Boris Marian: Emmanuel Levinas – modelul etic iudaic

Emmanuel Levinas (n. 1905, Kowno Kaunas, Lituania, d. 1995) a fost un filosof francez, născut într-⁠un mediu evreiesc cultivat, cu studii de filosofie la Strasbourg (1923-⁠27) şi la Freiburg (1928-⁠29), unde asistă la cursurile şi la seminariile lui Husserl şi ale lui Heidegger. Este unul dintre promotorii studiilor de fenomenologie în Franţa, în lucrări precum Théorie de l’intuition dans la phénomenologie de Husserl (1930), De l’existence à l’existant (1947) sau En découvrant l’existence avec Husserl et Heidegger (1967). După cel de-⁠al Doilea Război Mondial, Levinas se afirmă ca un gânditor original, pe două linii reflexive distincte. Pe de o parte, propune o etică fenomenologică radicală, centrată pe figura Celuilalt şi a alterităţii, în lucrări precum Le Temps et l’Autre (1947), Totalité et infini (1961), Autrement qu’être ou au-⁠delà de l’essence (1974) sau Entre nous (1991). Pe de altă parte, se dedică comentariilor talmudice, în lucrări ca de pildă Quatre lectures talmudiques (1968), L’au delà du verset (1982) sau Nouvelles. Lectures talmudiques (1989).

Emmanuel Levinas a fost şi rămâne un nume, o stea pe firmamentul filosofiei secolului XX. A trăit într-⁠un veac de teribile tragedii şi schimbări în viaţa omenirii. Este pus alături de Heidegger şi Husserl, deşi deosebirile dintre ei sunt mari, de esenţă. Chiar noţiunea de Infinit este înţeleasă de fiecare dintre ei, diferenţiat. Levinas este bine cunoscut şi cu alte scrieri, dar Totalitate şi Infinit. Eseu despre exterioritate (originalul francez – 1961, traducerea română – 1999, la Editura Polirom) este o lucrare ce-⁠l reprezintă poate mai clar, mai pregnant. „Ideea perfectului nu e idee, ci dorinţă”, precizează filosoful. Principala preocupare a sa este alteritatea, este existenţa Altului. „Adevărata viaţă e în ALTĂ PARTE”. Există la fiecare o dorinţă de invizibil. „Eul este identic până şi în alterările sale. El şi le reprezintă şi le gândeşte”. Levinas mai afirmă că „transcendenţa nu e negativitate… ea nu porneşte de la o atitudine statică … metafizica precede ontologia”. De fapt, infinitul conţine, ca noţiune, însăşi transcendenţa. Astfel se explică şi faptul că noi nu putem concepe infinitul cu reperele noastre obişnuite. Alte subiecte ale lucrării se referă la ateism, la voinţa de reprezentare, la adevăr, la retorică şi la nedreptate. Este remarcabil modul în care filosoful ştie să lărgească spaţiul incursiunii sale în domeniul cunoaşterii. Totodată, el nu părăseşte teritoriul eticii, fără de care orice filosofie capotează. O temă de care Levinas se apropie şi o aprofundează este libertatea individului. Adevăr, dreptate, limbaj, libertate de expresie – aceste repere sunt în atenţia filosofului. O secţiune aparte se referă la „interioritate şi economie”. Nu este vorba de economie în sensul curent, ci de relaţia socială, de plăcere şi interdependenţă, de afectivitate, de hrana omului consumator fizic şi spiritual, de bucuria zilei de mâine, de dragostea de viaţă, de casă şi de familie, muncă etc. Cel mai complex capitol este dedicat „chipului şi exteriorităţii”. Chip şi etică, chip şi raţiune, semnificaţie şi semnificant, obiectivitate, „celălalt şi alţii”, „asimetria impersonalului”, pluralismul, subiectivismul, ambiguitatea dragostei, fenomenologia erosului, fecunditatea, filiaţie şi fraternitate. În final ajungem ca în Biblie, la început (Bereşit) – Creaţia. Iar scopul Creaţiei este Binele. Levinas este un adversar al filosofiei Neutrului. Binele înseamnă pluralism, iar pluralismul înseamnă Pacea. Nu putem să nu fim de acord cu acest campion al raţiunii moderne. Am putea reproduce multe citate din creaţia gânditorului francez, lăsăm la latitudinea cititorului să le caute. Va avea de câştigat. Levinas este foarte actual, ca orice mare creator , dar poate să aibă soarta unei „voci în pustiu”. Chemarea la Pace a devenit o monedă fără valoare. În locul raţiunii avem arme cu mare putere de distrugere, în locul Binelui, avem ameninţarea cu forţa, cu acte sinucigaşe.Un judecător al istoriei de pe poziţii înalt morale, acesta este rolul asumat de Levinas.. Prin muncă şi studiu, adică meditaţie şi scris. Acestea au jalonat existenţa sa. Uneori el se simţea aflat între Puşkin şi Tora. Ce contraste? Fascinant mi se pare. Deşi era legat de istoria unei mici zone, Lituania istorică, el a „expandat ” istoria locală la nivel planetar. Era un admirator al lui Einstein, dar nu s-⁠a limitat la acest statut. Cunoştea îndeaproape filosofia din cele două decenii XIX-⁠XX, poate mai mult ca majoritatea filosofilor. Se considera „bătrân cât lumea”, cu un umor ce îl apropia de Gershom Scholem şi Martin Buber. Era un evreu „scăpat de Gestapo după ultima razie”, dar nu numai atât. Era un om înţelept. Nu se legăna în autoliniştirea aşteptării unui Mesia, deşi nu respingea nici o religie. Istoria este un marş al raţiunii asupra lumii, acesta este sensul asumat. Libertatea este dificilă, dar necesară. Totalitarismele se autoelimină. Aici teza este discutabilă. Dar există şi drama iertării. Şi l-⁠a însuşit pe Dostoievski care considera că fiecare e vinovat pentru ceilalţi. Despre Levinas se poate scrie şi rescrie enorm şi s-⁠a scris. Opera sa este în sine un tezaur pentru omenire, fără limitări etnice.