Pléiade) în care au apărut până în prezent 114 volume, cuprinzând creaţia integrală a lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, C. Negruzzi, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Octavian Goga, Mateiu I. Caragiale, George Bacovia, Ion Barbu, Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, Anton Holban, Mircea Vulcănescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, A.E. Baconski, Ştefan Bănulescu, ş.a. Este autorul unor ediţii, studii introductive şi antologii (Mihai Eminescu – Proză literară; Eugen Lovinescu – Scrieri, 9 vol.; Mircea Eliade, Proza fantastică); Antologia criticilor români, 2 vol., precum şi a unor prefeţe şi studii în limbi străine (Dictionnaire des citations du monde entier, Éditions Robert – pentru literatura română; Eugène Ionesco – Non, Préface, Editions Gallimard, 1986; Mémoires d’Europe, 3 vol., Gallimard – 1993 – partea relativă la literatura română; Ethnographie et Propagande: angoisses rêves et espoirs d’Europe, 2000, în colab.; Figures du Double dans les littératures européennes, Editions L’Age D’Homme, Lausane, Suisse, 2001, în colab.) etc.

A fost distins cu Premiul Academiei Române (1977) şi de cinci ori cu premii ale Uniunii Scriitorilor din România. I s-a acordat Ordinul naţional „Steaua României” în grad de „Mare cruce”, ordinul brazilian „Crucea Sudului”, ordinul şi diploma daneză „Comandor de gr.I al ordinului Danebrog” iar în 2002 a primit Legiunea de Onoare a Franţei (2002), „Ordinul Republicii” (Republica Moldova, 2010)

Membru al Academiei Române (1991), al Academiei Regale de Ştiinţe şi Litere din Danemarca, 2003; al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Franţa (2004); al Academiei din Atena (2009), membru al Academiei Regale a Doctorilor din Barcelona (Spania); al Academiei de Ştiinţe din Moldova; al Academiei Europeea (Londra). Este Doctor honoris causa al Universităţii din Belgrad şi a peste zece universităţi din ţară. În 1999 a înfiinţat Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, aflată sub auspiciile Academiei Române, cu scopul de a sprijini cercetarea românească şi a încuraja colaborarea intelectuală în cadrul comunităţii europene.

Bibliografie: Andrei Grigor: Eugen Simion (monografie, 2000); Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dicţionarul scriitorilor români, R-Z, Bucureşti, 2002; Manual de trudire a cuvântului. Eugen Simion – 70, Bucureşti, 2003; Vertical într-o lume agitată, Ed. Universităţii de stat a Moldovei, 2005). Dicţionarul General al Literaturii Române (vol. VI, 2008); Eugen Simion ’75 (2008); Ştefan Vida Marinescu: Eugen Simion sau excelenţa spiritului critic, I-II, 2009.

 

---

Prof. univ. dr. Ioan Simuţ. Universitatea din Oradea, Facultatea de Litere. Critic şi istoric literar, profesor universitar, redactor la revista „Familia” din Oradea. Profesor titular la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Oradea, unde susţin cursuri de literatură română contemporană şi literatură universală. Născut la 26 august 1953 în localitatea Hotar din judeţul Bihor. Opt clase în satul natal (1961-1968). Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan” din Oradea (1968-1973). În perioada studenţiei clujene (1974-1978) la Facultatea de Filologie, am activat în cadrul grupării şi revistei „Echinox”. După absolvire am fost profesor de limba franceză în satul natal până la 1 octombrie 1986, când am devenit redactor la revista „Familia”. Din 1993 lector, din 1998 conferenţiar, din 2000 profesor la Facultatea orădeană de Litere. Am obţinut doctoratul în filologie cu o teză despre Liviu Rebreanu, coordonată de prof. univ. dr. V. Fanache, susţinută în 1997 la Universitatea din Cluj. Am publicat, începând din 1975 în revista „Echinox”, peste 700 de articole, studii, recenzii în revistele „Familia”, „Steaua”, „Tribuna”, „România literară”, „Vatra”, „Luceafărul”, „Cuvântul”, „Contemporanul-Ideea europeană”, „Ziua literară”, „Apostrof”. Studii: Şcoala Generală Hotar: 1960-1968; Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan” Oradea: 1968-1973; Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Filologie, secţia Română-Franceză: 1974-1978.

