Făcând abstracţie de întreaga tevatură de transcriere din cifre în bare şi din bare în cifre, s-a constatat că cele trei bare de protecţie, de la începutul, mijlocul şi sfârşitul codului reprezintă şi ele tot cifre, mai precis aceeaşi cifră, şi anume „şase”. Dar aceasta înseamnă că fiecare cod de bare pentru preţurile mărfurilor din orice supermarket conţine numărul şase sute şaizeci şi şase (666). Observându
-se acest lucru şi făcându-se legătura cu cifra menţionată de Sf. Ioan în Apocalipsa (13, 17-18), o parte dintre cumpărători au protestat. Foarte puţini însă, căci majoritatea nu ştie nici astăzi ce „ascunde” fiecare cod de bare.
S-a răspuns că cele trei cifre au fost alese la întâmplare, sau fiindcă aveau numai două bare subţiri. S-a cerut să le fie atribuită altă semnificaţie, de exemplu cinci. Răspunsul a fost că s-au fabricat deja mii de calculatoare care citesc numai coduri de bare cu 666. Între timp, după 1990 şi pătrunderea super-market-urilor în România, ne-am „trezit” şi noi cu această situaţie. La noi n-a protestat însă nimeni, ceea ce s-ar putea considera că, de fapt, încă nici nu ne-am „trezit”, n-am aflat sau nici nu ne interesează aşa ceva. Cert este faptul că acceptarea acestor supermagazine străine a determinat în câţiva ani falimentul total al comerţului autohton, cumpărătorii fiind interesaţi de un singur lucru, şi anume de preţurile convenabile, ceea ce şi oferă aceste magazine, adică produse ieftine, dar marcate cu 666. S-a aflat ulterior că pentru „citirea” electronică nici nu erau necesare barele de protecţie, cu sau fără semnificaţia lui şase, dar nu s-a renunţat la ele. Mai mult, cifra fatidică a fost introdusă şi într-un alt sistem cu frânturi de bare şi puncte pătratice, în care ea nu numai că nu este necesară pentru „citire” electronică, dar nici nu mai este vizibilă pentru ochiul liber.
Mai nou, pe linia direcţiei noii ordini mondiale de renunţare treptată la utilizarea banilor, au fost inventate şi impuse şi cardurile pentru plata mărfurilor, care se „citesc” tot electronic, şi, în ciuda protestelor, acestea conţin, la rândul lor, acelaşi cod de bare cu aceleaşi bare de protecţie, tot cu semnificaţia „protectoare” a lui 666. Unii creştini le-au refuzat la început, dar „dispariţia” banilor peşin de la majoritatea instituţiilor i-a determinat să le accepte, mai ales că au apărut şi carduri specializate: pentru convorbiri telefonice, pentru acceptarea la consultaţii medicale, pentru medicamente, pentru carburanţi etc. Ceea ce sugerează, cum se spune în Apocalipsă, acceptarea „numărului fiarei sau bestiei” (ton arithmon tou theriou, numerum bestiae) în toate aceste împrejurări.
Prin urmare, acum, într-adevăr, nu poţi nici să vinzi mărfuri nemarcate cu numărul fiarei, dar nici să cumperi ceva fără cardul cu acelaşi număr, adică exact aşa cum o spune Sf. Ioan: „Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are pecetea (to charagma), adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei” (13, 17).
Nu trebuie să uităm însă că toate aceste „binefaceri” ale tehnicii moderne s-ar fi putut realiza şi fără apelul la cifra menţionată în Apocalipsa Sf. Ioan.
Cine are totuşi interesul ca toate tranzacţiile comerciale, ca şi toate schimburile de servicii, plăţile salariilor şi ale taxelor, intrările în localuri publice sau private, utilizarea curentului electric, pornirea şi oprirea aparatelor etc., să se facă numai cu instrumente care să aibă numărul fiarei?
S-ar părea că este „cineva” care urmăreşte cu mare străduinţă să adeverească textele Apocalipsei! Să ne convingă pe noi creştinii (căci pentru celelalte religii n-are nicio semnificaţie) că, iată, au sosit semnele sfârşitului. Pe de altă parte, că aproape toţi creştinii, cu excepţia sihaştrilor, a monahilor izolaţi, a păstorilor din munţi sau a nomazilor, care nu cumpără şi nu vând nimic, restul acceptă tranzacţiile tehnicizate cu marca numărului fatidic.
Dar poate că se urmăreşte conştientizarea de către creştini a culpei lor faţă de textul Apocalipsei, care se spune că va fi sancţionată. Vezi, că n-ai păţit nimic!, pare să-i spună creştinului beneficiarul utilizării cardului cu 666. Iar acesta vede!, vede mai ales avantajele cardului: îi „soseşte” salariul sau pensia pe card; cumpără orice cu cardul; plăteşte orice cu cardul etc. Bătălia pentru adoptarea cardului a fost câştigată, iar legătura cu 666 a fost uitată. Multe firme, mai ales farmaciile, au introdus „carduri de fidelitate”. Nu sunt încă obligatorii, dar oferă mici avantaje financiare, prin simpla lor acceptare, respectiv, acceptarea codului de bare al farmaciei cu cele trei bare de protecţie.
