ICR Stockholm este singurul institut românesc în regiunea Europei de Nord, un spaţiu geografic vast şi încărcat de creativitate,
în care cultura joacă un rol activ şi decisiv în viaţa comunităţii…
Un capital important de prestigiu şi notorietate
Contemporanul: Institutul Cultural Român are o istorie extrem de interesantă, pe care, stimate domnule director Bogdan Popescu, o cunoaşteţi din interior. Ce ne‑aţi putea spune despre această instituţie şi filialele sale în lume? Care e, pe scurt, povestea ei?
Bogdan Popescu: Institutul Cultural Român, în pofida existenţei sale relativ scurte, se bucură de un capital important de prestigiu şi notorietate în afara graniţelor, pe care de multe ori nu‑l percepem ca atare în ţară. Acesta a fost dobândit prin miile de proiecte
culturale sprijinite de‑a lungul anilor şi prin parteneriatele solide, încheiate pe toate meridianele lumii, acolo unde artiştii şi creatorii români au fost prezenţi şi apreciaţi. Prezenţa românească pe cele mai importante scene culturale în cadrul festivalurilor de film şi artă, în sălile de concerte, în muzee, la târgurile de carte, prin traducerile apărute în cele mai diverse limbi, aduce beneficii uriaşe de imagine ţării noastre şi recomandă România ca un actor activ şi respectat în cadrul dialogului intercultural contemporan. În paralel cu conştientizarea acestor beneficii, este important să sporim în continuare capitalul de imagine câştigat, misiunea reprezentanţelor din străinătate să fie extinsă şi amplificată, pornind de la o finanţare corespunzătoare şi un sprijin logistic pe măsură. Cultura, în pluralitatea formelor sale, este privită astăzi ca unul dintre fundamentele oricărei societăţi sustenabile prin impactul pozitiv pe care îl are asupra coeziunii şi egalităţii sociale, educaţiei, promovării principiilor democratice, relaţiilor internaţionale, cât şi asupra inovării şi cercetării, putând juca un rol determinant în construcţia unui brand de ţară care va crea, fără îndoială, condiţii favorabile pentru întreaga economie românească. Este o convingere personală motivată de strategiile altor ţări europene şi de contextul actual pe care îl traversăm. Edificiul unităţii europene este clădit pe cultură şi nu poate exista fără cultură, despre care multe voci avizate din lumea actuală consideră că reprezintă şi cheia prosperităţii sale viitoare.
Aţi studiat la universităţi occidentale de prestigiu, aţi publicat studii şi cărţi de filosofie, sunteţi poet, în primul rând, sunteţi om de cultură. Aveţi o experienţă vastă în ceea ce priveşte organizarea unor evenimente la cel mai înalt nivel. Aţi condus strălucit Centrul Naţional al Cărţii, asigurând împreună cu echipa acestei instituţii prezenţa României la cele mai importante saloane şi târguri de carte din lume, despre care s‑a scris în presa naţională şi presa de peste hotare, România apărând în lumina pe care o merită şi fiind tratată cu respect şi admiraţie. Acum câţiva ani, aţi devenit directorul ICR Stockholm. Ce reprezintă ICR Stockholm? Ce activităţi a desfăşurat în trecutul imediat şi care e menirea lor?
ICR Stockholm este singurul institut românesc în regiunea Europei de Nord, un spaţiu geografic vast şi încărcat de creativitate, în care cultura joacă un rol activ şi decisiv în viaţa comunităţii. Dovadă stau numeroasele muzee, săli de concert, teatre, galerii de artă, festivaluri, premii cu mare vizibilitate internaţională decernate aici, emisiuni culturale la posturile publice, aşadar un spaţiu viu în care, prin eforturile institutului, dorim să fim o prezenţă constantă prin muzicieni, scriitori, artişti, pe care să‑i aducem în faţa publicului nordic. Aţi menţionat proiectele derulate de‑a lungul anilor, cât am coordonat activitatea Centrului Naţional al Cărţii, şi nu pot să nu amintesc, în acest context, de un proiect de referinţă în spaţiul scandinav, desfăşurat în toamna anului 2013, când România a participat în calitate de ţară invitată la târgul de carte de la Göteborg, eveniment de mare vizibilitate, pregătit de Centrul Naţional al Cărţii împreună cu echipa Institutului de la Stockholm, cu numeroase ecouri în presa suedeză, în spatele căruia a stat un efort organizatoric uriaş. Pentru a reveni în prezent, apariţia pandemiei de coronavirus ne‑a surprins la începutul acestui an în plină activitate, după o serie de evenimente cu sălile pline şi cu multe alte proiecte în pregătire pe care a trebuit să le amânăm. Am regândit din mers întreaga strategie a institutului în mediul online pentru a atrage noi categorii de public, pe lângă cel tradiţional, fidel evenimentelor noastre. În toată această perioadă, ritmul postărilor online a crescut considerabil, aproape zi de zi contul institutului fiind actualizat cu informaţii culturale. Am preluat spectacole ale Ateneului Român, Operei Române, Festivalului de Teatru de la Sibiu, Festivalului Shakespeare de la Craiova, am prezentat artişti români din Suedia şi expoziţiile lor, portrete de scriitori şi personalităţi culturale din România, itinerarii culturale şi turistice, am organizat cu succes cursuri de limba română pentru suedezi pe perioada verii prin platforma Skype. Această strategie a dat roade, iar numărul celor care ne urmăresc a crescut considerabil. În luna iunie, în colaborare cu editura suedeză
