Cunoaştem prea puţin despre originea virusului, această moleculă submicroscopică, şi boala pe care o provoacă…
Iată‑mă în faţa unei dileme. Sunt geolog şi nu pot rămâne indiferent la un eveniment editorial de excepţie chiar dacă el ţine de domeniul ştiinţelor medicale. Răsfoind volumul Pandemia COVID‑19 în România, apărut recent la Editura Academiei Române, nu m‑am oprit la atât, la o simplă răsfoire, şi i‑am început lectura, lent, lent. Iată‑mă comentându‑l, cu percepţia unui naturalist.
Viaţa pe Pământ a apărut cu miliarde de ani în urmă şi a evoluat, rapid, de la forme moleculare la mamifere. La Pilbara (Australia), în scutul Gondwanei, în roci carbonatice datate 3,5–3,7 miliarde de ani au fost descoperite urme de cianobacterii (alge prokariote, cu celule lipsite de membrană), care au apelat la fotosinteză pentru a evolua.
De atunci şi până astăzi, regnul vegetal şi cel animal au trecut prin procese complexe de adaptare şi diversificare. Ciclurile de viaţă ale speciilor din cadrul lor au fost, repetat, întrerupte. Geologii le
spun acestor întreruperi extincţii: aşa au ieşit din scena vieţii trilobiţii, în Paleozoic, dinosaurii, la sfârşitul Mezozoicului. Cauzele presupuse de geologi au putut fi erupţiile continue de cenuşă ale unor megavulcani, impactul la suprafaţa scoarţei terestre a unor meteoriţi (corpuri extraterestre), schimbările climatice severe. Nu s‑au găsit, până acum, dovezi pentru a lua în discuţie rolul pe care l‑ar fi putut avea epidemii spontane.
Trăim astăzi, cu toţii, efectele unei epidemii SARS‑CoV‑2 (COVID‑19) generalizate la scara întregului glob şi ne temem pentru viaţa noastră. Cunoaştem prea puţin despre originea virusului, această moleculă submicroscopică, şi boala pe care o provoacă. Nu mai ştim cum să ne apărăm. Lumea din domeniul biologiei şi medicinii a intrat în alertă de gradul zero. Cine este responsabil pentru ceea ce se petrece şi cine îşi asumă meritul de a găsi soluţii împotriva duşmanului necunoscut?
Academia Română, prin secţiile sale de specialitate (de ştiinţe medicale şi ştiinţe biologice), s‑a implicat din primele momente ale declanşării pandemiei, a început cercetări de laborator (prin institutele sale de profil), a emis comunicate şi puncte de vedere, a format echipe de specialişti şi… iată, specialiştii au început să scrie pentru ştiinţa tuturor.
Este meritul celor trei coordonatori, membri ai Academiei Române (acad. Victor Voicu, acad. Costin Cernescu şi prof. Irinel Popescu‑MCAR), de a fi ştiut să‑şi facă o echipă (45 de autori), formată din membri de onoare, membri titulari şi membri corespondenţi ai Academiei Române, profesori universitari, cercetători de la institute şi clinici de prestigiu. O frumoasă carte de vizită pentru cei ce vor să cunoască mai mult despre cei ce s‑au angajat într‑un astfel de Proiect. Într‑un timp foarte scurt (două, trei luni) şi în acord cu cerinţele societăţii, după un efort conjugat, cordonatorii volumului au avut satisfacţia să facă acest volum cunoscut.
Cei care au scris şi publicat o carte cunosc drumul lung pe care‑l parcurge un manuscris până când el vede lumina tiparului şi capătă difuzarea. Meritul coordonatorilor este vizibil şi în modul în care este structurat volumul. În cele 446 de pagini ale sale, aflăm, într‑o ordine logică şi edificatoare despre pandemie, evoluţia epidemiei, modul de transmitere a bolii, factorii de risc, tabloul clinic, diagnosticul infecţiei, bolile cronice, leziuni, tratament, impact, strategia Ministerului Sănătăţii, despre vaccin şi perspectivele vaccinării. În puţine cuvinte, putem afir
ma că volumul reprezintă o invitaţie la cunoaştere, o abordare exhaustivă a fenomenului, o viziune. O şcoală pentru toată lumea. O oglindă a interesului pe care Academia Română îl acordă evenimentelor cu impact social, dar şi a prezenţei Secţiilor şi Institutelor sale în centrul Agorei.
