România Citeşte la Slobozia pe 12 Octombrie 2016
România Citeşte
Biblioteca Județeană Ștefan Bănulescu Ialomița
Salonul de carte ediția XXVI-a, 2016
a organizat o lansare-eveniment a antologiei
Psalmi de Aura Christi
Amfitrion: Elena Balog, director interimar Biblioteca Județeană Ștefan Bănulescu Ialomița
Conferinţă, lecturi publice, discuţii interactive cu publicul, lansări şi expoziţie de carte.
Lansarea a avut loc în data de 12 octombrie 2016 la ora 12:00, în cadrul Salonului de carte Ediția XXVI-a, organizat de Biblioteca Județeană Ștefan Bănulescu Ialomița, Bdul Matei Basarab, nr. 26, Slobozia, Judeţul Ialomiţa.
Mai multe informații pe site-ul proiectului România Citește
„Nu mai căuta să înţelegi totul; miră-te, fii; dacă ai forţa de a te minuna, deci, exişti, deci, eşti viu. Dacă cineva mi-ar fi citit această frază în prima tinereţe sau în mai pentru toată puştimea cu gâtul sucit după problemele esenţiale ale omenirii genialoida adolescenţă, cred că aş fi ridicat sprâncenele a uimire. Sub catapeteasma acelei vârste de vârf a omului, viaţa e văzută ca un teatru al înţelegerii, al împlinirii şi victoriei. Cât de departe sunt, acum, de limbul acelei credinţe! Câte livezi şi grădini de timp am traversat, ca să ajung la un adevăr atât de simplu, încât catastifele lui savante par a fi decupate din registrele fantasticului: viaţa aşa cum e şi cum ne-o dorim să fie nu are nici o legătură cu înţelegerea.
La naştere, Parcele au prezis, firesc, o sumedenie de evenimente, faste întâmplări şi mai mult sau mai puţin norocoase accidente, uitând să ne anunţe că înţelegerea nu figurează printre ele. În schimb, ni s-a oferit o lume halucinantă: eul. Descoperindu-l, redescoperindu-l mereu pe cont propriu, nu-ţi doreşti decât un singur lucru: să întârzii în matricea lui primitoare şi ostilă, în egală măsură, să rămâi în microcosmosul acela ca într-o patrie la care revii, ca Ulise la draga, visata şi dorita lui Ithaca. Ithaca care rămâne a fi eul pentru fiecare se impune să fie regăsită după neostenite pribegiri prin lume. De cum ajungi, iarăşi, la tine, constaţi nu fără uimire că tot ce este adevărat şi profund, tot ce contează exclusiv înlăuntrul tău se întâmplă. Restul nu e decât rătăcire, pribegire, drum care duce într-un singur loc: acasă, în tine. Aici, acasă, în tine, îl găseşti pe Dumnezeu, cu care stai faţă în faţă, ochi în Ochi, duh în Duh. Târziu, mai exact, la timp, am înţeles că mai toată viaţa am vorbit cu El. E un miracol şi un dar faptul că ceilalţi au văzut şi au auzit în felul în care am vorbit cu El poezie. Un miracol pentru care îi mulţumesc şi îl slăvesc în psalmi. Îi cer iertare că, uneori, aceştia sunt psalmi în răspăr.” (Aura Christi)
■ Fragment din conferinţa Poezia: exil, patrie sau destin? ţinută la Universitatea Ca Foscari din Veneţia – Ca’ Bembo, Aula Dottorato, Fondamenta Sangiantoffetti, 30123, Venezia, septembrie 2015
Ecouri critice (selectiv):
„Iată, în cuvintele Aurei Christi, curgând abundent, din surse ascunse, fluidul vivifiant al poeziei, să nu ne temem de retorica majusculelor, al marii Poezii.” (Nicolae Balotă)
„Aura Christi a uimit critica de specialitate prin ample volute metaforice, calde, îndrăzneţe, abordând, în câteva volume, printr-o splendidă frondă, clasicul sonet poetic și dovedind o excelentă stăpânire a limbii, a mijloacelor specifice, într-o lirică a meditaţiei grave, adânci, exprimată în metafore, în care modernitatea şi sensibilitatea secolului se confundă, cu vigoare clară, de o marcată originalitate, tumultuos şi muzical aproape, într-o subtilă rezonanţă eufonică, cu trimiteri, accente şi imagini simbolice, cu marele torent al liricii europene de înalt nivel, de la Rimbaud şi Baudelaire, la Rilke şi Blaga. Şi, încă odată, la Țvetaieva şi Nichita Stănescu.” (Nicolae Breban)
„Mă auzi tu, oare, înstrăinato? Am citit poeziile tale la ceas de seară, pe o terasă, având în faţă colinele Ierusalimului. Eu nu sunt un bun comentator de poezie, cei care au scris despre poezia ta te-au «prins» foarte bine, ai forţă, un simţ rar al tragicului şi antene pentru transcendenţă…” (Leon Volovici)
„Ignorând retorica unei poezii postmoderniste intolerante, metonimice – balizându-se în criteriul retoricului, un trop ajunge, iată, să impună un model poetic – Aura Christi continuă să ofere un ospăţ metaforic. Psalmul coexistă cu viziunea aspră, expresionistă. Universul şi limbajul au torsiuni tragice, în naraţiuni poematice deopotrivă fruste şi fabuloase, cvasimitice. Moartea e o prezenţă familiară, ca privirea şi olfacţia însăşi. Mitul e prezent ca joc automodelator. Calea spre mit ajunge o traversare a suferinţei.” (Marian Victor Buciu)
„A scrie căderea apocaliptică nu e uşor. E un merit al Aurei Christi faptul de a găsi singura soluţie la această cădere fatală, dată din pornire: cel care o scrie o şi «opreşte», «incitând rigoarea/ celui din urmă frig». Doar un fel de zeu al poeziei, o divinitate descoperită cu greu, conştientă de destrămarea mitului, poate să impună din nou mitul: instituirea «mai viului» este cu putinţă doar datorită morţii. Învierea nu e posibilă decât datorită ei. Sensul celei mai mari dintre taine se dezleagă, astfel, paradoxal, prin răsturnarea negativităţii generale a sensului. (…) Descoperirea făcută de poetă este că realul însuşi are origine poetică (nu reală!), prin căderea în «emisfera cealaltă», de parcă Dante însuşi ar fi acum reeditat în altă semantică: «Ah, calul e fiu al pegaşilor dintotdeauna». Fiinţele existente îşi au obârşia în himere, iar realitatea ia fiinţă din metaforă. (…) Altă «descoperire» poetică: întreg mitul temporal al omenirii poate fi ranversat. (…) Iată, deci, cum se poate recupera mitul într-o epocă în care toată lumea postmodernă a visat la demitizare şi dez-iluzionare pentru a se apropia de realul ca atare.” (Ștefania Mincu)
Grupaj realizat de Andrei Potlog
