II. Trianon. După 100 de ani. România văzută prin ocheanul poeziei

Asociația Contemporanul, în parteneriat cu Academia Română, Institutul Cultural Român și Muzeul Municipiului București, organizează o serie de conferințe, prelegeri și lecturi publice cu genericul Trianon. După 100 de ani. Ce semnificație are Tratatul de la Trianon? Cum arată acest eveniment major, așezat în contextul istoric al primelor decenii ale secolului al XX-lea? Cum e perceput evenimentul desfășurat la Palatul Marele Trianon de la Versailles în ziua de vineri, 4 iunie 1920 – un eveniment de anvergură, la care au participat reprezentanți ai 22 state?

Scriind despre importanța Tratatului de la Trianon, a sărbătorilor naționale și a modului în care își onorează aniversările câteva popoare europene ca, bunăoară, sârbii, ungurii și românii, istoricul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, este de părerea că „sărbătoririle, aniversările și comemorările fac parte din viața cotidiană a popoarelor civilizate. Ne gândim și la înfrângeri, așa cum ne gândim și la victorii, le readucem pe toate, din când în când, în memorie, fiindcă din toate avem de învățat. Sunt regimuri politice și popoare care accentuează tragediile, precum sunt altele care glorifică împlinirile. (…) În ultima vreme tot auzim de numele de Trianon, legat de semnarea în urmă cu un secol, a unui tratat de pace. La finele Primului Război Mondial, s-a încheiat câte un tratat de pace de către toate puterile învingătoare la un loc cu fiecare dintre statele învinse luate separat. De aceea, în anii 1919-1920, s-au semnat la Paris și în împrejurimi cinci documente care puneau capăt oficial războiului. Tratatul de la Trianon este ultimul din seria celor cinci. Se cheamă așa după numele palatului numit Marele Trianon, de lângă somptuosul Versailles. Dacă nu se semna acolo acest tratat dintre puterile aliate și asociate și Ungaria, probabil că puțini români ar fi auzit de Trianon. Documentul regla toate problemele dintre învingători și Ungaria, care, la declanșarea războiului, nu fusese subiect de drept internațional. De fapt, pentru prima oară după circa o jumătate de mileniu (1541-1920), Ungaria redevenea o țară independentă, recunoscută oficial ca atare tocmai prin acest înscris”. (v. Contemporanul. Ideea europeană, nr. 7/ 2020)

Semnificația Centenarului, a anului Marii Uniri a românilor e percepută de istoricul Mircea Platon ca parte a unei construcții identitare de durată, realizată, după cum susține romancierul Nicolae Breban, de mari boieri și mari scriitori, elitele naționale reale ale României, prin care s-au conservat și s-au perpetuat de-a lungul veacurilor valorile fondatoare, între care credința, familia, cultura, națiunea ș.a.: „Anul Marii Uniri nu a fost rezultatul unui simplu noroc. După cum e silit să recunoască chiar cel mai de seamă reprezentant al școlii de demitizare a istoriei românilor, «cert este că în 1918, în momentul decisiv, românii erau pregătiți pentru marele act al unirii», pentru că «îi anima un sentiment național dezvoltat pe parcursul secolului al XIX-lea». Acest sentiment național dezvoltat pe parcursul secolului al XIX-lea nu a apărut din nimic și nu s-a dezvoltat de la sine. El a fost, în primul rând, rezultatul conștiinței de neam pe care au avut-o elitele cărturărești, clericale și boierești ale românilor de-a lungul veacurilor, începând cu voievozii Moldovei și ai Țării Românești și trecând prin cronicari, prin Cantemir, prin Școala Ardeleană și prin generația lui Tudor Vladimirescu, până la mișcarea națională din 1848. În al doilea rând, a fost rezultatul hotărârii generației pașoptiste și post-pașoptiste, a Național Liberalilor din jurul celor două oaze de românism care au fost conacele din Ștefănești ale Brătienilor și Goleștilor, și ale conservatorilor moldoveni grupați în jurul Junimii și al Convorbirilor literare, de a valorifica acest sentiment național și patrimoniul cultural – limba, arta, folclorul – ale poporului român pentru a trece de la «naționalitatea genetică», de la sentimentul difuz al apartenenței naționale, la personalitatea națională, la asumarea și dezvoltarea acestei identități etnice”.

