„Labor omnia vincit improbus.”
Virgiliu, Georgicele, cartea I, versurile 144‑145
Necunoscând exact data nașterii acad. Victor Voicu, am aflat cu suprindere că domnia sa împlinește în iunie 2024 vârsta de 85 de ani. Aș fi crezut că tocmai a trecut de 70 de ani, păstrând energia, vigoarea și entuziasmul celor care nu au trecut de 60 de ani. Drept, agil, pătrunzător, reactiv, neobosit, acad. Victor Voicu este pentru mine o enigmă.
De ce o enigmă?
În primul rând, profesorul Voicu a reușit performanțe maxime, excepționale, prin definiție foarte puțin probabile fiecare în parte, în multiple domenii dificile, competitive, unde este nevoie de forță, rezistență, ambiție, creativitate, luciditate, intuiție, gândire critică, curaj, calități care rar se găsesc în aceeași persoană; a reușit în regimuri politice diferite, în zone publice și private, civile și militare. Se ilustrează în zona medicinei clinice și a cercetării fundamentale și o face pe o perioadă de peste 60 de ani.
În al doilea rând, în ciuda numeroaselor și uneori incredibilelor realizări palpabile și clare în domeniul farmacologiei clinice, învățământului superior medical din România, cercetării științifice și conducerii unui Institut de cercetare, fiind creator de laboratoare clinice și școli științifice, și apoi în conducerea celui mai înalt for intelectual al României, Academia Română, prof. Voicu păstrează – ca un tânăr cercetător – dorința neobosită de a lucra, de a investiga, de a examina critic, de a testa, de a răspunde unor noi provocări. Este extraordinară pasiunea pentru ce va face în viitor.
În al treilea rând, după revoluție devine primul intelectual român, profesor universitar și academician care obține succes major în zona industriei farmaceutice, dovedită obiectiv prin una din tranzacțiile financiare majore ale peisajului capitalist din România în anii 2006‑2008. Pentru majoritatea oamenilor, oricare din multiplele sale performanțe ar fi fost suficientă pentru a încununa o întreagă viață de muncă. Profesorul Voicu este în căutare febrilă de noi proiecte, de noi pasiuni, de noi domenii pe care să le abordeze.
În răspunsul la discursul de recepție al acad. Victor Voicu, discurs intitulat „Farmacologia românească de la clasic la modern”, acad. Laurențiu M. Popescu explică metaforic performanțele acad. Victor Voicu prin prenumele său Victor, care sugerează Victorie. Și într‑adevăr, reușita profesorului Voicu în tot ce a întreprins într‑o distinsă și lungă carieră medicală, științifică și de organizare instituțională este definiția victoriei. Și totuși, interlocutorii săi au senzația că este vorba de un cercetător la început de drum, preocupat acum de proiecte care sunt grele și poate imposibil de rezolvat, și nu‑și închipuie că au în fața lor un campion al celor mai grele încercări profesionale și încercări ale vieții. Pentru cine îl cunoaște mai bine, este evident că Profesorul Voicu dorește să transforme și instituțiile pe care le reprezintă în victorii. Discursul de recepție la Academia Română, susținut de Profesorul Victor Voicu în care omagiază savanții care au pus bazele Farmacologiei în România ar trebui studiat ca bază a cursurilor de Farmacologie al Facultăților de Medicină.
