Noutăți editorialeNoutăți

Eveniment: Aura Christi – Premiul de excelență pentru Poezie, Săptămâna Internațională de Cultură și Artă râul Miluo din China

Eveniment
Aura Christi – Premiul de excelență pentru Poezie,
Săptămâna Internațională de Cultură și Artă râul Miluo din China

Trei premii de excelență pentru contribuția internațională în domeniul poeziei care vor fi acordate poeților străini Maxim Amelin (Rusia), Dariusz Tomasz Lebioda (Polonia) și Aura Christi (România)

Ding Chao, profesor universitar la Beijing, romanist, eseist, traducător, filosof şi istoric al civilizaţiilor şi men­talităţilor est‑europene: Geniul inimii al poetei Aura Christi este un dialog de excepție între om și divinitate, între cer și pământ”

Săptămâna Internațională de Cultură și Artă râul Miluo · China (2020)/ China · Miluo River International Poetry & Art Week 2020), prima ediție – 12-14 decembrie 2020 –, este organizată de Societatea de Studii Poetice din China, Filiala Provinciei Hunan a Confederației Cercurilor Literare și de Artă din China, Asociația Scriitorilor din Provincia Hunan și Guvernul Popular al municipiului Yueyang, sub egida Uniunii Scriitorilor din China. Co-organizatori:  revistele Poezia, Octombrie, Literatura universală, Huacheng/ orașul florilor, Poezia chineză, Coliba, Literatura din Hunan, Literatura și arta fluviul Xiangjiang ș.a. În programul la care participă circa 500 de poeți din lume sunt curpinse spectacolul de recitaluri Noaptea de pe râul Miluo și Marea Gală de decernare a premiilor (12 decembrie 2020), Forumul poeților și scriitorilor chinezi și străini (13 decembrie 2020), precum și o serie de vizite, întâlniri, având ca temă poezia, poezia și folclorul.

Comitetul de organizare și Juriul Săptămânii Internaționale de Cultură și Artă râul Miluo au anunțat în data de 30 noiembrie trei premii de excelență pentru contribuția internațională în domeniul poeziei care vor fi acordate în cadrul Galei Premiilor Săptămâna Internațională de Cultură și Artă râul Miluo poeților străini:

Maxim Amelin (Rusia)

Dariusz Tomasz Lebioda (Polonia)

Aura Christi (România)

În China au văzut lumina tiparului două cărți semnate de Aura Christi: Orbita zeului, ediție bilingvă, româno-chineză, traducere în limba chineză de Chen Xiaoying, prefață de Gao Xing, Editura Enciclopedică, Beijing, 2019, și Geniul inimii. Cartea Iluminărilor mele, traducere în limba chineză de Ding Chao, prefață de Jidi Majia, În loc de prefață – Aura Christi, Editura pentru Educație din Shandong (Shandong Education Press), 2019, romanul în versuri Geniul inimii beneficiind de sprijinul programului TPS (ICR). Orbita zeului a mai apărut în limbile engleză, italiană, spaniolă, neogreacă și ebraică. Iar Geniul inimii în versiune italiană și ebraică.

Ding Chao, profesor universitar la Beijing, romanist, eseist, traducător, filosof şi istoric al civilizaţiilor şi men­talităţilor est‑europene: Geniul inimii al poetei Aura Christi este un dialog de excepție între om și divinitate, între cer și pământ. Prin viziunea sa pătrunzătoare, exuberanța de idei, delicatețea sentimentală și limba plină de forță și tensiune, autoarea ne-a dezvelit un suflet pur, candid și viu, care, de altfel, într-o lume contemporană cu pluraritatea valorică, ocurența zilnică de conflicte și anxietate, ne alintă inimile ca o adiere de vară, o lumină în beznă și o ardere renăscătoare și dătătoare de căldură pe gerurile iernii”.

Gao Xing, poet, traducător, romanist, redactor șef al revistei Literatura universală: „Am întâlnit-o pentru întâia oară pe poeta româncă Aura Christi, cu mulți ani în urmă, pe malul lacului Qinghai. Este un om simplu, liniștit, fragil, dar, odată ce deschide gura, constați imediat pasiune, personalitate evidentă, cultură, încredere în sine, energie interioară, și dorința de a îmbrățișa lumea întreagă. Am participat împreună la un festival de poezie, acolo, în Qinghai, iar discursul ei, doldora de gânduri și de idei, a dezvăluit o viziune largă, și m-a impresionat profund. Abia așteptam să-i citesc poemele. (…) Să fii unic, înseamnă să ai personalitate, vitalitate, noutate, creativitate și imaginație. Unicitatea este reazemul existenței unui poet. Pătrunzând în lumea poeziei Aurei Christi, suntem parcă luați în primire de o cale luminoasă, suntem captați de farmec, suntem emoționați de un suflu. Aceasta este unicitatea poeziei Aurei Christi: conținut, profunzime, obscuritate, bogăție, mister, un puternic sentiment de tragism și sfințenie, simț religios și conștiința suferinței, iar toate acestea se constituie într-o lumină interioară emoționantă. (…)

