Poetul, traducătorul şi eseistul Kostas Koutsourelis – cap de afiş al culturii elene – s‑a născut în 1967 în Atena. A studiat dreptul şi traductologia în Grecia şi apoi în Germania…
Poetul, traducătorul şi eseistul Kostas Koutsourelis – cap de afiş al culturii elene – s‑a născut în 1967 în Atena. A studiat dreptul şi traductologia în Grecia şi apoi în Germania, unde a trăit mulţi ani. A publicat poezie, lucrări pentru scenă, eseuri şi studii. Traducerile sale includ opere din Shakespeare, Novalis, Rilke, Kafka, Gottfried Benn, Octavio Paz etc. Eseurile sale de critică se adresează mai multor teme din literatura şi gândirea universală. Piesele sale au fost jucate în teatre din Atena şi din alte oraşe, şi au fost puse pe muzică de compozitori cunoscuţi. În 2010 a reprezentat poezia greacă în Westfalia, Germania, la evenimentul „Ruhr – capitala europeană a culturii”. A predat cursuri de scriere creativă la Fundaţia Sinopoulos şi de traducere literară la EKEMEL (Centrul European pentru Literatură şi Traducere), la Universitatea din Atena şi la Institutul Goethe. Premii: Premiul Lambros Porfiras al Academiei din Atena (2013); Premiul Aris Alexandrou (2012); Premiul pentru traduceri literare din limba germană (2012). Director al revistei de cultură şi literatură Neo Planodion.
Ce poate fi mai dificil atunci când traduci un foarte bun traducător care este şi un foarte bun poet? Pentru a înţelege mai bine personalitatea acestuia merită să vă prezint Justificarea Comitetului de premiere a Traducerii Literare din Limba Germană, la decernarea premiului (2012): „Comitetul a decis, în unanimitate, să acorde Premiul din acest an pentru Traducere Literară din Limba Germană domnului Kostas Koutsourelis, pentru traducerea sa genială din Imnurile nopţii de Novalis. Domnul Koutsourelis, poet el însuşi, s‑a confruntat cu maturitate şi cu o rară sensibilitate cu opera poetică de vârf a romantismului german timpuriu. Compararea traducerii cu originalul permite să se observe dificultatea cutezanţei, munca unui traducător care nu este mulţumit de soluţii uşoare. În afară de reuşita în sine a traducerii, domnul Koutsourelis a redat ritmat părţile în proză şi a păstrat constant varietatea metrului din părţile pur poetice. Traducătorul a depus un efort deosebit pentru a menţine rima, luând uneori libertăţile necesare pentru a evidenţia natura lirică a operei. Volumul este completat de un text la fel de minunat tradus din Ludwig Tieck şi de o introducere excelentă, lămuritoare, a traducătorului”.
Până în prezent (adică foarte mulţi ani de muncă non‑stop), am avut norocul de a traduce cărţi bune; şi printre ele, multe cărţi importante. Dar cu siguranţă nu este posibil să iubeşti toate cărţile la fel. Aşa cum şi prietenii cu care avem o relaţie strânsă nu sunt egali pe „cântarul” iubirii noastre, nici cărţile nu pot fi la fel. Unele, fatal, ne marchează. Consider că munca mea grea în traducere a fost răsplătită prin faptul că am putut (în ciuda crizei) să aleg ce să traduc. De asemenea, se întâmplă să propun o carte care cred că este cu adevărat interesantă, aşa cum mi s‑a întâmplat să refuz o carte, pentru că nu găseam nimic în ea. Cu toate acestea, într‑o perioadă de criză, criteriile de selecţie a cărţilor pentru editare s‑au schimbat şi vizează comercialul, nu atât calitatea. Adevărul este că de multe ori am simţit că o carte „m‑a ales” ea pe mine şi nu invers.
