Patria – un loc sacru
Dana Oprica: În peisajul cultural naţional românesc, Ideea Europeană reprezintă un brand care implică apariţii editoriale – cărţi, eBooks, librărie –, o revistă care rezistă de mai bine de 140 de ani, Contemporanul, şi o sumedenie de evenimente culturale desfăşurate sub egida România citeşte. Fundaţia Culturală Ideea Europeană împlineşte, în octombrie 2023, ca să fim riguroşi, două decenii de existenţă. În 2003, aşadar, e fondată, juridic vorbind, Fundaţia Culturală Ideea Europeană – o instituţie naţională de un prestigiu recunoscut. Vorbiţi‑ne, vă rog, despre înfiinţarea acestei fundaţii, despre brandul naţional Ideea Europeană.
Aura Christi: Ideea Europeană, la originile ei, este, în realitate, o revistă de o evidentă notorietate, înfiinţată la 1919 de filosoful Constantin Rădulescu Motru într‑o perioadă de efervescenţă naţională culturală, socială şi politică. România Mare devenise un stat închegat la 1918, mai exact, pe 1 Decembrie – zi sacră pentru românii de pretutindeni, evident, pentru toţi cei care iubesc România şi îşi onorează patria – locul în care am văzut lumina zilei, deci un loc sacru. În aprilie 1990, abia revenit de la Paris – oraşul în care locuise mai bine de două decenii în exil – romancierul Nicolae Breban fusese numit în funcţia de director al prestigioasei reviste Contemporanul de ministrul de atunci al culturii, dl Andrei Pleşu. Autorul capodoperei Bunavestire a adăugat, atunci, titlului acestei publicaţii înfiinţate la Iaşi, la 1881, subtitlul profetic: Ideea Europeană. Atunci, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989 – nu rareori calomniată pe nedrept de unii intelectuali autointitulaţi publici – şi în cele mai bine de trei decenii care au urmat Contemporanul. Ideea Europeană dă o direcţie în cultura română, direcţia despre care a conferenţiat nu o dată iniţiatorul acestei serii a revistei Contemporanul, axate pe susţinerea, reafirmarea şi promovarea valorilor europene fondatoare: cultura, familia, tradiţia, Tabla Legilor, credinţa, identitatea şi civilizaţia naţională românească, integrarea valorilor naţionale româneşti în circuitul valorilor universale ş.a.
Ca entitate culturală naţională, aşadar, Ideea Europeană şi‑a sărbătorit, în 2019, Centenarul; juridic vorbind, Fundaţia Culturală Ideea Europeană a luat fiinţă în data de 16 octombrie 2003. Şi de atunci desfăşoară o bogată activitate, susţinută de echipa administrativă şi cei peste 150 de colaboratori de vârf din întreaga lume.
Prima carte apărută şi lansată cu sigla Ideea Europeană, în martie 2004, gândită, alcătuită şi îngrijită de subsemnata, îl omagiază pe autorul volumului Riscul în cultură şi este intitulată Nicolae Breban · 70. Pe prima copertă a acestui opus, devenit, între timp, o ediţie rară, e reprodus un portret făcut de Cristina Breban, regretata soţie a marelui creator, iar pe coperta a IV‑a – o fotografie ce poartă marca lui Edmund Höfer, volumul conţinând evocări semnate de nume importante ale literaturii române, precum şi o bogată iconografie.
Dacă ar fi să prezentaţi câteva momente de vârf, de maximă intensitate, pe care le‑aţi trăit alături de cei care colaborează cu dumneavoastră, pe care le‑aţi alege şi de ce?
O, tocmai susţineam că e vorba de o activitate bogată! Cele două decenii de activitate culturală înseamnă proiecte naţionale, proiecte europene, participări la saloane şi târguri naţionale şi internaţionale, turnee de conferinţe şi lecturi publice, dezbateri, lansări şi prezentări de carte, între care enumerăm, începând cu cele mai recente: Centenarul Încoronării, Regina Maria, România şi civilizaţia românească în Israel – „Anul cărţii în Limba Română în Israel”, Cultura – acasă, Europa – acasă, România citeşte, Valori naţionale româneşti – valori europene, Trianon. După 100 de ani, Cultura şi literatura română în contextul relaţiilor româno‑basarabene, Scriitorii români şi diaspora – Grecia, Contribuţia scriitorilor evrei în cultura română şi multe, multe altele. O experienţă interesantă ar fi să întocmim o hartă a tuturor evenimentelor marca Ideea Europeană, începând cu România (Bucureşti, Iaşi, Alba Iulia, Cluj, Galaţi, Slobozia, Satu Mare, Baia Mare, Chişinău, Cahul, Tecuci, Brăila ş.a.) şi continuând cu ţările europene şi extraeuropene, printre care invocăm Franţa, Italia, Spania, Bulgaria, Germania, Israel, China, Grecia ş.a. De asemenea, sugerează multe şi lista instituţiilor cu care am avut şi avem parteneriate, colaborări, sau de a căror egidă s‑au bucurat evenimentele noastre, ca, de pildă, Academia Română, Casa Regală a României, Ministerul Culturii din România, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Ministerul Afacerilor Externe al României, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Autoritatea Naţională de Cercetare Ştiinţifică, Institutul Cultural Român, Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, Centrul de Studiere a Istoriei Evreilor din România de la Universitatea Ebraică, Cercul Cultural din Ierusalim, Asociaţia Scriitorilor Israelieni de Limba Română, Centrul Cultural din Haifa sub egida HOR Haifa, Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Chineză, precum şi alte instituţii din ţară şi de peste hotare, Editura Ideea Europeană – cu un portofoliu de peste 600 de titluri reprezentative – având o notorietate evidentă în peisajul cultural şi social naţional, european şi extra‑european. Fundaţia Culturală Ideea Europeană are printre colaboratori personalităţi marcante din România, Franţa, Israel, Germania, Grecia, Suedia, SUA, China, Rusia, Mexic ş.a. Parteneri în proiecte sunt, de obicei, Convorbiri literare, Poezia, Dacia literară, Radio România Cultural, TVR Cultural, Agenţiadecarte.ro, Radio România Actualităţi, Federaţia Editorilor şi Difuzorilor de Carte din România (FEDCR), iar la capitolul afilieri menţionăm Federaţia Editorilor şi Difuzorilor de Carte din România (FEDCR), Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER, din care fac parte peste 80 de reviste literare şi edituri), Asociaţia revistelor, Publicaţiilor şi Editurilor din România (ARPE).
