Comunicat de presă - Senator PNL Sorin Ilieşiu
Apel pentru condamnarea totalitarismului comunist de către membrii Parlamentului României, având ca fundament un raport elaborat de Academia Română
C ă t r e:
Domnul Crin Antonescu – Preşedintele Senatului României
Domnul Victor Ponta – Primul Ministru al României
Domnul Ionel Haiduc – Preşedintele Academiei Române
9 Decembrie 2013
Excelenţele voastre,
Dacă ne uităm trecutul, suntem condamnaţi să-l repetăm, spunea filosoful american George Santayana.
Putem ierta crimele comuniste, dar nu avem voie să le uităm, pentru ca acestea să nu se mai repete niciodată. În spiritul acestei responsabilităţi este necesară o adevărată condamnare a totalitarismului comunist, care să fie adoptată de reprezentanţii poporului român din Parlament. O asemenea acţiune politică trebuie să aibă ca fundament un raport elaborat de Academia Română – cel mai înalt for ştiinţific şi autoritate neangajată politic – cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi al Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului de la Sighet (care este, din punct de vedere ştiinţific, cel mai apreciat memorial de acest fel din lume). Se cuvine ca Uniunea Social Liberală şi Parlamentul României să-şi asume această decizie politică de mare responsabilitate. Aşa cum am propus, condamnarea celor mai multe dintre crimele comuniste ar trebui să fie exclusiv morală, în spiritul iertării creştine şi al reconcilierii naţionale. Viitorul raport trebuie să pornească de la premiza că nu noi, românii, am inventat regimul comunist. Nu noi l-am instaurat cu forţa, în mod nelegitim. Nu noi l-am implementat astfel încât să fie nu doar antinaţional şi antidemocratic, ci şi criminal. În schimb, noi am fost condamnaţi să-l trăim şi să-i îndurăm fărădelegile şi crimele, în timp ce căutam soluţii prin care să ne salvăm limba, cultura şi ţara, să ne salvăm de la desfiinţare fiinţa naţională. Această salvare a fost meritul poporului român, inclusiv al unora dintre liderii comunişti.
România are nevoie de o adevărată condamnare a totalitarismului comunist pentru că, spre dezonoarea noastră, a tuturor, România a avut parte, în 2006, de o farsă a acesteia. Condamnarea crimelor comunismului a reprezentat primul punct al „Proclamaţiei pentru România” (propusă de subsemnatul în 2005 şi publicată pe prima pagină în presa vremii). Citez acest prim punct: „Având în vedere că România a îndurat cel mai cumplit regim comunist din Europa, ea fiind singura ţară în care înlăturarea comunismului s-a făcut cu vărsare de sânge, România trebuie să fie prima ţară în care să aibă loc Procesul Comunismului. Propunem organizarea acestuia în cursul anilor 2005-2006 şi condamnarea tuturor crimelor, ororilor şi abuzurilor comise de regimul comunist; condamnarea celor mai multe dintre acestea ar trebui să fie exclusiv morală, în spiritul iertării creştine şi al reconcilierii naţionale”. În 2005, răspunsul preşedintelui Traian Băsescu – la scurt timp după ce a câştigat alegerile întrucât a promis „Dreptate şi Adevăr” – a fost că nu poate condamna crimele comuniste întrucât nu există nici dovezi şi nici un raport al acestora, similar cu raportul pentru condamnarea Holocaustului, elaborat în 2004 de Comisia Wiesel (înfiinţată de fostul preşedinte Ion Iliescu). În consecinţă, în octombrie 2005 – după luni de zile de aşteptare ca noul preşedinte să înfiinţeze comisia care să elaboreze raportul pe care-l invoca – am redactat un scurt raport cu 18 capete de acuzare, sintetizând şi completând materiale scrise anterior de experţii Memorialului de la Sighet, care erau consiliaţi ştiinţific de istorici cu competenţă incontestabilă: acad. Alexandru Zub, acad. Şerban Papacostea, Thomas Blanton (National Security Archives, George Washington University), Vladimir Bukovski (Cambridge), Stéphane Courtois (Centre National de Recherches Scientifiques, Paris), Dennis Deletant (London University), Helmut Müller-Enbergs (Oficiul Federal pentru Studierea Arhivelor STASI, Berlin). Ulterior, i-am solicitat preşedintelui să condamne crimele comuniste în baza acestui raport care fusese publicat integral într-un ziar de impact naţional. Am insistat asupra faptului că Memorialul de la Sighet este apreciat de Parlamentul României ca fiind „de interes naţional”, este considerat de Consiliul Europei între primele trei locuri de păstrare a memoriei europene alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Franţa, iar experţii Seminarului internaţional de la Weimar îl apreciază ca cel mai obiectiv memorial din fostele ţări comuniste din punct de vedere ştiinţific. Preşedintele nu a răspuns nici de această dată.