S-a mai produs însă ceva trecut, fără comentarii sau proteste, pe toate cărţile (buletinele) de identitate, codul numeric personal, adică o serie de cifre, scrise de mână, la început, fiecare într-un pătrăţel, cum erau scrise mai demult şi mai apar prin pieţele noastre, preţurile mărfurilor. Dar după ce codul numeric personal a fost transcris în codul de bare cu 666, ca orice preţ, s-a constatat că omul este tratat ca un fel de marfă, iar numele său devine un număr! Acesta conţine însă, prin semnificaţia fiecărei cifre, anumite date personale: sexul, anul, luna şi ziua naşterii etc. Ce mai contează cele trei bare cu 666?
Dar „procesul”, ca să-i spunem aşa, nu s-a oprit aici. Au fost inventate microcipurile care, pe de-o parte, pot cuprinde un număr nelimitat de informaţii codificate despre orice persoană (aşa-numitele „date biometrice”), ca şi despre locul în care se găseşte, ce face sau ce spune, şi, pe de altă parte, pot fi accesate de la distanţă, ca şi telefoanele mobile, chiar prin sateliţi. La început au fost utilizate pentru a urmări migraţia păsărilor şi a peştilor, deplasările animalelor, localizarea lor, dar şi pentru urmărirea traseelor unor mărfuri şi ale unor persoane (deţinuţi, militari, infractori, spioni etc.). N-a protestat nimeni. Curând însă au apărut şi paşapoartele cu microcipuri, numite „paşapoarte electronice”, şi cărţile electronice de identitate. Atunci au început şi protestele. Cel puţin în zona noastră, a ortodoxiei balcanice, ele au început în momentul legiferării noilor paşapoarte: în Grecia (1997); în Serbia (2008); în România (2009).
Au fost criticate în special aspectele biometrice, faptul că pentru acceptarea lor, ar fi trebuit să fie înregistrate particularităţi intime, corporale ale persoanelor, pentru a fi recunoscute indiferent de orice „operaţii estetice”. Se vorbea şi despre posibilitatea de accesare a datelor de către persoane rău intenţionate, despre şantaj, jafuri şi chiar crime; despre supravegherea totală, despre „sclavia electronică” etc. Uitându-se adesea aspectele mai „tehnice” ale cardurilor cu bare. Şi le-au amintit însă câţiva cucernici părinţi, monahi şi stareţi de mănăstiri, dar nu toţi. Ceea ce s-a obţinut însă, cel puţin la noi, a fost divizarea societăţii în adepţi şi adversari ai introducerii actelor electronice, ceea ce probabil că s-a şi urmărit. Cel mai interesant însă este reproşul, îndreptăţit, fireşte, că „adversarii” aceştia refuză doar actele cu microcipul care ar fi blestemat din cauza cifrei fatidice şi a consecinţelor totalitariste, dar cumpără şi vând de câteva decenii toate produsele marcate cu codul de bare.
Făcând abstracţie de faptul că n-au protestat nici măcar toate ţările ortodoxe, iar celelalte ţări creştine sau pretins creştine şi cele majoritar necreştine au adoptat actele electronice, s-a mai reproşat „adversarilor” şi faptul că mulţi dintre ei folosesc totuşi mijloace tehnice moderne, cum ar fi televizoarele şi calculatoarele, menţionate aproape ca atare printre semnele sfârşitului din scrierea Sf. Ioan (13, 15): „Şi i s-a dat ei să insufle duh (pneuma, spiritus) chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi vorbească”.
Dovada profunzimii, fără nici un alt corespondent, al acestei revelaţii, este că ea n-a fost înţeleasă de către nimeni timp de două milenii, ci doar crezută, aşa cum se cuvine să fie orice scriere sfântă. Abia cinematograful, televizorul şi calculatorul o confirmă, căci numai acestea au reuşit să preia imaginea fiarei şi să o facă să vorbească, dar abia în zilele noastre, când mai trăiesc încă destule persoane care au apucat să vadă numai imaginea mişcătoare (în filmele mute). Aceasta nu vorbea încă, ci doar mima vorbirea. „Animate”, din denumirea „desene animate”, înseamnă însufleţite, adică cu „duh”.
La fel de impresionantă este şi revelaţia Sf. Ioan despre „semnele mari” (semeia megala), pe care le va face fiara, „încât şi foc va face să coboare din cer”. Prevestirea este înţeleasă tot abia acum, când „coboară” într-adevăr din cer bombe şi rachete. Ele trec prin focul morţii vieţile oamenilor nevinovaţi. Ca şi revelaţia precedentă, aceasta a fost considerată o simplă amăgire prin care „fiara” încearcă să-i înşele pe „locuitorii pământului”, până astăzi, când se dovedeşte a fi întru totul reală.
