Ionel Necula: Un dicţionar al scriitorilor gălăţeni

Ilie Zanfir, în temeritatea sa necantonată, a preluat şi a dus la bun sfârşit, de unul singur, întregul efort ce-⁠ar fi trebuit să se distribuie pe membrii unei grupări constituită ad hoc, special pentru elaborarea ei

Ajuns la o vârstă nesperată, am avut posibilitatea să urmăresc evoluţia fenomenului literar gălăţean în toată dinamica lui endemică şi în toate eforturile lui de a fi distribuit într-⁠o viziune lărgită, cea a spaţiului cultural românesc. A lipsit Galaţiului, cel puţin până în anii din urmă, un cenaclu puternic, în care verbul să se şlefuiască până la incandescenţă, i-⁠a lipsit o şcoală critică pertinentă care să grădinărească actul de creaţie, să-⁠l cureţe de nechemaţi şi să-⁠i confere repere valorice. I-⁠a lipsit istoricul care să-⁠i cerceteze evoluţia într-⁠o dimensiune cronologică, să-⁠i reconstituie zbaterile şi să-⁠l integreze rezonabil în fenomenologia spiritului românesc. Căci valoarea, spunea filosoful tecucean Ion Petrovici, este ca şi graţia unei fecioare; devine evidentă doar atunci când se prinde-⁠n horă cu altele. De aici, din faptul că nu l-⁠a cercetat nimeni în toate articulaţiile, s-⁠a născut şi impresia, larg răspândită, că în partea de jos a Moldovei a existat o Sahară spirituală, că Galaţiul şi zona lui culturală ar reprezenta o pată albă, un spaţiu netocmit şi gol, precum pământul înainte de actul Facerii. A trebuit să vină Ilie Zanfir şi să confere finalitate ambiţiosului proiect, reclamat de multă lume, ca pe un paşaport cultural cu care orice gălăţean se poate legitima în confruntarea cu destinul, cu lumea şi cu istoria. Ilie Zanfir şi-⁠a organizat materialul şi a elaborat această bijuterie de carte Dicţionarul scriitorilor gălăţeni (Editura Axis libri, Galaţi, 2016) şi a şters impresia nedreaptă de zonă aridă din conştiinţa multor cărturari români.

Am spus bine, impresia, căci o cercetare mai bine pliată pe realitatea acestui spaţiu dunărean şi covurluian ar fi ajuns, cu siguranţă, şi la altfel de concluzii: mai reale, mai stenice şi mai glazurate, aşa cum s-⁠au coagulat în timp, în corelaţie cu ceea ce se procesa la nivelul întregii ţări. Era nevoie de o investigaţie desfăşurată care să extragă întregul zăcământ existent dincolo de falsa idee a presupusei aridităţi spirituale şi să şteargă stratul gros de uitare şi indiferenţă aşternut pe efigia personalităţilor, multe-⁠puţine, câte s-⁠au ridicat din această zarişte spirituală. N-⁠am înţeles de ce acest proces de geografie culturală şi, până la urmă de orgoliu local, s-⁠a rezolvat cu atâta întârziere, cel puţin în comparaţie cu alte localităţi mai mici decât Galaţiul, care, de bine, de rău, adăposteşte o filială a Uniunii Scriitorilor, ceea ce înseamnă deja o mişcare literară, o atmosferă de lucru şi o instituţie care ar fi trebuit să iniţieze, să susţină şi să gireze o asemenea lucrare aşteptată.