Funcţii: profesor de limba franceză, Şcoala Generală Hotar: 1978-1986; redactor revista „Familia”: 1986-1993, după 1993 şi în prezent redactor-colaborator; lector, conferenţiar, profesor la Universitatea din Oradea, Facultatea de Litere, începând din octombrie 1993; prodecan al Facultăţii de Litere din Oradea în perioada 2000-2008, decan în perioada 2008-2012.  Burse de studii: o bursă FEIE la Paris: octombrie-noiembrie 1990.  Doctorat: teza Liviu Rebreanu dincolo de realism, susţinută în 1997 la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, sub îndrumarea prof. univ. dr. V. Fanache, publicată în 1997. Conducător de doctorat în domeniul Filologie, din 2004. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1990), al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România (din 2009) şi al Asociaţiei Române de Istoria Presei (din 2011). Coordonator al Centrului de Cercetare a schimbărilor culturale naţionale în contextul globalizării, iniţiat în 2007 în cadrul Facultăţii de Litere şi obţinând o acreditare internă prin avizarea de către Consiliul Ştiinţific al Universităţii şi aprobarea Senatului; Centrul de Cercetare reuneşte două direcţii mari de explorare, angajând o mare parte din cadrele didactice de la Facultatea de Litere.

Volume publicate: Diferenţa specifică, Ed. Dacia, 1982; Incursiuni în literatura actuală, Ed. Cogito, 1994 – Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1994, pentru critică şi istorie literară; Revizuiri, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1995; Confesiunile unui opinioman, Ed. Cogito, 1996; Critica de tranziţie, Ed. Dacia, 1996; Rebreanu dincolo de realism, Biblioteca revistei „Familia”, 1997 – nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor; Arena actualităţii, Ed. Polirom, 2000 – nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor; Augustin Buzura (monografie), Editura Aula, 2001; Liviu Rebreanu (monografie), Editura Aula, 2001; Dumitru Ţepeneag, Clepsidra răsturnată. Dialog cu Ion Simuţ, Ed. Paralela 45, 2003;  Reabilitarea ficţiunii, Editura Institutului Cultural Român, 2004 – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj-Napoca; nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române; Simptomele actualităţii literare, Biblioteca revistei „Familia”, 2007 – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj-Napoca; Europenitatea romanului românesc contemporan, Editura Universităţii din Oradea, 2008; Liviu Rebreanu şi contradicţiile realismului, Editura Dacia XXI, 2010; Vămile posterităţii. Secvenţe de istorie literară, Editura Academiei Române, 2012.

Ediţii îngrijite, antologii şi prefeţe sau postfeţe la volume de Ion Agârbiceanu (1978), Teodor Scorţescu (1982), Octavian Goga (1985), Mihail Sadoveanu (1987), I. Peltz (1989), George Bacovia (1994), Tudor Arghezi (1994 şi 2004), Mircea Streinul (1995), Liviu Rebreanu (1998 şi 2004), Mircea Nedelciu (1999), Paul Georgescu (1999), Dinu Nicodin (2000), Eugen Uricaru (2002), E. Lovinescu (2003 şi 2006), Alexandru Ecovoiu (2004 şi 2005), Literatura din Basarabia în secolul XX. Romanul, vol. 1-4 (2004), Augustin Buzura (2008), Octavian Paler (2010).

Coordonator de volume colective: Valenţe europene ale literaturii române contemporane, Editura Universităţii din Oradea, 2007; Competiţia ficţiunilor. Investigaţii de critică literară, Biblioteca revistei „Familia”, 2007; Ion Simuţ (coordinator), The European dimension of contemporary romanian literature, Editura Universităţii din Oradea, 2008, 294 p.

Am participat cu studii de critică şi istorie literară la următoarele volume colective: Ceasuri de seară cu Ion Agârbiceanu, o carte gândită şi alcătuită de Mircea Zaciu, Ed. Dacia, 1982; Liviu Rebreanu după un veac, o carte gândită şi alcătuită de Mircea Zaciu, Ed. Dacia, 1985; Portret de grup cu Ioana Em. Petrescu, volum realizat de Diana Adamek şi Ioana Bot, Ed. Dacia, 1991; Competiţia continuă. Generaţia’80 în texte teoretice, o antologie de Gheorghe Crăciun, Ed. Vlasie, 1994; Dicţionarul scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu, vol. I, A-C, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1995; vol. II, D-L, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1998; vol. III, M-Q, Ed. Albatros, 2001; vol. IV, R-Z, Ed. Albatros, 2002; Dicţionarul esenţial al scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu, Ed. Albatros, 2001;  Întoarcerea învinsului. Întâlniri cu Mircea Zaciu, volum editat de Aurel Sasu şi Mircea Petean, Ed. Limes, Cluj, 2001;  Canon şi canonizare, sub îngrijirea lui Marin Mincu, Ed. Pontica, 2003.