În ianuarie 2006 am completat raportul cu alte trei capete de acuzare şi l-am anexat unei noi scrisori deschise adresate preşedintelui. A ignorat-o şi pe aceasta. Pentru a-l obliga să răspundă, am adunat pentru susţinerea apelului sute de semnături ale unor personalităţi din toate domeniile, în frunte cu regretata Monica Lovinescu, precum şi semnăturile a peste 40 de organizaţii civice şi sindicale reprezentând peste un milion de sindicalişti. În martie 2006, am înregistrat oficial la Preşedinţia României apelul şi raportul. După câteva săptămâni în care presa a dezbătut relansarea apelului, preşedintele a înfiinţat „Comisia prezidenţială pentru analiza dictaturii comuniste din România” având ca scop elaborarea unui raport oficial. Întrucât subliniasem în toate scrisorile competenţa de necontestat a membrilor Consiliului ştiinţific al Memorialului de la Sighet, m-am aşteptat ca această comisie să fie prezidată de academicienii Şerban Papacostea şi Alexandru Zub care era atunci preşedintele secţiei de Ştiinţe Istorice a Academiei Române. Suprinzător, preşedintele României nu a apelat la membrii Academiei Române, ci la profesorul Vladimir Tismăneanu. Acesta mi-a propus să fiu unul dintre membrii comisiei pe care o coordona. Am acceptat, cu speranţa că voi include în raportul oficial atât capetele de acuzare din raportul propus de mine, cât şi dezideratele Proclamaţiei pentru România; finalmente, am reuşit să includ cele mai importante legi şi măsuri pentru decomunizarea României, propuse şi redactate de mine.
În decembrie 2006, preşedintele Băsescu a condamnat formal comunismul şi nu a propus membrilor parlamentului să adopte raportul de condamnare, cu toate că alianţa politică pe care o patrona deţinea majoritatea. În anii care au urmat, această condamnare s-a dovedit a fi doar o cinică manipulare a unui „anticomunist de mucava”. După ce, un an de zile, în 2005, domnul preşedinte a negat vehement crimele comuniste, în 2006 s-a decis să le condamne, dar numai din calcule politicianiste: (1) să se legitimeze ca viitor politician de dreapta, preschimbându-şi brusc convingerile socialiste în convingeri de dreapta (soarta resurselor financiare în Uniunea Europeană era decisă de dreapta europeană, adică de Partidul Popular European); (2) să-şi comute partidul de la stânga la dreapta eşichierului politic, din acelaşi motiv; (3) să înşele electoratul de dreapta astfel încât propriul partid, PDL (fost PD), să câştige atât alegerile parlamentare din 2008 cât şi cele europarlamentare, şi, mai ales, pentru ca domnia sa să câştige alegerile prezidenţiale din 2009. Trebuie precizat faptul că Partidul Democrat al domnului Băsescu a fost primit în Internaţionala Socialistă ca membru cu drepturi depline, în 1996; după nouă ani de convingeri socialiste, Partidul Democrat a aderat la Partidul Popular European, după ce domnul Băsescu a declarat că va condamna crimele comuniste.
