*
El e nefiind
şi nu este fiind
*
El începe cu începutul
şi se termină cu sfârşitul.
El e începutul şi sfârşitul,
dar nu e nici Alfa, nici Omega.
*
Stă la dreapta lui Dumnezeu,
dar nu ştie nici când începe,
nici când se termină
totul.
*
El vine pe lume
atunci când începe să moară.
De la o zi la alta
în abisul clipei se năruie,
de la o zi la alta
din uitarea ei i se-ncheagă
făptura.
*
Timpul nu are trup,
din destrămarea altora
se întrupează,
sinele lui e doar umbra
a ceea ce de sine
se risipeşte.
*
Neoprit
fuge timpul,
oprelişte numai capătul vieţii
îi este,
precum flacăra
din sine însuşi îşi află
sfârşitul.
*
Însă el e doar flacără rece,
un pârjol fără jar,
o cenuşă de gheaţă
în care nimic din ce-a fost
nu se-ngăduie.
*
Precum sarea-n bucate e
şi ca respiraţia inimii,
clopot fără de limbă
despre toate vorbind
cu tăcerea lui
nesfârşită
*
Doar despre sine
timpul nu poate vorbi;
căci memoria lui
e a celor ce duce
cu sine,
precum amintirile înecaţilor
sunt memoria
râului.
*
Între două uitări
i se scurge viaţa,
între două uitări se-ntâmplă
neîntâmplatul.
*
Nimeni nu-şi află cărare în timp,
timpul e cel care călătoreşte
în fiecare,
din călătorie lui se întocmeşte
şi piere
fiece lucru.
*
De la o poartă la alta-i
e umbletul
şi la fiece poartă stă vamă
abisul,
dincolo de el nimic
nu-l îngăduie.
*
Însă nimeni nu poate să-i afle măsura,
căci măsura-i în el însuşi
se află.
*
El nu ştie nicicând
ce se-ntâmplă,
el este chiar întâmplarea,
aşa cum pasărea nu ştie ce este
zborul,
zborul însuşi e pasărea.
*
Fără el nimic nu se poate,
însă el nu-i decât plânsetul
celui ce-i ştie
moartea de fiece clipă,
lacrima veşniciei
pe obrazul a ceea ce e
doar
fulgerarea fărădechipului.
Horia Bădescu
