Reforma perpetuă a dus la o adevărată catastrofă pedagogică, la surparea pilonilor educației, la deturnarea scopului școlii naționale spre agende străine menirii ei. Cu o tenacitate demnă de o cauză mai bună, politicienii au subminat permanent cultura generală în favoarea ideologizării, un exemplu fiind noul curriculum, nefinalizat, modificat permanent și transformat într‑un veritabil instrument de promovare a ignoranței cu ifose academice. Reveriile pedagogilor constructiviști au impus eradicarea muncii, a efortul sistematic din spațiul școlar, educația trebuind, mai nou, realizată ușor și repede, pentru plăcere și distracție, nu pentru a deschide ochii, a forma și a iniția, a alfabetiza, a arăta valorile moștenirii culturale.
A fost aruncată la gunoi educația intelectuală, cu tot cu așa‑numitele virtuți ale minții (Jason Baehr), precum deschiderea cognitivă, perseverența intelectuală, curajul intelectual, integritatea intelectuală, onestitatea intelectuală și modestia intelectuală. Colectivismul ceaușist al școlii în care „toți trebuie să reușească” s‑a metamorfozat în școala în care toți reușesc să ajungă analfabeți și fericiți posesori de diplome fără acoperire. În numele incluziunii și egalitarismului au fost impuse relativismul moral și eliminarea ierarhiilor valorice şi a spiritului competitiv. Pe zi ce trece înregistrăm decontul școlii online, a digitalizării forțate, a pedagogiei infantilizante, a regulamentelor anarhiei și a trivializării examenelor naționale. Nu are cum să ne bucure arta politicienilor de a ține noile generații departe de învățătură și disciplină, cheltuind fonduri imense și folosind armate de pedagogi corecți politic, nici arta elevilor de a nu învăța și a nu respecta regulile comportamentului civilizat, nici arta profesorilor constructiviști de a nu preda, de dragul exersării a mii de metode si metodologii de pierdut timpul și bătut apa în piuă. Din păcate, se învață mai puțin și mai prost, într‑un climat de indisciplină din ce în ce mai accentuat, tinerii fiind împiedicați să profite de șansa învățământului gratuit și obligatoriu, de știința profesorilor, de investiția făcută de societate. Reforma a ajuns să transforme școala într‑o fabrică a noii ignoranțe, nondirectivismul practicat de decenii ducând și el la noua barbarie a violenței școlare.
Cincinalul noii ignoranțe și a noii barbarii
Ultimul cincinal al reformei Iohannis a avut ca moment culminant adoptarea unei noi legi, mult mai nocivă și ruptă de realitate decât precedenta. Politica fragmentării cunoașterii și a subminării disciplinelor fundamentale a fost dusă la paroxism. Am ajuns să nu mai putem număra câte bombe nucleare poate detona președintele în numele reformei și recomandărilor venite de aiurea. Permanent sunt introduse noi discipline și noi programe, servind unei îndoctrinări camuflate. Până la urmă, importanța unei discipline este dată de relevanța pe care o are în formarea personalității elevului, fiind de dorit să nu existe mai multe discipline abordând aceeași problematică, același spațiu al educației. De aceea, găsim păguboasă politica multiplicării disciplinelor pentru un singur domeniu, pentru că astfel este fragmentată inutil cunoașterea, mai ales în condițiile unui buget de timp limitat prin planurile cadru. De ani de zile, asistăm neputincioși la o schimbare dramatică de paradigmă, fiind construită o școală nouă, fondată pe noi valori, cu o nouă pedagogie, cu profesori‑activiști și elevi cu o nouă mentalitate. Dacă școala românească din perioada comunistă a reușit să‑și păstreze profilul clasic, haretian, oferind, în ciuda unei ideologizări parțiale, o bună cultură generală, tehnică, având examene exigente, respect pentru munca intelectuală și fizică, pentru carte, pentru profesori, astăzi școala, cunoașterea, civilizația sunt deconstruite sistematic în numele reformei. În loc să fie atraşi şi ajutaţi să studieze disciplinele care presupun un grad înalt de abstractizare şi dificultate, tinerii sunt îndepărtați de cultură prin filosofia lucrurilor simple şi a muncii puţine. Teoria cunoştinţelor minimale folositoare subminează educaţia, munca intelectuală şi nu are legătură cu rigorile lumii moderne. Prin aplicarea acestei pedagogii, școala ursului Baloo a strictului necesar va produce pe bandă rulantă oameni superficiali, refractari la orice fel de disciplină, deloc dispuşi la efort şi gândire.