Dacă-⁠i adevărat, şi cred că nu există motive de îndoială, că o lucrare de asemenea dimensiuni (circa 600 de pagini) nu putea să apară fără antecedente prealabile, atunci trebuie să subliniem apăsat seria celor şase volume Oameni în memoria Galaţiului în care multe personalităţi ale literaturii gălăţene sunt prezentate într-⁠o dispunere generoasă. Sigur, sunt şi alte precedente, semnate de A.G. Secară, Vasile Ghica care au facilitat apariţia acestui volum impunător, dar meritul revine autorului Ilie Zanfir, a cărui putere de muncă a suplinit – cu rigoare, acribie şi zel – efortul unui întreg colectiv ce s-⁠ar fi încumetat la o astfel de ispravă. Căci, asemenea lucrări sunt, de regulă, rezultatul unui efort colectiv, a unei echipe, iar Ilie Zanfir, în temeritatea sa necantonată, a preluat şi a dus la bun sfârşit, de unul singur, întregul efort ce-⁠ar fi trebuit să se distribuie pe membrii unei grupări constituită ad hoc, special pentru elaborarea ei.
Deşi conţine 577 de autori, Dicţionarul scriitorilor gălăţeni nu este o istorie a literaturii gălăţene, dar, precizează Theodor Codreanu în succinta sa prefaţă, poate fi înţeles şi ca preludiu la istoria pe care acelaşi autor, ne-⁠o promite. N-⁠ar fi rău dacă autorul şi-⁠ar păstra fişele şi s-⁠ar angaja în scrierea unei istorii a literaturii gălăţene, dar indiferent dacă o va scrie sau nu trebuie să recunoaştem că un areal geografic bine delimitat, care a furnizat culturii naţionale 577 de scriitori, nu mai poate fi suspectat de ariditate spirituală. Cultura gălăţeană poate, fără motive de complexare, să stea alături de oricare alt areal geografic, mai bine cotat la bursa prolificităţii spirituale.

Oraş industrial, în care ponderea intelectualilor o constituia inginerii, tehnicienii şi specialiştii în diferite ramuri industriale, Galaţiul n-⁠a dispus, în lungile decenii comuniste, de o revistă de cultură care să permită scriitorilor şi publiciştilor locali să înfiinţeze o regrupare catalitică, aşa cum s-⁠a întâmplat, bunăoară, la Bacău, Timişoara, Oradea sau în alte oraşe mai active şi mai curajoase. Cu suspiciunea atotputernicului partid comunist, care vedea în orice om de cultură un disident potenţial, Galaţiul n-⁠a beneficiat de un potentat care să lupte pentru afirmarea lui ca o cetate culturală, deşi, insist, avea un potenţial cărturăresc robust şi promiţător. Abia după decembrie ’89 s-⁠au pus bazele unei reviste de cultură, Porto Franco, a cărei apariţie, cu imense greutăţi, continuă şi în prezent, laolaltă cu alte reviste, la fel de colocviale şi decomplexate. Amintesc revista Antares, a Uniunii Scriitorilor din România, revista Dominus, revista Dunărea de Jos a Centrului Cultural din Galaţi, revista Boema şi cireaşa de pe tort, revista Axis libri, patronată de Biblioteca judeţeană „V.A.Urechia”, cu târgul său anual de carte şi cu salonul său literar întrunit săptămânal în serile de Joi – un regal prin care s-⁠au perindat cam tot ce înseamnă valoare în cultura românească.

Am făcut această largă acoladă tocmai pentru a sublinia apăsat că există în momentul de faţă la Galaţi o atmosferă culturală caldă, un climat cărturăresc productiv care poate procesa problemele mari ale culturii româneşti şi care reclama, de multă vreme, apariţia acestei lucrări. Aşa se explică faptul că abia după Revoluţia din decembrie, Galaţiul a devenit cunoscut, recunoaşte şi autorul în cuvântul său lămuritor, şi prin dimensiunea sa culturală.

Revin însă la carte. Ea urmează unei încercări mai vechi, apaţinând aceluiaşi autor, Ilie Zanfir, Galaţiul în spaţiul cultural naţional (2013), dar, fireşte, într-⁠o viziune mult mai generoasă. „De data aceasta, mărturiseşte autorul, au fost luaţi în considerare mult mai mulţi scriitori decât în prima ediţie, principiul de selectare şi de prezentare fiind acela de a-⁠i consemna pe toţi acei care îndeplinesc două condiţii esenţiale. Prima a fost aceea a spaţialităţii în sensul că au fost selectaţi toţi scriitorii care îndeplineau una dintre aceste situaţii biografice: s-⁠au născut şi au scris (scriu) în judeţul Galaţi, s-⁠au născut în judeţul Galaţi, dar s-⁠au stabilit în alte zone; s-⁠au născut în alte zone, dar s-⁠au stabilit în judeţ; nu s-⁠au născut în judeţ şi nici nu s-⁠au aşezat aici, dar au avut o perioadă de rezidenţă gălăţeană. Al doilea criteriu a fost acela ca scriitorul să fi publicat cel puţin o carte”. Au răspuns acestor cerinţe minimale, cum am menţionat, 577 de autori.