Premii obţinute: Premiul „Bacovia” al revistei „Ateneu” pentru critică şi istorie literară, Bacău, octombrie 1994; Premiul pentru cea mai bună carte de critică a anului 1994, pentru volumul Incursiuni în literatura actuală, Salonul de carte, Cluj-Napoca, 1994; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pe anul 1994, pentru critică şi istorie literară (pentru acelaşi volum); Premiul revistelor: „Ateneu”, Bacău, 1994; „Unu”, Oradea, 1995; „Convorbiri literare”, Iaşi, 1998; laureat al revistei „Cuvântul” pentru exegeză literară, volumul Rebreanu dincolo de realism – Superlativele anului 1998; Premiul „I. Negoiţescu” al revistei „Apostrof”, pentru volumul Arena actualităţii, Cluj-Napoca, 2001; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj-Napoca pe anul 2004, pentru volumul  Reabilitarea ficţiunii; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe anul 2005, pentru „relaţii culturale”, acordat la Chişinău în iulie 2006; Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române pe 2004, acordat în decembrie 2006 pentru volumul Reabilitarea ficţiunii: Premiul pentru eseu al Filialei din Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, acordat pentru volumul  Simptomele actualităţii literare. Premiul APLER (Asociaţia Publicaţiilor Literare şi a Editurilor din România), acordat de un juriu prezidat de prozatorul Nicolae Breban, în octombrie 2007; Premiul de critică şi istorie literară, acordat în cadrul Saloanelor „Liviu Rebreanu”, 26-27 noiembrie 2007.

 

---

Răzvan Theodorescu s-a născut 22 mai 1939, București. Istoric de artă, doctor în ştiinţe istorice
Preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române.  Secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene. Profesor la Universitatea de Arte. Membru titular al Academiei Române din 2000 (corespondent – 1993)

Biografie
La data de 9 februarie 1990, Răzvan Theodorescu a fost numit în funcția de președinte al Radioteleviziunii Române. A fost criticat pentru manipulările proferate de Televiziunea Română sub directoratul său, în legătură cu mineriada din iune 1990.
La 14 decembrie 2004 a fost numit în funcția de membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.
În ianuarie 2007 a fost ales membru în două academii din sud-estul Europei: Academia Albaneză și Academia Macedoneană.
În 2008 a fost desemnat ambasador al Alianței Civilizațiilor pentru România.
Este membru al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR).

Lucrări publicate
Răzvan Theodorescu a publicat peste 15 lucrări de istorie, artă românească și europeană și circa 600 de articole în reviste din țară și străinătate.
Mănăstirea Dragomirna (1965); Mănăstirea Bistrița (1966); Biserica Stavropoleos (1967); Bizanțul, Balcanii și Occidentul la începuturile culturii medievale românești (Secolele X-XIV) (Editura Academiei Române, 1974); Un mileniu de artă la gurile Dunării (400-1400) (Editura Meridiane, București, 1976); Itinerarii medievale (Editura Meridiane, București, 1979); Piatra celor trei prelați (Editura Meridiane, București, 1979); Apel la istorie (Editura Sport-Turism, București, 1980); Civilizația românilor între medieval și modern. Orizontul imaginii (1550-1800) – 2 vol. (Editura Meridiane, București, 1992); Drumuri spre ieri (Editura Fundației Culturale Române, București, 1992); 900 zile de manipulare (Editura Tinerama, București, 1994); Pictura murală moldovenească din secolele XV și XVI (Editura UNESCO, București, 1995); Românii și Balcanicii în Civilizația sud-est europeană (Editura Enciclopedică, București, 1999); Puțină Istorie (Editura Fundației Culturale Române, București, 1999)

