Românii de pretutindeni

Întâlnire surprinzătoare cu Marie Krøyer

În martie am vizitat Muzeul de Artă Prins Eugen Waldemarsudde, unde tocmai se deschisese o expoziție care aruncă o lumină nouă asupra personalității scandinave legendare Marie Krøyer. Eu văzusem filmul biografic al lui Bille August, „Balada Mariei Krøyer”, realizat după cartea cu același titlu a Anastassiei Arnold. Citisem și „Arta în viața Mariei Krøyer ” (Konsten i Marie Krøyer liv) de aceeași autoare. Totuși, întâlnirea mea cu Marie s‑a dovedit a fi una surprinzătoare. Aproape că a venit ca un șoc înțelegerea că miturile create în jurul Mariei Krøyer (1867–1940), apărute deja în timpul vieții sale, faptul că ea încă trăiește prin romane, piese de teatru, filme, cât și relaţiile cu pictorul din gruparea Skagen, P.S. Krøyer, compozitorul Hugo Alfvén și fiica Vibeke, i‑au așezat creaţia artistică într‑un nemeritat con de umbră.

Marie Krøyer s‑a născut la Copenhaga în 1867 din părinți emigranți germani. Micuța domnișoară, cum i se spunea, a crescut într‑o casă burgheză înstărită. Într‑o perioadă în care se aștepta ca femeile să se căsătorească, să se dedice casei și familiei, Marie a visat să devină artistă. În mod neobișnuit pentru acel timp, a reușit să‑și realizeze visurile sale de a deveni pictoriță, deși elevele nu erau binevenite la școlile de artă.

Marie a fost o femeie cu voință puternică, astfel că a luptat pentru ceea ce își dorea și a început să ia lecții de la diverși artiști din Copenhaga. În toamna anului 1886, a devenit elevă la Studio School, cu ​​P.S. Krøyer. Peder Severin, în vârstă de 16 ani, pe care prietenii îl numeau Søren, fiind atunci un artist de frunte în Danemarca, o celebritate cunoscută, bine plătită și elegantă, care mai târziu a devenit unul dintre cei mai cunoscuți pictor din gruparea Skagen cu picturi romantice de pe plajele de acolo.

M‑am ascuns de multe ori când era acolo de teamă să nu‑i arăt greșelile din lucrările mele”, a scris Marie despre primele întâlniri cu admiratul pictor. Câțiva ani mai târziu, ca mulți artiști de atunci, Marie a călătorit la Paris pentru a‑și continua educația. Acolo s‑a întâlnit întâmplător cu Søren și s‑au îndrăgostit. Nu a trecut mult până s‑au logodit și căsătorit. În primii ani, cuplul a fost fericit, iar Marie a continuat să picteze împreună cu soțul ei. În 1895 au avut o fiică, Vibeke. Amândoi au vrut să dea impresia că viața lor este la fel de însorită și fericită ca în celebrul tablou al lui P.S. Krøyer, „Hip, Hip, Hurray!”, dar imaginea era departe de adevăr. Marie nu a putut îndeplini cerințele de a fi soția unui artist perfect. Ea a încetat să picteze, dându‑și, în schimb, liber creativității prin decorarea casei, dar era deja căzută în depresie, obosită și bolnavă. Søren era bolnav de sifilis și maniaco‑depresiv. În primăvara anului 1900, Søren a fost internat într‑un spital de boli psihice cu diagnosticul de psihoză maniaco‑depresivă. „Parcă totul s‑a prăbușit pentru mine. Devine din ce în ce mai trist”, a scris Marie într‑o scrisoare către o prietenă.

Ziarele s‑au bucurat de scandal. Marie a fugit în străinătate, singură și deprimată, s‑a gândit să se sinucidă. Până în vară, Søren s‑a însănătoșit și a fost externat din spital, dar Marie își făcea griji pentru când el va suferi următoarea psihoză și cum va afecta relația lor. În iarna anului 1902, ea a plecat în Sicilia pentru a se odihni. Acolo l‑a cunoscut pe compozitorul și violonistul suedez Hugo Alfvén. Acesta s‑a îndrăgostit de Marie, care era cu cinci ani mai în vârstă decât el, frumoasă și nefericită, iar sentimentele au fost reciproce.