Ce înseamnă pentru mine a traduce poezie? Ca un „bun utopist” – conform spaniolului José Ortega y Gasset (adică un traducător care crede că ar fi de dorit oamenii să fie eliberaţi de liniile separatoare impuse de limbi, deşi există şanse mici să reuşească…) –, atunci când traduc cuvântul poetic, caut să găsesc şi în limba în care traduc tot cuvântul poetic, adică ceea ce poetul Samuel Taylor Coleridge numea „cele mai bune cuvinte în cea mai bună ordine”. Procesul meu de traducere presupun că nu este unul original. Trec iniţial prin faza de lectură, pe care o consider foarte importantă. Fiecare poezie este deschisă la diverse lecturi interpretative şi aceasta este exact ceea ce implică ideea de joc. Traducătorul în această etapă trebuie să fie „neînfricat”. Pentru traducător, jocul implică eliberarea sa de „frică, teroare şi vinovăţie”, pe care acesta le poate simţi faţă de textul iniţial. Traducătorul trebuie să se menţină la aceeaşi înălţime cu autorul, şi să nu se simtă înrobit de original. Această practică implică o libertate excesivă doar dacă traducătorul o foloseşte în mod responsabil.
Augusto de Campos, o figură de frunte în domeniul traducerii şi poeziei din Brazilia, afirmă undeva ceva aparent paradoxal: „Pentru a‑mi arăta dragostea pentru textele pe care le traduc, le devor… Canibalul devora doar pe acei duşmani pe care îi socotea puternici, pentru a lua de la aceştia măduva şi proteinele şi, astfel, să‑ţi întărească şi să‑şi reînnoiască propria energie fizică…”. Această metaforă, oricât de dură, violentă ar părea, demonstrează, mai presus de toate, ruptura de adevărul monolingvistic şi, în acelaşi timp, admiraţie şi respect faţă de original, pentru că un canibal îi devorează doar pe cei pe care îi consideră puternici. Prototipul umple traducătorul cu energie, care este apoi eliberată într‑o formă nouă în limba ţintă, iar traducerea este o „eliberare de energie”; când un mare poet sensibilizează un traducător, atunci este eliberată energia care îl ghidează pe parcursul întregii sale încercări dificile.
Să ne amintim cuvintele lui Octavio Paz: „Începeţi cu dragoste. Trebuie să iubeşti textul” pe care‑l traduci, completez eu. Aceasta este etapa de transfer a textului de la limba sursă la limba ţintă. În această etapă, traducătorul lucrează simultan la nivelul textului, al referinţei, al coerenţei şi al fluxului natural al vorbirii, pentru a putea transfera poeziile în limba ţintă, fără a le mutila sau ucide, dar menţinând vioiciunea şi înţelepciunea pe care le poartă ele. Traducătorul, aflat acum în rolul unui poet, recreează interpretarea originalului într‑un text nou în limba ţintă. Desigur, orice interpretare poate fi doar parţială şi reflectă nu doar acel text anume, ci şi personalitatea traducătorului, experienţele, cultura, idiomul şi epoca lui.
Poeziile au fost traduse, dar treaba traducătorului nu s‑a încheiat încă. Potrivit Monei Baker, „traducătorii trebuie să dezvolte abilitatea de a sta la o oarecare distanţă şi de a se întreba ce fac şi cum o fac”. Prin urmare, ei ar trebui să‑şi poată justifica alegerile şi metodele, să analizeze anumite fragmente ale traducerii şi să facă anumite modificări. Toate acestea presupun însă ca traducătorul să‑şi conştientizeze acţiunile. Mai exact, în traducerea poeziilor lui Kostas Koutsourelis din greacă au fost identificate şi rezolvate mai multe dificultăţi care au apărut în timpul „procesului de traducere”: ambiguitate semantică, complexitate sintactică, jocuri de cuvinte, cuvinte complexe, pentru a menţiona doar câteva dintre acestea. Pentru a surmonta dificultăţile ivite, au fost folosite diverse tehnici, cum ar fi eliminarea, adăugarea sau schimbarea sintaxei, sau modificarea categoriei gramaticale a cuvintelor. Principalul obiectiv al traducătorului a fost acela ca atunci când se pierdea ceva în traducere să fie înlocuit cu ceva nou, având dinamica corespunzătoare din limba greacă, pentru ca poezia recreată să‑şi păstreze vitalitatea şi înţelepciunea şi în limba română.
