III. Trianon. După 100 de ani. „Unul dintre cele mai solide și mai puternice tratate care s-au semnat vreodată în Europa”

Contemporanul 17 iunie 2020

0 452 9 minute de citit

Asociația Contemporanul, în parteneriat cu Academia Română, Institutul Cultural Român și Muzeul Municipiului București, organizează o serie de conferințe, prelegeri și lecturi publice cu genericul Trianon. După 100 de ani. Ce semnificație are Tratatul de la Trianon? Cum arată acest eveniment major, așezat în contextul istoric al primelor decenii ale secolului al XX-lea? Cum e perceput evenimentul desfășurat la Palatul Marele Trianon de la Versailles în ziua de vineri, 4 iunie 1920 – un eveniment de anvergură, la care au participat reprezentanți ai 22 state?

Istoricul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, e de părerea că „pentru români, cehi, slovaci, croați etc., momentul culminant al schimbărilor a fost toamna anului 1918. Tratatul de la Trianon înseamnă pentru aceste popoare doar desăvârșirea procesului, prin consfințirea internațională a unei realități preexistente. În viziunea acestor popoare, nu marile puteri au creat România Întregită, Slovacia (în cadrul Cehoslovaciei) și Croația (în cadrul Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor), ci chiar popoarele respective, prin elitele lor, în urma mișcărilor de emancipare națională. Este clar pentru oricine că nu Trianonul a hotărât destrămarea Imperiului Austro-Ungar, ci chiar națiunile care nu au mai vrut să trăiască în «închisoarea popoarelor».

Pentru români, Tratatul de la Trianon nu are cum să fie considerat drept înfăptuitor al unirii Transilvaniei cu România, din moment ce acest document a oficializat doar, în plan internațional, o realitate mai veche. Unirea provinciilor românești, inclusiv a Transilvaniei, cu România nu s-a făcut în urma tratatelor încheiate de învingători cu statele învinse (prin urmare, nici în urma Trianonului), ci datorită mișcării de emancipare națională, culminate cu deciziile luate la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia. Tratatul de la Trianon nu a hotărât unirea Transilvaniei cu România, ci doar a consfințit în plan internațional actul înfăptuit de români în 1918. Frontierele României Întregite nu au fost recunoscute doar la Trianon, ci și la Saint-Germain (granița de nord-est a României, cu Polonia), Neuilly-sur-Seine (granița de sud-est, cu Bulgaria; astfel, pentru români, Trianonul este doar un episod juridic, legat de granița de vest a României (este drept, extrem de importantă), din epopeea Marii Uniri. (…)

Între pozițiile oficiale ale Ungariei și României este o diferență de accent, dar accentul este grav. România vede noul eșichier politic-teritorial al Europei Centrale ca parte a unui proces înfăptuit de popoare (1918) și legitimat de marile puteri (1919-1920), pe când Ungaria vede doar legitimarea și doar momentul 1920, neglijând complet rolul popoarelor.

Evident, Tratatul de la Trianon are importanța sa internațională și națională greu de estimat și imposibil de minimalizat: el a legitimat voința dreaptă a poporului român și ne-a întărit în plan internațional o moștenire scumpă. Popoarele cărora li s-a recunoscut dreptatea istorică prin tratatul de la Trianon au cuvânt să-l apere și să-i susțină justețea, din moment ce toate tratatele internaționale care i-au urmat l-au confirmat. Cu alte cuvinte, cu excepția imperiului rusesc (care s-a refăcut mereu în diferite forme), toate celelalte imperii destrămate de popoare în 1918, au rămas doar o amintire istorică. În schimb, statele polonezilor, românilor, cehilor, slovacilor, croaților, lituanienilor, letonilor, estonilor etc., create, recreate, întregite sau renăscute după Primul Război Mondial, au rămas și dăinuie și astăzi. În consecință, prima noastră menire este să ducem mai departe moștenirea lăsată de acei mari bărbați de stat și «părinți ai patriei» care au construit deciziile de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia și care au făcut posibil Trianonul. Este bine să medităm din când în când asupra acestei moșteniri și să nu ne întrebăm atât – ca să parafrazez o mare conștiință a lumii – ce ne-a dat nouă țara, cât ce i-am dat noi țării”. (Importanța Tratatului de la Trianon, v. în Contemporanul. Ideea Europeană, nr. 7/ 2020)

