Ancheta Conte

Decizie istorică: Mircea Vulcănescu rămâne în denumirile străzilor sau instituțiilor

Decizie istorică a Prefecturii București:

Institutul „Elie Wiesel“, condus de Alexandru Florian, a primit o lovitură de graţie din partea Prefecturii Bucureşti. Prin Adresa nr. 15832/15834/24.08.2017, Prefectura a comunicat decizia de a păstra denumirea străzii Mircea Vulcănescu, precum şi statuile care-l reprezintă pe marele filosof român! Decizia a fost luată în urma consultării Academiei Române şi după analiza făcută de Comisia de atribuire a denumirilor unor obiective de interes public din Capitală.

Reamintim că Institutul „Elie Wiesel“ a solicitat Ministerului de Interne să schimbe denumirile străzilor care purtau numele unor mari personalităţi româneşti (scriitori, filosofi, generali, preoţi) care au fost condamnate de instanţele kominterniste în anii ’50, precum şi demolarea statuilor care le reprezentau.

Dacă în primul moment Ministerul de Interne s-a grăbit să comunice lista lui Alexandru Florian către prefecturile din teritoriu, în urma articolelor din presă şi a petiţiilor formulate de numeroşi intelectuali şi mii de alţi semnatari, autorităţile româneşti au înţeles să renunţe la punerea în practică a solicitărilor venite din partea Institutului „Elie Wiesel“.

Prima reacţie a fost a primarului Clujului, Emil Boc, care a retras de pe ordinea de zi proiectul ce viza schimbarea denumirii străzii Radu Gyr. A urmat contestaţia la hotărîrea luată de Consiliul local al Sectorului 4, prin care se cerea reluarea discutării proiectului aprobat iniţial.

Documentul pe care vi-l prezentăm mai jos pune capăt acestei situaţii care devenise extrem de tensionată în toate judeţele în care urmau să se ia astfel de măsuri radicale la simpla solicitare a unei ONG care nu se ştie de ce face parte din structura Guvernului României.

Din această adresă istorică a Prefecturii Bucureşti, trimisă doamnei profesor Marinela Enache de la Liceul Tehnologic „Mircea Vulcănescu“, aflăm următoarele:

1. Profesorii şi elevii liceului au înaintat pe 7 iulie 2017 o petiţie în care au cerut anularea ordinului primit de la Ministerul de Interne.

2. Comisia de atribuire a denumirilor unor obiective de interes public din Capitală din cadrul Prefecturii Bucureşti s-a sesizat din articolele de presă şi, în şedinţa din 6 iulie 2017, „a considerat inoportună schimbarea denumirii străzii Mircea Vulcănescu din sectorul 1, întrucît Mircea Vulcănescu a fost o personalitate reprezentativă a culturii române“.

3. Comisia a considerat că este necesar să solicite şi un punct de vedere din partea Academiei Române. Prin Adresa 936/21.07.2017, Academia Română spune că „nu susţine schimbarea denumirii Mircea Vulcănescu, atribuită străzii cu acest nume din municipiul Bucureşti“.

4. Prefectul municipiului Bucureşti a trimis către toate autorităţile din Capitală Adresa SM/9116/15085/P/10.08.2017, prin care sînt comunicate şi punctele de vedere din partea Comisiei şi Academiei Române, avertizîndu-le că orice decizie de schimbare de denumiri nu se poate face decît ţinînd cont de acestea.

Aşadar, din acest moment, numele străzii Mircea Vulcănescu şi denumirea liceului cu acelaşi nume nu mai pot fi schimbate prin hotărîri ale consiliilor locale sau ale altor autorităţi, pe baza solicitării Institutului „Elie Wiesel“, pentru că se încalcă prevederile OUG 63/2002, unde se prevede că orice schimbare se face cu avizul Comisiei de specialitate din Prefectură, iar aceasta, după cum se vede şi în adresa de mai sus, s-a pronunţat în această privinţă, considerînd „inoportună schimbarea denumirii străzii Mircea Vulcănescu din sectorul 1, întrucît Mircea Vulcănescu a fost o personalitate reprezentativă a culturii române“.

Reamintim că şi Ministerul de Interne a comunicat autorităţilor locale din teritoriu că, înainte de orice schimbare de denumiri, trebuie să urmeze acelaşi parcurs, adică să solicite mai întîi din partea Academiei Române un aviz de specialitate.

Ion Spânu

Sursa: Cotidianul.ro

Apel pentru Mircea Vulcănescu! Mari scriitori români – criminali de război?!

Total 5 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button