Fiecare, aproape fiecare eveniment organizat sub auspiciile Ideea Europeană îşi are vârfurile lui, majoritatea meselor rotunde, dezbaterilor, ediţiilor Galei Premiilor Contemporanul, de pildă, având, pe parcursul celor mai bine de trei decenii postdecembriste, printre invitaţi personalităţi de o reală valoare şi de un prestigiu recunoscut ca, bunăoară, Virgil Nemoianu, Nicolae Breban, Ioan‑Aurel Pop, Ştefan Aug. Doinaş, Eugen Uricaru, Nicolae Balotă, Ion Ianoşi, Alexa Visarion, Gabriel Andreescu, Ştefan Borbély, Jidi Majia, Ding Chao, Gao Xing, Victor Voicu, Maia Morgenstern, Josu de Solaun, Augustin Buzura, Dumitru Radu Popescu, Eugen Simion, Alexandru Tomescu, Mirel Taloş, Mihai Cimpoi, Teşu Solomovici, Jean‑Jacques Askenasy, Mircea Martin, Vladimir Zamfirescu, Lucia Hossu Longin, Dan Necşulea, Cornel Nistorescu, Angela Martin, Mircia Dumitrescu, Călin Căliman, Daniel Cristea‑Enache, Dana Duma, Eugen Negrici, Octavian Paler, Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Maria‑Ana Tupan, Alex Ştefănescu ş.a.
Lecţii de viaţă, de care ne bucurăm
Ştim că nu întotdeauna drumul e bătătorit, mai sunt, evident, şi obstacole. În cazul Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, ce salturi aţi cunoscut ca urmare a acestor bariere?
Mă bucură modul în care aţi formulat întrebarea! În palmaresul Ideii Europene nu s‑au înregistrat obstacole, ci… lecţii de viaţă, din care ne bucurăm că ni s‑a dat înţelepciunea de a învăţa, de a ne ridica – atunci când a fost cazul şi, mai cu seamă, când ne regăseam, uneori, pe muchie…, passons – şi de a ne onora, în continuare, misia. În funcţionarea unei instituţii naţionale de vârf, recunoscute şi acasă, şi peste hotare, sunt departe de a fi adeptul salturilor. Ideea Europeană înseamnă, în primul rând, profesionalism, eficienţă, renume, colegialitate, vizibilitate, transparenţă. Efortul e să rămână ceea ce este! Sunt scriitor şi îmi doresc să rămân ceea ce sunt într‑o lume din ce în ce mai ostilă culturii de vârf. Cred că dostoievskianul Şigaliov s‑ar simţi, în imediata contemporaneitate, acasă. Iniţiaţii ştiu la ce mă refer.
Este evident că firul conducător al Fundaţiei Culturale Ideea Europeană îl constituie conservarea identităţii naţionale, care, pentru a fi definită, ne face să recurgem la artă şi la artist. Doar artistul (scriitorul, pictorul, sculptorul, muzicianul ş.a.) poate să ajungă la limita care separă accidentalul de esenţial şi să pună în lumina contemporaneităţii şi, respectiv, a reflectoarelor, identitatea lui care serveşte identitatea unui popor. Dacă ar fi să aleagă un simbol etern al identităţii noastre pe care să‑l descopere românii, ce aţi alege?
