Contemporanul. Ideea europeană se apropie de aniversarea de 30 de ani. Fondată la Iaşi, Contemporanul are 138 de ani de la înfiinţare, iar Ideea Europeană (1919‑2019) îşi sărbătoreşte centenarul.
Ce reprezintă pentru dvs. Contemporanul. Ideea Europeană? Ce loc îi revine în peisajul revistelor de cultură naţionale?
Adrian Lesenciuc
Un spectacol în desfăşurare
Am putea privi revista culturală Contemporanul. Ideea europeană drept confluenţă, în desfăşurarea diacronică, a două mari fluvii care alcătuiesc actualul nume. Nomen est omen, în fapt. Dar apele celor două fluvii ale istoriei literare/ culturale au densităţi şi culori diferite. Revista Contemporanul, la origine revistă ştiinţifică şi literară, ulterior cu ideologie politică asumată – publicaţie cu tentă stângistă, de altfel, prima publicaţie care îşi asumă o orientare ideologică – este cunoscută mai ales pentru poziţia militantă, reformistă, sincronistă în spirit. Ideea europeană, ceva mai tânără (cu aproape patru decenii), este numele unei publicaţii filosofice înfiinţate de Constantin Rădulescu‑Motru, recunoscute pentru deschiderea europeană, pentru angajarea modernistă înţeleasă drept contrapondere la gândirismul tradiţionalist. Ideea europeană s‑a angajat independent în raport cu doctrinele politice, dar a adus în dezbatere, pe fondul prevalenţei ideilor tradiţionaliste, alimentate de teorii sociale cu tentă autohtonistă, o temă aproape neglijată: cea a consubstanţialităţii fiinţei culturale româneşti cu Europa. „Poporul român, spunea filosoful C. Rădulescu‑Motru în articolul de fond al publicaţiei, în 1919, s‑a întâlnit cu fiinţa Europei la toate răspântiile vieţii sale istorice”.
La confluenţa celor două fluvii, Contemporanul (trecut şi prin deşertul comunist, cu subtitlul Săptămânal politic, social, cultural) şi Ideea europeană, ca în orice alt caz al confluenţelor de orice natură, terenul este fertil. Pentru idei, dialog, asumare. Contemporanul. Ideea europeană este o publicaţie în care amestecul apelor ideatice, transportând prin nume material sedimentar diferit, dar permiţând amestecul, oferă înainte de toate un spectacol în desfăşurare. Publicaţia, echidistantă din punct de vedere politic, neafiliată, a păstrat din tradiţia Contemporanului angajarea reformistă, iar prin cea a Ideii europene apetenţa pentru o Europă a dialogului cultural.
În peisajul publicaţiilor literare/ culturale româneşti, Contemporanul. Ideea europeană are identitate, în primul rând, prin asumarea unei poziţii echidistante, echilibrate, neutre. Cu rădăcini în cunoaşterea ştiinţifică şi filosofică, prin cei doi afluenţi, publicaţia îşi păstrează neutralitatea epistemică în cunoaştere. Se angajează echilibrat, mai degrabă conservator (în limitele unui conservatorism moderat), apărând instituţiile sociale şi unitatea organică – în condiţiile în care conservatorismul, ca filosofie socială şi culturală (dar şi politică), lipseşte de pe scena confruntărilor de idei din România – şi propunând dialogul cu Europa în condiţiile asumării identităţii culturale. Deschiderea europeană este una în care cultura română, promovându‑şi identitatea, se aşază în dialogul integrării de pe poziţie de egalitate cu celelalte culturi, prezentându‑se pe sine unitar, consistent, coerent, nu doar în secţiune a sincronicităţii, ci şi ca demers diacronic. Mai degrabă prin acest asumat dialog european, fără umbrirea identităţii culturale, Contemporanul. Ideea europeană îşi revendică un parcurs propriu şi, în analiză sincronică, o poziţie distinctă în raport cu celelalte publicaţii româneşti. Pe de o parte, tradiţia celor doi afluenţi o determină să nu‑şi uite rădăcinile culturale, pe de alta, deschiderea ambilor spre nou, spre exterior, îi prefigurează parcursul.
Contemporanul. Ideea europeană e un loc al fiinţei culturale româneşti în care mă regăsesc. Sunt acasă.
