Educație

30 de ani de performanță: Institutul de Cercetări pentru Inteligență Artificială „Mihai Drăgănescu” al Academiei Române

Institutul de Cercetări pentru Inteligență Artificială „Mihai Drăgănescu” al Academiei Române a organizat sesiunea de marcare a 30 de ani de la înființare. Evenimentul a avut loc în Aula Academiei Române, Calea Victoriei 125. Invitați care au participat: personalități ale vieții publice și intelectuale, cercetători științifici, cadre universitare, doctoranzi și studenți, colaboratori din țară și străinătate, precum și reprezentanți ai mass‑media.

Sesiunea a fost onorată de prezența acad. Florin Gh. Filip, președintele Secției de știința și tehnologia informației din Academia Română. În deschiderea evenimentului au luat cuvântul: acad. Nicolae Zamfir, vicepreședinte al Academiei Române, acad. Ioan Dumitrache, secretar general al Academiei Române, Alexandra‑Maria Bocșe, consilier de stat, Administrația Prezidențială, dr. Mihai Călin Precup, secretar de stat, Cancelaria Prim‑Ministrului, dr. Andrei Alexandru, secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Manifestarea a fost moderată de prof. univ. dr. Paul‑Andrei Păun, directorul institutului.

Înființat în anul 1994 de academicianul Mihai Drăgănescu, al cărui nume îl poartă astăzi, institutul a devenit în scurtă vreme un centru de cercetare de excelență, cu un bogat palmares științific. În anul 2001 a câștigat competiția pentru Centrele de Excelență în Știința și Tehnologia Informației organizată de Ministerul Educației și Științei, iar un an mai târziu a fost desemnat cel mai performant institut al Academiei Române și a obținut dreptul de a organiza doctorate.

Principalele proiecte de cercetare ale Insti­tutului de Cercetări pentru Inteligență Artificială al Academiei Române se situează în domeniile prelucrării limbajului natural, învățării automate și achiziției de cunoștințe, instruirii asistate de calculator, modelelor ingineriei cognitive. Datorită performanțelor sale, institutul este, de peste 10 ani, membru al Rețelei Europene de Excelență în Tehnologiile Limbajului Natural și al rețelelor de cercetare finanțate de Uniunea Europeană, care au deschis calea spre construirea unei platforme europene a tehnologiilor limbajului. Echipe de cercetători din institut au participat la numeroase proiecte internaționale și naționale, în colaborări cu institute de cercetare, universități și firme din sectorul privat.

De altfel, strategia institutului este de a dezvolta o colaborare strânsă între cercetare, industrie și proprietarii publici și privați de date, precum și de a se implica în elaborarea cadrului de reglementare a utilizării unor astfel de date, cu recomandări tehnice de natură să‑l facă mult mai deschis. În direcția partajării datelor într‑un mediu deschis, Institutul de Cercetări pentru Inteligență Artificială „Mihai Drăgănescu” manifestă preocupări științifice cu deosebire în domeniul resurselor lingvistice fundamentale, fiind coordonatorul unui proiect prioritar al Academiei Române, care a realizat și a pus la dispoziție un corpus de referință al limbii române, CoRoLa, de o valoare excepțională pentru studiul limbii române, precum și pentru construirea unor aplicații de inteligență artificială centrate pe limbaj.

La împlinirea a 30 de ani de la înființare, Institutul de Cercetări pentru Inteligență Artifi­cială al Academiei Române se poate lăuda cu o activitate complexă, articulată organic, pe trei direcții fundamentale, de maxim interes pentru societatea contemporană: inteligența artificială, care cuprinde învățarea automată, prelucrarea limbajului natural și modelare conceptuală și cognitivă, agenți inteligenți; societatea cunoașterii, care include managementul cunoștințelor, modelarea infrastructurilor și a proceselor societății, bazată pe cunoștințe și scenarii cognitive; noile arhitecturi de rețele de calculatoare, ce are în vedere sistemele cu autoorganizare.

Sesiunea aniversară organizată în Aula Academiei Române a constituit un bun prilej de bilanț, de evidențiere publică a performanțelor și de prezentare a proiectelor de viitor.

■ Profesor universitar, Director al Institutului de Cercetări pentru Inteligență Artificială al Academiei Române

Paul‑Andrei Păun

Total 0 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button