Pierre de Ronsard (1524-1585)
Amours
Comme on voit sur la branche au mois de mai la rose,
En sa belle jeunesse, en sa première fleur,
Rendre le ciel jaloux de sa vive couleur,
Quand l’Aube de ses pleurs au point du jour l’arrose;
La grâce dans sa feuille, et l’amour se repose,
Embaumant les jardins et les arbres d’odeur;
Mais battue, ou de pluie, ou d’excessive ardeur,
Languissante elle meurt, feuille à feuille déclose.
Ainsi en ta première et jeune nouveauté,
Quand la terre et le ciel honoraient ta beauté,
La Parque t’a tuée, et cendres tu reposes.
Pour obsèques reçois mes larmes et mes pleurs,
Ce vase plein de lait, ce panier plein de fleurs,
Afin que vif et mort, ton corps ne soit que roses.
1560
Amoruri
Aşa cum vezi pe ram o roză-n luna mai,
În mândra sa juneţe, de mugur prim în floare,
Făcând gelos şi cerul pe via sa culoare,
Când zorii-o plâng cu roua căzută de pe plai;
Amorul, gingăşia pe frunza-i odihnesc,
Îmbălsămând grădina şi arborii cu boare
Bătută ba de ploaie, ba de căldură mare,
Se stinge prin petale ce-încet o risipesc.
Şi tot aşa, în prima şi juna-ţi noutate,
Când cerul şi pământul te onorau în toate,
Parcele te-au ucis, cenuşa-ţi suvenire.
Pentru prohod, primeşte-mi şi plânsul lăcrimat,
Şi laptele din cupă, şi coşul înflorat,
Astfel ca, viu şi mort, să-ai trup de trandafire.
Afin que ton renom s’étende par la plaine
Afin que ton renom s’étende par la plaine,
Autant qu’il monte au ciel engravé dans un Pin,
Invoquant tous les Dieux, et répandant du vin,
Je consacre à ton nom cette belle Fontaine.
Pasteurs, que vos troupeaux frisez de blanche laine
Ne paissent à ces bords ; y fleurisse le Thym,
Et tant de belles fleurs qui s’ouvrent au matin,
Et soit dite à jamais la Fontaine d’Hélène.
Le passant, en été, s’y puisse reposer.
Et assis dessus l’herbe à l’ombre composer
Mille chansons d’Hélène, et de moi lui souvienne!
Quiconque en boira, qu’amoureux il devienne;
Et puisse, en la humant, une flamme puiser
Aussi chaude qu’au cœur je sens chaude la mienne!
1578
Pentru ca al tău nume câmpia s-o cuprindă
Pentru ca al tău nume câmpia s-o cuprindă,
Atât cât suie-n ceruri gravat adânc pe-un pin,
Chemându-i pe toţi zeii şi împărţind la vin,
Închin numelui tău fântâna asta mândră.
Păstori, a voastre turme pline cu albă lână
Să nu-i treacă de margini; iar cimbrul să-înflorească
Şi-atâtea flori frumoase, deschise în fereastră
Şi să se cheme-n veci Elena-acea fântână.
Iar trecătorul, vara, aici să odihnească
Şi aşezat pe iarbă, la umbră să ghicească
Cântece mii Elenei, cu mine-n amintire.
Oricin’ va bea să cadă pe dată în iubire;
Să poată, mirosind-o, o flamă să tot crească
Încât să-i pun căldura în inima-mi simţire!
Traducere din limba franceză de Ioan-Aurel Pop