Liliana Danciu
În lumina tiparului
O revistă întemeiată în primul an de după Marea Unire, care rezistă atâtor spasme istorice până în anul de graţie 2019, trebuie că este mai mult decât o supravieţuitoare. Cu siguranţă, acolo au activat profesionişti ai condeiului, oameni de litere aplecaţi deopotrivă asupra fenomenului literar şi a celui socio‑politic, atenţi la nevoile cititorului şi la promovarea valorii.
Se spune că debutul editorial este foarte important în activitatea unui scriitor sau critic literar. Pentru mine, „boboc” în tainele scrisului, pornit recent pe acest traseu iniţiatic, Ideea Europeană reprezintă prima editură din viitoarea (şi lungă, sper eu) carieră de hermeneut al textelor literare. Evit termenul „critic literar”, pentru că acesta e domeniul erudiţilor, al maeştrilor de la care avem încă mult de învăţat. Simbolic vorbind, pentru mine, Ideea Europeană este editura Numărul 1 şi se încarcă, inevitabil, de valoarea lui Unu, pentru că în 2017, la venerabila ei vârstă de 98 de ani, aici „vede lumina” prima mea carte – Romanul din roman. Noaptea de Sânziene, de Mircea Eliade.
Nu m‑am gândit până acum cât de mistică este expresia „vede lumina tiparului”, condensând atâta mister într‑o activitate tehnologică: o maşinărie încărcată cu tuş negru „aduce în lumină” o carte. Această formă cu consistenţă sistemică de fond spiritual şi gnostic este obiect sau subiect cultural, din moment ce este „vie” şi are un destin propriu, fericit sau nefericit? O carte cu destin „împlinit” este purtată din mână‑n mână, răsfoită, citită cu nesaţ o dată sau de mai multe ori, interpretată şi, implicit, cogenerată la nesfârşit ca într‑o cosmogonie mereu reluată în vederea regenerării universului. Dimpotrivă, ignorată pe un raft de librărie/ bibliotecă virtuală sau reală, cartea moare puţin câte puţin asemeni vechilor zei care, în absenţa cultului şi a rugăciunilor muritorilor, decad în stadiul de demoni pentru a dispărea cu totul „topiţi” în atributele altor zei.
O carte nu e lucru de şagă, ci o enormă responsabilitate pentru autor şi editor; nu intră decât aparent în sfera businessului (a biznisului nici atât), pentru că aduce, în primul rând, foloase spirituale; are nevoie de „nume” potrivit, „imagine” cu impact puternic şi „prezentare” mereu susţinută pentru a fi mereu dorită şi cerută; trebuie ex‑pusă Cititorului ei, cel care o aşteaptă în mod obscur şi nedefinit înainte de a o cunoaşte. De aceea, în acest adevărat proces magic cu substrat obstetric, autorul o creează, dar editorul o face „să fie” cu adevărat. Fără contribuţia editorului, deşi vie în substanţă, cartea devine moartă între coperţile ei.
Revista Contemporanul publică interesante articole şi studii de literatură, critică literară, filosofie şi filosofie a culturii, istorie, artă, civilizaţie, recenzii etc. Această varietate impresionantă de subiecte abordate o înscrie într‑un eventual top al primelor 10 reviste de cultură naţionale, alături de România literară, Orizont, Steaua, Vatra, Convorbiri literare, Familia, Poesis, Dilema veche, Observator cultural. Contemporanul respectă toate condiţiile (formă şi fond, orientare culturală clară, direcţie educativă, spirit critic şi polemic, promotoare a tinerei generaţii valoroase) esenţiale, în opinia mea, pentru o revistă naţională de cultură. În momente istorice tulburi, cultura poate suferi, la rândul ei, mutaţii valorice periculoase, asigurând cale liberă unor derapaje educative de nedorit. Revistelor culturale le revine rolul menţinerii direcţiei corecte, asigurând supravieţuirea valorii culturale. Una dintre acestea a fost şi va rămâne Contemporanul. Ideea europeană.