Nu în ultimul rând, eşecul condamnării comunismului s-a datorat şi faptului că raportul în baza căruia s-a făcut condamnarea a fost contestat de numeroase personalităţi, istorici din mediul universitar şi academic, foşti luptători anticomunişti, foşti deţinuţi politici şi foşti disidenţi, dar şi de Biserica Ortodoxă Română – instituţia cu cea mai mare credibilitate din România. Mulţi dintre contestatari au negat legitimitatea morală a domnului Vladimir Tismăneanu, preşedintele comisiei care a elaborat „Raportul final” de condamnare, având în vedere că domnia sa a publicat în tinereţe texte elogioase la adresa comunismului şi a dictatorului Ceauşescu; alţii au acuzat faptul că preşedintele unei asemenea comisii nu poate fi chiar fiul unuia dintre cei trimişi în ţara noastră, din Uniunea Sovietică, în anul 1948, pentru a instaura cu forţa comunismul.
Excelenţele voastre,
Liderii comunişti din Uniunea Sovietică şi trimişii lor în România, au acţionat pentru dispariţia prin sovietizare a statului român, a naţiunii române şi a elitelor ei (culturale, bisericeşti, financiare şi ţărăneşti), înlocuirea religiei creştine cu ateismul şi distrugerea clasei ţărăneşti care reprezenta circa 80% din populaţie. Teroarea comunistă a fost instaurată în România prin cea mai înfricoşătoare poliţie politică (înfiinţată în tragicul an al sovietizării României, 1948) şi prin cel mai mare număr de victime raportat la numărul populaţiei: între 500.000 şi 2.000.000 de victime, conform „Raportului Final” al comisiei prezidenţiale, şi aproape 5.000.000 conform concluziilor generalului-magistrat Dan Voinea care a instrumentat Dosarul crimelor comunismului. Poporul nostru a fost condamnat la cel mai criminal regim comunist din Europa postbelică. Un exemplu în acest sens este aşa-zisa reeducare, demarată în 1949, aplicată studenţilor în penitenciare politice. Crearea omului nou a debutat în ţara noastră prin reeducarea celui „vechi”. Istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, a descris această formă de reeducare ca „una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”; Alexandr Soljeniţîn, laureat al premiului Nobel, a considerat-o ca „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”. Reeducarea se făcea prin decreştinare şi dezumanizare, prin torturare continuă de către colegii de detenţie. Sub tortură, reeducaţii erau obligaţi să se autodenunţe şi să-i denunţe pe cei apropiaţi, să se dezică de tot ce aveau mai sfânt, să spună lucruri triviale despre proprii părinţi, despre Fiul lui Dumnezeu şi despre Fecioara Maria, să batjocorească Sfintele Taine. „Unii erau botezaţi în fiecare dimineaţă: scufundaţi cu capul în hârdăul cu urină şi materii fecale, în timp ce ceilalţi, în jur, psalmodiau formula botezului” . De Crăciun, reeducaţii erau obligaţi să se închine în genunchi în faţa unui coleg aşezat pe tinetă, silit să simbolizeze blasfemic Naşterea lui Isus. De Sfintele Paşti, studenţii la teologie erau obligaţi să-şi „împărtăşească” colegii cu excremente; cei care refuzau, erau torturaţi până acceptau. Reeducatorii îi obligau pe reeducaţi să participe la ritualuri satanice antireligioase. Finalmente, reeducaţii trebuiau să devină reeducatorii altora, adică torţionari. Cei care refuzau, erau supuşi unei noi reeducări.
Contestatul „Raport Final”, cu toate că are peste 800 de pagini, a omis să prezinte profanarea credinţei creştine, profanare impusă de trimişii sovietici în cadrul reeducării ateiste. Anexez raportul neoficial redactat în 2005, publicat integral în presa vremii.
Cu încrederea că vom merita pentru că nu vom uita – aşa cum spera Nicolae Iorga.
Sorin Ilieşiu – senator PNL de Sibiu, autor al apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului, autor al raportului neoficial pentru condamnarea regimului politic comunist ca nelegitim şi criminal.
9 Decembrie 2013
■ Apelul pentru condamnarea internaţională a comunismului, lansat în 17 mai 2006, a fost semnat de sute de personalităţi precum Vladimir Bukovsky, Stéphane Courtois, André Glucksmann, Alexander Litvinenko.
În numărul următor citiţi A N E X Ă. RAPORT pentru condamnarea regimului politic communist din România (1945-1989) ca nelegitim şi criminal.