Scriitorul și diplomatul Eugen Uricaru, președinte al COPYRO, este de părerea că Tratatul de la Trianon este „unul dintre cele mai solide și mai puternice tratate care s-au semnat vreodată în Europa”. Iar istoricul și scriitorul Adrian Majuru, director al Muzeului Municipiului București, analizează un fenomen, „al cărui traseu în timp traversează veacuri și anume: despre două conflicte milenare, încheiate într-o primă etapă între anii 1919-1920 și, definitiv, în 1947; ambele însă fiind mai întâi încheiate la Versailles în 1919 și, respectiv, Saint-Germanin-en-Laye (septembrie 1919) și apoi Trianon, în iunie 1920.

Actul din 4 iunie 1920 a fost cel din urmă episod al Europei moderne într-o confruntare milenară opusă absolutismului și imperiilor de tip medieval. Anii primului război mondial au facilitat numai finalizarea acestui ultim act prin care «închisoarea popoarelor», cum era numit imperiul Austro-Ungar, a fost definitiv eliminată din istorie. Cum a pornit această tradiție de tip medieval și confruntare milenară? Europa a cunoscut două astfel de confruntări milenare, una în Occident și alta în Europa Orientală, care a opus patru popoare și națiuni: francezi și germani, pe de o parte, români și unguri, pe de altă parte. În Occident, confruntarea începe în secolul al IX-lea, iar în Orient, o sută de ani mai târziu. Așadar, Europa a trebuit să vindece două răni continue, din vremuri medievale”. (Din vremuri medievale, v. în Contemporanul. Ideea Europeană, nr. 7/ 2020)

Aura Christi: Cred că versul „Cum e să te simți acasă – în exil?” – iertare, mă autocitez – e răspunsul la multe dintre legendele, fie acestea false sau reale, teoriile, diversiunile, măsurile restrictive, interdicțiile ș.a.m.d., care circulă în spațiul public pe seama Centenarului Trianon. Când urmăresc evenimentele, dezbaterile, polemicile axate pe tema Centenarului, inclusiv a Centenarului Trianon, mă surprind, uneori, adeseori, întrebându-mă: oare care ar fi reacția reprezentanților celor 22 de state care au participat la evenimentul de anvergură europeană, desfășurat la Palatul Marele Trianon de la Versailles în ziua de vineri, 4 iunie 1920, dacă ar vedea modul în care fie e „marcat”, fie „aniversat”, fie „comemorat” acel segment din „epopeea Marii Uniri”? Pentru a răspunde la această întrebare – ce-ar putea părea, evident, fie inoportună, fie absurdă, fie „depășită” –, e nevoie de câteva lucruri: un minim efort de imaginație, spirit onest, curaj și înțelepciune. Calități pe care autorii acelui act istoric – prin care câteva popoare europene și-au redobândit demnitatea, în primul rând, demnitatea și libertatea –, autori direcți sau indirecți, între care Regina Maria, Regele Ferdinand I, Nicolae Titulescu, Ioan C. Cantacuzino ș.a., le aveau. Cu asupra de măsură. Aceste și alte spirite auguste ne-au lăsat moștenire o țară. Ce facem noi aici, acum, cu această moștenire?

„Cum e să te simţi acasă – în exil?
Cum e să te simţi acasă, mereu,
în arenă? În ţara mea şi copiii ştiu
să răspundă la astfel de întrebări,
pentru că bărbaţii noştri secole
de-a rândul au fost plecaţi la luptă,
iar femeile i-au aşteptat. Pe unii şi azi
îi aşteaptă. Şi eu ce am făcut? Eu?!
Eu scriu poeme de când mă ştiu
şi îmi aştept zeul, da, acelaşi,
mereu acelaşi zeu.”