Cu toate acestea, se pare că „fiara”, cu numărul ei 666, la fel de reală ca şi exterminarea popoarelor prin bombardamente, este însă numai o invenţie actuală, destinată amăgirii, căci prin „fiara” se înţelege marele computer de la Bruxelles (the beast) unde sunt centralizate toate datele despre locuitorii lumii şi, în special, ai Uniunii Europene. Dar un astfel de computer se găseşte şi la Amsterdam, şi este numit tot the beast, chiar de către utilizatorii lui. Şi mai sunt câteva, cum era şi firesc, în Statele Unite ale Americii, cu aceeaşi denumire. Ceea ce înseamnă că prin „fiară” ar trebui să înţelegem centralizator de date computerizate, iar protestele contra ei ar fi o simplă „luptă cu morile de vânt”, cu nişte „fiare” (de la fier) în sensul obişnuit al cuvântului. Numai că „fiarele” acestea, ca unelte moderne, informaţionale, sunt în slujba cuiva, iar 666, o spune Sf. Ioan, este „numărul unui nume de om (anthropos)”. Din această cauză, orice număr de e-mail are la mijloc litera a, prescurtarea lui anthropos = om, având însă şi „coada de maimuţă”. Dar ce fel de om este acela „dotat” cu coadă de maimuţă şi, uneori, cu copite şi coarne? A, nu vă speriaţi!, ni se spune, aceasta e doar o glumă, ca şi 666, care e doar un număr. Întrebarea care persistă însă este „de ce tocmai acest număr şi tocmai această literă cu coadă?”
Protestatarii împotriva actelor electronice (paşapoarte şi cărţi de identitate cu microcipuri biometrice) au tipărit o carte, intitulată Dictatura biometrică, şi, pentru a nu stârni ironia adepţilor pe care îi critică, n-au mai trecut pe carte nici codul cu bare, nici adresa de e-mail cu coada de maimuţă, ci adresa World Wide Web, cu www …, fără să ştie că şi aici se ascunde ceva. Căci „w” redă litera vau, adică a şasea literă din alfabetul ebraic prin care este notată cifra „6”.
Se pare că este deja prea târziu ca să te mai ascunzi, căci semnele fiarei, de fapt ale „bestiei umane”, te-au înconjurat şi te pândesc din toate părţile. Ce se mai poate face? Unul dintre răspunsuri ne este oferit de către unii protestatari şi de către unii dintre cuvioşii părinţi.
Să refuzăm actele electronice cu microcipuri biometrice, căci ele reprezintă un pas, aplicat deja la multe persoane, cu sau fără acordul acestora, de implantare a microcipurilor, cum o spune Sf. Ioan, „pe fruntea sau pe mâna” oamenilor (14, 9), dar ni se mai spune că cine primeşte pecetea „fiarei” va fi pedepsit pentru totdeauna („în vecii vecilor”, in saecula saeculorum).
Adepţii actelor electronice nu se consideră vinovaţi şi promit că nu vor permite implanturile. Dar cine va ţine cont de părerea lor? Sunt deja multe persoane care au tot felul de implanturi, fără de care unii nici n-ar mai putea trăi, iar majoritatea populaţiei globului nu are nicio cunoştinţă despre Apocalipsa Sf. Ioan. Treaba lor, s-ar putea spune, dar noi ştim; cu radioul auzim, iar cu televizorul şi auzim şi vedem. Ce anume? Reclame şi publicitate pentru, evident, tot felul de mărfuri care poartă semnul fiarei. La fel şi pe computere. Internetul a devenit o adevărată piaţă de vânzare şi cumpărare. Şi aproape toată lumea pare mulţumită. Cu sau fără paşapoarte electronice.
Dar oare nu se petrece totuşi în acelaşi timp şi o manipulare, o simulare a sfârşitului, special pentru o parte dintre creştini, pentru agitarea şi chiar pentru înjosirea lor? Oare la sfârşitul acesta se referă Sf. Ioan sau există un fel de „conspiraţie”, eventual a „Vărsătorului”, prin care se urmăreşte amăgirea creştinilor şi pregătirea unui „sfârşit” numai pentru aceştia? Sfârşitul erei Peştilor, sfârşitul Creştinismului?
Pe unde te duci numai semne ale fiarei, numai 666, şi tot felul de „fiare” la vedere. Aceea este fiara! Ba, nu, cealaltă! Şi totul este o farsă!
Aceasta înseamnă oare că nu mai vine Sfârşitul? Sfârşitul autentic al Lumii? Dimpotrivă! El poate să vină oricând, şi acum. Dar, în ciuda oricăror semne, numai Bunul Dumnezeu ştie când este vremea (pote ho kairos estin).
În privinţa lui 666, el face parte din revelaţia Sf. Ioan şi, în ciuda farselor electronice, înseamnă ceva. „Aici este înţelepciunea, zice Sfântul, cine are pricepere, să socotească numărul fiarei, căci este număr de om” (13, 18), adică de anthropos, cu sau fără coadă de maimuţă…