Se înţelege că, având aceste criterii la cheie, Dicţionarul… a devenit atât de cuprinzător, încât s-⁠a întrupat într-⁠o carte masivă, menită să cuprindă întreaga pleiadă de scriitori şi să răspundă tuturor exigenţelor. Nu spun că este o lucrare perfectă şi completă în mod absolut. Ca orice lucrare de pionierat, ea poate fi îmbunătăţită, completată şi adăugită pentru a cuprinde întreaga dinamică a mişcării culturale din toposul gălăţean.

Ar mai fi o problemă, aceea a exigenţei, a criteriilor valorice cu care autorul se fereşte să opereze. Proiectul său răspunde cerinţelor de dicţionar, nu celor ce privesc istoria literară. Nu tot ce conţine un dicţionar capătă legitimitate şi pentru istoria literară, care este mai restrictivă şi mai puţin permisivă celor ce aspiră la gloria literară. Oricum, ceea ce nu-⁠şi găseşte locul într-⁠o istorie literară pretenţioasă care operează cu criterii ferme şi indiscutabile, pentru noi, pentru co-⁠judeţenii săi, poate căpăta o altă semnificaţie. Cât de mult a contat, de exemplu, faptul că George Călinescu în marea sa istorie literară a menţionat-⁠o pe Natalia Negru fugos, insignifiant, şi doar ca soţie a lui Şt.O. Iosif? Ea rămâne între personalităţile importante ale spaţiului tecucean şi numele ei este menţionat cu căldură şi cu respect ori de câte ori se omagiază personalităţile ridicate din perimetrul fostului judeţ Tecuci. Nu-⁠i schimbă nimeni locul de pe un raft pe altul al culturii naţionale, dar ceea ce pentru marile istorii trece drept neînsemnat şi nesemnificativ pentru istoriile locale are altă importanţă. Localităţile noastre sunt pline de scriitori care nu-⁠şi găsesc locul în marile istorii literare, care s-⁠au remarcat prin lucrări sensibile, tonice, au contribuit la înjghebarea unui climat cultural local şi s-⁠au implicat sporitor în viaţa spirituală a locului. Neluaţi în seamă de marii istorici, de cei ce privesc fenomenul literar de la înălţimea unor temeiuri naţionale, riscă să-⁠i înghită definitiv anonimatul, uitarea şi nepăsarea. Aici este locul şi menirea istoricului local, de a salva de la indiferenţă pe toţi cei care, chiar cu mijloacele lor modeste au fertilizat spiritul locului şi-⁠au tras câte o brazdă mai mult sau mai puţin mănoasă în viaţa localităţii. Şi aici se înscrie şi travaliul lui Ilie Zanfir, care, prin acest dicţionar generos a salvat de la uitare multe nume ce nu-⁠şi vor găsi niciodată locul în istoriile semnate de Călinescu, Manolescu, Alex Ştefănescu sau Marian Popa. De unde se vede că autorul gălăţean a stat de veghe la zbaterile acestei geografii literare şi s-⁠a aplecat asupra isprăvilor zămislite în interiorul lui nu doar cu agerimea unui spirit lucid, riguros şi responsabil, dar şi cu o anumită empatie cum stă bine unui autor, legat prin mai multe fire ombilicale de locul obârşiei sale. Îl felicit pe autor pentru această minunată ispravă literară şi o recomandăm călduros tuturor celor interesaţi de cultura ce s-⁠a coagulat în oraşul de pe Dunăre, la mila 80.