Irina Ciobotaru
Cei care trăiesc aproape de cultura vie
Rămân un cititor fidel al revistei Contemporanul din mai multe motive. Principalul este consecvenţa în promovarea valorilor culturale şi identitare naţionale. Pledoaria pentru firescul acestor valori a constituit şi constituie miezul revistei. Sunt douăzeci de ani de când urmăresc fiecare număr şi întregul pe care îl constituie acest periodic mi‑a dat sănătosul sentiment al echilibrului, al constanţei şi al stabilităţii. Am citit Contemporanul ca studentă la Litere, învăţând, inter alia, cum se construieşte analiza unor romane de secol al XIX‑lea, care sunt coordonatele criticii de întâmpinare, pe ce principii şi valori se fundamentează judecata estetică justă. Am citit despre cărţi, despre filme, despre personalităţi ale frământatului veac în care m‑am născut, despre teatru, universităţi din străinătate, despre muzică. Am împărtăşit, ca profesor de literatură şi limbă română, revolta redactorilor în momente de cumpănă. M‑au amărât nedreptăţile, privaţiunile impuse de o criză economică gonflată artificial şi neunitar, criză pe care eu însămi am trăit‑o ca interminabilă, neobosită umilire.
Fidelitatea faţă de Contemporanul îmi este motivată şi de certitudinea că în paginile sale nu se vor strecura false repere ori suceli ale modelor trecătoare ori ifose corozive ori delaţiuni ori programe de „demitizare”, semne ale „războiului piticilor de grădină”, cum inspirat definea cineva fenomenul criticii româneşti actuale. Citind revista, rămân acasă în limba mea, în limba română, mă simt acasă între români şi mă reîntregesc în dorinţa de a nu sta cu mâinile în sân, de a face locul în care trăiesc – şi care e acasă, aici, în România – mai bun. Sunt profesoară de literatură română la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava. În jurul meu sunt tineri care studiază şi se formează ca viitori intelectuali şi care sunt prinşi, în mare parte, în pânza de păianjen a iluziei că în afara României le va fi mai bine. Se uită mereu înainte, spre acel „mai bine” despre care le este mereu suflat, subversiv, în urechile conştiinţei. Sunt copii inteligenţi şi frumoşi, au idealuri, vor să cunoască lumea. Pleacă la universităţi din centre mari, apoi pleacă în străinătate şi revin doar în concedii. Au mereu în ochi „binele” de altundeva, de te miri unde. Se uită prea târziu înapoi, spre Binele pe care l‑au lăsat în urmă. Părinţi, bunici, casă, prieteni, strada cu nume românesc, limba în care au învăţat să ceară apă şi pâine, să spună că le este dor şi că iubesc. Mass‑media se întrec în a le demonstra că a fi român este un defect de macrogenetică etnică. Reviste importante de cultură nu fac excepţie. Predând, pregătindu‑i pentru examene, discutând, le spun mereu că acasă poate fi greu, dar este singurul loc în care pot rămâne întregi. Dacă vor să fie bine în ţara lor, să facă bine să respecte limba română, să rămână aici, să îşi facă bine meseria pentru care îşi umplu minţile cu învăţătură.
Contemporanul este o revistă cu care pot merge în clasă, între elevi. Sunt copii care au început să o cumpere constant, să o citească. Câţiva dintre ei au participat, la sfârşitul lunii august, la întâlnirea cu domnul Ioan‑Aurel Pop, la Fălticeni. Capăt curaj privindu‑i. Revista aceasta îmi este reazem.
Dacă susţine idealurile Academiei Române? Bineînţeles, le susţine. În măsură să o demonstreze pertinent sunt cei care trăiesc mai aproape de cultura vie. Îmi permit să înlocuiesc o argumentaţie cu un fapt. Aura Christi, redactorul‑şef al revistei, a venit în şcoala mea, în oraşul meu, în anul 2019, în aprilie. A rezistat trei ore în faţa a peste 150 de elevi care i‑au pus nenumărate întrebări, care au primit cărţi, au aşteptat cuminţi autograf. Le‑a vorbit despre splendida limbă română, despre literatură, despre credinţă şi har, despre modele reale şi iluzorii, despre maeştri, despre revista Contemporanul, despre România citeşte. S‑a apropiat de copii onest, cu respect, fără emfază. I‑a cucerit. O publicaţie în care apar, în mod susţinut, articole semnate de Academicieni le este, acum, familiară elevilor mei. La fel s‑a întâmplat în Fălticeni, oraş de care se leagă numele lui Nicu Gane, Teodor V. Stefanelli, Constantin Ciopraga, Artur Gorovei, Ion Irimescu, Mihai Băcescu, membri ai Academiei Române. După lansare de carte, lectură publică, discuţii, Aura Christi s‑a aşezat, firesc, pe o canapea veche, între profesori de limba română şi istorie, unii dintre ei luminoşi pensionari, în culise, şi a dezbătut felul în care urmau să fie premiaţi copiii, într‑un concurs de recitare. Nu a plecat nici un copil fără premiu, diplomă şi laude.