Fără îndoială, Steagul de luptă ales de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt la 1500, cu imaginea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Cel Purtător de Biruinţă. Imaginile artiştilor deveniţi simbol al naţiunii române, legende vii, cu ancora în eternitate: Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Titu Maiorescu, Dimitrie Paciurea (cu tot cu himerele‑i locuite de geniu, himere ce mi‑au invadat poezia!), George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Vasile Gorduz (cu capetele‑i de copil – amprentă a unei alte lumi – venite parcă de pe altă planetă), Constantin Brâncuşi, George Enescu, romancierul Nicolae Breban, care a revoluţionat tipologia romanului românesc, şi un numai! Sunt conştientă de faptul că invocarea unora dintre aceste personalităţi devenite, spuneam, simboluri eterne ale Ţării Româneşti stârnesc, uneori, surâsurile unora dintre intelectualii recenţi, înjugaţi politicii corecte, practicate la scară largă şi pe malurile trist‑vesele ale Dâmboviţei. Sunt crescută şi formată în Basarabia Românească. Sfinţii mei, iubiţii mei, iubiţii noştri Părinţi – Liubovi şi Semion, Dumnezeu să‑i ţină printre Drepţii Lui pe ei, precum şi pe toţi cei adormiţi din neamul lor – ne‑au învăţat pe mine şi pe fratele meu, Andrei, că simbolurile, valorile fondatoare ale unei naţiuni, ale lumii întregi de fapt, nu sunt negociabile. Simbolurile, valorile fondatoare se cuvin onorate şi slujite până Îngerii Păzitori – alături de Părinţii prin care ţi s‑a dăruit trecerea pe pământ – te însoţesc spre lumina luminilor. De când mă ştiu, când e vorba de valorile fondatoare, brusc, devin rigidă, inflexibilă; rămân adversarul declarat şi recunoscut al principiului merge şi aşa. E o realitate de necontestat, care mi‑a creat faima de scriitor incomod.
Pe vremea fanarioţilor, consemnează A. D. Xenopol în Istoria şi genealogia casei Callimachi (1897), „nu era deosebită cinste de a fi român şi fiindcă Ioan Callimachi studiase în Polonia, putea să se dea ca aparţinând acelei ţări, mai bine decât Moldovei”. A fi român în ziua de azi e o cinste?
O cinste, o onoare pentru majoritatea românilor, oriunde s‑ar afla. O ruşine pentru cei străini de Legea Iubirii – revoluţionara poruncă a lui Iisus Christos. O necinste pentru cei ce negociază Tablele Legilor. Nu am nici un respect faţă de cei care îşi vorbesc ţara de rău fie acasă, fie în străinătate. E ca şi când aceşti ipochimeni ar profana mormintele sacre ale părinţilor. Aţi auzit vreodată un polonez, un ungur, un francez, un neamţ să‑şi calomnieze patria? În România sunt câţiva intelectuali care, rescriindu‑şi biografia – deci falsificând‑o grosolan în perioada postdecembristă şi proiectându‑se în ipostaza de eroi (anticomunişti vehemenţi) după încheierea războiului – şi‑au făcut cariere şi în ţară, şi dincolo de hotarele ei inclusiv din calomnierea ţării lor de origine şi/ sau din aşa‑zisele disidenţe, în timp ce despre realii disidenţi se vorbeşte extrem de rar spre deloc: A.E. Bakonski, Dumitru Ţepeneag, Paul Goma, Nicolae Breban, Gabriel Andreescu ş.a. Posteritatea îi va trata, fără dubii, în consecinţa alegerii făcute.
O lecţie de iubire de patrie dată de George Enescu
Editura Ideea Europeană a publicat, în 2019, o carte fundamentală, Identitatea românească. Felul de a fi român de‑a lungul timpului, semnată de Preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan‑Aurel Pop. E un semn că Editura Ideea Europeană creează o scenă pentru flash‑uri şi secvenţe istorice ale darului de a fi român. Doar un iubitor de ţară putea să cuprindă în câteva fraze o mulţime de idei esenţiale şi o enormă sensibilitate faţă de românii care şi‑au trăit viaţa cât de bine au ştiut, nici pură sau imaculată, nici plină întruna de nenorociri. „Românii şi‑au făcut istoria aşa cum s‑au priceput, nici mai bine, nici mai rău decât alte popoare. Istoria lor nu a fost pură sau imaculată, dar nici oribilă şi plină doar de dezastre. A fost de toate felurile, ca viaţa, fiindcă istoria înseamnă viaţă. Este important de ştiut că românii există şi ei între naţiunile lumii, că au o ţară sau chiar două ţări ale lor, cu un trecut bogat, cu Dunărea şi cu Munţii Carpaţi, cu ţăranii Maramureşului, uitaţi parcă de timp, cu mânăstirile pictate ale Moldovei, cu Delta Dunării şi cu Marea Neagră, cu podgoriile de la Cricova şi clopotele mânăstirii Căpriana, cu aurul Apusenilor şi cu cetăţile de pe Nistru, cu Eminescu, Blaga, Enescu sau Brâncuşi, cu oameni care mai aşteaptă încă să fie cunoscuţi. Ei au un mesaj de transmis pentru comunitatea internaţională şi ţin mult la acest mesaj al lor”. (Ioan‑Aurel Pop, Românii şi România. O scurtă istorie, Editura ICR, 2018) Care este poziţia Fundaţiei Culturale Ideea Europeană în legătură cu acest concept?