Pionier Press am derulat o serie de discuţii şi lecturi digitale pentru copii, moderate de editoarea şi ilustratoarea româno‑suedeză Arina Stoenescu, având ca invitate scriitoare cunoscute ale genului din România, deja traduse sau în curs de traducere în limba suedeză. În contextul aniversării anul acesta a Centenarului poetului Paul Celan, născut în Bucovina de Nord, la Cernăuţi, în parteneriat cu Institutul Goethe din Suedia şi cu revista literară suedeză Ponton, am iniţiat un concurs de poezie în memoria marelui poet, adresat tinerilor liceeni din Suedia, iar în planurile noastre sunt şi alte evenimente omagiale programate spre sfârşitul toamnei. Nu în ultimul rând, sunt bucuros că Premiul Marin Sorescu, aflat la cea de‑a XIV‑a ediţie, este decernat şi anul acesta, câştigătorul a fost anunţat public în cursul lunii septembrie în persoana scriitorului şi traducătorului Lasse Söderberg.
Profităm de relaxarea relativă
Ce alte evenimente culturale figurează în agenda ICR Stockholm în perioada următoare?
Dacă în Suedia restricţiile privind numărul de maxim 50 de participanţi la evenimentele publice rămân în continuare în vigoare, cel puţin deocamdată, profităm de relaxarea relativă din ţările învecinate şi am susţinut astfel deplasarea, la finalul lunii august, a doi tineri regizori în Danemarca, Mihai Dragolea şi Anghel Damian, ale căror filme au fost selectate din aproximativ 3.000 de filme la ediţia de anul acesta a cunoscutului Festival Internaţional de Film de la Odense. De altfel, regizorul Mihai Dragolea a câştigat premiul The Soapbox cu scurtmetrajul său Totul pentru Riana/ Everything for Riana (2020).
Sunt multe alte proiecte aflate în pregătire pe care le vom anunţa la momentul potrivit, printre altele, la începutul lunii octombrie, dacă lucrurile decurg conform aşteptărilor noastre, vom prezenta traducerea suedeză a Jurnalului lui Mihail Sebastian, de data aceasta la Göteborg, în parteneriat cu Casa de Literatură din cel de‑al doilea mare oraş al Suediei, eveniment care ar fi trebuit să aibă loc la finalul lunii martie. În ciuda contextului dificil şi cu speranţa că vom reveni treptat la normalitate, eforturile noastre sunt aceleaşi ca în perioada de dinainte de epidemie, respectiv de a face ca prezenţa culturală românească în spaţiul scandinav să fie una de calitate şi să sporim numărul celor care ne urmăresc.
Inevitabil ajungem la subiectul care monopolizează atenţia tuturor. Cum a afectat pandemia activitatea culturală în Suedia?
Începând cu luna martie, scena culturală suedeză a fost puternic afectată de izbucnirea pandemiei, ca şi în alte părţi ale lumii, iar întreaga societate a resimţit acest şoc. Abordarea autorităţilor a
fost, după cum se ştie, una diferită faţă de a altor ţări, de a lăsa deschise parcurile publice, magazinele sau sălile de gimnastică. Învăţământul primar şi gimnazial din Suedia, de asemenea, şi‑a continuat activitatea neîntrerupt. Însă încă de la începutul crizei sanitare, Agenţia Suedeză de Sănătate Publică a limitat întâlnirile publice la 50 de persoane, restricţie în vigoare şi în prezent, iar efectul asupra evenimentelor culturale a fost puternic. Majoritatea evenimentelor au fost anulate sau mutate în mediul online. Instituţiile de cultură, muzeele, galeriile de artă şi‑au redeschis treptat porţile începând din luna iunie, iar vocile celor care cer o revenire, fie şi parţială, fie şi controlată, la normalitate au devenit tot mai numeroase. Incertitudinile legate de evoluţia pandemiei împiedică în acest moment o perspectivă clară asupra redeschiderii totale, mult aşteptată a scenei culturale. Consecinţele pentru lumea culturală sunt îngrijorătoare pretutindeni, mai cu seamă pentru sectorul independent al creatorilor liberi profesionişti. Scriitorii, traducătorii, fotografii, freelancerii care lucrează în domeniul artelor vizuale etc., asociaţiile nonguvernamentale organizatoare de festivaluri şi alte evenimente culturale, dar şi angajaţii din teatru, cinematografie, edituri, librării etc., care nu au contracte permanente, au fost, şi sunt în continuare, categoriile cele mai vulnerabile, care ar trebui să primească sprijin cu prioritate, mai ales că, pe termen lung, dacă răspândirea pandemiei nu se va tempera, efectele negative se vor amplifica.