Pe marginea istoriei ca mijloc de definire a identității naționale, istoricul și profesorul Vasile Pușcaș susține că „în urmă cu mai bine de două decenii am publicat un volum (Pulsul istoriei în Europa Centrală, 1998) în care am încercat să explic de ce istoria este atât de importantă pentru definirea identității națiunilor din Europa Centrală. Mesajul principal al acelui volum a fost inspirat de celebra carte a lui Robert D. Kaplan, Balkan Ghosts (1993). În primul deceniu post‑1989, Europa și întreaga lume au fost oripilate de violențele etno‑religioase din Balcani, iar Kaplan avertiza liderii regionali și pe cei ai Europei să nu se lase pradă fantasmelor istorico‑politice de tipul celor care tulburau sud‑estul continentului. Atunci am atenționat liderii României, ca și pe cei din Europa Centrală, să ia aminte la spusele lui Robert D. Kaplan. (…)

Pentru România, semnarea Tratatului de la Trianon (1920) a însemnat recunoașterea internațională a fruntariilor postbelice, în cea mai mare parte o consecință a aplicării principiului autodeterminării naționale, cel care a fost considerat principalul pilon al Doctrinei Păcii, la sfârșitul Primului Război Mondial”. (Din vol. Trianon! Trianon! Un secol de mitologie politică revizionistă, Coordonatori: Vasile Pușcaș, Ionel N. Sava. Prefaţă și postfaţă de Vasile Pușcaș. Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, apărut sub egida Institutului de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române și a Fundației Transilvania Leaders, Editura Școala Ardeleană, 2020)

În cadrul proiectului național Trianon. După 100 de ani, dedicat Centenarului Marii Uniri, proiect inițiat de Asociația Contemporanul și revista Contemporanul. Ideea Europeană – care apare sub egida Academiei Române – țin conferințe și prelegeri scriitorii, istoricii, diplomații și profesorii Dumitru Preda, Eugen Uricaru, Adrian Majuru, Vasile Pușcaș și Mircea Platon. Iar poeții Aura Christi și Ion Mureșan oferă prilejul să vedem România, credința, iubirea, frumusețea, solidaritatea și prietenia prin ocheanul poeziei.

 

II. Trianon. După 100 de ani. România văzută prin ocheanul poeziei.

Vă invităm să urmăriți prelegerea susținută de Mircea Platon și lectura publică de Ion Mureșan

 

Mircea Platon, istoric, scriitor, poet, redactor șef al revistei Convorbiri literare.

Mircea Platon (n. 23 iunie 1974, Iaşi) Redactor‑şef la Convorbiri literare (Iaşi).
Doctor în Istorie (2012), The Ohio State University at Columbus, Ohio, SUA. A colaborat cu recenzii şi articole la Evelyn Waugh Studies, European History Quarterly şi The Quarterly Review. A publicat studii de istorie în HSE Social and Education History (Hipatia Press), Russian History (Brill), Du Bois Review: Social Science Research on Race (Cambridge University Press), Fascism. Journal of Comparative Fascist Studies (Brill), French History (Oxford University Press), History of Political Economy (Duke University Press), Intellectual History Review (Routledge).

Cărţi: Paseism polemic sau încercare de naţionalism critic, eseuri (1996); Jocuri sub ulm, poeme (1999); Literatură cu blazon, eseuri (2000); Ortodoxie pe litere, eseuri (2006); Cine ne scrie istoria?, studii şi eseuri (2007); A treia forţă: România profundă, eseuri (2008; co‑autor: Ovidiu Hurduzeu); Măsura vremii: Îndemn la normalitate, eseuri (2009; co‑autor: Gheorghe Fedorovici); Conştiinţa naţională şi statul reprezentativ, studii şi eseuri (2011); Cartea străduţelor subtile, poeme (2015); Ce‑a mai rămas de apărat, antologie de eseuri (2016); Elitele şi conştiinţa naţională. De la naţionalitatea genetică la personalitatea naţională – despre rolul elitelor în articularea conştiinţei naţionale, studii şi eseuri (2017); Geografie şi conştiinţă naţională: Calistrat Hogaş şi potecile neumblate ale naţionalismului românesc, eseu monografic (2018); Naţiune, modernizare şi elite româneşti, studii şi eseuri (2019); Deșcolarizarea României. Scopurile, cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc (2020).

Premii literare şi distincţii universitare: Social Sciences and Humanities Research Council of Canada Postdoctoral Fellow, Department of History, University of Toronto (2013‑2015); Premiul pentru Eseu al USR Iaşi pentru volumul Conştiinţa naţională şi statul reprezentativ (2012); Trans‑Atlantic Summer Institute in European Studies Fellowship, Center for German & European Studies, University of Minnesota (2011); Lynn and Harry Bradley Foundation Fellowship for Military History, The Ohio State University (2011); Presidential Fellowship, The Ohio State University (2010‑2011); Premiul „Lucian Blaga” al Academiei Române pentru volumul Cine ne scrie istoria? (2009); Doctoral Fellowship, Canada Social Sciences and Humanities Research Council (2005‑2009).