Vă referiţi, aşadar, la calitatea de a fi român. Împărtăşim poziţia protectorului spiritual al lui Mihail Eminescu: Titu Maiorescu – „naţionalism în limitele adevărului”, adică un naţionalism sănătos, tradus ca iubire de patrie, căci de la latini – din care ne tragem rădăcinile – iubirea de patrie este legea noastră şi se înscrie, cu onoare, în matricea demnităţii umane, care este de origine sacră. A fi, a te naşte român… A te naşte român, francez, italian, rus, chinez ş.a.m.d. e un dat şi un dar, totodată. E ca şi cum ai spune, între altele, că te‑ai născut cu ochi catifelaţi sau albaştri. Sau ai fost botezat creştin ortodox sau creştin catolic, sau greco‑catolic ş.a. Sunt, toate acestea daruri, daruri destinale ce se cuvin onorate. Identitatea umană, culturală, religioasă sunt date sacre. Glorie celor care se bucură de aceste daruri şi le onorează ca la carte, în chip firesc, inclusiv în vremuri tulburi, când valorilor fondatoare li se încearcă tăria: Vor rezista? Se vor prăbuşi? Cei ce locuiesc sub semnul normalităţii răspund fără echivoc la aceste întrebări, şi anume că ele, valorile fondatoare, ne ţin şi vor rezista de‑a pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Sunt câteva, extrem de vii calităţi ale românilor, ce ne fac să vedem România, cea de‑a şaptea ţară europeană, exact cum o vedea Papa Ioan Paul al II‑lea: ca pe o „grădină a Maicii Domnului”, scriam şi alte dăţi şi reiau un fragment de proză autobiografică. E o grădină care mai există printr‑un miracol, o grădină la care mă gândesc de când mă ştiu, minunându‑mă şi aducându‑mi aminte de lecţia – pe care aş numi‑o o lecţie de iubire de patrie – dată de George Enescu pe când avea şapte ani, fiind, pe atunci – la sfârşitul secolului al XIX‑lea – apelat în familie cu numele Jurjac. Când era deja pregătit pentru drumul pe care urma să‑l facă la Viena pentru a‑şi urma studiile – în timp ce se aduna sufleteşte pentru călătoria sa, asistat de fiinţa prin care i s‑a dăruit viaţa – Jurjac o întreabă:
„– Mamă, pot să le spun acolo [la Viena – n.m.] că sunt român?
– Sigur, de ce să nu le spui?
– Mă gândeam… să nu creadă… că mă laud”.
Deşi prin venele mele curge, e ştiut, şi sânge macedonean, şi sânge slav, şi sânge românesc, când sunt întrebată cărei naţiuni aparţin – sau, scurt, ce sunt – răspund invariabil: sunt româncă, româncă născută în Basarabia, la Chişinău, în statul numit, la ora actuală, Republica Moldova, care e pământ românesc. Intuiesc delicateţea inimii celor care mă urmăresc, delicateţe ce‑i va împiedica, sper, să creadă că mă laud. Cum să mă laud că respir sau că merg, sau că am braţe, trunchi, suflet şi spirit? Oriunde m‑aş afla pe faţa acestui pământ, la scurt timp după şederile mele în străinătate, dorul de România mă readuce acasă. Da, în ţara mea de vis, munţi şi ape, care pentru mine şi pentru cei dragi inimii mele rămân a fi sfinte. Ţara mea, limba naţiunii de extracţie latină, în a cărei albie am fost adusă pe lume, credinţa şi cultura majoră, dăruite lumii de această palmă îmbelşugată de pământ râvnită de mulţi, au fost, sunt şi vor rămâne pentru mine realităţi sfinte între realităţile sfinte.
Modele majore de neegalat
Centenarul Încoronării Regelui Ferdinard şi a Reginei Maria (1922‑2022) – o pagină de istorie memorabilă – a fost sărbătorit ca la carte de Fundaţia Culturală Ideea Europeană şi revista Contemporanul. Ideea Europeană. Ce mesaje aţi primit de la istorici sau de la cele câteva zeci de mii de lectori ai publicaţiei (ce apare în versiune clasică şi on line), conduse de domnul acad. Nicolae Breban şi dvs., pe parcursul desfăşurării acestui proiect de anvergură europeană?