Suedia e prima ţară dintre statele scandinave care a sprijinit aderarea României la Uniunea Europeană. Relaţiile diplomatice dintre România şi Suedia au o durată de circa cinci secole. Prin urmare, e vorba de o veche tradiţie, iniţiată de domnitorii Moldovei şi regii Suediei. E un adevăr istoric faptul că, în urma înfrângerii de la Poltava (1709), Regele Carol al XII‑lea al Suediei a trăit aproape 4 ani la Bender (Tighina). E o perioadă în care Domnia Sa s‑a văzut şi a discutat de nenumărate ori cu Dimitrie Cantemir, Nicolae Mavrocordat, Constantin Brâncoveanu. Domnule director Bogdan Popescu, cum sunt percepute asemenea adevăruri istorice, la ora actuală, în Suedia?
Ne leagă de Suedia numeroase episoade ale istoriei noastre recente sau mai îndepărtate pe care de multe ori le‑am dat uitării şi poate că din când în când o asemenea discuţie e un prilej bun de rememorare. Carol al XII‑lea, regele Suediei la începutul secolului al XVIII‑lea, a fost o personalitate de prim rang a istoriei moderne europene, a cărui domnie încă stârneşte numeroase controverse, din păcate, se vorbea mai mult despre el în România în perioada interbelică decât acum. Carol al XII‑lea a fost şi primul cap încoronat suedez ajuns prin părţile noastre şi care a rămas acolo mai mult timp decât petrecuse la Stockholm ca rege din momentul urcării pe tron până la plecarea pe continent împreună cu armatele sale. Memoria lui Carol al XII‑lea este vie şi în zilele noastre, în anul 2005 Muzeul Armatei a deschis o mare expoziţie la Palatul Regal din Stockholm sub titlul „Când Suedia era condusă din Moldova”, care le reamintea suedezilor această pagină a istoriei n
aţionale. Întâmplările de atunci au fost relatate şi la noi încă din timpul cronicarilor, iar apoi de istorici precum A.D. Xenopol, Kogălniceanu sau Nicolae Iorga, care în anul 1926 a ţinut la Universitatea din Uppsala conferinţa „Carol al XII‑lea la Bender”, publicată apoi în limba franceză. Un alt istoric de la Iaşi, Nicolae Bogdan, a scris în perioada interbelică o carte despre Carol al XII‑lea bine documentată, însă, din păcate, puţin cunoscută astăzi. În 2007, scriitorul româno‑suedez George Cristea a tratat subiectul, beneficiind de acces direct la arhivele suedeze, în volumul său despre regii şi diplomaţii suedezi în spaţiul românesc, publicat de Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române. Ca o paranteză, meşterilor din oastea regelui Carol al XII‑lea al Suediei aflaţi în retragere spre Suedia prin Ţările Române şi găzduiţi de Constantin Brâncoveanu se pare că le datorăm construirea unui edificiu arhitectonic al vechiului Bucureşti, şi anume Turnul Colţei, demolat la sfârşitul secolului al XIX‑lea, parte a ansamblului Mănăstirii Colţea. Este important să evocăm aceste legături istorice ori de câte ori avem ocazia pentru că memoria lor este decisivă în bagajul simbolic de semnificaţii. Bagaj cu al cărui ajutor construim legăturile culturale şi diplomatice din prezent.
Momente importante ale istoriei naţionale
ICR Stockholm e una dintre filialele ICR cele mai active, mai cu seamă în ultimii ani. O serie de evenimente culturale au fost şi sunt dedicate, în continuare, Centenarului Marii Unirii. De pildă, în colaborare cu Ambasada României la Stockholm şi Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, ICR Stockholm a organizat, între altele, conferinţa academicianului Ioan‑Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române, cu titlul „The Making of Romania (1859‑1918)/ Cum s‑a înfăptuit România între 1859‑1918”. Cum sunt receptate în peninsula scandinavă asemenea evenimente? Vor urma şi altele în această ordine de idei?