---

Victor Voicu – Ales membru‑corespondent din străinătate al Academiei Naţionale Franceze de Medicină, academicianul Victor Voicu este medic farmacolog, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale din Academia Română şi, pen­tru a doua oară, secretar general al Academiei Române. În aprilie 2019 a fost ales de Adunarea generală vicepreşedinte al Academiei Române. Alegerea acad. Victor Voicu în Academia Naţională Franceză de Medicină vine să încununeze o carieră profesională de excepţie, de medic farmaco­log. Astfel a fost recunoscută contribuţia sa în dezvoltarea şcolii româneşti de farmacologie, precum şi implicarea în viaţa academică medicală din ţară şi din străinătate. Cu prilejul acestei ceremonii, acad. Victor Voicu a omagiat şcoala românească de medicină şi a recunoscut statutul de model al ştiinţelor medicale franceze: „Este o onoare pentru mine ca om, ca om de ştiinţă, ca medic, ca reprezentant al şcolii medicale româneşti, este o onoare această recunoaştere. Şcoala medicală franceză a stat la originile formării şcolii medicale româneşti aproape două secole. Carol Davila a în­fiinţat învăţământul medical superior românesc în 1857. Deci, e vorba de aproape 200 de ani. Marile şcoli pe specialităţi s‑au format tot în Franţa, bacteriologia, virusologia, neurologia şi altele, toate s‑au fomat în marile clinici. Actualmente, mulţi dintre cei care sunt performanţi în medicina românească sunt formaţi în Franţa. Noi avem o mare recunoştinţă pentru şcoala medicală franceză şi, implicit, onoarea care ni se acordă este un semn că sunt apreciaţi cei care s‑au format în aceşti ani. De acum încolo, voi munci în continuare cât mă va lăsa Creatorul”.

Academicianul Victor Voicu este doctor în medicină, membru cores­pondent al Academiei Române din 1991 şi titular din 2001. Este profe­sor universitar de Farmacologie Clinică, Toxicologie şi Psihofarmacologie la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti şi Preşedintele Societăţii Române de Farmacologie, Terapeutică şi Toxicologie Clinică. E membru al Federaţiei Internaţionale de Ştiinţe Farmaceutice, al Colegiului European de Neuropsihofarmacologie, al Societăţii Americane de Chimie, al Colegiului American de Farmacologie Clinică. În 2005 a primit titlul de Doctor honoris causa al Universităţii „Ovidius” din Constanţa şi al Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad. A făcut cercetări ştiinţifice în domeniile compuşilor organofosforici şi anti­dotismului acestora, farmacologia radioprotectorilor chimici, farmacologia experimentală şi clinică a antihipertensivelor şi antiaritmicelor, psihofar­macologia psihotomimeticelor şi drogurilor de abuz. Este coordonator de studii de bioechivalenţă şi studii clinice de fază I. Academicianul Victor Voicu este autorul a peste 20 de volume monografice, 300 de lucrări ştiin­ţifice publicate şi comunicate şi deţine aproape 30 de brevete de invenţie.

În data de 1 decembrie 2017, de Ziua Naţională a României, acad. Victor Voicu a fost decorat de Preşedinţia României cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor, în semn de „înaltă apreciere pentru prodigioasa carieră academică, reprezentând excelenţa ştiinţifi­că şi culturală românească, pentru promovarea imaginii ţării noastre în mediile ştiinţifice internaţionale”.

---

Eugen Uricaru s-a născut la 1 noiembrie 1946, în Buhuşi. Debutează editorial în 1974 cu volumul de povestiri Despre purpură. După cartea de debut, publică volumul de nuvele Antonia (1977) şi romanele Rug şi flacără (1977), Mierea (1978), Aşteptându-i pe barbari (1981, 1999), Vladia (1982), 1784 – Vreme în schimbare (1984), Stăpânirea de sine (1986), Glorie (1987), Pentimento (2000), Navigare (2001). Cărţile autorului au fost distinse cu premii ale Uniunii Scriitorilor din România (1980, 1985) şi cu Premiul Academiei Române (1985). Volumele sale au fost traduse în germană, polonă, greacă, maghiară, rusă şi sârbă. Este de asemenea traducător din limbile italiană (Curzio Malaparte, Italo Calvino) şi rusă (Alexandr Soljenitîn), precum şi autor de scenarii de film. Filmele Rug şi flacără şi Stare de fapt (realizate după scenariile sale) au fost distinse cu Marele Premiu la Festivalurile de la Santa Rem (Portugalia, 1979) şi respectiv San Marino (1995).