Semnarea contractului de reabilitare, consolidare şi extindere a sediului Academiei Române
Academia Română şi Compania Naţională de Investiţii au semnat contractul de reabilitare, consolidare şi extindere a sediului Academiei Române din Calea Victoriei nr. 125, în valoare totală de aproximativ 125 de milioane de lei. Evenimentul a avut loc în Aula Academiei Române. Contractul a fost semnat de acad. Ioan‑Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, şi Manuela Irina Pătrăşcoiu, preşedinta Companiei Naţionale de Investiţii, în prezenţa ministrului Dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei Attila‑Zoltán Cseke.
Proiectul de reabilitare, consolidare, modernizare, extindere şi dotare a sediului istoric al Academiei Române şi construire a unui nou corp de aulă a fost inclus în anul 2020 în Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, Subprogramul „Alte obiective de interes public sau social în domeniul construcţiilor“, şi aprobat de Guvernul României prin Hotărârea nr. 1232/2021 din 17 noiembrie 2021. În luna februarie a anului 2022 Compania Naţională de Investiţii a lansat procedura de achiziţie publică pentru atribuirea lucrărilor.
Investiţia va conduce la realizarea a trei componente. Un prim obiectiv îl constituie transformarea în muzeu a sediului istoric al Academiei Române, datând de la sfârşitul secolului al XIX‑lea şi înscris în anul 2015 în categoria Monumentelor Istorice de către Ministerul Culturii, prin Institutul Naţional al Patrimoniului. O a doua componentă este construirea unei noi Aule a Academiei Române, cu o suprafaţă de 8.500 mp, care va găzdui cele 14 secţii ale Academiei, sediul administrativ, săli de întruniri şi spaţii de protocol. Cea de‑a treia direcţie este reprezentată de reabilitarea şi refuncţionalizarea clădirii „Moxa“, ca parte a sediului administrativ. La finalizarea proiectului, cele trei imobile care vor alcătui sediul Academiei Române vor avea o suprafaţă construită totală de 14.600 de mp.
Durata estimată de realizare a proiectului este de 36 de luni, din care 6 luni sunt destinate etapei de proiectare. Academia Română participă în acest proiect cu o contribuţie de 833.000 de lei.
Burse de merit acordate de Academia Română tinerilor olimpici
Zece elevi olimpici, însoţiţi de părinţi, au semnat contractele de acordare a bursei de merit din partea Academiei Române pentru anul şcolar 2022‑2023. Evenimentul a avut loc în Aula Academiei, în prezenţa acad. Ioan‑Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, şi a membrilor Biroului Prezidiului. În deschiderea întâlnirii acad. Ioan‑Aurel Pop a făcut o prezentare a Academiei Române şi a accentuat asupra rolului acesteia în dezvoltarea culturii, artei şi ştiinţelor româneşti, inclusiv prin aportul celor 70 de institute de cercetare din sistemul academic. Preşedintele Academiei Române a felicitat tinerii olimpici pentru performanţele obţinute şi i‑a îndemnat ca, după absolvirea studiilor, să‑şi valorifice competenţele activând în institutele de cercetare ale Academiei.
În acest context, acad. Ioan Dumitrache, secretar general al Academiei Române, le‑a vorbit olimpicilor despre Programul „Academia Română în dialog cu tinerii“, iniţiat în anul 2019, al cărui scop este susţinerea şi promovarea tinerelor talente din şcoli şi universităţi, vizând pregătirea generaţiei viitoare de intelectuali de elită ai ţării. Programul va fi dezvoltat pe mai multe direcţii, între care se află acordarea de burse elevilor şi studenţilor cu potenţial cognitiv deosebit şi organizarea de şcoli ale olimpicilor în perioada vacanţelor de vară şi de iarnă.
Cei zece olimpici, beneficiari ai burselor Academiei Române pentru anul şcolar 2022‑2023, au fost selectaţi în urma unei competiţii la care au participat 64 de elevi din toată ţara. Criteriile luate în considerare au fost: rezultatele şcolare, premiile obţinute la olimpiadele naţionale şi internaţionale, motivaţia şi dorinţa de a acumula cunoştinţe şi de a evolua profesional, capacitatea creativă şi inovativă, şi situaţia materială a părinţilor. Bursele vor fi acordate anual până la finalizarea studiilor de liceu sau facultate, cu condiţia menţinerii performanţei şcolare de excepţie.
