E aripa aceea nebună…
E frig, e nesomn şi durere e cât
pot cuprinde cu ochii mei mari
şi adânci în fiinţa-mi străveche,
unde cobor tot mai departe.
Din ce în ce mai încet înaintez.
Cobor în mine, în labirint. E rece.
Pustiu. Vânt. De tot ce a fost, este,
va fi, încet, uşor, mă eliberez.
Las în urmă suferinţă, milă, rătăcire,
tandreţe, bucurie, noapte, dor. Ce
pace se aşterne dinspre amiezi!
Ce linişte-mi aduce amintirea dulce
a perechilor de fluturi, care m-au
însoţit, în timp ce treceam prin vară
sau vara trecea prin duhu-mi ajuns
pe platou, unde zburdă trei iezi
şi-n acest început de iarnă divină.
E început de viaţă şi-n acest trup locuit
în taină de toamnă. Iezii se iau la trântă
în omătul cât casa – le arde de joacă.
Şi fulgilor de joacă le arde. Râd cu gura
până la urechi şi-n zăpadă mă las uşor.
Prind fulgii cu mâinile, cu gura, cu duhul
ce-şi desface larg de tot aripa în zbor.
Aripa-mi creşte aiuritor. În curând
se face cât grădina, cât livada, cetatea
şi creşte, tot creşte şi pe toţi îi adună
şi îi cuprinde în freamătul ei zănatec,
mecanic, de neoprit! E iarnă, Doamne,
şi-i freamăt cât cu duhul cuprind. Ninge
ca în copilărie, ca în basme! E aripa,
e aripa aceea nebună, sublimă, nebună!!…
Domniţe iele
Domniţe iele, în trăsuri de foc,
taie văzduhul şi-l însângerează,
plutesc pe ape, zboară-ncet pe coame
frumoasele desprinse spre amiază
din vraja timpului îndrăgostit
de forme dulci, inelele ninsorii,
căzând din luna plină, luna nouă,
din arcuirea sfântă a viorii
dulci şi târzii, nemângâiate de
naiadele văzduhului vrăjit
de iarna legănată de mumiile nopţii,
una câte una aţipind în schit
sub ochii buhei-ntârziate
în respirarea nu se ştie cui,
în care s-a retras pădurea
toată şi-apoi suspinul nimănui.
Sonet târziu
O, claritate revărsându-se ca
un val peste duhuri, păsări şi ape,
eşti pretutindeni! Te visez, te ascult.
Pe urmele unui val se abate
ceva… Mă supun valului uriaş,
ce vine spre mine şi mă ia; arzând
ochii, mă duce într-o claritate
înteţită ameţitor. Gând în gând,
inimă în inimă sunt cu tine
aici, acum. Ştie orice lucru şi
orice făptură că sunt în oricine
se mai caută pe el însuşi, deşi
s-a găsit de milenii… Eu ştiu cine
vede prin duh şi miresme, Vecine…
Fragment din romanul în versuri
Ostrovul Învierii
(25 august 2016 – 16 aprilie 2017)