Cu prilejul Centenarului Încoronării, revista Contemporanul. Ideea Europeană, care apare sub egida Academiei Române, a făcut un gest firesc, înscris în albia vie a normalităţii, mai exact, a publicat două ediţii speciale, două suplimente-eveniment ale revistei Contemporanul. Ideea Europeană, gândite, create şi aşezate în pagina realităţii sub Auspiciile Familiei Regale a României. Reiau, aici, acum, editorialul din nr. 11/ 2023 al revistei Contemporanul. Ideea Europeană. Primul supliment (nr. 10/ 2022 al publicaţiei noastre), dedicat Reginei Maria, cuprinde intervenţii, articole, eseuri, fragmente de studii sau marginalii, semnate de scriitori, profesori, istorici, ca, bunăoară, acad. Răzvan Theodorescu, Constantin Toader, Narcis‑Dorin Ion. În aceeaşi ediţie specială, am găzduit, cu bucurie, fragmente din tetralogia Povestea vieţii mele, scrisă de Regina Maria şi apărută în condiţii grafice de excepţie la Editura Librex. Numărul 11/ 2022 al revistei Contemporanul. Ideea Europeană găzduieşte suplimentul intitulat Centenarul Încoronării, sub ale cărui auspicii publicăm o serie de studii sau fragmente de studii, articole şi eseuri semnate de istorici, profesori universitari, cercetători şi membri ai Academiei Române (acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte, atunci, în toamna 2022, al acesteia, acad. Georgeta Filitti, Dumitru Preda, Narcis-Dorin Ion, Mircea Alexandru Hortopan, acad. Nicolae Noica, Ion Giurcă, Teşu Solomovici ş.a.), texte dedicate acestui eveniment de importanţă naţională, care face parte din topografia Marii Uniri. În cuprinsul aceluiaşi supliment sunt inserate ample fragmente din volumul Reginei Maria, intitulat Ţara pe care o iubesc, scris la îndemnul lui Nicolae Iorga, care îl şi traduce din limba engleză (una dintre cele două limbi materne ale Reginei Maria) şi are grijă să‑l publice în Neamul românesc pentru a fi distribuit soldaţilor pe front şi în spitale, cu intenţia de a le face curaj. Şi această carte exemplară – împreună cu tetralogia Povestea vieţii mele – a apărut, în Anul Centenarului Încoronării, sub sigla Editurii Librex, fiind promovată în paginile publicaţiei noastre.
Calde mulţumiri Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei române, care a acceptat – cu deschidere şi eleganţă – să ofere Auspiciile Familiei Regale a României acestor ediţii-eveniment. Auspicii care ne onorează şi ne obligă, în egală măsură.
Mulţumim cu căldură tuturor colaboratorilor acestor suplimente. Mulţumiri domnului Narcis-Dorin Ion, director general al Muzeului Naţional Peleş, pentru contribuţiile substanţiale, sugestii şi iconografie. Unele dintre fotografiile inserate în cuprinsul ediţiilor noastre speciale – rare, foarte rare – sunt preluate şi reproduse din Colecţiile Bibliotecii Academiei Române, din Fototeca Muzeului Naţional Peleş şi din Arhivele Naţionale ale României. În cuprinsul acestui supliment am inclus fragmente din volumul Centenarul Încoronării. Alba Iulia. 1922, coordonat de Narcis‑Dorin Ion, apărut, după cum menţionam în toamna anului trecut, la Editura Oscar Print. Mulţumiri domnului Ionuţ Radu, director al Editurii Librex.
Gândim, facem şi aşezăm în paginile contemporaneităţii aceste ediţii speciale – suplimente-eveniment – în semn de profund omagiu adus marilor oameni, modele majore de neegalat – ca, de exemplu, Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Moldovei şi al Ţării Româneşti, Regele Carol I, Regina Elisabeta, Regele Ferdinand I Întregitorul, supranumit şi Regele Cel Loial, Regina Maria, Ion I.C. Brătianu şi alte personalităţi româneşti marcante – părinţi spirituali ai Marii Uniri a României, care au construit, cu dăruire, sacrificiu şi, uneori-adeseori, cu sânge, statul român modern, recunoscut prin Tratatul de la Trianon de 16 state aliate şi desăvârşit prin ceremonia Încoronării în frumoasa Catedrală de la Alba Iulia, în data de 15 octombrie 1922 – edificiu înălţat cu sprijinul Familiei Regale special în acest scop.
Prin ceremonia încoronării şi turneul făcut de Regina Maria, România Mare era recunoscută şi omagiată la nivel national şi, respectiv, internaţional.
Corect. Demersul întreprins de noi este, de bună seamă, un semn de recunoştinţă. Un semn de adâncă reverenţă, cum spuneam, în faţa marilor oameni care au construit România Mare. Reiau, aici, acum, finalul – cu ancora în amintirile unui uriaş poet român, martor al acelor timpuri – eseului publicat în Contemporanul. Ideea Europeană nr. 10/ 2022: „Descriind «o dimineaţă rece, de iarnă», în Hronicul şi cântecul vârstelor, Lucian Blaga notează – cu o profundă emoţie, trăită în raza bucuriei – că e martorul unui act sărbătoresc, «ce se realiza prin puterea destinului», după ce fusese înfrântă foarte puternica armată germană: «Buchete de chiote şi bucurie, alcătuind un singur tir, iar pe cealălaltă parte se retrăgea în aceeaşi direcţie, armata germană ce venea din România, tun după tun, ca nişte pumni strânşi ai tăcerii. Soldaţii germani, fumegând liniştiţi din pipe, se uitau miraţi după căruţele noastre grăbite…
– Uite, îi spun lui Lionel: aşa – prin ger şi zăpadă – se retrăgea pe vremuri Napoleon».
La ieşirea din satul natal, Lancrăm, poetul însoţit de fratele său, brusc, aude – reproduc aproape de text – în noapte, un strigăt de copil: «Trăiască România dodoloaţă!»
Deviza Casei Regale a României de Hohenzollern Nihil sine Deo/ Nimic fără Dumnezeu spune multe sau, mai exact, aproape totul, despre modul în care a fost construit şi desăvârşit edificiul statului român modern. Despre temeinicia cu care a fost edificată România Mare. Despre felul în care se cuvine – urmându‑se legile nescrise ale pământului – să fie făcute, create lucrurile; ferm, temeinic sau, cu vorbele lui Goethe, «pentru eternitate», în timp ce urmezi divinitatea. (Marcus Aurelius)
Oare cine dintre noi va putea revendica, ferm şi exact, în apusul vieţii, «cinstea de a fi îndeplinit în întregime misiunea pe care acest popor ia încredinţat‑o»? Aceasta e întrebarea”.