Pentru actualul an şcolar, Academia Română a acordat bursă de merit unor elevi provenind din 10 colegii naţionale şi licee din Braşov, Bucureşti, Câmpulung‑Muscel, Cluj‑Napoca, Drobeta Turnu Severin, Dorohoi, Fălticeni, Jibou şi Tulcea. Aceştia au participat la Şcoala de vară „Sub semnul istoriei“, organizată de Academia Română la Centrul său din comuna General Berthelot, judeţul Hunedoara, unde au beneficiat de un program ce a inclus întâlniri cu membri Academiei Române, precum şi o serie de excursii în Ţara Haţegului.
În cadrul programului „Academia Română în dialog cu tinerii“ va fi organizată anual o astfel de competiţie de selecţie. Concursul va fi anunţat la începutul fiecărui an şcolar prin intermediul inspectoratelor şcolare şi prin coordonatorii grupurilor de elevi olimpici pe domenii.
Tehnici fotografice. Unicate şi rarităţi din colecţia Bibliotecii Academiei Române
Prima fotografie atestată în Principatele Române (1848), primele fotografii de război din lume, imagini inedite ale Războiului de independenţă, daghereotipii, calotipii, pozitive şi clişee negative pe film şi sticlă, hârtie sărată, hârtie albuminată, dispozitive de tehnică fotografică – toate pot fi văzute şi admirate în expoziţia „Tehnici fotografice. Unicate şi rarităţi din colecţia Bibliotecii Academiei Române“. Expoziţia, curatoriată de Dragoş Andriana, specialist în cadrul Cabinetului de stampe, fotografie, hărţi al Bibliotecii Academiei Române şi lector la Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti, a fost vernisată în Sala „Theodor Pallady“.
Expoziţia oferă vizitatorilor ocazia de a se întâlni cu cele mai valoroase elemente ale colecţiei de fotografii a Bibliotecii Academiei, alcătuită din peste 400.000 de imagini.
Prima fotografie atestată în Principatele Române (1848), primele fotografii de război din lume, imagini inedite ale Războiului de independenţă, daghereotipii, calotipii, pozitive şi clişee negative pe film şi sticlă, hârtie sărată, hârtie albuminată, dispozitive de tehnică fotografică – toate au fost văzute şi admirate în expoziţia „Tehnici fotografice. Unicate şi rarităţi din colecţia Bibliotecii Academiei Române“.
Scopul expoziţiei este să prezinte atât profesioniştilor fotografi, cât şi vizitatorilor mai puţin familiarizaţi cu fotografia istorică şi cu tehnicile de secol XIX imagini unicat din istoria fotografiei româneşti şi universale, fotografii în original, ele însele pline de istorii şi legende. Astfel, au fost admirate şi analizate prima fotografie atestată în Principatele Române la 1848, anume celebra calotipie semnată Carol Popp de Szathmári, înfăţişând un Cupidon cu braţele frânte, primele fotografii de război din lume realizate de acelaşi fotograf, cele şapte calotipii‑portret aparţinând lui Dimitrie Sturdza Scheianu, din 1852, imagini inedite ale Războiului de independenţă de Franz Duschek, o serie originală de daghereotipii, între care portretul omului politic Nicolae Bălcescu, diverse perspective asupra comunităţii de aromâni realizate sub semnătura fraţilor Manakia. Spaţiul expoziţional pune în valoare şi cele dintâi panorame ale Bucureştiului, surprinzând începutul urbanizării capitalei, precum şi stereoscopiile pe sticlă ale lui Stelian Petrescu sau celebrele fotografii cu Bucureştiul interbelic ale lui Nicolae Ionescu. S‑au regăsit, de asemenea, componente de tehnică fotografică de secol XIX‑XX din colecţia personală a curatorului, cercetător şi practician pasionat al fotografiei.
Biroul de comunicare al Academiei Române