II. Dumbrăveni – miracolul care întoarce românii din străinătate acasă
Academia Română – la Dumbrăveni
Mihaela Helmis: Câţi dintre tinerii care s‑au întors din străinătate lucrează la Suceava acum?
Ioan Pavăl: Dintre tinerii care s‑au întors de peste hotare acasă lucrează foarte puţini, pentru că foarte mulţi lucrează pentru ei. Adică cei veniţi acasă şi‑au făcut o firmă, au o afacere proprie şi lucrează. Şi‑au cumpărat nişte vaci cu lapte, oi mai puţini, ferme pentru vaci au făcut, pentru că la un moment dat era în regulă cu vitele. Alţii fac agricultură, cultură mare: porumb, orz, ovăz, grâu, floarea‑soarelui, şi‑au cumpărat utilaje şi cultivă câte 200‑300 de hectare de pământ; alţii lucrează în construcţii, cei mai mulţi sunt în construcţii, iar la Suceava sunt puţini care lucrează, dar sunt. Evident că nu poţi să‑l ţii pe om dacă el îşi găseşte în Suceava ceva, la o firmă sau găseşte de cuviinţă să facă chiar o afacere, unii şi‑au deschis o afacere în Suceava. Băieţi, tineri din comună lucrează la Vatra Dornei, de exemplu, fac nişte modernizări la o construcţie foarte mare, lucrează foarte mulţi în Suceava la blocuri. Peste tot sunt împrăştiaţi. Important e că seara vin acasă şi că banii îi aduc în comună.
Vin acasă, acolo unde, şi cred că nu doar două zile pe an, dar asta a fost una dintre afirmaţiile interesante de acum câteva zile, se poate muta Academia Română, şi chiar o face prin felul în care aţi reuşit să vă legaţi de câteva dintre personalităţile Academiei Române prin gesturi care nu se văd la suprafaţă, dar fără de care probabil că rotiţele nu s‑ar mişca… În ce fel îi faceţi pe oameni să ajungă, chiar de pe Calea Victoriei, la dvs.? Care sunt, în afară de buna găzduire şi organizare, mecanismele de acest fel?
Vinovatul principal în toată arhitectura aceasta savantă este domnul academician Eugen Simion, care a venit la Dumbrăveni, şi după ce a participat la două‑trei ediţii ale Festivalului Mihai Eminescu, a participat la zece, şi a zis: o să vorbesc cu domnul prof. Ioan‑Aurel Pop – când a devenit deja domnul acad. Ioan‑Aurel Pop preşedinte al Academiei Române – îl vom invita la Dumbrăveni şi acolo vom discuta, vom propune ca evenimentele care se desfăşurau în 15 iunie la Academia Română să le mutăm la Dumbrăveni. A şi reuşit. A discutat cu domnul prof. Pop, a vorbit cu domnul Ioan Cristescu, cu alţi colegi academicieni, şi l‑au convins să se desfăşoare evenimentele la Dumbrăveni. Pentru noi este o mare onoare să vină la Dumbrăveni membrii Academiei Române. Am avut şi 14 academicieni la un moment dat, care erau acolo, la masă. Înseamnă foarte mult, enorm. Academicieni din toate sferele; să nu credeţi că erau lingvişti toţi.
Dar toţi vorbesc în limba română!
Veneau şi de la Institutul de chimie; erau invitaţi acolo şi împreună au spus câte ceva mai mult sau mai puţin despre Eminescu. Acum, când vine un chimist să‑ţi vorbească de Eminescu, e foarte important; când vine un biolog şi vorbeşte despre poetul nostru naţional… e un eveniment. La fel, au fost matematicieni aici, la Dumbrăveni, a fost un membru al Academiei, şeful secţiei de la Iaşi, consilierul Robu, profesorul univ. preotul Dancă. Multă lume a venit la noi. Pentru noi e o mare onoare. În tot acest timp am demonstrat că suntem serioşi în ce spunem şi în ce facem.
Festivalul „Mihai Eminescu”
Întâi a fost Festivalul „Mihai Eminescu”, apoi întâlnirea şi apoi Centrul european de cultură, unde primiţi oaspeţii.
