Reverenţa în faţa actului cultural constructiv şi a valorilor literaturii este deseori obliterată de apetenţa pentru gesturi şi atitudini discutabile, eşuată în judecăţi unidimensionale, generate de patosul execraţiei
Reverenţa în faţa actului cultural constructiv şi a valorilor literaturii este deseori obliterată de apetenţa pentru gesturi şi atitudini discutabile, eşuată în judecăţi unidimensionale, generate de patosul execraţiei. Însă, pericolul reprezentat de această tendinţă poate fi anihilat prin pledoarii sensibile şi exerciţii hermeneutice echilibrate, ideal concentrate în volumul apărut în 2015 la editura Tritonic, Mihail Sadoveanu. 12 interpretări dinspre Iaşi, în paginile căruia sunt adunate comunicările susţinute în cadrul Simpozionului organizat în octombrie 2014 de Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi” din Iaşi, în parteneriat cu filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România. „Rămânem solidari cu ideea că o cultură
statornică îşi păstrează imaginea completă şi complexă în timp, fără a avea intenţii de eludare a unor nume sau opere importante” – scrie Constantin Dram, coordonatorul volumului –, iar normalitatea înţeleaptă a acestei declaraţii guvernează fiecare dintre incursiunile analitice în opera lui Mihail Sadoveanu şi fiecare impuls de (re)descoperire a discursului acestuia.
Conştient de aspectele negative ale bio-bibliografiei subiectului său, dar captiv voluntar al fascinaţiei textului sadovenian, Constantin Dram îşi începe decriptarea Codului Sadoveanu evocând un reper ieşean plin de istorie, vila cu turnuleţ din Copou (unde mai locuiseră Kogălniceanu şi Enescu), de unde – ne spune autorul în tonalitatea fermecătoare a povestitorilor moldavi – au pornit coordonatele scriiturii sadoveniene. Inventarul sintetic al acestora şi ancorarea exegetică îi furnizează criticului elementele conceptualizării scrisului lui Sadoveanu, analiza sa urmărind implicaţiile poietice şi de receptare ale mărcii specifice numită frecvent „sadovenism / sadovenizare”. În siajul unui studiu al lui Petru Ursache, Constantin Dram vede în corpusul de opere sadoveniene produsul unei „transcrieri ce are ambiţia continuităţii şi repetării conştiente, de la scrierile din tinereţe, până la ultima capodoperă”, ceea ce duce, pe de o parte, la un imaginar extrem de bogat, configurat prin re-scriere, iar, pe de altă parte, la o codificare a lumii sadoveniene susceptibilă la tirania Modelului. Impecabila teoretizare este dublată de o decomplexată demonstraţie a modului în care funcţionează codul sadovenian, autorul verificând prezenţa elementelor acestuia în partea iniţială a romanului Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, şi se încheie – oarecum simetric în economia narativă a studiului şi în deplin acord cu epicentrul geografiei spirituale a volumului – cu imaginea Iaşilor din viziunea romanescă a lui Sadoveanu.
Aceeaşi imagine este integrată şi în fermecătoarea succesiune de lirism şi statistică din Zona Iaşi în opera sadoveniană, comunicare în perimetrul căreia Constantin Parascan se plimbă dezinvolt prin opera sadoveniană suprapunând geografii reale şi imaginare, identifică mărci ficţionale şi reuşeşte să transmită, via Sadoveanu, o contagioasă iubire pentru Iaşi. „Astfel, – scrie el – cititorul care cunoaşte Iaşul călătoreşte imaginar prin acest minunat oraş, iar cel care nu a fost niciodată («deşi n-ar trebui să fie niciunul» – spunea Nicolae Iorga) şi care a aflat din cărţi, istorii ori relatări ale prietenilor e ajutat să pătrundă firesc în atmosfera sa lăudată”.
Distanţată elegant de lectura feministă şi cu o armătură exegetică punctuală, Claudia Ciobanu urmăreşte în Despre „un termometru mai sensibil” funcţia prezenţei feminine în creaţia din perioada ieşeană a lui Mihail Sadoveanu. Survolarea unei impresionante materii narative, îi permite autoarei să constate manifestarea discretă a femeii în ideala lume a „rânduielii” sadoveniene, precum şi ipostazelor negative ale feminităţii în conturarea tensiunii epice.
Jalonarea selectivă şi critică a interpretărilor romanului Nopţile de Sânziene, orientează studiul Claudiei Costin, Nopţile de Sânziene: lectură din perspectivă mitico-simbolică, spre un discurs stratificat, în care tabloul mito-folcloric al Sânzienelor devine baza unei oglindiri romaneşti, generos ilustrată cu citate, tributară conceptului de cod şi finalizată într-un inventar de simboluri.