Trăiască România dodoloaţă! Strigătul acelui copil – invocat de autorul capodoperei Noapte la mare – va dănui şi va învinge „prin puterea destinului”, reafirmată, iată, la un secol de la ceremonia încoronării Regelui Ferdinand I Întregitorul şi a Reginei Maria a României, în Catedrala Încoronării de la Alba Iulia. Ceremonie prin care se desăvârşea, susţineam, prin voinţa divină, după veacuri de luptă şi aşteptare, sacrul ideal de unire a românilor şi se reafirma, după cum scria, în acele zile strălucite, baronul Robert de Flers, şeful misiunii franceze din România în timpul războiului, în prestigiosul Le Figaro, „credinţa strămoşească şi bucuria de a‑şi fi recăpătat libertatea”: „Această zi solemnă este răsplata credinţei milenare în drepturile sfinte ale românismului. Regele Ferdinand a dat dovadă de cel mai înalt simţ patriotic, gândindu‑se numai să conducă ţara sa spre viitorul unde o cheamă destinul. Mulţumită energiei şi calităţilor alese ale regelui, reunite cu o încredere nestrămutată a Reginei Maria, oraşul Alba Iulia a reintrat în istorie în momentul în care suveranii s‑au încoronat în această cetate străveche. Acest act este simbolul strălucitor al unirii tuturor latinilor, care astăzi sărbătoresc împlinirea speranţelor lor în credinţa strămoşească şi bucuria de a‑şi fi recăpătat libertatea”.
Ecourile primite de mine şi de colegii noştri după publicarea celor două suplimente şi lansarea lor inclusiv în Ţara lui Dumnezeu (Tel Aviv, Ierusalim şi Haifa) depăşesc reacţiile previzibile la asemenea evenimente. Adevărul e că am simţit cum sub ochii noştri se scrie istorie, se onorează valorile, da, ca la carte. Mă bucur că mi‑aţi pus această întrebare! Mă bucur, de asemenea, că cele două suplimente au devenit, între timp, ediţii rare, ediţii de colecţie. Exact ca şi altele, apărute sub egida Ideii Europene, ca, de pildă, Europa – acasă sau Uriaşul Gorduz, câteva exemplare fiind oferite, imediat după Sfinţii Petru şi Pavel, artistului Silvia Radu, sărbătorită, cu bucurie, de prieteni la aniversarea de… 18 ani plus 70 de ani de experienţă! Ani în care această mare Doamnă a Artelor naţionale româneşti a dăruit frumuseţe şi lumină.
Vom continua, firesc, să dăruim frumuseţe şi lumină, deşi, e adevărat, uneori‑adeseori, ni se aplică, în ţară, şi nouă, şi unora dintre cărţile editate de noi, şi cărţilor semnate de noi, şi instituţiilor conduse de noi, boicotul tăcerii – o formă subtilă de valorizare în biata noastră democraţie şi, totodată, o formă de pedeapsă brutală, aplicată scriitorilor incomozi. E celebru, antologic, în această ordine de idei, îndemnul, cu un iz de ameninţare, dintr‑un editorial publicat în România literară, editorial semnat de Nicolae Manolescu: „Să‑l îngropăm pe ipochimen într‑o tăcere de să‑şi audă barba cum creşte”, ameninţare ce viza, atunci, un scriitor incomod, despre care se afirma, în acelaşi opus incalificabil, că nu e familiarizat cu… regulile jocului „pe care ţine să‑l joace”. (România literară, nr. 40, 2 octombrie 2015) E unul dintre multele citate care mă îndoiesc că îi fac onoare omului, criticului şi preşedintelui USR (la al cincilea sau al şaselea mandat?) Nicolae Manolescu.
Unii colegi, aşadar, se prefac că… nu existăm, iar alţii ne sabotează, ne taie numele de pe liste, ne calomniază sau ne depunctează titlurile alese şi propuse de prestigioşi editori din străinătate, consternând case editoriale, editori, traducători de pe câteva continente. Cum să califici aceasta? O formă a barbariei? Domnul Nicolae Breban vorbea relativ recent de… „huliganism cultural”. Am citit undeva că degeaba eşti trecut pe listele negre de unii aşa‑zişi colegi, de vreme ce figurezi acolo, pe listele albe ale lui Dumnezeu. Sperăm că suntem acolo! Sperăm să fim consecvenţi, în continuare, cu alegerile făcute şi cu ceea ce numim noi, membrii tribului Conte – aşa răsfăţăm colaboratorii revistei –, cultul muncii. De la strămoşii noştri latini, munca este rugăciune/ Laborare est orare şi, tot de la aceiaşi strămoşi: Laborare omnia vincit/ Lucrul învinge tot.
