O vinovată „răsturnare a valorilor” care „provoacă o derivă axiologică” (Vasile Bănescu). Şi cât de dăunătoare sunt formele de „persuasiune şi de manipulare” a elevilor şi studenţilor noştri!
În grila postului Trinitas TV fiinţează câteva emisiuni („Credinţă şi cultură”, „Europa Christiana”, „Cuvânt pentru suflet”, „Valoarea faptei” etc.), îndrăgite, adevărate exerciţii de trezie spirituală. Conştientizând că noi, spectatori fideli, suntem creaturi de esenţă divină, formatorii şi coordonatorii acestor emisiuni tocmai aceste deziderate iau în calcul, anume, respectul pentru marile virtuţi morale şi teologale ale umanităţii. Firesc, pentru ca fiecare dintre noi să evoluăm frumos şi cu simţ estetic. E drept, putem revizualiza (de câte ori dorim) oricare dintre aceste emisiuni tv, prin intermediul prietenosului google. Dar când unele dintre dialoguri se vor transpuse în literă de carte, bucuria este şi mai mare. Şi un exemplu plin de încântare ni‑l oferă recenta apariţie editorială Homo religiosus şi simulacrele realităţii (Eikon, Bucureşti, 2019), prin cele douăsprezece abordări tematice cărora le recunoaştem acelaşi numitor comun – raţionalul creştin.
Protagoniştii sunt domnii Vasile Bănescu (Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române) – în calitate de amfitrion, şi prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi) – un încântător interlocutor; ambii, restauratori şi promotori ai marilor valori ale spiritualităţii româneşti, păstrate (le‑am dori) neîntinate din străfundurile istoriei, adică de la străvechea civilizaţie traco‑dacă.
Prin lectura acestui volum, avem marea plăcere de a reînvia dialogurile, din perioada octombrie 2016 – mai 2019, din cadrul emisiunii „Credinţă şi cultură”, mai precis, subiecte incitante şi extrem de actuale, în viziunea celor două figuri reprezentative din arealul cultural contemporan, un „teolog erudit” şi un „mirean intelectual” (Pr. Dr. Constantin Sturzu).
Şi având ca punct de plecare „relieful spiritual european” cu al său „declin spiritual şi moral” manifestat prin secularism, violenţă, vulgarism etc., în fapt un subtil proces de vitriolare a conştiinţelor, cei doi protagonişti doresc să conştientizăm pericolul care ne înconjoară – cu repeziciune. E dureros să constatăm că am devenit martorii tăcuţi, îngăduitori şi toleranţi în faţa maleficului. Invitaţia este generoasă. Dezbaterea se bazează pe studiu de specialitate, cu trimitere la o amplă biobibliografie.
În fapt, o generoasă invitaţie pentru tineretul nostru studios întru iluminare şi aprofundare. Şi‑un înţelept exemplu, în „educaţia de ordin spiritual” (Vasile Bănescu), ar fi studiile filosofului francez Jacques Maritain (1882‑1973), pentru a înţelege cum este posibilă „armonizarea” dintre ştiinţă şi religie. Şi pentru a „rosti” „adevărul până la capăt”, Profesorul Nicu Gavriluţă recomandă şi cartea contemporanului nostru Fernando Savater – Curajul de a educa. Este important a înţelege că „îngheţarea” relaţiei dintre om şi Dumnezeu, prin renunţarea, treptat, la simbolurile şi valorile creştine, „afectează în timp societatea, cultura veritabilă, familia” (Vasile Bănescu).
Şi totuşi, în situaţii de criză, accentuază Profesorul Nicu Gavriluţă, „oamenii uită de indiferenţa religioasă, de ateism” etc. şi „se roagă”. O rază de soare care ne încurajează a face front comun, nu doar neacceptând „ironizarea mediatică a faptului religios” (Vasile Bănescu), care intoxică viaţa noastră, ci argumentând şi contraargumentând.
Să‑i ajutăm pe cei din jurul nostru să conştientizeze care sunt diferenţele între Întunericul – „slăbiciunea inteligenţei omeneşti” (Origen) şi Lumina Trinităţii!
Ca o completare la frământările privind acest accentuat proces de „disoluţie a valorilor” şi de „promovare a non‑sensului” (Vasile Bănescu) în societatea modernă, „reîntâlnirea” cu unul dintre „profeţii” culturii noastre naţionale va deveni un moment de revelaţie, amintindu‑ne de o temă predilectă a marelui profesor al religiilor Mircea Eliade, „homo religiosus”. E drept, acesta va rămâne şi marele său regret, acela de a nu fi aprofundat un studiu special despre „omul ca simbol”, fiinţa capabilă să „conştientizează poziţia sa în univers” (Mefistofel şi Androginul, Madrid, 1969).
Multe sunt temele care frământă pe sociologii şi psihologii lumii. Una dintre acestea este manipularea. Despre „strategiile” care „pustiesc” lumea contemporană (Vasile Bănescu) şi despre „metodele insidioase” (care se manifestă în limbaj, privire, gestică, mimică etc.), un rol esenţial îl va constitui şi studiul domnului profesor Nicu Gavriluţă, Mit, magie şi manipulare politică.