Marie simțea o mare pasiune, neștiind că Hugo era un casanova care își dorea constant să cucerească alte femei. Hugo a cerut‑o în căsătorie și ea i‑a cerut soțului ei să divorțeze. Dar Søren a spus nu și au început câțiva ani de luptă pentru dragostea Mariei. În mod ciudat, Søren l‑a acceptat pe iubitul soției și Hugo a venit de mai multe ori la Skagen, locuind împreună cu ei. Abia în 1905, când Marie era însărcinată cu fiica lui Hugo, Margita, Søren a fost de acord să divorțeze. Apoi, brusc, Hugo nu a mai vrut să se căsătorească cu Marie, care era complet tulburată de trădarea iubitului ei, iar mama și fratele ei i‑au întors spatele nedorind să fie implicați în scandal. Când s‑a născut fiica lor, Hugo s‑a întors, dar căsătoria era exclusă. Marie locuia într‑o pensiune cu micuța Margita, iar întreținerea era plătită de Søren.

În cele din urmă, în 1912 s‑au căsătorit și s‑au stabilit în Suedia, la Uppsala și la Alfvéngården, în Tällberg, în Dalarna. Printre prietenii lor, erau văzuți ca un cuplu fericit, dar la fel ca în căsătoria cu Søren, era o imagine falsă. Marie era bolnavă și deprimată, Hugo era constant infidel și absorbit de muzica lui. Hugo suferea de depresii și avea griji constante legate de bani. În ciuda marii pasiuni, Marie nu a obținut comuniunea plină de iubire după care tânjea. Căsătoria lor s‑a încheiat cu o luptă prelungită, plină de ură când Hugo a vrut să divorțeze după ce a cunoscut‑o pe Karin Adolphson, mai tânără cu 21 de ani decât el. Marie s‑a opus divorțului ‑ la urma urmei, l‑a iubit pe Hugo și nu a suportat să experimenteze încă o dată rușinea și decăderea socială la care era expusă o femeie divorțată. În 1936, abia după opt ani în diverse instanțe, divorțul a fost pronunțat. Patru ani mai târziu, Marie a murit de cancer, cu puțin timp înainte să împlinească 73 de ani. Frumoasa femeie din multe dintre capodoperele pictorilor de la Skagen a rămas nemuritoare pentru posteritate. Dar recunoașterea și atenția ca pictoriță le‑a câștigat abia după moartea ei. Imaginea mitică a Mariei Krøyer, prezentată în filme, romane și spectacole de teatru, a contribuit ca activitatea ei artistică să nu primească atenția pe care o merita. În expoziție este prezentată Marie Krøyer ca artista vizuală care a fost, amploarea talentului ei artistic cu accent pe munca ei interesantă în artă, design și design interior.

Expoziția prezintă dezvoltarea artistică a Mariei Krøyer de‑a lungul anilor, de la perioada petrecută în Danemarca, Paris, Italia, ani petrecuți în Suedia, până la moartea ei la Stockholm în 1940 și o selecție de picturi, desene, textile, mobilier, dar și arhive. O caracteristică importantă a expoziției sunt sursele internaționale de inspirație. Marie Krøyer a fost o artistă orientată spre diferite obiective, care a navigat între diferite domenii; ea a fost o parte activă a scenei artistice daneze în anii 1880 și a socializat cu multe dintre cele mai proeminente personalități culturale din Danemarca. Eforturile ei în Suedia ca designer și decorator al Alfvénsgården din Tällberg, Dalarna, necunoscute pentru mulți, sunt evidențiate pentru prima dată.

Marie fost o pionieră a dreptului femeilor la educație artistică și, după ce a studiat la Copenhaga la școala de artă a lui Thomsen, la Male og Tegneskola a lui Bertha Wegmann și la „școala mică de pictură”, a plecat să‑și continue studiile artistice la Académie Colarossi din Paris, studiind cu pictori francezi precum Alfred Roll și Puvis de Chavannes.