Centenarul României Mari în 2018 şi deţinerea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din anul următor au fost cele două mari evenimente de diplomaţie publică ale ultimilor doi ani pe care le‑am marcat împreună cu ambasadele României în Suedia şi Norvegia. Conferinţele, concertele, expoziţiile organizate alături de partenerii noştri locali sau europeni au fost bine receptate, sălile au fost neîncăpătoare. În contextul pandemiei de astăzi ne gândim cu nostalgie la acea perioadă şi sperăm să revenim la normalitate într‑un orizont de timp nu prea îndepărtat. Într‑adevăr, în anul Centenarului ne‑am bucurat de prezenţa la Stockholm a domnului academician Ioan‑Aurel Pop, care a conferenţiat cu două ocazii, o dată la invitaţia institutului, iar a doua oară la invitaţia universităţii din Södertorn, cu ocazia simpozionului „1918. Europa Naţiunilor”. Din aceeaşi serie de evenimente, aş menţiona conferinţa „România 100. Lecţiile trecutului recent” susţinută de teologul Radu Preda la sediul Institutului din Stockholm în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi cu Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, concertul aniversar de la Oslo la Academia de Muzică a Norvegiei al pianistului Dragoş Cantea şi al violonistei Anamaria Trifanov, împreună cu invitaţii lor norvegieni. Alte
evenimente organizate sub egida Centenarului au fost zilele filmului românesc de la Oslo, conferinţa în parteneriat cu Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Publice despre diplomatul român cu origini suedeze Constantin Karadja sau concertul de Ziua Naţională a României al pianistei Angela Drăghicescu împreună cu violonistul Alexandru Tomescu la Filarmonica din Stockholm, locul tradiţional de decernare în luna decembrie a Premiilor Nobel. Acest concert l‑am reeditat cu mare succes anul următor şi la Filarmonica din Oslo, cu ocazia deţinerii preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România, alături de alte evenimente muzicale care, de asemenea, au fost apreciate: concertul cunoscutei naiste Dana Dragomir sau al muzicienilor Eduard Stan şi Remus Azoiţei, ambele în Sala Barocă din incinta Muzeului de Istorie de la Stockholm. Planurile noastre de viitor vor continua să includă marcarea unor momente importante ale istoriei naţionale sau ale relaţiilor bilaterale, pe care partenerii noştri scandinavi şi publicul să le găsească interesante şi din care imaginea României să aibă de câştigat. ICR Stockholm este un institut poziţionat strategic în inima Scandinaviei şi îmi doresc ca eforturile noastre să fie sprijinite cu un buget adecvat în anii care vin, pe măsură ce criza pandemiei se va estompa, pentru a spori prezenţa pe aceste meleaguri a celor mai de seamă reprezentanţi ai culturii noastre.
BOGDAN M. POPESCU, director al Institutului Cultural Român de la Stockholm (din 2018); director al Centrului Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural Român (2013‑2018); studii postuniversitare şi universitare: doctor în filosofie (2007); cercetător postdoctoral al Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Politice (2010‑2013); bursier OSI/FCO Chevening al Universităţii Oxford (2003‑2004); bursier ERASMUS al Universităţii „La Sapienza” Roma (1999‑2000); bursier TEMPUS al Universităţii din Bologna (1998); studii universitare la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti (1995‑1999). Publicaţii – cărţi (de autor şi în colaborare): Sisteme electorale şi sisteme democratice (în colaborare, Editura ISPRI, 2009); Qualia şi filosofia conştiinţei (2007); Filosofia conştiinţei şi ştiinţele cognitive (în colaborare, Editura Cartea Românească, 2002); studii şi articole (în volume colective): Enciclopedia Relaţiilor Internaţionale (Dan Dungaciu coord., Editura RAO, 2017) Perfect Storm of the European Crisis (ed. Dan Dungaciu, Ruxandra Iordache, Cambridge Scholars Publishing, 2017); Enciclopedia operelor fundamentale de filosofie politică vol. VI (Editura ISPRI, 2017); Enciclopedia operelor fundamentale de filosofie politică vol. V (Editura ISPRI, 2016), vol. IV (Editura ISPRI, 2015), vol. I (Editura ISPRI, 2001); articole (reviste academice): Revista de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, Sfera Politicii, Cogito, Revista de Drept public, Revista de Teorie Socială, Revista de filosofie, Revue Roumaine de Philosophie Lettre Internationale, Punctul critic; poezie (în reviste literare sub psudonimul Mihai Kantzer): România literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri literare, Arca, Viaţa Românească, Mozaicul etc.; traduceri de filosofie din limbile engleză şi italiană.
Bogdan Popescu