În conformitate cu strategia Tândală, reforma se face de la coadă la cap, începându‑se cu evaluarea și programele școlare. Deși nici acum nu au fost adoptate noile planuri cadru pentru liceu, președintele scoate săptămânal din joben câte o nouă disciplină școlară, introducând noi ore de educație financiară, deși existau suficiente de ani buni. Această educație, girată de bănci, ar fi mai utilă politicienilor, pentru a gospodări banul public și a nu mai angaja datorii înrobitoare, precum și președintelui, pentru a nu mai risipi milioane de euro din bugetul statului pe avioane de protocol. Din același joben, au mai apărut disciplinele „Comunicare relațională”, „Realitatea din spatele ficțiunii”, „Ora de știut”, „Design thinking – eu fac schimbarea!”, precum și multe altele, pomelnicul fiind foarte lung. Observăm că a fost introdusă și psihanaliza, prin teoriile lui Jacques Salomé adaptate claselor primare, dorindu‑se, probabil, formarea timpurie a unor psihoterapeuți de nădejde. Oricum, nu știm de când a devenit șeful statului expert în reforma curriculară, nici doamna Ligia Deca specialistă în evaluare, încât să se pronunțe autoritar pentru o nouă trivializare a examenelor naționale. După ce a menținut prostia structurii modulare a anului școlar, la pachet cu desființarea tezelor, doamna ministru a introdus evaluarea digitalizată, pentru a spori cheltuielile exponențial și a obține rezultate mai proaste. Au fost iute scoase de la naftalină prostii pedagogice demult uitate, pentru a fi adaptate creator la noile tehnologii și ifose ale digitalizării forțate. Nu a fost suficientă aruncarea banilor pe echipamente scumpe, ci a fost readusă la viață și fantoma skinnerismului, cu tot cu „moartea școlii” și „dispariția profesorului” prin supremația instrumentelor eficiente digitale de instruire programată, dovedite, în final, a fi scumpe, stupide și păguboase pedagogic. Tot din lada cu vechituri a fost legiferată și teoria lui Carl Rogers din 1967 a profesorului facilitator al învățării, o teorie derivată din psihoterapie, numai bună de justificat anularea autorității epistemice a profesorului. Descoperind că examenele naționale nu sunt olimpiade, doamna Deca a pledat pentru subiecte, nici ușoare, nici grele, accesibile tuturor, dar care să permită și o departajare la vârf. Deși domnia sa nu a dormit cu tratatele de pedagogie sub pernă, a propus o trivializare creativă a examenelor, prin folosirea preponderentă a „itemilor de succes” în elaborarea subiectelor. Am intrat astfel în era noii ignoranțe incluziv‑activ‑participativă, nediscriminatorie și sustenabilă.
Anularea culturii generale în școala reformată a fost primul pas teribil al reformei progresiste. Consecințele au fost severe, ele fiind contemplate cu uimire de politrucii transformărilor revoluționare permanente, fiind puse de aceștia pe seama altor cauze, pentru a salva utopia reformei. Astfel, domnul Mircea Miclea, autorul centrării școlii pe nevoile elevilor, a avut recent câteva revelații, arătând că România se confruntă cu o criză de sănătate mintală, ilustrată de incidența mare a tulburărilor nevrotice, de anxietate și depresie, acestea coborând abrupt spre finalul adolescenței. Cât privește eșecul reformei Iohannis, din perspectiva neuroștiințelor explicația ar putea fi legată de faptul că președintele are „coeficientul de ego mai mare decât inteligența”. Nu în ultimul rând, educația nu se poate realiza fără cadre didactice performante, iar un salariu mediu net pentru un profesor ar trebui să fie între 1.500 și 1.800 de euro, epidemia de analfabetism explicându‑se și prin faptul că în sistem nu sunt atrași cei mai buni absolvenți ai facultăților republicii. Totuși, parcă mai ieri domnul Miclea avea opinii opuse, explicând, spre exemplu, că banii alocați măririlor de salarii sunt o risipă scandaloasă.
Reforma școlii – o amenințare pentru viitorul României?
Orice discuție despre reforma școlii este una despre viitorul țării. Acest adevăr rostit de Spiru Haret acum mai bine de un secol este redescoperit și în Occident, unde studii și rapoarte îngrijorătoare ne arată că tinerii din generația Z „sunt dintr‑o lume paralelă, le lipsește total bunul-simț al lucrurilor, au zero spirit critic și nicio abilitate analitică”. „Generația anxioasă” este victima iPhone, netului de mare viteză, camerei frontale și viralizării conținutului pe rețelele sociale. Altfel spus, modelul importat la noi produce ravagii acolo unde a fost născocit. În aceste condiții, ce face doamna Deca cu dependența digitală a copiilor, cu adicția tehnologică? Ce să facă, îi dă înainte cu digitalizarea a tot ce mișcă în republică. Dacă în Franța se propune eliminarea telefoanelor din școală, la noi digitalizarea a luat avânt, pentru fericirea firmelor și creșterea dependenței tinerilor față de tehnologie. Cum prin PNRR‑ul secretizat al lui Cristian Ghinea au fost strecurate reforme fără legătură cu refacerea economiei după pandemie, ne‑am trezit cu măsuri gen formarea a 100.000 de profesori în pedagogie digitală, evaluarea digitalizată, introducerea catalogului digital, pentru ca funcționarii ministeriali să se poată juca cu generarea de statistici.
Reforma din ultimele decenii a distrus fundamentele educației: munca, răspunderea, cinstea, cultura generală. Școala nu mai este un ascensor social, un loc de pregătire pentru o competiție meritocratică. Prin politica ostilă culturii și gândirii, prin promovarea unui curriculum Alzheimer, cum ar fi spus Fernand Dumont, a unui curriculum zero, al ignoranței, scos din cufărul cu moșteniri toxice, școala a fost transformată într‑un instrument al deconstrucției României. Evoluția unei societăți este determinată nu atât de sistemul său economic sau politic, cât de cultură, iar dezintegrarea acesteia în școală reprezintă cea mai mare catastrofă posibilă, o adevărată dramă existențială. Goethe avertiza asupra pericolului anulării valorilor, atunci când se întreba: „În ce constă barbaria, dacă nu tocmai în aceea că nu recunoaște cele ce excelează?”. Se pare că asistăm nepăsători la drama idiotizării noilor generații prin anularea culturii generale, prin specializarea îngustă, prin standardizarea gândirii, prin marșul utilitarismului și al trivializării, fără a înțelege că în acest fel ne anulăm viitorul. O populație needucată, însă bine îndoctrinată de o școală în care studiile de gen sunt mai importante decât cele de biologie și chimie, nu este garanția unui viitor luminos. Văzând cum arată și cum guvernează politicienii fără educație, ar trebui să fim foarte atenți la ce fel de generații formăm astăzi prin acest sistem de învățământ.
■ Scriitor, profesor la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Brăila
Constantin Toader