Centrul există de 4 ani aproape. Am avut întâlnirile în altă incintă pe care acum o modernizăm şi care se numeşte Atelierul Mihai Eminescu, care e lângă primărie. De săptămâna viitoare începem modernizarea acelui atelier; e o construcţie foarte frumoasă cu mai multe locuri în interior, cu o scenă mult mai mare. Acolo avem şi Muzeul „Mihai Eminescu”, unde se află mai toate cărţile cu şi despre Eminescu. Modernizându‑l, acolo se va desfăşura Festivalul „Eminescu”. Aici va rămâne Cen-
trul cultural şi‑l vom folosi cu şcoala, vom face fel de fel de activităţi culturale. Domnul academician Eugen Simion a făcut foarte mult pentru noi, foarte mult. Să ştiţi că n‑a fost uşor să lucrez cu dl profesor, e o fire mai dură, dar pe mine nu m‑a refuzat niciodată, n‑am reuşit să mă cert cu el…
Dar nici dvs. nu i‑aţi refuzat. La un moment dat le‑aţi spus „mofturi”, dar erau nişte solicitări culturale importante, fără de care probabil ar fi stat pe loc marea colecţie de opere fundamentale.
Da. Acum să nu credeţi că eu am finanţat toate operele. Vreau să vă spun că dl prof. Cristescu are şi dumnealui, într‑o mare măsură, un rol, căci a adus foarte multe fonduri ca să tipărim operele fundamentale. Am contribuit şi noi, comuna Dumbrăveni, dar probabil mai puţin. Şi Muzeul Naţional al Literaturii Române a făcut foarte multe lucruri. Domnul profesor Ioan Cristescu discuta altfel cu acad. Simion; în general, însă, noi i‑am făcut „mofturile”. Mofturi culturale. E adevărat că nu cerea profesorul altceva, doar să tipărească cât mai multe Opere fundamentale. I‑am finanţat foarte multe cărţi ale domniei-sale; cred că vreo 15 volume am finanţat noi de la Dumbrăveni, cu prieteni de‑ai mei. Cred că am făcut foarte bine şi nu‑mi pare rău de nimic. În urma acestor lucruri frumoase făcute, dumnealui ne‑a adus cele două egide: funcţionăm sub egida Academiei Române şi a Academiei din Republica Moldova. Pentru noi e o onoare să ai pe documentul Centrului sigla Academiei Române; e ceva important pentru noi şi nu numai pentru noi. Toată lumea, când se uită pe documentul acela şi vede sigla, întreabă: de ce e sigla acolo? Sigur că explicăm…
Domnule primar, energia cu care vorbiţi este semn clar că faceţi să se mişte lucrurile. Se mişcă.
Încercăm.
Nu există, cred, un loc fără probleme. Ce este cel mai greu în ceea ce faceţi în fiecare zi la Dumbrăveni?
Facem multe lucruri. Acum nici nu ştiu ce să aleg, ce‑i mai uşor şi ce‑i mai greu, că se pare că nimic nu e uşor, cam totul e greu. Dar nu ne oprim în a spune „domnule, mi‑e greu”. Dacă ţi‑e greu, nu ai ce căuta acolo, adică nu poţi să te duci să conduci o localitate lamentându‑te, cel puţin aşa gândesc eu, şi e valabil şi la o instituţie. Să te duci acolo doar să‑ţi iei salariul, să bei o cafea, să fumezi o ţigară şi să mai vorbeşti din când în când oamenilor, mai pui eşarfa şi mai faci o cununie civilă şi mai faci tu un cetăţean de onoare şi‑ţi faci reclamă. Nu are ce căuta în domeniu un om care crede că asta e administraţia. Administraţia e pe drum în permanenţă. Eu vin în fiecare săptămână la Bucureşti.
Fonduri europene
De ce?
Depun proiecte, urmăresc proiecte, aduc fonduri europene. În anul 2021 comuna noastră a fost pe locul 5 în ţară la atrageri de fonduri europene, la investiţii, la fonduri guvernamentale. Iar ceilalţi 4 aflaţi mai sus de noi sunt comune enorm de mari; una e lângă Cluj, una lângă Iaşi, una lângă Bucureşti, una aproape de Oradea. Închipuiţi‑vă că eu nu am posibilităţile acelor localităţi. Dacă aş fi acolo şi aş avea şi eu pe raza comunei mele foarte mulţi investitori cum au comunele acestea, atunci daţi‑mi voie să vă spun că aş fi nu pe ţară primul, ci pe Europa… Trebuie să ştii, până la urmă, ce să faci cu banii pe care‑i încasezi. Trebuie să‑i duci acolo unde oamenii îi simţi că au nevoi şi să nu faci lucruri pe care ei nu pun preţ, nu le folosesc, să te duci să faci nişte investiţii somptuoase care nu‑l mulţumesc pe cetăţeanul care spune: „Am apă, canal, curent electric, gaz metan, spital, şcoală, policlinică, un parc frumos să mă plimb prin el, coşuri de gunoi puse la locul lor, curăţenie” – eu mizez pe curăţenie şi sunt un adept al curăţeniei. Vă spun că am avut unul dintre oamenii mei care se ocupa de curăţenie ieşit la pensie recent, care atunci când îl sunam, nu spunea: domnule primar, să trăiţi!, ci, iată, aţi văzut o hârtie undeva? Sunt foarte strict cu curăţenia. De aceste lucruri au nevoie oamenii.
