Românii de pretutindeni

Parisul chiar acum este ca un vernisaj de artă din iad

Ca psihanalist la Paris, de câteva săptămâni am putut să observ situaţia politică prin intermediul pacienţilor mei. Este un amestec de furie şi neputinţă, care creşte în ritm cu reformele impuse de Macron. Un tânăr lucrător cultural fantazează să‑l asasineze pe Emmanuel Macron, decapitându‑l pe stradă. Şi nu numai preşedintele, ci şi ministrul de interne Gerald Darmanin, Bernard Arnault şi toţi cei care secătuiesc economia Franţei prin evaziune fiscală şi alte lucruri. „Ei sunt cei care trebuie să plătească, nu oamenii. Şi trebuie să le fie frică, cu adevărat, altfel nu se va întâmpla nimic”, spune el. „A da foc magazinelor Dior nu este suficient”. Îl întreb dacă el crede că răspunsul cel mai bun la violenţă este violenţa, el promite râzând că nu va acţiona niciodată.

Alaltăieri, Parisul era în flăcări. Din nou. Reforma extrem de nepopulară a pensiilor a lui Macron, care a ridicat vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani, a fost adoptată în cele din urmă, în ciuda faptului că 73% dintre francezi se opun. Macron a folosit legea 49.3 care îi dă puterea de a face tot ce vrea. Niciun preşedinte francez nu a folosit această lege atât de des până acum. „Trăim într‑o dictatură!” strigă oamenii pe străzi. „La ce foloseşte sistemul juridic dacă Macron calcă peste propriul popor, din nou şi din nou?”, „Pe vremea lui Sarkozy munceam mai mult pentru a câştiga mai mult. Acum vom munci până vom muri”, scrie pe pancartă. Pe o altă pancartă scrie: „De ce să te pensionezi la 65 de ani, când te poţi pensiona la 69 de ani? Dacă oricum trebuie să ne f**ă, barem să alegem în ce poziţie”.

Aseară, 217 persoane au fost arestate la Paris. Demonstraţii, revolte şi ciocniri cu poliţia au avut loc şi la Marsilia, Dijon, Nantes, Caen, Rennes, Rouen, Saint‑Etienne, Grenoble, Bourges, Toulouse şi Nisa. Liderii de opinie francezi se tem de câteva săptămâni de un război civil. Alţii cred că furia oamenilor va duce la o nouă mişcare ’68, una semnificativ mai violentă. Nu m‑ar surprinde. Dacă n‑ar fi fost pandemia, care i‑a forţat pe oameni să se întoarcă în casele lor, demonstraţiile vestelor galbene ar fi continuat, ramificându‑se şi creând inele pe apă pe care nici nu ni le putem imagina astăzi. Pentru că un lucru este sigur. Francezii s‑au săturat, într‑adevăr, şi îi înţeleg. După cum ştiţi, democraţia înseamnă conducerea de către popor. De către oameni, pentru oameni. Dar Macron se comportă ca un despot care se autopreamăreşte, surd, ca Ludovic al XVI‑lea. Ştim cu toţii cum a mers pentru el.

Greva durează de câteva săptămâni. Cel mai mare succes îl are greva gunoierilor, pentru că străzile oraşului sunt pline de gunoaie şi oamenii sunt nevoiţi să meargă cu bicicleta pentru a se deplasa. „Este ca şi cum suburbiile s‑au mutat în centru”, a spus un trecător ieri, în timp ce încercam să mă strecor pe trotuar fără să răstorn gunoiul împuţit îngrămădit peste tot. „E timpul să‑mi pun masca din nou”, a spus un bătrân care stătea uitându‑se consternat la mormanele de gunoi din faţa porţii lui. Oamenii vorbesc acum între ei pe stradă şi comentează tot ce se întâmplă ca şi cum aceasta ar fi un vernisaj de artă din iad.

În mod simbolic, ciocnirile violente de joi cu poliţia au avut loc pe Place de la Concorde, locul unde revoluţionarii francezi i‑au decapitat cândva pe aristocraţi ca pe bandă rulantă. Pacientul meu îşi va vedea într‑o zi visurile împlinite? Eu însămi încerc să îmi reamintesc marea învăţătură a lui Gramsci: pentru a cuceri spaţiul politic, trebuie mai întâi să‑l cucereşti pe cel cultural. Ultimul lucru de care Franţa are nevoie este un martir. Franţa are nevoie de o adevărată revoluţie. Singura întrebare este la ce preţ şi cine va plăti.

În prezent, factura este plătită de francezi. Pe spinarea lor, sudoare şi lacrimi. Suferinţa poate şi înnobila sufletul, îl poate face puternic şi mândru. Zilele trecute am văzut trei măturători mergând pe strada mea, calmi şi majestuoşi. Purtau salopetele lor galbene strălucitoare şi câte o mătură în fiecare mână, ca nişte războinici după o luptă victorioasă. Păreau fericiţi. Li s‑a făcut lehamite. Noaptea visez că o maşină de strâns gunoaiele se opreşte în faţa porţii mele pentru a ridica gunoiul. La volan stă Macron.

■ Scriitor, psihanalist, publicist

Sînziana Ravini

Total 1 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button