Muncă şi rugăciune, aşadar. Rugăciune şi muncă. Şi conştientizarea următoarei realităţi, invocate de psalmistul David: „Vremea este sa lucreze Domnul, că oamenii au stricat legea Ta./ Pentru aceasta am iubit poruncile Tale mai mult decât aurul şi topazul”. (Ps 118. vs 126, 127)
În serviciul naţiunii române
Eseistul Nassim Nicholas Taleb avea un principiu în legătură cu cărţile: o carte care nu merită să fie recitită, nu merită să fie citită. Cum vede echipa Ideea Europeană cărţile?
Cartea e dar, liman, prilej de autostrunjire. Cartea e pretext de a călători, de a visa. De a fi. Cartea e pinten spre eul divin. Cartea este, metaforic vorbind, un Ostrov al Învierii, al formării; e terenul unde ai şansa să descoperi, zi de zi, arta de a trăi, arta de a fi fericit, ars amandi. Evident e că s‑au scris biblioteci despre ce înseamnă o carte, o carte bună, o capodoperă.
În cele patru decenii de activitate, am scris şi am publicat, constat uimită, circa zece mii de pagini; mi‑au fost editate la prestigioase edituri din ţară şi străinătate peste 60 de cărţi. Se împlinesc 40 de ani de la debutul meu absolut (23 octombrie 1983 în Tineretul Moldovei, care apărea într‑un tiraj de 120 000 de exemplare) şi 30 de ani de la debutul meu editorial cu volumul de poeme De partea cealaltă a umbrei, apărut la Editura Ecce Homo din Bucureşti în anul 1993. Acum 30 de ani, mai exact, în data de 16 octombrie 2023, mă stabileam la Bucureşti; veneam de la Chişinău, adică de acasă – acasă. Mă bucură alegerea făcută acum trei decenii. Drumul parcurs până a mă stabili la Bucureşti şi până în ziua de azi este ombilical legat de Carte. Pentru mine Cartea înseamnă viaţă, un elogiu făcut Vieţii Vii. Cu toate acestea, habent sua fata libelli/ cărţile îşi au destinul lor. Tu roagă‑te şi lucrează/ ora et labora. Roagă‑te, lucrează înainte şi încrede‑te în Dumnezeu!
Mă bucur că am şansa să aplic experienţa mea şi la Editura Academiei Române, pe care sperăm – împreună cu poetul, istoricul şi omul de cultură Valeriu Matei, directorul general al Editurii Academiei Române, membru de onoare al Academiei Române, şi cu nucleul echipei editoriale – să o aducem în prim‑planul vieţii academice şi culturale. Nihil sine Deo.
„Dacă ne încredem în Dumnezeu, n‑ar trebui să ne şocheze propriul triumf”. Am ales deliberat acestă maximă a filosofului columbian Nicolás Gómez Dávila, care vine să confirme că Fundaţia Culturală Ideea Europeană a cunoscut o ascensiune impresionantă, are un destin major şi este unică, inconfundabilă. S‑ar putea aplica acest aforism Fundaţiei Culturale Ideea Europeană?
Mulţumesc pentru această provocare! Ne încredem în Dumnezeu şi suntem recunoscători pentru darurile primite; mulţumim pentru tot ce ni s‑a oferit, tot ce ni s‑a luat, tot ce s‑a păstrat; ne străduim să onorăm trecerea noastră pe pământ. Scriitorii, editorii lasă în urma lor, firesc, cărţile. Unele cărţi, după susţinerea cu brio a celor trei examene – în faţa lectorilor, a criticii de specialitate şi a timpului, cel mai aspru judecător – se transformă în temple. Sper că asemenea temple au apărut sub blazonul Contemporanul şi Ideea Europeană.
Putem vorbi, oare, de triumf într‑un asemenea context? E un triumf, oare, să ai braţe, ochi, trunchi? E un triumf, oare, să publici o carte excelentă? Sunt daruri pentru care mulţumim şi de care ne bucurăm! Mulţumim foarte mult – împreună cu întreaga echipă de colaboratori de vârf din ţară şi străinătate – Academiei Române şi, în special, conducerii Academiei Române – pentru sprijin! La intrarea în sediul Academiei Române din Calea Victoriei, pe un panou uriaş, sub sigla celui mai înalt for de consacrare şi recunoaştere, scrie în serviciul naţiunii române. Suntem, aşadar, în serviciul naţiunii române.
Mulţumim foarte mult romancierului Nicolae Breban! Fac, aici, pe această pagină, o reverenţă adâncă în faţa acestui mare romancier, mare român, mare creator de universuri epice unice, inconfundabile în contextul culturii universale.
„Moralitatea noastră va fi cea a luptei şi a onestităţii în luptă”
În volumul Riscul în cultură, Nicolae Breban afirma în stilul d‑sale inconfundabil: „Ce greu este orice început! Dar necesar, de neocolit. Nu ştim cum va fi sfârşitul, nu ştim nici măcar ce formă va lua drumul, decât în linii mari; dar pentru că suntem aici, pe acest pământ şi pe acest continent, Europa, trebuie să re‑începem, moralitatea noastră va fi cea a luptei şi a onestităţii în luptă”.
Cum vă inventaţi şi reinventaţi pentru a vibra, dacă se poate spune aşa, în timp ce Europa e mereu în surprinzătoare schimbare.
