Cristina Berinde: În numele poeziei vii
Peste 200 de iubitori de poezie au participat la cele două evenimente. La final, un citat textual din Ioan Groşan: „Adrian Suciu face, prin Direcţia 9, ceea ce ar trebui să facă şi nu face USR”.
Dispariţia neaşteptată a poetului Traian T. Coşovei la numai 60 de ani, anunţată în prima zi a lui 2014, a generat pe lângă tristeţe şi conştiinţa că arta lui poetică trăieşte printre noi. Ea trebuie însă îngrijită şi celebrată pentru a putea la rândul ei să hrănească seminţele abia încolţite ale tinerilor care-şi caută drumul prin poezie. Iată de ce, fără întârziere şi ezitare, în numele lui Traian T. Coşovei s-a născut un concurs de debut în poezie, organizat de o asociaţie culturală privată – Direcţia 9 – care a devenit cunoscută în ultimii ani pentru actele de „eroism” cultural: activităţi de identificare şi promovare a tinerilor, de publicare de volume din fonduri private, conduse de oameni pentru care singurul scop este satisfacţia dăruirii poeziei către cei care nu au gusturile atrofiate. În scurt timp, Direcţiei 9 i s-a alăturat prestigioasa editură Tracus Arte, care a oferit cu generozitate premiul constând în publicarea volumului de debut. La organizarea Galei Tinerilor Poeţi a pus umărul şi Agenţia de Carte.
Lucrurile făcute din respect şi dragoste nu pot naşte decât respect şi dragoste. Concursul a adunat un număr impresionant de manuscrise valoroase, jurizarea a fost dificilă, întrebarea tuturor celor implicaţi fiind „de unde ies aceşti copii care scriu poezie într-o lume despiritualizată?”. Răspunsul se găseşte în eforturile celor care îi caută şi îi încurajează.
Gala a avut loc la Godot Cafe-Teatru, care s-a alăturat cu generozitate evenimentului. Dar, cum lista tinerelor vlăstare ale poeziei era mai lungă decât putea permite un eveniment de comemorare şi decernare a premiului, el a fost urmat de un altul, Maratonul Tinerilor Poeţi, care a început seara în Zappa Rock & More şi s-a întins până spre dimineaţa zilei de duminică.
Gala Tinerilor Poeţi, prezentată de Dan Mircea Cipariu, a adunat peste 100 de oameni, unii prieteni vechi ai lui TTC, iar alţii, mai mulţi, tineri însetaţi de poezie. Debutul s-a făcut prin două momente de amintire a celui care a fost în lume Traian T. Coşovei: un film comemorativ şi un recital extraordinar al domnului Mircea Albulescu. Spun „domnului” pentru că în introducere actorul a explicat publicului că un om devine maestru doar după ce trece în nefiinţă şi opera vieţii lui se ridică la gradul de măiestrie împlinită. Emoţionant recitalul, care la sfârşit a ridicat sala în picioare. Aplauzele le-a primit poezia lui Coşovei, dar suntem convinşi că spiritul plin de viaţă al poetului, care era prezent, a aplaudat şi el, aplauzele fiind dăruite lui Mircea Albulescu.
A urmat decernarea premiului pentru debut, adjudecat de Emilian Valeriu Pal, un tânăr cunoscut în mediile literare pentru activitatea poetică, însă timid şi neîncrezător în sistemul de valori promovat în mod oficial în cultura română. Câştigul nu este doar al lui Pal şi al publicului care va lua contact cu opera lui, este şi al sistemului privat alternativ care se impune tot mai mult, substituindu-se unui sistem public învechit şi ineficient în creşterea viitoarelor generaţii de scriitori. Având în vedere calitatea grupajului înscris în concurs, Editura Tracus Arte a decis să publice şi volumul de debut al tinerei poete Raluca Neagu.
Următoarele două ore au cuprins prezentarea a patru debuturi editoriale: doi tineri aflaţi la primul contact cu volumele lor proaspăt ieşite de sub tipar, Cristina Cîrnicianu şi Emil Iulian Sude (Editura Grinta) şi alţi doi tineri care au debutat la Editura Tracus Arte, Cătălina Matei şi Justin Dumitru. Fiecare dintre ei a fost prezentat de către un veteran în ale poeziei.
Cristina Cîrnicianu este câştigătoarea premiului pentru manuscris al festivalului Artgothica, iar volumul ei Faţa tandră a infernului a determinat-o pe Nora Iuga să declare că „această tânără va ajunge o mare scriitoare, ascultaţi-mă pe mine!”
Cătălina Matei, autoarea volumului Lanul cu sârme întinse, a fost introdusă de Claudiu Komartin, însă cu siguranţă celor prezenţi le va rămâne în minte definiţia libertăţii din finalul recitalului Cătălinei: „libertate e când afli că/ se poate oricum/ se poate fără orice/ se poate fără oricine// libertate e când refuzi”.
Justin Dumitru, un tânăr de 19 ani, debutant cu volumul black aphrodisiac, a fost descris de Valeriu Mircea Popa ca fiind „un tânăr altfel, care îndrăzneşte să-şi asume propria opinie şi identitate şi nu face compromisuri cu poezia nici măcar de dragul iubitei”.
În sfârşit, Emil Iulian Sude a urcat pe scenă chemat de Adrian Suciu. Volumul lui Scărarul este cadoul pe care soarta îl face celor care cred că poezia o găseşti oricând eşti pregătit să o găseşti. Ştim din surse sigure că Traian T Coşovei a fost cu noi, ştim că a trăit în versurile Scărarului: „moarte dacă mă cauţi acum/ vino cu paşi mărunţi/ lasă-mi timp/ să mai fiu copilul fericit/ că a scris o poezie”.
P.S. Peste 200 de iubitori de poezie au participat la cele două evenimente. La final, un citat textual din Ioan Groşan: „Adrian Suciu face, prin Direcţia 9, ceea ce ar trebui să facă şi nu face USR”.