Alexandru Surdu, filosof, membru titular al Academiei Române. S-a născut la Braşov (24 februarie 1938). A absolvit Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1952–1955) şi cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1958–1963). A studiat logică simbolică şi fundamentele ştiinţelor la Institutul de Matematici al Universităţii din Amsterdam (1969–1970). Este doctor în filosofie (din 1976). Cariera sa ştiinţifică a început la Centrul de Logică al Academiei Române (1964–1975) şi s-a continuat la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, unde a fost profesor în perioada 1993–2007, şi la Institutul de Filosofie al Academiei Române (din 1992), pe care actualmente îl conduce în calitate de director. A dezvoltat o serie de contribuţii originale în logică şi în filosofie, fiind autorul unei noi teorii logice şi a unui sistem filosofic original. În 2014 a fost ales vicepreşedinte al Academiei Române.
Lucrări principale (selecţie): Logică clasică şi logică matematică (1971); Elemente de logică intuiţionistă (1976); Neointuiţionismul (1977); Vocaţii filosofice româneşti (1995); Actualitatea relaţiei gândire-limbaj. Teoria formelor prejudicative (1989), Şcheii Braşovului (1992); Pentamorfoza artei (1993); Gândirea speculativă (2000); Aristotelian Theory of Prejudicative Forms (2006); Filosofia pentadică I. Problema transcendenţei (2007); Teoria formelor logico-clasice (2008); Filosofia pentadică II. Teoria subsistenţei (2012); Filosofia pentadică III. Existenţa nemijlocită (2014).
Şi fiecare fată avea câte un drago‑bete, câte un mănunchi de dragoste, pe care îl ţinea ascuns şi ele însele…
Citește articolul
M‑a intrigat faptul că Eminescu scria doar pe jumătate de pagină, în dreapta, iar cealaltă era goală, textele arătând ca…
Citește articolul
