„În țara noastră, ateismul nu mai miră pe nimeni, remarca Berlioz cu politețe diplomatică. Marea majoritate a populației noastre, devenind conștientă, de mult nu mai crede în poveștile cu Dumnezeu.”
Mihail Bulgakov, Maestrul și Margareta
Din California în New York, din Paris în București, revoluția woke se află în marș forțat. Grație vizionarului Emmanuel Macron, am putut descoperi în toată splendoarea ei atroce minunata lume nouă. Dacă Marx considera că istoria lumii este una a luptei de clasă, astăzi ea s-a transformat într-o luptă împotriva discriminării, pentru triumful cauzei LGBTQ+, pentru incluziune prin excluziune selectivă, pentru toleranță represivă, pentru diversitatea bine cernută ideologic, pentru transumanismul bionic cu față umană. Susținerea agendei revoluționare se face prin impunerea ideologiei gender în societate, prin negarea valorilor iudeo-creștine, prin erodarea familiei nucleare, prin tăierea rădăcinilor, prin rescrierea istoriei și „anularea culturii”.
Revoluția woke, în marș la Paris
După muzică, film, literatură, a venit rândul sportului să fie confiscat de ideologia woke. Astfel, o splendidă mascaradă transumanistă a fost pusă în scenă cu ocazia deschiderii Olimpiadei de la Paris, regizorul fiind cules personal de președintele Macron, acesta dând și indicații prețioase, în dorința de a se vorbi despre spectacol peste secole. Planeta a putut admira imaginea lumii woke viitoare, fiind verificată forța de seducție a noilor valori sexo-marxiste, numai bune să le înlocuiască pe cele iudeo-creștine, devenite anacronice, simple prejudecăți mistico-religioase ținând de o epocă întunecată. Ce am văzut la Paris? Greu de zis, în condițiile în care nu s-au stins controversele, unii apreciind că ceremonia de deschidere a fost un spectacol ideologic grotesc, în timp ce alții au spus că au admirat un magnific ritual satanist, ori că montajele literar-coregrafico-artistico-ideologice ceaușiste erau momente de sublim, pe lângă scenele macabre de pe malurile Senei.
Exprimând fidel gândirea și simțirea domnului Macron, reprezentând un model de programare predictivă woke, spectacolul a fost, din perspectivă ideologică, un vibrant omagiu adus comunismului iacobin. Nu întâmplător, rememorarea unor momente istorice a vizat, spre exemplu, batjocorirea reginei Marie-Antoinette, prezentată cu capul tăiat și sub braț, cântând entuziast „Ah ça ira, ça ira, les aristocrates à la lanterne…”, în timp ce flăcările izbucneau în jur. Ce legătură are spiritul olimpic cu teroarea iacobină, cu ghilotina, cu Marea Spaimă, cu războiul francezo-francez din Vendée, numai organizatorii pot spune. Am văzut apoi cum o trupă multirasială de gen a ridiculizat frenetic familia tradițională, iar o echipă de drag-queens și travestiți au maimuțărit ingenuu Cina cea de Taină. Probabil pentru a nu exista îndoieli, în centru a fost plasată o travestită planturoasă cu coroană, iar în față stătea lungit și rezemat într-un cot Dionysos, în variantă albastră, de Ștrumf. În final, un călăreț al Apocalipsei a galopat cu steagul olimpic, arborat în cele din urmă pe un stâlp, în fața Vițelului de Aur, simbolul idolatriei. În mod clar, spectacolul muzical-coregrafic-queer-transgender nu a avut nicio legătură cu sportul, cu idealurile olimpice, trezindu-ne cu bacanale LGBTQ+, cu ode închinate prințului acestei lumi și cu o celebrare a ororilor iacobinismului sanguinar. Spectacolul ideologic horror anticreștin ne-a reamintit că Franța este țara Bibliei hazlii, a celor mai virulenți atei, țara ghilotinei și a comunismului iacobin; că Orașul Luminii, administrat de o primăriță comunistă pensionară, a devenit unul al șoriceilor fericiți, comunitatea lor beneficiind de multă incluziune și toleranță. Austeritatea Green Deal din satul olimpic ne-a arătat, de asemenea, noul mod de viață, noua economie, noua civilizație a bunăstării sobre.
S-a spus că toată mascarada ar fi apărată de „dreptul constituțional la blasfemie”, drept pe care, însă, nimeni nu ar îndrăzni să-l folosească pentru a parodia și fecioarele din paradisul lui Mohammed cu niște drag-queens obeze, mai ales după iureșul islamist de anul trecut. Cum bine remarca cineva, adevărata blasfemie curajoasă ar fi fost să se batjocorească valorile progresismului woke: feminismul radical, antirasismul, LGBTQ+, diversitatea și incluziunea, tabuurile și idolii stângii.
În mod clar, ceremonia s-a dovedit a fi un proiect politic woke, nu un spectacol festiv în slujba sportului și a spiritului olimpic. Ingeniosul carnaval macabru a fost un nou pas spre rescrierea culturii, idealurilor, spre înlocuirea rădăcinilor și refondarea Occidentului pe anormalitate și blasfemie, pe anticreștinism visceral, pe anularea valorilor iudeo-creștine. Practic, Olimpiada a fost doar un pretext pentru inversiunea tuturor valorilor civilizației europene, pentru deconstrucția culturii occidentale, pentru răsturnarea orwelliană a ordinii naturale, pentru edificarea unei societăți distopice.