Explorarea lui Mircea Păduraru din Preoţi şi călugări în imaginarul sadovenian. Schiţă pentru o analiză tematică începe cu o privire asupra moştenirii semantice şi culturale a omului Bisericii. În devenirea textului, ea se transformă într-o erudită bază de raportare a preotului şi călugărului din imaginarul lui Mihail Sadoveanu, confruntarea dezvăluind pasiunea romancierului pentru această figură a stabilităţii, vechimii şi durabilităţii, chiar şi atunci când îi atribuie valenţe inexistente în paradigma tradiţională.
Ancorată într-o observaţie manolesciană cu privire la limbuţia personajelor sadoveniene, imersiunea lui Vasile Spiridon în universul grăitor al tăcerii sadoveniene (din Un munte de tăcere – Kesarion Breb) se soldează cu o nuanţare sofisticată a tăcerilor protagonistului din Creanga de aur, cu deschideri necesare în direcţia iubirii şi a iniţierii.
Într-un studiu incitant, Iaşii juneţei sadoveniene. De la ficţiunea autobiografică la mitul personal, Livia Iacob oferă o lectură psihocritică a creaţiei lui Mihail Sadoveanu. Aplicând metoda lui Charles Mauron, ea trasează o posibilă descriere a mitului auctorial sadovenian pornind de la câteva pagini de memorialistică şi sugerează câteva perspective inedite de reinterpretare a creaţiei romancierului.
Memorialista sadoveniană ocupă şi prim-planul comunicării Emanuelei Ilie, Mihail Sadoveanu în pagini de jurnal şi documente inedite, consacrată materiei eclectice din Pagini de jurnal şi documente inedite (2005). Precedată de o repudiere în spirit cruciat a interpretărilor exclusiv ideologice sau ezoterice ale vieţii şi operei sadoveniene, prezentarea sintetică a volumului de memorialistică se prelungeşte într-o fină observare a uneia dintre cele mai interesante ipostaze a lui Sadoveanu, „cea a insului plin de îndoieli, nelinişti şi slăbiciuni de tot felul, pe care diaristul are grijă de cele mai multe ori să le camufleze abil”, echilibrată în etapa secundă a textului de punctarea certitudinilor fixate în paginile jurnalului.
Incursiunea arheologică a lui Adrian Jicu din Mihail Sadoveanu, miză ideologică. Marginalii privind receptarea debutului revelează prezenţa aurei polemice cu haşurări ideologice în anii de început ai carierei literare sadoveniene. Într-un amestec de rigoare academică şi savoare retrospectivă, studiul prezintă un detaliat dosar al jocului mediatic focalizat pe sămănătorismul promovat de Nicolae Iorga şi atacat de H. Sanielevici, care l-a transformat pe Sadoveanu într-o miză ideologică şi într-un subiect al unei dispute în care au intrat, în diferite faze şi cu diferite justificări de ordin estetic, Eugen Lovinescu şi Garabet Ibrăileanu.
Aplecarea hermeneutică a celui din urmă asupra scrierilor sadoveniene din perioada de tinereţe face subiectul subtilei analize a lui Antonio Patraş, G. Ibrăileanu. Lecturi sadoveniene, reflectare concentrată a observaţiilor relevante nu numai în ansamblul receptării operei lui Mihail Sadoveanu de către critic, ci şi pentru înţelegerea sistemului critic al lui Garabet Ibrăileanu şi a concepţiei sale estetice şi sociologice. Acuitatea descifrării ramificaţiilor acestei concepţii transformă discursul într-o dublă recunoaştere – a valorii scriiturii sadoveniene în critica exigent-canonică a lui Garabet Ibrăileanu şi a forţei teoretice care animă această critică.
Originat în clivajul stilistic sadovenian remarcat de Alex. Ştefănescu, Ioan Milică dezvoltă în Stilul sadovenian, între canon şi encomion o ipoteză interesantă, confirmată de substanţialele secvenţe de istorie literară încorporate în demonstraţie: „literatura şi maculatura [termenii îi aparţin lui Alex. Ştefănescu] lui Mihail Sadoveanu oglindesc înlocuirea canonului valoric instituit în condiţiile fireşti ale polifoniei discursive proprii spaţiului public de tip democratic cu un ritual encomiastic găunos şi toxic, dezvoltat ca parte a programului de nivelare ideologică şi discursivă impus în sfera publică în timpul unui regim totalitar”.
„Se insinuează, în ultimele decenii, senzaţia neliniştitoare că Mihail Sadoveanu începe să iasă din actualitate” – notează Bogdan Creţu în Sadoveanu după Sadoveanu. Sadoveanu despre Sadoveanu. El observă exilarea scrierilor sadoveniene de către noua sensibilitate receptoare şi hermeneutică şi nuanţează raportul romancierului cu ideologia comunistă, evitând atât indulgenţa plenară, cât şi anatema nediscriminatorie. Autorul denunţă contaminarea ideologică abuzivă suportată de Nicoară Potcoavă (1952) – rescriere a uneia dintre cărţile de debut, Şoimii (1904) –, şi intră într-un dialog corectiv cu vocile critice anterioare în efortul de reconfigurare a valorii acestui roman cu „încărcătură testamentară”.