Dacă vom lua seama la modul cum „zidim” (verbal sau faptic) pe acest „ogor” al lui Dumnezeu, nu numai că ne vom elibera de acele voit mesaje false (alarmiste sau liniştitoare), dar vom putea ajunge la un ţel suprem, numit „corectitudine politică” (Vasile Bănescu).
În adevăr, mare atenţie la „criza valorilor, disoluţia elitelor, ura şi resentimentul faţă de excelenţă” (Nicu Gavriluţă). O vinovată „răsturnare a valorilor” care „provoacă o derivă axiologică” (Vasile Bănescu). Şi cât de dăunătoare sunt formele de „persuasiune şi de manipulare” a elevilor şi studenţilor noştri! Se impune o atenţie sporită, în confruntarea cu multitudinea de „anormalisme militante”. Tocmai de aceea, important ar fi pentru noi să păstrăm, cu sfinţenie, „valorile clasice”, anume „familia nucleară” şi „credinţa creştină” (Nicu Gavriluţă).
E drept, au dispărut „vechii aristocraţi ai spiritului”, dar ne‑au rămas de la ei opera (şi judecăţile lor de valoare). Experimentele actuale ne îndreptăţesc să sperăm într‑o regrupare, inteligentă, calmă, dar verticală şi perseverentă, pentru a îndepărta maleficul din societatea românească. Avem nevoie de mai multe „voci” care să ne determine să vibrăm întru împlinire. Să nu uităm, „numai cei care urmează calea lui Dumnezeu îşi vor păzi curată calea vieţii lor” (Alexandru Lascarov‑Moldovanu).
Cei doi distinşi interlocutori se adresează fiecăruia dintre noi. Menirea? Perenitatea sacrului. Însă, depinde numai ce dorim fiecare, pentru ca Bunul Dumnezeu să ne releveze – ca „lumină” sau ca „foc mistuitor”.
Drama zilelor noastre (gândind la marile sărbători de peste an) este că mulţi dintre noi nu mai avem puterea, energia, chiar priceperea necesare de a vibra la prezenţa sacrului în lume”. Şi mai grav, „denaturăm” fiecare sfânt moment creştin, îl „simplificăm la nivelul gustului obişnuit, comun, banal” (Nicu Gavriluţă). Nu vrem să înţelegem adevăratul sens al preceptului creştin: „Fericiţi cei săraci cu duhul…”. „Omul nu mai pune în legătură ceea ce obţine prin muncă şi Dumnezeu” (Vasile Bănescu), pentru că „se închină zeului profit” (Nicu Gavriluţă).
Găsim vreo justificare? În parte. Prea mult timp petrecut în faţa vreunui post de televiziune comercial deformează!
De ce nu vrem a înţelege că fiecare moment creştin e un „miracol”?! Această insensibilitate o putem îndepărta, dar e nevoie de răbdare, până ne vom convinge că „a fi simplu” înseamnă a trăi în curăţie. Şi acest „gest de graţie” se poate dobândi doar prin „întoarcere la nevinovăţie” (Constantin Noica).
Dar „Fericirile”? „Tot atâtea cărări de aur prin care putem urca Muntele vieţii” (găsim scris cu litere înlăcrimate, în manuscrisul ce aşteaptă, cuminte, de zeci de ani, în Arhiva Bibliotecii Sfântului Sinod, Fericiri şi vaiuri în Sfânta Scriptură, autor, scriitorul creştin Alexandru Lascarov‑Moldovanu)!
„Fericiţi cei săraci cu duhul” exprimă „gradul de conştiinţă lăuntrică legat de propria noastră sărăcie morală” (Vasile Bănescu). Numai cei care urmează Legea lui Dumnezeu (Vă amintiţi? „Trei voi, trei noi, miluieşte‑ne pre noi!”) ating credinţa curată. Puterea rugăciunii nu stă în cuvinte multe, ci în „puterea stării de rugăciune”.
Conform judecăţii lui Mircea Eliade, „criza culturii autentice” seamănă cu o „coborâre în Infern” (Nicu Gavriluţă). Sau – de ce, nu?! – cu un măr putred. Aceasta‑mi aminteşte de o reflecţie a Sfântului Paisie Aghioritul, care spunea că mărul putred este acceptat de credincios, pentru că are bucuria de a „se îndulci” cu Hristos. Pe când (aşa‑zisul) necredincios vrea doar dulceaţa mărului copt.
Câtă profunzime, cât spirit revelatoriu în cele douăsprezece „dialoguri” – superlative lecţii de morală creştină! Între copertele acestui volum Homo religiosus şi simulacrele realităţii, negreşit, vom găsi răspunsuri la multele necunoscute sau întrebări ce ne frământă.
Lectură plăcută şi instructivă!
■ Scriitor, filolog, traducător
Livia Ciupercă