Vara dezvrăjirilor dâmbovițene
Nimic nu anunța, în capitala republicii noastre, stârnirea unui tsunami woke, vara toridă fiind un îndemn aspru de a se sta la umbră și a se evita agitația de orice fel. Și totuși, o postare cu un lector exhibiționist, defilând în fustă la cursuri, a captat atenția cetățenilor abulici. Mlădiță a noului, cum ar fi spus Lenin, ghiocelul sau ghiocica woke a cunoscut drama femeii prinsă într-un corp de bărbat, greșeală a naturii corectată cu ajutorul vestimentației. Nici nu a început bine scandalul, că imediat alți universitari i-au sărit în ajutor, explicând înapoiaților că „hainele sunt constructe sociale care ne ajută să performăm genul”, în timp ce conducerea instituției a atras atenția că revoluționarul în cauză este de neatins, existând un cod de etică și incluziune în care nu sunt prevăzute norme vestimentare, iar orice formă de discriminare este strict interzisă.
După zefirul revoluției woke, ne-am pomenit cu tornada #MeeToo de la SNSPA. Urmașa fabricii de activiști Ștefan Gheorghiu/ Fane Grevistu’ aproape a fost scufundată de torpilele unei anchete, dezvăluind faptul că domnul Remus Pricopie este rectorul unei rezervații de Zburători, nemiloși cu multe generații de studente. Și totuși, cum să se întâmple așa ceva la noi în republică, ba chiar pe puntea navei-amiral a universităților woke?!? Ce spui, soro? Că cei mai dibaci sociologi erau prădători sexuali în blană de oaie? Deși a dat asigurări că „SNSPA este dedicată creării unui mediu de învățare sigur și incluziv pentru toți”, domnul Pricopie nu mai este convingător, și asta de pe vremea când era ministrul Educației și s-a apucat să rescrie legenda fondării Romei, explicând doct la Digi24 că Romulus și Remus au fost găsiți de cineva în pădure, într-un cuib de vulpe! Momentul agitatoric de demascare – înfierare a presupus depănarea unui lanț al amintirilor, cu această ocazie aflându-se că, după admitere, boboacele erau avertizate că au intrat pe un teren de vânătoare cu prădători de top, aflați în vârful lanțului trofic, fără inamici naturali în societate, că vor fi obligate să intre în roluri de gheișe, că vor trece prin probele inițiatice ale sociologilor, că vor cunoaște direct masculinitatea toxică și vor experimenta relațiile de putere până la nivel epidermic, supraviețuirea fiind posibilă doar prin tehnici de camuflare, prin folosirea unei vestimentații și a unui machiaj model Baba Cloanța.
De ce a început reforma morală #MeeToo cu cârdul de Zburători de la SNSPA, fabrică de demnitari unde a predat însăși doamna Ligia Deca? A început de acolo și nu din altă parte, pentru că activiștii bătrâni ai instituției afiliate Open Society Foundations au întinat idealurile sexo-marxiste, revoluția devorându-și fiii, ea impunând o epurare exemplară a acestor deviaționiști-prădători. Din nefericire, toate acestea s-au petrecut sub privirile blajine ale unor mari activiste, cu realizări de excepție, precum formarea feministului masculin Emil Moise, eroul sesizării CCR pentru eliminarea religiei din școli, ori introducerea rolurilor de gen până la nivel de abecedar. O explicație a lipsei de vigilență revoluționară a acestor doamne ar fi legată de rămășițele vechilor mentalități, chiar dacă zeițele mișcării feministe au fost mari performere în gimnastica ideologică, sărind printr-o spectaculoasă Tsukahara cu triplu șurub de la apologia ceaușismului la marxismul cultural.
Noul val al schimbărilor pornite din senin ne arată că asistăm la zorii revoluției woke, când universitățile cunosc invazia bărbaților cu fustă și a femeilor cu barbă, când studenții nu merg acolo să învețe, să descopere, ci să-și afirme identitatea de gen, când profesorii cercetează tendințele homosexuale din desenele animate, așa cum pe vremea lui Dej se scriau teze de doctorat, de felul „Elemente ale luptei de clasă în Punguța cu doi bani”.
Dacă în 1989 am crezut că am scăpat de comunism și de ideologizarea școlii, astăzi se pare că o luăm de la capăt cu o nouă formă de comunism, cu o nouă ideologizare a școlii. Prăbușirea demografică avea mare nevoie de ideologia de gen pentru încurajarea natalității, iar analfabetismul de echitatea și egalitarismul neomarxist. Totuși, care este câștigul studenților dacă se identifică altceva decât sunt, femei în loc de bărbați sau pisici în loc de femei? Vor fi rezolvate problemele economice, criza energetică, prin studiile de gen, intersecţionale, rasiale, multiculturale? Nu ar fi mai bine ca, în loc de diversitate, să dorim performanță academică? Ori să nu mai avem facultăți muncitorești de activiști, precum SNSPA? Ideologizarea woke a școlii și a societății nu ar trebui să fie drumul de urmat, dacă nu dorim să repetăm lecția încă proaspătă, la noi, a comunismului.
■ Scriitor, profesor la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Brăila
Constantin Toader
