Forumul Traducerile din clasicii umanităţii şi educaţia interculturală
„Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpâneşte toate bunurile lumii.”
Aristotel
Aristotel spunea că, fără prieteni, omul nu poate atinge eudemonia, cea mai înaltă formă de bunăstare, ale cărei componente sunt caracterul uman şi buna practică a sa, alături de variabilele externe precum sănătatea, bogăţia şi frumuseţea. Prin urmare, eudemonia unei persoane include aspecte ca: virtutea sau excelenţa umană, starea de a fi iubit şi aceea de a avea buni prieteni. Este cunoscut că prietenia se număra, pentru clasici, printre cele mai mari virtuţi, că era un element esenţial pentru plenitudinea sau fericirea în viaţă.
În China, ideile lui Aristotel au ajuns târziu, prin iezuiţii misionari Matteo Ricci, Prospero Intorcetta, Ludovico Buglio, Girolamo Gravina ş.a., însă este ştiut că poporul chinez nu‑şi uită niciodată prietenii şi, mai mult, şi‑i ţine, în mod constant, alături. Un exemplu îl constituie forumul editurilor, organizat on‑line, ca urmare a suspendării Târgului Internaţional de Carte de la Beijing.
China şi ţările Europei Centrale şi de Est se bucură de o profundă prietenie, având în spate o lungă istorie de schimburi şi colaborări. În 2012, cooperarea editorială dintre China şi ţările Europei Centrale şi de Est a fost lansată oficial, noua Asociaţie grupând case de editură din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord, Muntenegru, Polonia, România, Ungaria, Serbia, Slovacia şi Slovenia. Anul 2019 a marcat sărbătorirea a 70 de ani de la fundarea Republicii Populare Chineze, dar şi 70 de ani de la stabilirea de relaţii diplomatice între China şi numeroase ţări din Europa Centrală şi de Est. Încă de la început, Asociaţia şi‑a propus ca schimburile de carte să crească, permiţând ca întâlnirile multiculturale să găsească noi punţi şi curele de transmisie.
Interacţiunea dintre civilizaţii dezvăluie o diversitate multiculturală, care conduce spre interes reciproc şi, ulterior, către o îmbogăţire culturală, susţinută de traduceri. Proiectul traducerilor din clasicii umanităţii a fost pus în practică ipso facto cu grijă, constituind responsabilităţi şi misiuni comune ale scriitorilor, traducătorilor şi editorilor, cu scopul cunoaşterii interculturale şi al comunicării între ţări, al realizării unei educaţii interculturale solide.
Forumul de anul acesta a vizat, aşadar, traducerile din clasicii umanităţii, baza cunoaşterii reciproce a culturii şi civilizaţiei. Experţi, studenţi şi membri ai Asociaţiei au fost şi sunt bineveniţi să împărtăşească propriile experienţe pentru a proiecta un viitor bazat pe înţelegere, pe toleranţă şi respect, derivate din cunoaşterea fondului cultural.
Gazdele au invitat personalităţi de seamă care au vorbit despre relaţiile diplomatice menţinute de‑a lungul anilor şi despre importanţa acestui forum care marchează colaborarea culturală. Au luat cuvântul: domnul Xu Jianzhong, preşedintele Asociaţiei Editurii China –Ţările din Europa Centrală şi de Est şi redactor‑şef al Editurii Didactica Limbilor Străine; domnul Yuan Jun, vicepreşedintele Universităţii de Limbi Străine din Beijing; doamna Huo Yuzhen, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe şi reprezentant special al Cooperării între China şi Ţările Europei Centrale şi de Est.
Rolul editurilor şi al publicării cărţilor a fost evidenţiat de domnul Chen Yonggang, vicepreşedintele Casei Editoriale China Publishing Group, de domnul Zheng Ke, director general al Editurii Anhui, şi de domnul Jiang Shan, director al China Intercontinental Press. Reprezentanţii europeni, domnul Andras Kocsis, director general al Editurii Kossuth din Ungaria, domnul Nove Cvetanoski, director şi redactor‑şef al Editurii Litera Makedonika, din Macedonia de Nord, domnul Costel Postolache, preşedintele Editurii Integral din România, au vorbit despre un nou Drum al mătăsii care să fie încărcat de cărţi, de cunoaştere, de experienţe pentru clădirea unui altfel de viitor. Traducătorii, cei care asigură platformele prin care se realizează schimburile culturale, au fost reprezentaţi de către domnul Jidi Majia, poet, membru al Asociaţiei şi vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din China, domnul Zhao Gang, decanul Şcolii de Limbi şi Culturi Europene din cadrul Universităţii de Limbi Străine din Beijing, doamna Luminiţa Bălan, sinolog, director al Institutului Confucius din cadrul Universităţii din Bucureşti, domnul Xu Baofeng, director al Proiectului Naţional CCTSS, decan al Academiei Belt and Road din cadrul Universităţii de Limbă şi Cultură din Beijing, şi de domnul Iljaz Spahiu, sinolog, directorul Asociaţiei culturale Albania – China din Albania.
În concluzie, menirea acestui forum a fost să afirme şi să asigure continuitatea relaţiilor de colaborare culturală şi editorială dintre China şi ţările Europei Centrale şi de Est, care se menţin graţie actorilor principali: scriitori, traducători, editori, profesori, graţie unui cadru instituţional creat şi graţie noilor media care fac ca celălalt să se afle la un ecran distanţă.
Dana Oprica