O perioadă de „renaştere românească”

O operă culturală poate fi aprofundată şi valorificată în mod adecvat doar în măsura în care există un interes viu pentru aceasta din partea cititorului…

Într‑o frumoasă zi de toamnă bucureşteană, Centrul de Excelenţă în Cultură şi Civilizaţie Românească, proiect iniţiat de Platforma Civică „Împreună” şi desfăşurat în colaborare cu Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, şi‑a început activitatea prin organizarea unei întâlniri de tip seminar interactiv, în cadrul căreia a fost abordată personalitatea culturală şi istorică a lui Dimitrie Cantemir, în lumina operei sale fundamentale, Descriptio Moldaviae. Coordonatorul acestui proiect este domnul Mihai Gheorghiu, doctor în litere, profesor de istoria literaturii române în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti şi preşedinte al Platformei Civice „Împreună”. Participanţii la acest eveniment, deopotrivă elevi de liceu din clasele superioare şi studenţi, au avut ocazia de a pătrunde cu mintea şi cu sufletul acea perioadă a culturii noastre, considerată de Constantin Noica drept una de „renaştere românească”, perioadă care debutează în secolul al XVII‑lea cu opera cronicarilor munteni şi moldoveni şi care dă seama de adevărata măsură a valorii şi importanţei sale prin opera enciclopedică a savantului care a fost Dimitrie Cantemir.

Întrucât această întâlnire a fost prima din cadrul activităţii Centrului de Excelenţă amintit, domnul Mihai Gheorghiu a prezentat la început, în mod succint, ce reprezintă şi ce îşi propune acest proiect, care a fost gândit ca o „formă de exerciţiu intelectual liber, destinat unui segment de vârstă cuprins între 16 şi 25 de ani – segment identificat ca fiind extrem de important pentru ziua de mâine, pentru transmiterea tradiţiei culturale româneşti – şi care constă în revizitatea marilor cărţi ale culturii noastre din timpul celor aproape cinci secole de existenţă ale acesteia. Scopul acestui demers este de a extrage din „litera moartă” a cărţii, a manualului, a lecţiei de şcoală ceea ce este viu, pentru că, în esenţă, aceste mari cărţi au fost scrise şi trimise către noi şi către istorie pentru a ne vorbi; aceste cărţi trebuie înţelese ca un dialog viu cu autorii lor, care devin prietenii noştri”.

În continuare, ca introducere la discuţia despre tema propriu‑zisă a întâlnirii şi ca argument pentru modul de abordare a literaturii astfel cum a fost acesta sintetizat mai sus, a fost luată în discuţie esenţa şi raţiunea de a fi a culturii. Tinerii participanţi au descoperit şi înţeles că, în niciun caz, cultura nu poate fi redusă la formele sale instituţionalizate, pentru că, în mod fundamental, ea se află într‑o relaţie intrinsecă cu viaţa, fiind complementară acesteia din urmă. În consecinţă, cultura poate fi considerată drept rodul spiritual sau intelectualizat al unei experienţe, reprezentând, de fapt, un univers de semnificaţii şi simboluri care este în măsură să dea sens vieţii şi a cărui menire este aceea de a se perpetua din generaţie în generaţie.

Cercetarea şi comentarea operei lui Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae, au fost realizate în spiritul acestei concepţii despre cultură. Reactualizând câteva date esenţiale de istorie, cei prezenţi la întâlnire au conştientizat că monografia Moldovei a fost creată în condiţiile unei experienţe de viaţă dramatice a autorului ei: domn care a eşuat, încercând să‑şi elibereze pe cale militară ţara de dominaţia nefastă a Imperiului Otoman, Dimitrie Cantemir a fost forţat să părăsească, după înfrângerea suferită la Stănileşti în 1711, în mod definitiv Moldova. Tocmai această durere profundă şi de neîmpăcat – aşa cum au putut constata tinerii elevi şi studenţi în urma lecturării fragmentelor atent selectate de coordonator din operă – răzbate permanent în paginile cărţii. Fie că este vorba de regretul exprimat în mod făţiş de domn cu privire la aservirea politică a ţării faţă de Poartă, fie că ne referim la faptul că Dimitrie Cantemir este primul exponent al unei conştiinţe critice din cultura noastră, Descriptio Moldaviae poartă în adâncul său, dincolo de „litera moartă” a cărţii, amprenta unei suferinţe vii, care poate reprezenta o veritabilă punte de dialog între autor şi cititorii săi de azi. Accesând această punte, singura în măsură să reveleze adevărată importanţă a gânditorului român din secolul al XVII‑lea pentru noi, cei de astăzi, participanţii la întâlnire au putut să‑şi însuşească o multitudine de informaţii teoretice cu privire la opera lui Cantemir, dintre care poate fi amintită problema dublului fond al monografiei sale: pe de o parte, matricea ştiinţifică, specific iluministă, evidentă în majoritatea descrierilor geografice, iar pe de altă parte, fundamentul simbolic, de sorginte umanistă, care transpare din prezentarea Moldovei drept un tărâm ideal.

Totuşi, nu se poate trage concluzia că simpla acumulare de informaţii, deşi deosebit de valoroase, ar reprezenta cel mai mare câştig al tinerilor care au participat la prima întâlnire din cadrul Centrului de Excelenţă în Cultură şi Civilizaţie Românească. De fapt, adevăratul folos este acesta: conştientizarea faptului că o operă culturală poate fi aprofundată şi valorificată în mod adecvat doar în măsura în care există un interes viu pentru aceasta din partea cititorului; iar acest interes poate fi asumat şi sporit în condiţiile înţelegerii culturii drept cea mai intimă şi fidelă expresie a vieţii în toată plenitudinea ei.

■ Publicist, dramaturg, student la Facultatea de drept a Universităţii din Bucureşti

Nicolae Săcrieru