Adrian Lesenciuc
Adrian Lesenciuc, poet, prozator, eseist și critic literar român. S-a născut la Câmpulung Moldovenesc, la 21 august 1975. Profesor universitar abilitat. Absolvent de studii universitare militare. Doctor în ştiinţe militare și informații la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (2008) și în ştiințele comunicării la Şcoala Naţională de Studii Politice și Administrative (2011). Debut absolut în revista Astra (1997). Debut editorial cu volumul de versuri Antifilosofia, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1998. Colaborări, preponderent cu eseuri și cronici, la publicațiile Libris, Tribuna, Contemporanul. Ideea europeană, Hyperion, sporadic la România literară, Luceafărul, Steaua, Scrisul Românesc, Convorbiri literare, Mișcarea literară, Ateneu, Caiete silvane etc. Redactor-șef al revistei literare Libris. Prezent în antologii și volume colective publicate în țară și străinătate. A tradus poezie vizuală, Tipoeme și anipoeme ale Anei Maria Uribe (Argentina), lucrare publicată la Editura Arania, 2012. Este membru al filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2000. Președinte al filialei din 2013. A publicat numeroase lucrări de specialitate publicate în țară și străinătate; șapte studii științifice publicate în volum, în România și Germania. A publicat peste o sută de lucrări științifice în domeniile de interes: comunicare interculturală, lingvistică/ semiotică, științe militare, securitate.
Opera:
Studii, lucrări științifice: Comunicare interculturală în satul românesc (2015), Război informațional (2016), Teorii ale comunicării (Ediții: I, II, III – 2017), Gândirea militară românească sub amprentă clausewitziană (2019)
Poeme: Antifilosofia (1998); Copilul-genune (1999); Laocoonia (2000); Liam (2001); Coliba de sânge (2014); Joc terț (2015); Cartea de apă. Cu Borges, privind râul (2016); gEneida (2019)
Eseuri, critică literară: Puzzle cu umbre pe ape (2002); Postmodernitatea. Un posibil model de structurare a mozaicului a-valoric (2005); Poezia vizuală (2006); Ana Il, între strigătul metafizic și împăcarea cu Dumnezeu (2018)
Romane: Moartea noastră cea de toate zilele (2008); Cimitirul eroilor (2017); Limbile vântului (2018)
Premii literare: Premiul Societății Scriitorilor Militari și Premiul Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru eseu, pentru lucrarea Postmodernitatea. Un posibil model de structurare a mozaicului a-valoric, în 2006; Premiul Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru proză, pentru romanul Moartea noastră cea de toate zilele, în 2009; Marele Premiu la Concursul Național de Poezie „Octavian Goga”, Cluj-Napoca (2017); Premiul „Cartea Anului ” la Colocviul Romanului Românesc, Alba-Iulia (2018) pentru romanul Cimitirul eroilor. Romanul Limbile vântului a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2018
- Actualități - Comunicate
Forumul Online al Asociaţiei Editoriale China‑CEEC
China – Central and Eastern European Countries (CEEC) Publishing Association a luat naştere în data de 23 august 2018, în…
Citește articolul - Lecturi - Despre Cărți
Vin rafinat îmbuteliat la Cartea Românească
Aceleaşi indicii ale asocierii, în mănuşa de catifea a dicţiunii: „Miracolul acesta cu ferestre mici/ e o casă albă pe…
Citește articolul