De când mă știu (Geniul inimii, Editura Ideea Europeană, 2017, 2019)

În cadrul proiectului național Trianon. După 100 de ani, dedicat Centenarului Marii Uniri, proiect inițiat de Asociația Contemporanul și revista Contemporanul. Ideea Europeană – care apare sub egida Academiei Române – țin conferințe și prelegeri scriitorii, istoricii, diplomații și profesorii Dumitru Preda, Eugen Uricaru, Adrian Majuru, Vasile Pușcaș și Mircea Platon. Iar poeții Aura Christi și Ion Mureșan oferă prilejul să vedem România, credința, iubirea, frumusețea, solidaritatea și prietenia prin ocheanul poeziei.

III. Trianon. După 100 de ani.
„Unul dintre cele mai solide și mai puternice
tratate care s-au semnat vreodată în Europa”
Vă invităm să urmăriți prelegerea susținută de Eugen Uricaru și lectura publică de Aura Christi

Eugen Uricaru, romancier, editor, diplomat, președinte al COPYRO

Eugen Uricaru s-a născut în 1946 la Buhuşi. Debutează în revista Ateneu, în 1965. Fondează în 1968, împreună cu Marian Papahagi, revista Echinox. Între 1971 şi 1989 este redactor la revista Steaua. Din 1990 este redactor-şef adjunct la Luceafărul (seria Laurenţiu Ulici) şi consilier cultural în MAE la Atena şi Roma. Din 1995 este secretar, apoi vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, iar între 2001 şi 2005 preşedintele acesteia. În prezent este preşedintele COPYRO. A fondat revista de studii Punctul Critic, editată de Fundația Culturală Ideea Europeană. În anul 2002 a înfiinţat Festivalul Internaţional „Zile şi nopţi de literatură”, Neptun. Este autorul a 19 volume de proză, printre care Supunerea (2006), Cât ar cântări un înger (2008), Plan de rezervă (2011), Beniamin (2014), apărute la Editura Cartea Românească, şi Permafrost (2017), apărut la Editura Polirom. A scris două scenarii de film (Rug şi flacără – Marele Premiu la Santarém, Stare de fapt – Marele Premiu la San Marino). A tradus din Italo Calvino, Curzio Malaparte, Aleksandr Soljeniţîn. A primit de două ori Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor şi de două ori Premiul pentru roman „Ion Creangă” al Academiei Române. Romanele sale au fost traduse în Franţa, Germania, Ungaria, Serbia, Macedonia, Italia, China, Vietnam.

Lectură publică: Aura Christi, poet, romancier, eseist și editor
Coloana sonoră: fragmente din L.W. Beethoven. Uvertura Egmont, op. 84

Aura Christi, poet, romancier, eseist, publicist și editor român s-a născut la Chişinău (URSS, actualmente Republica Moldova), la 12 ianuarie 1967. Absolventă a Liceului teoretic român-francez „Gh. Asachi” din Chişinău (1984) şi a Facultăţii de Jurnalism a Universităţii de Stat (1990). Debut absolut – 23 octombrie 1983 în paginile ziarului Tineretul Moldovei, unde în anii de studenție devine redactor, apoi coordonator principal al secției de cultură. (1988-1991) Redactor șef al revistei Galaxia Gutenberg. (1991-1992) În 1993 redobândește cetățenia română şi se stabilește la București. Poemele sale au fost traduse în 20 de limbi. Scriitoarea a întreprins călătorii de documentare, turnee, recitaluri publice și conferințe ca invitat la festivaluri, simpozioane, târguri de carte sau congrese în Israel, Grecia, Republica Moldova, Republica Populară Chineză, Franța, Germania, Spania, Turcia, Federația Rusă, Macedonia, Italia, Bulgaria ș.a. Este redactor-şef al revistei Contemporanul. Ideea Europeană, care apare sub egida Academiei Române. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Cărţi de poezie: De partea cealaltă a umbrei, 1993; Împotriva Mea, 1995; Ceremonia Orbirii, 1996; Valea Regilor, 1996; Nu mă atinge, antologie, 1997, 1999; Ultimul zid, 1999; Elegii Nordice, 2002; Cartea ademenirii, antologie, 2003; Ochiul devorator, antologie, 2004; Grădini austere, 2010; Sfera frigului, 2011; Tragicul visător, antologie (2013); Orbita zeului (2016); Psalmi, antologie (2016); Geniul inimii, roman în versuri (2017), Ostrovul învierii (2019), O sută și una de poezii, antologie (2020)