Absolvent de elită în 1962 al Facultății de Medicină Generală, Institutul de Medicină și Farmacie București, devenit apoi intern preclinic prin concurs, Profesorul Victor Voicu se dedică cercetării biomedicale, alegând Farmacologia. Lucrează ca cercetător, se distinge rapid și devine șef de laborator și, în cele din urmă, Directorul Centrului de Radiobiologie al Ministerului Sănătății, centru care fusese reorganizat în anii ’60 de Profesorul Claude Nicolau, prietenul său de o viață, pe principiile cercetării internaționale competitive. A fost discipol al marelui Profesor Alfred Teitel, care îl aprecia în mod deosebit și care i‑a prezis un viitor excepțional, ținând cont de talentul, capacitatea de muncă, rigoarea și flacăra aprinsă a dorinței de nou. Aparține unei școli excepționale în care se numără profesorii Alfred Teitel, Paul Gheorghiu, Carli Marcu, Emanoil Manolescu și alții. Nivelul cercetării biomedicale din România comunistă a anilor ’55‑′80 este excepțional, un exemplu fiind realizările Profesorului Victor Voicu în domeniul sindromului acut de iradiere, domeniu în care este remarcat internațional. De asemenea, prin descoperirea și brevetarea celui mai eficient antidot pentru compușii neuroparalitici (antidotul ATOX), Profesorul Voicu are un impact major în domeniul acesta, care revine astăzi în actualitate, al armelor chimice. Descrie un nou mecanism antidotic al unor compuși triciclici și noi markeri în iradierea acută. Ca militar implicat în cercetări extrem de sensibile, de natură militară, literatura accesibilă astăzi evident că nu acoperă toate realizările sale. Cu atât mai meritorie este lista lucrărilor și patentelor sale accesibile public.
Dacă îmi permiteți o paranteză, care să ilustreze excelența acestor școli românești din acei ani, aș vrea să amintesc exemplul farmacologului român Dr. Corneliu Giurgea care a ajuns o legendă în Belgia prin dezvoltarea piracetamului și compușilor racetamici înrudiți care au dus compania belgiană Union Chimique Belge la succesul pe care îl cunoaște astăzi.
Profesorul Voicu înființează catedra de Farmacologie la Facultatea de Medicină a Universității din Craiova în 1972 și predă farmacologie, creând o școală până în 1992. După revoluție este convins de Rectorul din anii 1992‑2004, acad. Laurențiu Popescu, să devină profesor la UMF „Carol Davila”. Înființează laboratorul de toxicologie analitică integrat cu secția de Toxicologie de la Spitalul de Urgență Floreasca și creează și acolo o adevărată școală. Pune bazele psihofarmacologiei în România. În același timp, după parcurgerea gradelor militare, devine general‑maior medic al Armatei Române, Director al Centrului de Radiobiologie și coordonator al cercetării științifice medico‑militare, creând o altă școală la Spitalul Militar Central.
Ales foarte tânăr membru corespondent al Academiei Române, în 1991, la numai 52 de ani, domnia sa devine membru titular în 2002. Succede în 2013 academicienilor Ștefan S. Nicolau, Aurel Moga, Ștefan Milcu, Nicolae Cajal și Laurențiu M. Popescu la Președenția Secției de Științe Medicale a Academiei Române – poziția de cel mai mare prestigiu din medicina românească. Devine în două rânduri Secretar general al Academiei Române și apoi Vicepreședinte. Iubește Academia Română și o slujește cu dăruire. Luptă cu toate forțele pentru poziția Academiei Române în societate, pentru o medicină bazată pe rezultatele cercetării științifice și pentru o societate în care dovezile științifice sunt esențiale în deciziile politice. Încearcă să reîntregească Patrimoniul Academiei Române. Este ales membru corespondent din străinătate al Academiei Naționale de Medicină a Franței, ca recunoaștere internațională a valorii sale.
În viața Profesorului Voicu au fost câteva momente cruciale, evident întâlnirile cu mentorii săi, cum a fost Profesorul Teitel, dar aici aș dori să mă refer la întâlnirea, în anii ’60, la Centrul de Radiobiologie, cu doamna Marilena Jiquidi, viitoarea sa soție de o viață, cercetătoare de mare valoare la același institut. Împărțind cu doamna Jiquidi o profundă și continuă comuniune spirituală, acad. Victor Voicu a avut din partea soției sale o extraordinară inspirație.
O altă întâlnire specială a fost cu acad. Nicolae Cajal, Profesorul Voicu admirând diplomația și tactul Profesorului Cajal, care cu fermitatea blândeții și politeții reușise să mențină active cercetarea științifică și libertatea intelectuală a cercetătorului înainte de revoluție și să imprime o adevărată civilizație intelectuală mediului biomedical după revoluție.
