Nicolae Breban • 85. Opera romancierului rezistă
Opera sa compune un întreg raft de bibliotecă, e venerată ca una dintre cele mai prestigioase din literatura română…
(…) Nicolae Breban, romancier, eseist, poet, dramaturg, publicist (n. 1 februarie 1934, Baia Mare) este unul dintre cei mai importanţi romancieri români din perioada postbelică. Biografia sa este impresionantă, iar prima tinereţe s‑a desfăşurat sub semnul originii sale, considerate de autorităţile comuniste „nesănătoase”. Familia Breban s‑a refugiat la Lugoj, unde tatăl scriitorului a activat în cadrul Episcopiei Unite (1940‑1941). Nicolae Breban îşi începe, în acest oraş bănăţean, studiile gimnaziale şi liceale. Este exmatriculat, din cauza originii sale sociale „nesănătoase”, din penultima clasă a Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. Absolvă, la fără frecvenţă, Liceul „Oltea Doamna” din Oradea (1952), după ce se angajase ca funcţionar în acest oraş. Intenţionează să se înscrie la Politehnică, fiind nevoit să intre, mai întâi, ca ucenic la fostele Uzine „23 August” din Bucureşti, unde lucrează la sudură şi strungărie, calificându‑se apoi în meseria de strungar fier. Se înscrie la Facultatea de Filosofie, fiind dat însă afară după şase luni (1953). Lecturile sale din Nietzsche şi Schopenhauer îl fac, de altfel, să devină suspect pentru decanul Athanase Joja. Devine student la germană, la Facultatea de Filologie din Cluj, pe care o abandonează după un an. Are, apoi, la insistenţele tatălui său, o tentativă de a urma dreptul (1955‑1956). Debut literar în revista Viaţa studenţească (nr. 5, din mai), cu schiţa Doamna din vis (1957). Este, alături de Nichita Stanescu, unul dintre vârfurile generaţiei şaizeci.
Devine membru supleant al CC şi îşi dă, aflându‑se la Paris şi dând dovada unui curaj unic în ţările din estul Europei, în Le monde, demisia (1971, Tezele din Iulie), în semn de protest faţă de dictatura personală a lui Ceauşescu. Romanul Bunavestire este atacat cu brutalitate în Plenara CC al PCR de către Titus Popovici, după care de îndată au urmat atacuri în cele mai importante foi culturale şi de partid la adresa aceleiaşi capodopere brebaniene, Bunavestire, care figurează printre primele zece romane ale secolului al XX‑lea într‑o anchetă iniţiată de revista Observatorul cultural (nr. 45‑46, 3‑15 ianuarie, 2001). Este menţinut în marginalitate socială până în 1989, fiind unul dintre cei mai atacaţi scriitori sub dictatură.
După 1989 revine din exil, propunând megaproiecte. Astfel, publică în circa douăzeci ani, trilogia romanescă Amfitrion (1994), tetralogia epică Ziua şi noaptea, tetralogia memorialistică Sensul vieţii. Din romanele publicate menţionăm: Francisca (1965, Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române), În absenţa stăpânilor (1966), Animale bolnave (1968, „romanul anului” şi Premiul Uniunii Scriitorilor), Îngerul de ghips (1973), Bunavestire (1977), Don Juan (1981), Drumul la zid (1984), Pândă şi seducţie (1992), trilogia Amfitrion (1994), tetralogia Ziua şi noaptea, Singura cale (2011). Volume de eseuri: O utopie tangibilă (1994), Confesiuni violente (1994), Riscul în cultură (1996), Spiritul românesc în faţa unei dictaturi, Fr. Nietzsche. Maxime comentate, Vinovaţi fără vină, Trădarea criticii (2009), O istorie dramatică a prezentului (2010) etc. Poezie: Elegii parisiene (1992, ed. a II‑a, 2006). Teatru: Teatru (Viaţa Românească). Traduceri: Rainer Maria Rilke, Elegii duineze (2006), J.W. Goethe, Elegiile romane (2009). Memorii: tetralogia Sensul vieţii.
Romanele sale au fost traduse în suedeză, franceză, rusă, engleză, bulgară etc. Publică trei romane la prestigioasa Editură Flammarion, Paris: În absenţa stăpânilor (1983), Bunavestire (1985), Don Juan (1991). Din ianuarie 2009, devine membru titular al Academiei Române. Este director al revistei Contemporanul – una dintre cele mai prestigioase şi vechi publicaţii de politică, ştiinţă şi cultură, fondate la 1881.
Despre Nicolae Breban şi cărţile sale au scris cei mai importanţi critici ai ultimei jumătăţi de secol, opera romancierului rezistând, răstimp de câteva decenii, celor trei instanţe: critica de specialitate, lectorii şi timpul.
(…) După cum menţiona şi Profesorul universitar Ion Ianoşi, autorul unei importante opere, Membru de onoare al Academiei Române, „romancierul s‑a dovedit a fi un maestru al amplelor desfăşurări epice, totodată acut problematizatoare, de introspecţie psihologică, întotdeauna şi cu un miez dramatic incitant. Este legat structural de mari clasici ai culturii europene, îndeosebi germane, Goethe şi Nietzsche, Rilke şi Thomas Mann, laolaltă cu Dostoievski – un şir de maeştri pe care şi‑i recunoaşte ca modele oblăduitoare. Nicolae Breban îşi afirmă şi confirmă însă unicitatea exemplară, de autor deopotrivă tradiţional şi modern, încredinţat de menirea scriitorului, în general, a romancierului, cu deosebire, în tumultuosul şi greu încercatul secol al XX‑lea şi printre căutările următorului veac, abia început. De‑a lungul îndelungatei şi fructuoasei sale cariere literare, Nicolae Breban s‑a distins ca autorul unui mare număr de romane ulterioare. În anii şaptezeci‑optzeci, a scris Îngerul de ghips, Bunavestire, Don Juan, Drumul la zid, care au cunoscut, toate, reeditări în original; multe dintre ele fiind publicate şi în traduceri, cu deosebire în franceză, ca şi în alte limbi. Din anii nouăzeci elaborează, între altele, volumele masivei tetralogii Ziua şi noaptea. Nicolae Breban, recunoscut ca romancier prin vocaţie şi destin, şi‑a exercitat înzestrarea şi în multe alte domenii literare. A scris teatru şi scenariu de film, eseuri şi memorialistică, versuri şi traduceri. Opera sa compune un întreg raft de bibliotecă, e venerată ca una dintre cele mai prestigioase din literatura română”. (…)
Augustin Buzura