Nu e de mirare că, la câteva luni după încheierea grevelor îndelungate ale principalilor actanţi din industria americană a filmului şi televiziunii (Societatea Scenariştilor şi SAG‑AFTRA – a actorilor de film şi TV), la gala Premiilor Globurile de Aur, mesajul principal a fost „Suntem cu toţii aici.” La cea de‑a 81‑a sa ediţie, competiţia anuală a producţiilor cinematografice şi televizive a întrecut în strălucire toate evenimentele precedente şi a încercat din răsputeri să arate vigoarea acestor forme audiovizuale ale industriei spectacolului. Dacă în perioada pandemiei şi în anul care a urmat senzaţia dominantă a fost efortul de a demonstra că s‑au preluat ideile progresiste şi că minorităţile (rasiale, sexuale) sunt bine reprezentate, de această dată s‑a încercat o mai bună punere în ramă a succeselor financiare şi estetice (confirmate, deseori, de premii în festivaluri majore precum Cannes şi Veneţia). Nu în ultimul rând, s‑a dorit a marca efectele schimbărilor organizatorice declanşate de noii proprietari ai brandului străvechi: Dick Clark Production, în asociere cu Penske Media şi revista Variety. Această nouă proprietară a drepturilor de autor a renunţat la votarea celor aproximativ 90 de membri ai Asociaţiei Presei Cinematografice acreditate la Hollywood şi au ales alţi 300 de semnatari ai unor articole cinematografice, având grijă ca 50% să fie de altă rasă decât cea albă. Urmarea a fost, probabil, vizibilă în acordarea unor premii (mai ales pentru roluri secundare în filme şi seriale) unor afro‑americani sau asiatici. Nu cred că a fost efectul noilor schimbări organizatorice, dar am putea caracteriza ediţia şi ca una a victoriei cineaştilor de pe alte continente (europeni sau asiatici).
Privind palmaresul, vedem că trofeele principale poartă multe semnături europene. Lungmetrajul Oppenheimer, regizat de scoţianul Christopher Nolan, a valorificat multe dintre cele opt nominalizări ale sale. Filmul a câştigat trofeul cel mare, Cel mai bun lungmetraj dramatic, Regie, rol principal masculin – Cillian Murphy, rol secundar masculin – Robert Downey junior şi Cea mai bună partitură muzicală, datorată lui Ludwig Göransson. Este primul Glob de aur câştigat de Nolan, al cărui prestigiu internaţional a fost mereu întărit de succesul de box-office al filmelor sale (vezi mai ales The Dark Knight şi Inception). Iar Oppenheimer, povestind atractiv suişurile şi coborâşurile din cariera „părintelui bombei atomice”, a devenit biopicul cu cele mai mari încasări din istorie, atingând miliardul de dolari worldwide.
Şi filmul câştigător al celeilalte mari categorii, Cel mai bun lungmetraj muzical/ comedie, Poor Things, poartă semnătura unui european, grecul Yorgos Lanthimos. După ce a obţinut Leul de aur la Veneţia, această versiune feministă a poveştii lui Frankenstein a primit şi Globul de aur pentru cel mai bun rol principal feminin, acordat Emmei Stone. Iar printre succesele europene nu putem să nu remarcăm cele două trofee acordate câştigătoarei Palme d`Or‑ului la Cannes, Justine Triet: lungmetrajul ei Anatomia unei prăbuşiri a dobândit Globul de aur pentru Cel mai bun film străin şi pentru Cel mai bun scenariu (împărţit cu Arthur Harari, co‑scenaristul şi partenerul de viaţă al franţuzoaicei). Remarcabil este că principala ţară producătoare, Franţa, a trimis alt film pentru a concura la Oscarul pentru această categorie (La Passion de Dodin Bouffant de Tran Anh Hung), ceea ce nu va opri lungmetrajul semnat de Justine Triet să candideze la alte categorii. Cei care vor analiza relaţia dintre Globuri şi Oscaruri vor avea de speculat îndelung pornind de la acest caz, amintind probabil şi succesul neobişnuit al peliculei la Premiile Academiei Europene de Film.