În prima etapă, autorul este regina sau regele, mâine acesta îşi pierde coroana şi traducătorul îl învinge; în ziua următoare traducătorul îşi pierde stema şi cititorul este acela care primeşte „simbolurile puterii”.
Un bun traducător pune limite stricte „eu”‑lui. Traduce, nu parafrazează, nu scrie propria poveste, nu se autoprezintă prin traducere. Primul şi cel mai important lucru pentru el este autorul şi stilul acestuia. Acest lucru trebuie respectat, acesta este stilul care trebuie redat de traducător. În mod ideal, rezultatul este o carte, aşa cum ar fi scris autorul, dacă ar cunoaşte limba traducătorului.
Nasos Vagenas, un poet grec contemporan foarte important, remarca faptul că unii traducători „sunt incapabili, sau au o dificultate în a determina în timpul traducerii cea mai interioară ordine prosodică a poeziilor străine… Ataşamentul excesiv faţă de text, lipsa de îndrăzneală, reticenţa traducătorilor de a‑şi asuma orice fel de risc au dus la o serie de redări mecanice fără gust, fără propria lor valoare literară … ”
În Grecia, mulţi traducători îşi pun întrebarea ce anume se întâmplă în străinătate în legătură cu literatura greacă, cât de bine cunoscută şi acceptată este aceasta de cititorii străini, ce obstacole întâmpină diseminarea ei. Cu peste 500 de volume publicate în fiecare an, cu o mulţime de reviste specializate, în format clasic, publicate adică, şi online, cu evenimente şi lecturi publice nenumărate, azi poezia greacă pare teribil de vastă şi de nedefinit. Cine poate pretinde că are controlul asupra ei?
De altfel, ştim cu toţii cât de dificil este de tradus umorul, satira, comedia în general. Fiecare popor are, de obicei, propriul său simţ al acestor lucruri şi fiecare limbă are propriile sale mijloace pentru a le reda. Deci, nu este o coincidenţă, poate chiar este fatal, faptul că toţi aceşti scriitori importanţi sunt, chiar şi ca nume, complet necunoscuţi în afară. Să ne gândim, de exemplu, numai la soarta lui Aristofanis în străinătate.
Referindu‑ne la poetul prezentat acum şi la volumul Aer august, tradus în română, vom spune de la bun început că poetul Kostas Koutsourelis reprezintă o generaţie de intelectuali greci cosmopoliţi, formaţi în Europa (în cazul său în Germania) şi interesaţi să traducă lucrări fundamentale din alte literaturi occidentale în greacă şi care, totuşi, se simt profund implicaţi în evoluţia recentă a ţării lor spre modernizare. „Atunci când ne apropiem de un poet cu compostura şi dexteritatea lui Kostas Koutsourelis, atât de legat de neamul său, de tradiţia acestuia şi de moştenirea poeziei din Grecia, trebuie să ne reevaluăm propriile preferinţe şi recomandări, şi să realizăm că pentru a evita limitările dualismelor poetice (clasic versus avangardă) trebuie să fim receptivi la poezia unuia dintre cei mai buni poeţi greci contemporani” (Steven J. Fowler).
Kostas Koutsourelis demonstrează, aşa cum afirma şi poetul Iorgos Blanas, „cunoaşterea mai mult decât suficientă a metodelor expresive ale literaturii europene, un aer de modernitate, o pasiune inerentă şi o orientare spre controlul emoţiilor”.
Angela Bratsou, Stavros Deligiorgis