În timp ce emit o atmosferă puternică de modernitate și de libertate, poemele Aurei Christi au în același timp farmecul poeziei clasice. Într-un lirism foarte introvertit și plin de contemplare pioasă, poeta explorează temele rezistenței, suferinței, existenței proprii, destinului, libertății, exilului, vieții și morții, întunericului și luminii. Acestea sunt teme atemporale, teme universale, teme care cuprind lumea întreagă, umanitatea în ansamblul ei. În acest sens, putem prea bine spune că Aura Christi nu este doar un poet român, ci și un poet universal”.

Aura Christi, poet, romancier, traducător și editor: „Sunt bucuroasă și onorată să-i salut pe această cale pe prietenii noștri, mari poeți, mari traducători, mari ambasadori ai culturii chineze în România și ai culturii române în China. Mă refer la Jidi Majia, Ding Chao și Gao Xing. Cuvintele mele cele mai calde se întorc cu fața spre ei, spre vechea civilizație confucianistă pe care o reprezintă cu onoare și demnitate în lume. Aceste fraze pe care le-am spus nu o dată în semn de prietenie, în semn de omagiu, mă bucur, sunt fericită să am prilejul să le repet, să le întăresc de cum am aflat că sunt laureată a Premiului de Excelență pentru Poezie, care este decernat în cadrul Săptămânii Internaționale de Artă Poetică Râul Miluo din China. Mă bucur să-i urmăresc pe acești mari oameni de cultură, să-i urmăresc îndeaproape de… la distanță; în cazul prieteniei și diplomației culturale, distanțele, e adevărat, se pulverizează. Cu atât mai mult cu cât condițiile în care ne desfășurăm activitatea, condițiile în care ne urmăm misia pe acest pământ nu sunt tocmai favorabile. E pandemie. E un virus care s-a răspândit pe tot globul, care ne pune la încercare răbdarea, care ne pune la încercare felul nostru de a fi. Și cu atât mai mult mă bucur că și în aceste condiții noi ne continuăm drumul, ne urmăm steaua; «Greu e totul, timpul, pasul», ar fi spus Blaga – am citat din poemul blagian, intitulat Greierușa.

Ne urmăm vocația. Și care e vocația noastră? «Sunt poet, presupun», ar fi spus Iosif Brodski – evreul rus respins, exilat din patria lui, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. În aceste condiții la limită, misia noastră, obligația noastră morală este să redescoperim poezia dintr-un alt unghi. Din școală a sentimentului – cum o vedea același Brodski – cred că poezia se transformă, încetul cu încetul, în școala de reumanizare a omului din om, în școală a rezistenței, în școală a curajului. (…) Vă mulțumesc. Sunt onorată și emoționată”.

Fragment din înregistrarea video care a fost difuzată în seara Galei Premiilor Săptămâna Internațională de Cultură și Artă râul Miluo:

Aura Christi este poet, romancier, eseist și editor. S-a născut la Chişinău la 12 ianuarie 1967. Distinsă cu numeroase premii literare, între care unele dintre cele mai prestigioase, Premiul Academiei Române pentru Poezie (1996), Premiul Autorul Anului, decernat de Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România (2007), „Omul Anului 2017”, medalia aniversară „Israel 70”, distincții acordate de Asociația Scriitorilor Israelieni de Limba Română și Centrul Cultural Israeliano-Român (2018), Premiul de excelență pentru poezie, decernat la Săptămâna Internațională de Artă Poetică Râul Miluo din China (2020) ș.a., Aura Christi este autor a peste 50 de cărți publicate în România și în străinătate. Poemele sale sunt traduse în 20 de limbi. Este redactor-şef al revistei Contemporanul. Ideea europeană, care apare sub egida Academiei Române. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Tema recurentă a cărților sale este exilul geografic şi încercarea de a-şi găsi o patrie în poezie.

Andrei Potlog
Fundația Culturală Ideea Europeană

Vezi cărțile apărute în Colecția Civilizația și cultura chineză

Total 4 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button