Izbânda asiatică la ediţia 2024 a Globurilor de Aur este întruchipată de trofeul pentru Cel mai bun film de animaţie obţinut cu The Boy and the Heron de maestrul japonez Hayao Miyazaki. Revenirea sa spectaculoasă cu acest lungmetraj inspirat de cartea „Cum trăieşti?” de Genzaburo Yoshino are toate datele unei opere testamentare, mixând elemente autobiografice cu sugestii de preluare a surselor sale de inspiraţie (basme naţionale şi universale, dar şi realitatea tristă a războiului). Povestea copilului Majito, un alter ego al cineastului, evocă aproximativ aceeaşi perioadă a sfârşitului celui de‑Al Doilea Război, cu eroi de pe cealaltă baricadă, portretizaţi, cu dilemele lor etice profunde, în Oppenheimer. Probabil că premierea maestrului Miyazaki, şi, indirect, promovarea filmului său, va întări şi mai mult senzaţia că ameninţările belicoase de pe multe meridiane ale globului în acest moment au influenţat deciziile votanţilor în acest an.
Aşa se explică, probabil, şi rezultatul sub aşteptări al candidaturii noului lungmetraj al lui Martin Scorsese, Killers of the Flower Moon, o surprinzătoare dramă despre uciderea indigenilor Osage pentru preluarea de către albi a pământurilor lor cu zăcăminte de petrol. A fost premiată doar actriţa principală, Lily Gladstone, pentru interpretarea ei emoţionantă. La fel de emoţionant a fost discursul ei de acceptare a trofeului, rostit la început în limba tribului Picioare Negre din care actriţa se trage. La primirea premiului s‑a remarcat, prin discurs, şi premiantul pentru rol principal masculin, Paul Giamatti, interpretul unui profesor morocănos, dar foarte cinstit în Holdovers de Alexander Payne (încă nedifuzat la noi). El a dedicat trofeul tuturor profesorilor din lume, a căror muncă e foarte importantă în formarea noilor generaţii. Aferim!
Trebuie să observăm că ediţia 2024 a introdus şi două noi premii pe lista Globurilor de Aur. Unul este Premiul pentru realizări cinematografice şi box-office şi Premiul pentru cel mai bun show stand‑up. Primul a revenit, conform aşteptărilor, campionului de încasări (peste un miliard de dolari) Barbie, regizat de Greta Gerwig şi având ca producător principal pe actriţa principală, Margot Robbie. Discursul feminist inclus printre gagurile bine scrise şi regizate au generat, desigur, aşteptări mai mari (vezi cele 9 nominalizări), dar multi‑candidata a obţinut doar noul premiu şi Globul de Aur pentru cel mai bun cântec original, interpretat de Billie Eilish. Al doilea nou trofeu introdus, pentru show stand‑up, a revenit apreciatului comic Ricky Gervais.
O altă particularitate a Globurilor 2024 a fost, desigur, importanţa acordată producţiilor destinate televiziunii. Mult mai cunoscute ca altădată (datorită distribuirii şi pe platformele de streaming), serialele au beneficiat şi de clasificarea în două mari categorii (dramă şi comedie), dar şi de opţiunea suplimentară a seriilor limitate (adică având episoade puţine). Din prima categorie s‑a impus, conform aşteptărilor, producţia HBO Succesiunea, asigurând şi trofeele pentru rol principal masculin (Kieran Culkin), feminin (Sarah Snook), rol secundar masculin (Matthew Macfadyen). Din a doua categorie a fost votat serialul The Bear, dar şi actorul principal, Jeremy Allen White, al cărui corp bodybuildat a fost recent exploatat de o campanie a firmei Calvin Klein pentru lenjerie intimă, dar şi actriţa Ayo Edebiri. Iar categoria serialelor scurte a fost premiată pentru Beef şi actorii săi protagonişti, de origine sud‑coreeană, Lee Sung Jin şi Ali Wong.
Aşa cum ne aşteptam, o bună parte a comentariilor dedicate acestei ediţii a Globurilor de Aur au insistat pe descrierea şi evaluarea ţinutelor participanţilor, deosebit de costisitoare şi extravagante. Probabil că a fost tot o comandă a organizatorilor, pentru a intensifica interesul pentru eveniment şi pentru vedetele ediţiei. De remarcat că şi prezentatorul ales, comicul de origine filipineză Jo Koy, a menţionat, mai ales în recitalul său din deschidere, cu un umor destul de discutabil, prezenţa unor mari figuri hollywoodiene precum Robert De Niro, Kevin Costner, Meryl Streep sau cântăreaţa Taylor Swift. Cei care regretă absenţa din palmares a valorosului film de debut Past Lives de Celine Song se pot consola cu aflarea veştii că el a fost preferat de cei peste 60 de votaţi ai Asociaţiei Naţionale a Criticilor Americani de Film.
■ Critic şi istoric de film, profesor universitar, eseist, publicist
Dana Duma