Nu în ultimul rând pentru mine Profesorul Voicu rămâne o enigmă și pentru că domnia sa, în ciuda nenumăratelor performanțe, și‑a păstrat absolut intactă luciditatea, capacitatea de a evalua realitatea și de a spune lucrurilor pe nume. Într‑o lume unde orice pare posibil, Profesorul Voicu rămâne ferm în opțiunile sale, care, cu flerul incontestabil al victoriei pe care îl are, se dovedesc, în final, a fi cele corecte chiar și pentru opozanții săi. Nu ezită ca Secretar general și apoi ca Vicepreședinte al Academiei Române să accepte conducerea Filialei București a Academiei de Științe Medicale (ASM), poziție din care stabilește criterii de valoare pentru noii membri aleși ai ASM, criterii care au fost esențiale pentru componența de astăzi a acestui for de consacrare biomedicală. În acest fel, indirect s‑a revenit la situația de mai demult când ASM era coordonată de Secția de specialitate a Academiei Române.
Acad. Victor Voicu este astăzi tot mai ocupat de noi proiecte. În perioada COVID‑19 s‑a implicat profund în problema infecției SARS Cov2 – COVID‑19, editând și scriind trei volume în acest domeniu, care au devenit referințe importante. De mare actualitate este volumul dedicat sechelelor post‑COVID‑19, în care se definesc și sunt prezentate cu date originale o serie de patologii cu care se va confrunta practica medicală mulți ani. Secția Academiei Române pe care o conduce coordonează Institutul de Virusologie „Ștefan S. Nicolau”, unde în perioada pandemiei s‑a lucrat nonstop, pe de o parte, pentru a testa infecția la zeci de mii de persoane și, pe de altă parte, de a furniza date de secvențiere a tulpinilor SARS‑Cov2 din România și de a lucra cu izolatele virale în cultură. Eforturile prof. Voicu au dus la finalizarea lucrărilor pentru punerea în funcțiune a laboratorului de biosecuritate BSL3 și achiziționării de materiale de laborator în Institutul de Virusologie, ceea ce a permis cercetătorilor din Institut să testeze compuși antivirali și să monitorizeze cinetica răspunsului imun post‑infecție și/ sau post‑vaccinare datorită prof. Voicu și echipei conduse de doamna dr. Carmen Diaconu, Directoarea Institutului în lupta concretă, în România, contra COVID‑19.
În prezent, acad. Victor Voicu a inițiat Comisia One Health împreună cu regretatul prof. Nicolae Manolescu, membru corespondent al Academiei Române și în colaborare cu prof. Irinel Popescu, membru corespondent al Academiei Române. Rămânând în zona COVID‑19, prof. Voicu descrie noi alterări patologice ale endoteliului capilar și propune soluții terapeutice. Împreună cu prof. Maria Dorobanțu, membru corespondent al Academiei Române, este coautor al unor monografii importante în domeniul cardiovascular. Este atras de maladiile neurodegenerative și publică în 2024 volumul Bolile neurodegenerative împreună cu Prof. Alexandru Vlad Ciurea, membru de onoare al Academiei Române, și Sergiu Groppa. Publică în ultimii 10 ani peste 30 de lucrări și articole de sinteză în reviste internaționale. Este conducător de teze de doctorat în cadrul Școlii de Studii Avansate a Academiei Române; foști doctoranzi și elevi conduc astăzi laboratoare de toxicologie sau secții de urgență.
Prof. Voicu este un exemplu de vitalitate și productivitate, animat de flacăra curiozității, de motivație autentică pentru cercetare și medicină. Sper din toată inima că domnia sa să continue să inspire comunitatea academică din România pentru mulți, mulți și frumoși ani! La Mulți Ani, domnule Profesor Victor Voicu.
■ Membru de onoare din străinătate al Academiei Române, profesor, președinte al Federației Europene a Academiilor de Medicină
Ștefan N. Constantinescu
