„Opera este unică…”
In memoriam
Muzeul Naţional al Literaturii Române anunţă cu tristeţe trecerea la cele veşnice, în seara zilei de 1 iunie 2020, a pictorului Vladimir Zamfirescu, personalitate marcantă a artei româneşti şi europene contemporane.
Vladimir Zamfirescu are lucrări în colecţii particulare şi în vestite muzee de artă din Franţa, Anglia (Tate Gallery din Londra); Italia, Germania, Spania, Austria, Elveţia, Olanda, Suedia, Norvegia, Portugalia, Grecia, Rusia (Muzeul Puşkin), Iran, Turcia, Polonia, S.U.A. De asemenea, are tablouri în colecţii regale, în mari pinacoteci şi în colecţiile unor şefi de stat din Norvegia, Danemarca, Italia, China, Bulgaria şi chiar în Colecţia Muzeului de Artă al Vaticanului. A primit de‑a lungul timpului mai multe distincţii şi premii, dintre care amintim: 1971 – Premiul Trienalei Internaţionale de la Sofia, 1980 – Bursa Academiei Regale Suedeze, 1982 – Bursa Academiei Italiene pentru Pictură, 1982 – Medalia Raffael a Academiei Caravaggio, Roma, 1982 – Premiul Juriului Uniunii Artiştilor Plastici din România, 2003 – Ordinul Naţional pentru Serviciul Credincios, în grad de Cavaler, 2006 – titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Artă din Cluj, titlul de Profesor Honoris Causa al Universităţii de Artă din Bucureşti, Premiul de excelenţă Nicolae Grigorescu a Uniunii Patronatului Român.
Opera sa a fost comentată şi apreciată de importante personalităţi ale culturii române. „Puţini sunt pictorii care trăiesc astăzi, cu sinceritate, destinul adevărat al culturii: speranţele şi tulburarea ei, patetica ei descumpănire. Vladimir Zamfirescu e din această categorie; arta sa este o liturghie închinată amurgului tuturor zeilor şi mai cu seamă sfâşietor de frumosului amurg al zeilor picturii. Una dintre temele picturii sale e – nu întâmplător – tocmai virtuozitatea, virtuozitatea aceea rămasă singură atunci când miturile agonizează. În numele talentului său supraabundent, Vladimir Zamfirescu poate încerca totul şi poate reuşi totul cu strălucire.” (Amurgul zeilor, Andrei Pleşu)
„În linii mari, două sunt sursele imaginarului în pictura lui Vladimir Zamfirescu şi ele privesc, aproape în totalitate, modele care au sedimentat şi s‑au acreditat în timp, dobândind o autoritate majoră şi în afara oricărei discuţii: codul cultural şi eposul spiritual. Discursul pictorului porneşte, aşadar, de la epica vetero‑ şi neotestamentară, continuă cu existenţa exemplară, la limita umanului cu divinul, şi sfârşeşte cu realitatea culturală propriu‑zisă, dar deja fixată în efigia mitului. Într‑un anume fel, el reface întregul traseu, mai degrabă al conştiinţei decât al experienţei directe de viaţă, de la Geneză şi până la substituţia sacrului prin estetic. Vladimir Zamfirescu înlocuieşte însă discursul şi fabulaţia obişnuită a artistului cu secvenţa mentală definitorie care activează memoria şi face din privitorul însuşi propriul lui povestitor.” (Pavel Şuşară)
„Arta este descoperirea realului, «starea de punere de sine în operă a realului fiinţării întru adevăr», lucrare cu atât mai anevoioasă cu cât eul se ascunde în el însuşi pentru a se căuta perpetuu în trecut, prezent ori viitor. Opera stă astfel în doi timpi metafizici, al treilea rămânând să fie simultan şi martor prezent făptuirii. Poate aici stă cheia comprimării temporale atât de greu sesizabilă sau indiferentă pentru alţii. (…) Opera este unică pentru că nu povesteşte despre cine suntem, ea este chiar noi înşine şi, pentru motivul că noi înşine nu suntem în acelaşi timp altcineva, opera îşi asigură unicitate în mod firesc. Asta nu înseamnă, desigur, că ea este şi originală; aici stă prima parte a disperării noastre. Asupra acestei stări veţi putea acţiona aplecându‑vă cu atenţie sporită asupra lucrului, pentru a vă descoperi propriul vostru real din adevărul care se revelează a fi universal. Se inversează inconştient, printr‑o naturală confuzie, logica sustragerii adevărului din real, fiindcă mai lesne este să gândim că noi suntem cei adevăraţi în faţa realului unic şi omniprezent.” (Fragment din mesajul pe care pictorul Vladimir Zamfirescu, profesor la Academia de Arte, l‑a trimis studenţilor săi din anul V, promoţia 1995, publicat în revista Observator cultural nr. 999, 13 decembrie 2019)
Muzeul Naţional al Literaturii Române
Vladimir Zamfirescu