Revista Contemporanul susţine valorile reale, educaţia prin asumarea identităţii naţionale. Prin oamenii care îi dau suflet, Contemporanul apropie cultura înaltă de cetate. Eu am văzut că dincolo de paginile mari, cu tonic miros de cerneală, care ajung departe, între universitari, scriitori, critici, sunt oameni buni care se apropie, trup şi suflet, de copii şi le arată că literatura şi marile valori sunt şi pentru ei, le sunt accesibile. Nepreţuită valoare, omenia.
Dana Oprica
Un trib de conţi
Amor, pe linie mitologică, este fiul lui Poros, semnificând abundenţa, şi al Peniei, a cărei semnificaţie e sărăcia. Dacă Amor nu ar fi fost sărac, nu ar fi fost impulsionat pentru a căuta, însă, în acelaşi timp, dacă nu ar fi fost îndestulat, nu ar fi putut achiziţiona ceea ce caută. Dintr‑o altă perspectivă, se spune că Amor este fiul lui Zeus, inteligenţa pură. Contemporanul aş zice că este precum Amor, fiul Peniei, pentru că este mereu în căutare de adevăr, de răspunsuri la întrebările actuale, în căutare de idei ale cărturarilor cu care, uneori, avem ocazia să bem o cafea. Este şi fiul lui Poros, al abundenţei, pentru că e o avalaşă de opinii proaspete, de creaţii, de provocări. Ca fiu al lui Poros şi al Peniei, Contemporanul, precum Amor, se află într‑o dublă situaţie: este mereu departe de a fi delicat şi frumos, e neobosit, umblă peste tot, ca să îndrăgostească oamenii. Aceste aspecte le moşteneşte pe linie maternă. Pe linie paternă, urmăreşte frumosul şi binele, este curajos, neînfricat şi harnic, este un vânător care îndeamnă la acţiune, veşnic pasionat de înţelepciune şi fertil în resurse, filosof, vorbăreţ, un mag şi un sofist.
În plus, Contemporanul înseamnă poveste, miracol şi credinţă mărturisită (am preluat ideea marelui Breban, dezvăluită în cadrul discursului de decernare a Premiilor Contemporanul 2019). Cu o răbdare celestă, cu vorbe blânde şi înţelepte, Aura ne ţine pe toţi Conţii alături. Are un curaj uriaş, iar norocul, se ştie, îi ajută pe cei curajoşi.
Florin Logreşteanu
Ştacheta ridicată la cel mai înalt nivel
Contemporanul se constituie de foarte mulţi ani într‑o veritabilă oglindă a vieţii culturale româneşti, alături de prestigioasele România literară, Luceafărul, Viaţa Românească, Ramuri, Convorbiri literare, Steaua, Argeş ş.a. Revista are un sumar bogat şi divers, colaboratori de prestigiu, o excelentă prezentare grafică, modernă.
Contemporanul. Ideea europeană, azi, se identifică cu personalitatea a doi eminenţi oameni de cultură, aflaţi la vârste diferite, dar având ca numitor comun strădania de a menţine ştacheta ridicată la cel mai înalt nivel al culturii autentice: Nicolae Breban şi Aura Christi. Devenit brand cultural, revista şi editurile Contemporanul şi Ideea europeană îşi datorează prestigiul şi competenţei redactorilor şi colaboratorilor, ei înşişi personalităţi marcante ale literelor româneşti. Făcând din revistă un spaţiu de întâlnire al creativităţilor şi opiniilor culturale, redactorii şi colaboratorii acestei publicaţii şi‑au demonstrat capacitatea de a‑şi consacra energia în slujba valorii.