Lectura atentă a fiecărui articol îţi relevă specialistul, ştiinţa lui de a utiliza metode de studiu de ultimă oră, de a obţine rezultate pe care le interpretează şi de a oferi modele de referinţă. Cartea se deschide cu o extrem de utilă cronologie despre Pandemia COVID‑19, care surprinde terminologia specifică fenomenului, soluţii de combatere, evoluţia bolii pe glob (inclusiv în România), consecinţe profesionale şi sociale. Asocierea pandemiei COVID‑19 cu bolile cronice şi concluziile pe care le trag autorii vin în sprijinul medicilor din alte specialităţi şi al pacienţilor ajunşi în saloanele de terapie intensivă, ca să înţeleagă dimensiunea şi motivele acestei asocieri.
Listele biblio
grafice anexate articolelor sunt o altă dovadă a seriozităţii şi probităţii cu care au lucrat autorii respectivi, a erudiţiei lor. Graficele, tabelele şi smartdesign‑ul aplicat ridică valoarea cărţii. Sutele de titluri citate deschid ferestre şi spre alte păreri. O invitaţie la dezbatere şi la un control al originalităţii textelor este, astfel, lansată.
Volumul mai include numeroase mesaje către forurile decizionale din ţară (Ministerul Sănătăţii) privind organizarea spitalelor şi, spre sfârşit, despre nevoia/ obligaţia noastră de a învăţa mereu…, pentru că am intrat în era digitală şi un mariaj între generaţii este inevitabil. Dar şi o conciliere a generaţiilor pentru a uşura viaţa pacienţilor.
Dacă depăşesc spectrul tehnic, uneori foarte specializat, am câteva remarci legate de forma şi aspectul volumului, care bucură, de multe ori, cititorul. Pe tehnoredactora volumului am cunoscut‑o direct, când am publicat câteva cărţi la Editura Academiei Române. Performanţa domniei sale este evidentă şi în cazul de faţă: modul de tehnoredactare, punerea în pagină, ierarhizarea titlurilor, inserarea figurilor. Astfel, cartea a avut mult de câştigat ca aspect, iar tiparul ei este, şi el, excelent.
Cititorul acestor rânduri s‑ar putea întreba: cui folosesc aceste articole, cu excepţia specialiştilor? Ce mesaj lansează cartea, în ansamblul ei? Ce audienţă poate avea? Cartea Pandemia COVID‑19 în România asigură accesul la o informaţie ştiinţifică elevată şi corectă, combate, indirect, scenariile catastrofice şi ajută decidenţii să iasă din improvizaţii. Ea se constituie într‑un model pentru cei ce vor să fie prezenţi în mijlocul unor evenimente/ procese naturale, care pot avea un important impact social şi demografic.
O lectură necesară, obligatorie, şi pentru cei ce nu acceptă pandemia, pentru toţi cei ce nu vor să poarte mască, a ignoranţilor. Şi să nu uit, citiţi şi Prefaţa, semnată de cei trei coordonatori: „Monografia de faţă îşi propune să fie un instrument de etapă în lupta cu pandemia COVID‑19 în România… În situaţii de criză, ştiinţa şi decizia politică trebuie să lucreze transparent şi solidar, în interesul Naţiunii”.
Mă pregătesc să termin această invitaţie la lectură, iar ca geolog rămân cu o provocare: când Charles Darwin e emis teoria selecţiei naturale (On the Origin of Species – 1859), pentru a explica lupta dintre specii şi supravieţuirea lor, a luat în considerare, pe lângă cauzele extincţiilor de care am pomenit, şi apariţia unui posibil SARS‑arhaic sau proterozoic (?). Cercetările rămân deschise, iar geologii pot lansa un astfel de proiect de cercetare. Academia Română este gazda cea mai bună.
■ Geolog, membru al Academiei Române
Nicolae Anastasiu