Cărți publicate de Mircea Platon (vezi)

 

Lectură publică: Ion Mureșan, poet, eseist, editor. 11 iunie 2020

Ion Mureșan (n. 9 ianuarie 1955, Vultureni, județul Cluj) este un poet, eseist, editor. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1981). A făcut parte din gruparea revistei „Echinox”. După absolvire devine membru al cenaclului „Saeculum” din Beclean. Între anii 1981 și 1988 a fost profesor de istorie în comuna Strâmbu. Din 1988 devine redactor la revista „Tribuna” din Cluj. În prezent este publicist comentator la un ziar clujean și redactor-șef al revistei „Verso” din Cluj. A debutat cu poezie în revista „Cutezătorii” (1968). În 2005 a fost invitat în Franța în cadrul programului „Les Belles Étrangères”.

Poeme: Cartea de iarnă, București, Ed. Cartea Românească, 1981; Poemul care nu poate fi înțeles, Târgu Mureș, Ed. Arhipelag, 1993; Le mouvement sans coeur de l’image, traducere în franceză de Dumitru Țepeneag, Belin, 2001; Paharul / Glass / Au fond de verre, cu desene de Ion Marchiș, traduceri de Virgil Stanciu și Dumitru Țepeneag, Baia Mare, Fundația Culturală „Archeus” & Scriptorium, 2007; Zugang verboten / Acces interzis, Büroarcrasch, Viena, 2008, tradusă în limba germană de Ernest Wichter; cartea Alcool, Bistrița, Ed. Charmides, 2010.

Eseuri: Cartea pierdută – o poetică a urmei, Bistrița, Ed. Aletheia, 1998.

Antologii: Antologia poeților tineri (antologie de George Alboiu), București, Ed. Cartea Românească, 1982; Antologia poeziei române de la origini până azi (antologie de Dumitru Chioaru și Ioan Radu Văcărescu), Pitești, Ed. Paralela 45, 1998; Poezia romana actuala, vol. I (antologie de Marin Mincu), Constanta, Ed. Pontica, 1998; Antologia poeziei generației ’80 (antologie de Alexandru Mușina), Brașov, Ed. Aula, 2002; Voor de prijs van mijn mond – antologie de poezie română a ultimei jumătăți de secol, Ed. Poezie Centrum, Belgia, 2013, introducere și traducere de Jan H. Mysjkin.
Este prezent în: Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren) – Lumina piezișă, antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994.
Premii: Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România (1981), Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1993).

Evenimentele sunt și vor fi difuzate între 4 iunie 2020 și 4 iulie 2020.

I. Trianon. După 100 de ani.
Dumitru Preda, scriitor, istoric, arhivist, profesor, diplomat. 4 iunie 2020 (vezi)

II. Trianon. După 100 de ani. România văzută prin ocheanul poeziei. 11 iunie 2020 (vezi)
Mircea Platon, istoric, scriitor, poet, redactor șef al revistei Convorbiri literare.
Lectură publică: Ion Mureșan, poet, eseist, editor.

III. Trianon. După 100 de ani. 18 iunie 2020 (vezi)
„Unul dintre cele mai solide și mai puternice tratate care s-au semnat vreodată în Europa”
Eugen Uricaru, romancier, editor, diplomat, președinte al COPYRO
Lectură publică: Aura Christi, poet, romancier, eseist și editor
Coloana sonoră: fragmente din L.W. Beethoven. Uvertura Egmont, op. 84

IV. Trianon. După 100 de ani. „România și sentimentul prezenței divinității. O confluență magică” 25 iunie 2020 (vezi)
Adrian Majuru, istoric, prozator, publicist.
Lectură publică: Aura Christi, poet, romancier, eseist și editor
Coloana sonoră: fragmente din G. Enescu, Omagiu Prințesei Maria Cantacuzino; la pian – Josu De Solaun

V. Trianon. După 100 de ani.  2 iulie 2020
Vasile Pușcaș, istoric, Profesor.
G. Enescu, Bourrée, Op. 10 Nr. 4 (from his Suite Op. 10); pian – Josu de Solaun

Playlist YouTube: Trianon. După 100 de ani (vezi aici)

Un grupaj de articole, studii și texte polemice pe aceeași temă – Trianon. După 100 de ani –
citiți în Contemporanul. Ideea europeană nr. 7 și 8/ 2020.

Calde mulțumiri tuturor partenerilor, inclusiv directorului Visual Joy Production, Marian-Cornel Merințoni.

Proiect realizat de Asociația Contemporanul
în parteneriat cu Academia Română, Institutul Cultural Român,
Muzeul Municipiului București și Visual Joy Production

Parteneri:
Academia Română, Institutul Cultural Român, Muzeul Municipiului București, Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România (instituție sub a cărei egidă funcționează peste 80 de publicații de cultură și edituri), Muzeul Național al Literaturii Române, Fundația Culturală Ideea Europeană, Agentiadecarte.ro, Visual Joy Production, Revista Contemporanul

 

Total 4 Votes

0

4