În ceea ce mă priveşte, dincolo de omagiul aniversar adus revistei şi editurii, adaug şi o motivaţie sentimentală. Cu opera lui Nicolae Breban am comunicat, intelectual, în anii studenţiei la Litere (Filologie, pe‑atunci), iar Aura Christi a girat cu generozitate şi profesionalism apariţia romanelor mele de succes: Casa cu iederă (2010), Premiul USR (Fililala Craiova) pentru proză şi Premiul pentru Excelenţă, acordat de aceeaşi filială a USR romanului Negru profund, noian de negru (2016). La acestea, se adaugă alte romane, primite foarte bine de critica literară de la noi şi străină (de pildă, Grecia, Turcia, Franţa ş.a.)
138 de existenţă, 30 de ani de viaţă nouă demonstrează perenitatea Contemporanului. Ideea europeană. Şi anticipează promisiuni frumoase pentru viitor! La care, noi adăugăm din suflet: La Mulţi Ani, Contemporanul! La Mulţi Ani, Ideea europeană!…
Iulian Boldea
Actualitate şi valoare
Peisajul cultural românesc ar fi de neimaginat fără existenţa revistelor de cultură valoroase. Revistele literare, ca instituţii culturale de elevată distincţie intelectuală, au drept obiectiv esenţial activitatea de reglare a metabolismului unei culturi, de ritmare a pulsului ideatic al epocii, ele impunând, prin oferta lor diversă, o ierarhie de valori pentru operele literare ale epocii. Rolul esenţial al revistelor de cultură este acela de a asigura un climat al valorii autentice, în care respectul opiniei celuilalt să fie regulă firească de conduită, prin care să fie înlăturate orice excese sau extremisme.
Contemporanul. Ideea Europeană este cu adevărat o revistă europeană de cultură, de politică şi de ştiinţă, neafiliată vreunei ideologii politice. Directorul revistei, Acad. Nicolae Breban, şi redactorul‑şef, din decembrie 2001 până acum, Aura Christi, au reunit în jurul revistei intelectuali de prestigiu, care colaborează frecvent, uneori cu rubrici permanente: Eugen Simion, Ştefan Augustin Doinaş, Ana Blandiana, Nicolae Breban, Aura Christi, Nicolae Balota, Ştefan Borbély, Irina Petraş, Răzvan Voncu, Călin Căliman, Dana Duma, Maria‑Ana Tupan, Doina Ruşti, Bogdan Mihai Dascălu, Iosif Sava, Solomon Marcus, Henri Zalis, Gheorghe Schwartz, Geo Vasile, Ion Ianoşi etc. Revista Contemporanul. Ideea Europeană a lansat câţiva scriitori importanţi, între care Octavian Soviany, Aura Christi, Victor Scoradeţ. Cuvintele‑cheie care definesc profilul revistei sunt cultivarea principiilor democraţiei, susţinerea dialogului multicultural, a valorilor reale ale culturii, promovarea literaturii române autentice şi integrarea valorilor literare româneşti în circuitul de valori europene şi universale. Astfel, Contemporanul. Ideea Europeană s‑a impus în peisajul cultural românesc, prin relevanţa dezbaterilor şi articolelor din paginile sale, prin importanţa acordată cărţii, cronicii literare, eseului, prozei, poeziei de calitate, evenimentului cultural, cronicii de film, cronicii de teatru etc.
Pentru mine Contemporanul. Ideea Europeană înseamnă prestigiu, valoare, actualitate, dar şi un cult al comuniunii întru căutarea adevărului şi autenticităţii. Contemporanul. Ideea Europeană înseamnă pentru mine un model de corectitudine şi echilibru, de calm al valorilor şi de normalitate a ideilor, înseamnă experienţă a scrisului şi exigenţă a dezbaterii argumentate, promovare a spiritului critic şi menţinerea permanentă a conexiunilor cu fenomenul literar european. De‑a lungul timpului, am putut regăsi în paginile revistei o continuă ancorare în actualitate şi, totodată, o benefică preocupare pentru recuperarea tradiţiei autentice. Vechiul şi noul, trecutul şi prezentul, experimentul şi experienţa se reunesc în paginile revistei într‑o simbioză fericită.