O bibliotecă foarte mare
Vorbeaţi despre lucruri măreţe, dar uite că ajungeţi şi la detaliile…
Aşa se scrie istoria, cu lucruri măreţe.
Da, dar fără detaliile la care aţi ajuns cu siguranţă nu se pot face fapte măreţe. Ce n‑aţi făcut încă? Ce aveţi de gând să faceţi?
Acum construim o bibliotecă foarte mare, acum nu mai construieşte nimeni o bibliotecă. Când spun „mare”, am în vedere faptul că vrem să unim toate bibliotecile din comună, mai exact comunală şi şcolară, care sunt destul de mari, şi le ducem într‑o construcţie nouă, frumoasă. Apoi construim un parc foarte frumos, care costă 4 milioane de euro. Foarte frumos. Nu vreau să fiu rău, dar eu cred că va fi unul dintre cele mai frumoase parcuri de comună din ţară, de comună – nu vorbim de oraşe, căci dacă mergem la Oradea sau în Bucureşti…, acolo, da, sunt parcuri mai mari şi parcuri de oraşe mari. Parcul nostru de comună va fi cel mai frumos din ţară. Apoi construim o anexă socială; se cheamă, de fapt, Casă mortuară, frumoasă, o construcţie atrăgătoare şi frumoasă; va trebui în localităţile noastre pentru că există o directivă europeană care nu operează astăzi, dar ea există şi într‑o bună zi va spune: stop, nu se mai pun morţii în biserică sau acasă, se duc la Casa mortuară, iar eu trebuie să fiu pregătit pentru asta. Construim o primărie nouă, frumoasă; construim două grădiniţe în anul 2023; construim anul viitor, dacă ajungem sănătoşi, un stadion cu 12.000 de locuri, cu hotel, cu două terenuri de antrenament, cu tot ce trebuie; apoi construim un bloc ANL acum, pentru tinerii cu nevoi. Avem multe…
Deci, nu aveţi gânduri la lucruri pe care nu le‑aţi putea face. Toate se fac în timp, toate sunt proiecte…
Gaz metan, un proiect de 87 de milioane de lei noi, peste 20 milioane de euro… E vorba de bani foarte mulţi, pentru că nu avem gaz metan, n‑am avut niciodată, şi vrem să facem pentru toată comuna odată; tocmai de aceea proiectul e foarte mare. Apoi avem un proiect cu panouri solare: pe toate construcţiile pe care le are primăria punem panouri solare; punem panouri solare pe jumătate de hectar pentru iluminatul public în localitate, să mai facem economii şi să putem duce banii în alte zone.
Nu am cum să vă determin să găsiţi ceva care să nu vă mobilizeze, să nu vă energizeze şi să nu vă dea în continuare încă o perspectivă şi încă o deschidere, şi atunci pentru toată energia asta, pentru tot ce vine din spate şi o susţine, de acolo de acasă, şi pentru tot ce aduceţi de aici spre acasă, multă putere şi energie vă doresc, să le puteţi împlini pe toate cu gândul la cei pe care‑i reprezentaţi.
Vă mulţumesc tare mult, vorbe frumoase. Eu cred că a fi în fruntea unei localităţi, indiferent cum se cheamă, înseamnă să faci tot ce poţi şi atunci când te întâlneşti cu oamenii pe stradă să‑ţi zâmbească, să vezi că fiecare zâmbeşte spre tine, nu se uită încruntat la tine şi atunci când trec oameni în vârstă şi‑şi scot pălăria în faţa ta, să meriţi asta. Dacă nu meriţi, atunci repet, nu ai ce căuta în administraţia publică, pentru că noi avem 32 de ani după revoluţie, se schimbă generaţiile şi oamenii au aşteptări de la noi foarte mari. Noi trebuie să fim în pas cu lumea şi trebuie să mergem înainte. Dacă te opreşti, atunci n‑ai ce căuta acolo.
Mulţumesc frumos, felicitări!
Sărut mâna, mulţumesc.
Mihaela Helmis în dialog cu Ioan Pavăl