Marie Krøyer a abandonat pictura în jurul anului 1900 pentru a se dedica lucrărilor de artă și meșteșuguri, design și design interior. A proiectat multe piese de mobilier, textile și obiecte de artizanat pentru casele Skagens hus din Skagen, Bergensgade 10 din Copenhaga și Alfvénsgården din Tällberg și i‑a ajutat pe câțiva dintre prietenii ei artiști danezi să‑și decoreze locuințele. Marie Krøyer s‑a inspirat din mișcarea engleză Arts and Crafts și din idealurile acesteia, dar și din mișcarea meșteșugărească suedeză și din stilul țărănesc, acesta din urmă în munca sa la Alfvénsgården în Tällberg. Pentru prima dată, în expoziție sunt prezentate eforturile și realizările Mariei Krøyer în domeniul designului și designului interior.

Pe lângă opera Mariei Krøyer, este inclusă și o selecție de reprezentări ale ei pictate de alți artiști, tablouri de P.S. Krøyer, cu Marie ca model, într‑o tematică din expoziție care tratează viziunea și mitul lui Marie Krøyer ca soție și muză a unui artist. Expoziția este completată de un catalog bogat ilustrat, bazat pe cercetare, în limbile suedeză, daneză și engleză, precum și un program variat de prelegeri, discuții, proiecții, concerte și o prezentare de diapozitive.

Expoziția Marie Krøyer este organizată în colaborare cu Kunstmuseer Skagen și Hirschsprungske Samling din Copenhaga și este deschisă publicului până la data de 25 august 2024.

■ Poet, traducător, jurnalist

Dorina Brânduşa Landén

Total 1 Votes
0

Dorina Brânduşa Landén

Dorina Brânduşa Landén s-a născut în data de 9 iunie 1958 în Şoimuş, judeţul Hunedoara, România. Din anul 1994 este rezidentă în Suedia. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Redactor la Revista Itaca (Dublin, Irlanda), Revista Banchetul (România), Vector AVV ș.a. Debut cu poezie (Transilvania nr. 5, mai 1983). Înainte de 1989 publică în revistele Transilvania, Vatra, Luceafărul, România literară, Contemporanul, SLAST ș.a. După 1989 publică în revistele TribunaEuphorion, Cronica, Ardealul literar, Vatra Veche, Luceafărul, Pro Saeculum ș.a. Publică traduceri din limba suedeză în română din August Strindberg, Edith Södergran, Pär Lagerkvist, Dan Andersson, Tomas Tranströmer, Karin Boye, Gunnar Ekelöf.

Cărți de poezie: Vânzătorul de imagini (2010), La nord de sufletele voastre (2011), Judecata apei (2011), North of your souls (2012), Amurguri/ Sunsets”, ediţie bilingvă, româno-engleză (2015), Legenda Overlorzilor Timpului fără de Moarte şi a Chivotului de Aur, în limbile engleză, română si suedeză (2018),  judecata apei (2020), le jugement de l’eau (2020) ș.a.

Traduceri în suedeză: Ramiz Kuqi, Biblisk tystnad/ Tăcere biblică (2012), Nexhat Rexha, Samtal med skuggorna/ Convorbire cu umbrele (2012), Lulzim Tafa, Under månen sover tiderna/ Sub lună dorm timpurile (2012), Dumitru Ichim, Den vita tiden/ Timp alb  (2012), Horia Gârbea, Hur meddelas en seger/ Cum se anunţă o victorie (2013), Viorela Codreanu-Tiron, Den illusoriska gränsen/ Hotar  iluzoriu (2013), Exodus (2019) ș.a.

Premii literare pentru poezie şi proză: Premiul pentru poezie al Festivalului „Lucian Blaga” (1983), Premiul Fundatiei „Ion D. Sîrbu” pentru poezie (2012) pentru volumul Judecata apei; Premiul de Presă „Georgiana Voineagu” (2020) al Asociaţiei Femeilor Jurnaliste din România „Ariadna”.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button