„Moralitatea noastră va fi cea a luptei şi a onestităţii în luptă”. Această apoftegmă brebaniană sună ca un îndemn la luptă, la onestitatea transformată în pasăre tot mai rară printre intelectualii care, vorba lui Julien Benda, au trădat.
Ne inventăm, ne reinventăm mereu şi rămânem, în esenţă, aceiaşi, în timp ce ne urmăm Vocaţia. A fi european implică, în primul rând, a fi un bun român; este exclus să fii european în timp ce dispreţuieşti valorile naţionale, valorile fondatoare, în timp ce recurgi la băşcălie pe marginea valorilor formatoare, pe marginea istoriei, educaţiei, culturii, tradiţiei, credinţei, patriei, religiei. Sunt valori sacre; şi punctum. Lucrăm zi de zi la unirea românilor de pretutindeni. Împărtăşim aceleaşi valori în al căror serviciu ne aflăm. Şi profit de prilej de a mulţumi colaboratorilor Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, Editurii Ideea Europeană, Asociaţiei Contemporanul, Editurii Contemporanul şi revistei Contemporanul. Ideea Europeană – revistă care face parte din patrimoniul naţional românesc şi apare, spuneam, sub egida Academiei Române, egidă care onorează şi obligă, în egală măsură. Calde mulţumiri conducerii Academiei Române, membrilor Academiei Române, membrilor Senatului Contemporanul: acad. Marius Andruh, Ştefan Borbély, acad. Nicolae Breban, Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române, acad. Ioan Dumitrache, acad. Mircea Dumitru, Victor Ivanovici, Valeriu Matei, membru de onoare al Academiei Române, Virgil Nemoianu, membru de onoare al Academiei Române, Basarab Nicolescu, acad. Ioan-Aurel Pop, Eugen Uricaru, acad. Victor Voicu. Mulţumiri colegilor de revistă, care semnează – unii dintre ei de decenii! – rubrici permanente: Luiza Barcan, Iulian Boldea, Ştefan Borbély, Marian Victor Buciu, Constantina Raveca Buleu, Theodor Codreanu, Daniel Cristea-Enache, Dana Duma, Adrian Majuru, Marius Miheţ, Dragoş Nelersa, Boris Marian, Miruna Olteanu, Mircea Platon, Dana Pocea, Ioan‑Aurel Pop, Adrian Dinu Rachieru, Mirel Taloş, Maria-Ana Tupan, Magda Ursache. Mulţumiri corespondenţilor din străinătate: Angela Bratsou (Grecia), Hans Dama (Austria), Ding Chao (China), Dragoş Nelersa (Israel), Roxana Pavnotescu (SUA), Maria Floare Pop (Spania), Violeta Popa (Italia), Victor Ravini (Franţa), Irina Ţurcanu-Francesconi (Italia). Mulţumiri colegilor de redacţie – Mircia Dumitrescu (viziune grafică), Andrei Potlog (director administrativ), Mihaela David (director economic), Carmen Dumitrescu (redactor tehnic), Alina Ionescu-Preda (redactor). Mulţumiri echipei administrative care îngrijeşte şi vitaminizează periodic versiunea clasică, pe suport de hârtie, a revistei, precum şi aceeaşi revistă ce vede lumina tiparului în versiune online. Dacă echipa de colaboratori asigură nivelul calitativ înalt al publicaţiei, echipa tehnică face vizibile revista şi cărţile ce apar sub siglele Ideea Europeană şi Contemporanul, precum şi evenimentele organizate de noi.
Tuturor, aşadar, mulţumiri nesfârşite!
Da‑da, tuturor, inclusiv neprietenilor, care ne‑au făcut – prin lecţiile intitulate de noi generic aşa‑nu‑se‑face – să descoperim darul de a fi luptători, de a nu ceda în faţa nedreptăţii, laşităţii, calomniei, falselor legende, cenzurii economice aplicate fără jenă, în democraţie, boicotului tăcerii, cinismului, principiului răscunoscut referitor la… capra vecinului şi a altor limite jenante, reunite de eruditul Nicolae Steinhardt sub genericul… „mama ei de nemernicie românească”. Toate acestea se întâmplă, în timp ce, spuneaţi, Europa e mereu într‑o „surprinzătoare schimbare”, afirmaţie care ar putea fi subiectul unei cărţi nu tocmai benigne, al cărui subiect ar fi politica corectă versus continentul european.
Complimente şi felicitări pentru echipa care v‑a însoţit de‑a lungul celor 20 de ani şi felicitări pentru strădania de a vă reinventa zi de zi!
Mii de mulţumiri! Şi puterea de a ne însoţi, de a înainta împreună prin imperiul veşnicei tinereţi fără bătrâneţe! Una dintre urările mele este – alături de o zi‑miracol – să întinerim în continuare împreună! Efortul e să rămâi tu însuţi – e lucrul cel mai greu din lume!
Iulie 2023
Dialog realizat sub auspiciile proiectului „Radio Villalba – 10 ani de emisiuni în limba română”, organizat de Fundaţia Culturală Ideea Europeană şi finanţat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Dana Oprica în dialog cu Aura Christi