Cărţi de eseuri: Fragmente de fiinţă, 1998; Labirintul exilului, 2000, 2005; Celălalt versant, 2005; Religia viului, 2007; Trei mii de semne, 2007; Exerciţii de destin, 2007; Foamea de a fi, 2010; Nietzsche şi Marea Amiază, 2011; Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinţei (2013, 2017), Acasă – în exil (2016); Din infern, cu dragoste (2017)

Roman: tetralogia Vulturi de noapte: Sculptorul, vol. I, 2001, 2004; Noaptea străinului, vol. II, 2004, 2016; Marile jocuri, vol. III, 2006; Zăpada mieilor, vol. IV, 2007; Casa din întuneric, 2008; Cercul sălbatic, 2010, 2018.

Premii literare: Premiul pentru poezie al Ministerului Culturii, 1993; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1996; Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România şi al Editurii Vinea, 1997; Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 1998; Premiul pentru poezie „Ion Şiugariu”, 1999; Premiul „Autorul anului”, Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România, 2007; Premiul „Opera Omnia pentru poezie” acordat la Festivalul româno-canadian „Roland Gasparic”, 2009; Premiul „Opera Omnia”, Universitatea Română de Științe și Arte „Gheorghe Cristea” și Centrul de Cercetare Comunic@rts, 2014; Premiul Festivalului Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu”, ediţia a XXIX-a, decernat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, 2017. Premii decernate de revistele Tomis şi Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor (2001), Antares (2003), Convorbiri literare (2004), Poesis (2008) ş.a. „Omul Anului 2017”, medalia aniversară „Israel 70” – distincții acordate de Asociația Scriitorilor Israelieni de Limba Română și Centrul Cultural Israeliano-Român (2018); Premiul „Opera Omnia” și medalia de argint „recunoștință evreiască” pentru volumele Psalmi și Planeta Israel, distincții acordate de Asociația Scriitorilor Israelieni de Limba Română și Centrul Cultural Israeliano-Român din Tel Aviv (2019).

Cărți publicate de Aura Christi (vezi)

Evenimentele sunt și vor fi difuzate între 4 iunie 2020 și 4 iulie 2020.

I. Trianon. După 100 de ani.
Dumitru Preda, scriitor, istoric, arhivist, profesor, diplomat. 4 iunie 2020 (vezi)

II. Trianon. După 100 de ani. România văzută prin ocheanul poeziei. 11 iunie 2020 (vezi)
Mircea Platon, istoric, scriitor, poet, redactor șef al revistei Convorbiri literare.
Lectură publică: Ion Mureșan, poet, eseist, editor.

III. Trianon. După 100 de ani. 18 iunie 2020 (vezi)
„Unul dintre cele mai solide și mai puternice tratate care s-au semnat vreodată în Europa”
Eugen Uricaru, romancier, editor, diplomat, președinte al COPYRO
Lectură publică: Aura Christi, poet, romancier, eseist și editor
Coloana sonoră: fragmente din L.W. Beethoven. Uvertura Egmont, op. 84

IV. Trianon. După 100 de ani. „România și sentimentul prezenței divinității. O confluență magică” 25 iunie 2020 (vezi)
Adrian Majuru, istoric, prozator, publicist.
Lectură publică: Aura Christi, poet, romancier, eseist și editor
Coloana sonoră: fragmente din G. Enescu, Omagiu Prințesei Maria Cantacuzino; la pian – Josu De Solaun

V. Trianon. După 100 de ani. 2 iulie 2020
Vasile Pușcaș, istoric, Profesor.
G. Enescu, Bourrée, Op. 10 Nr. 4 (from his Suite Op. 10); pian – Josu de Solaun

Playlist YouTube: Trianon. După 100 de ani (vezi aici)

Un grupaj de articole, studii și texte polemice pe aceeași temă – Trianon. După 100 de ani –
citiți în Contemporanul. Ideea europeană nr. 7 și 8/ 2020.

Calde mulțumiri tuturor partenerilor, inclusiv directorului Visual Joy Production, Marian-Cornel Merințoni.

Proiect realizat de Asociația Contemporanul
în parteneriat cu Academia Română, Institutul Cultural Român,
Muzeul Municipiului București și Visual Joy Production