Ancheta Conte

Forța de a rezista

Studenții Facultății de Comunicare și Relații Publice au avut bucuria de a primi, în prezența unei asistențe numeroase, o personalitate emblematică: Aura Christi, scriitor și jurnalist. Minunata Mihaela Rusu, profesor titular al cursului „Discurs informațio­nal în radio și TV”, jurnalist consacrat, ne‑a oferit această oportunitate. În cele două ore de curs, Aura Christi a reușit să transmită nu doar cunoștințe, ci și o lecție de viață. Prin modestia, simplitatea și autenticitatea ei, poeta Aura Christi a reușit să inspire și să trezească admirația celor prezenți. Într‑o atmosferă plină de emoție și aplauze, Aura Christi a împărtășit din experiența și înțelepciunea sa, încurajând tinerii să‑și urmeze visurile și să rămână fideli valorilor lor.

Printre temele abordate s‑au numărat importanța descoperirii sinelui, puterea de a rămâne autentici și necesitatea de a‑și urmări pasiunile cu fermitate. Aura Christi a împărtășit cu sinceritate și deschidere experiența personală, inclusiv momentul în care și‑a urmat chemarea de poetă, în pofida rezervelor Tatălui său, Semion Potlog, ofițer în trupele de elită ale aviației. Ne amintim, din istoria literaturii, că și Rainer Maria Rilke, și Ana Ahmatova au avut parte, la începuturile lor, de aceleași rezerve din partea unora dintre apropiații lor. Un alt aspect care a fost remarcat de la începutul discuției dintre Aura Christi și colegii noștri, studenți: pasiunea ei pentru citit, pentru cultura română și pentru limba română, care s‑a făcut resimțită și în momentul în care invitata a mărturisit că menirea unui scriitor este aceea de a folosi „de la excelent în sus instrumentul numit limba română”. Unul dintre visurile ei, realizat pas cu pas, e de a aduce iubitori, admiratori ai culturii române din străinătate în România – ceea ce și face prin  Contemporanul. Ideea Europeană, prestigioasa revistă pe care o conduce împreună cu marele romancier Nicolae Breban, și Fundația Culturală Ideea Europeană, unde este director general.

Un aspect extrem de important, în societatea seculară de azi adesea trecut cu vederea, este credința, credința în Dumnezeu, în Acel Cineva Atotputernic și Atotvăzător, Creatorul a toate. Aura Christi a stârnit admirația multor studenți în momentul în care a mărturisit deschis, cu simplitate, credința ei în Dumnezeu: „Cel care face totul posibil” – „Important e să te rogi, zi de zi, iar când nu te rogi, vei remarca de la un punct încolo că inima ta se roagă discret, în taină (oriunde ai fi: în camera în care scrii, la o recepție plină de fast sau la o ședință plicticoasă) și‑ți dictează parcă psalmi. Și atunci – oricât de greu ți se pare uneori, oricâte obstacole sau oameni mai puțin binevoitori ar apărea –, la un moment dat, simți cum aparentele dificultăți erau, în realitate, lecții de viață, oamenii‑grădină îți sunt alături, oamenii‑umbră se îndepărtează. Binecuvântează răul care ți se face! Important e să stabilești, cu fermitate, limite; să nu permiți să se abuzeze de fondul tău sufletesc, în esență, luminos. Important e să rămâi tu însuți în această frumoasă alergare care este viața – un dar fabulos, unic – viața, ale cărei motoare le turezi la maximum, întârziind pe aripa care‑ți este liman, sprijin, alean, protecție, patrie”; „Mulți, foarte mulți, de altfel, susțin că nu l‑au văzut pe Dumnezeu. În asemenea cazuri atitudinea mea poate fi definită printr‑un amestec de așteptare și uimire. Cum să nu‑l vezi? În Părinții tăi, sfinții, în unii profesori, în unii prieteni… Sclipirea aceea apare – e adevărat, rar, și totuși… – și‑n ochii mai puțin prietenului care te‑a calomniat vârtos, cu‑n patos și o satisfație demne de alte cauze; se cuvine doar să ai răbdare, răbdare și credință, și forța – dată tot de El – de a aștepta când sclipirea va reapărea în ochii celui ce te‑a lovit sau ți‑a făcut rău… Îl vezi pe Dumnezeu și‑n felul în care pictează, zi de zi, creează, zi de zi, dăruindu‑ți încă o zi, încă un ceas, încă o lecție de viață…”. A fost aceasta o încurajare pentru cei din sală: un om cu o vastă cultură, cu impresionante cunoștințe susține, simplu și firesc, faptul că, în realitate, „tot ceea ce sunt de când mă știu, e meritul Creatorului. Eu? Sunt un instrument; nici mai mult, nici mai puțin. Obligația mea morală e să creez neostenit condiții inefabilului să se exprime prin mine”.

Aura Christi ne‑a vorbit despre forța de a rezista, despre originea sacră a scrisului. Despre poezie ca mod de vindecare și reumanizare. Despre arta de a scrie o știre într‑o lume unde tot mai mulți comentează, blamează, exersând celebrisimul tabiet de a se exprima pe marginea unor subiecte care nu se află în aria lor de competențe. Despre nevoia de a promova valorile fondatoare. De altfel, împreună cu minunata echipă de la Contemporanul. Ideea europeană, în această ordine de idei, Aura Christi s‑a implicat în promovarea lecturii prin proiectele desfășurate în colaborare cu SNSPA București, inclusiv „România citește!” și „Românii din diaspora”, organizând, cu aceeași echipă de profesioniști de prim rang, turnee naționale, europene și extraeuropene. Acest curs – pe ample porțiuni desfășurat cu maximă inspirație – poate fi considerat un dialog cu jurnalista și scriitoarea Mihaela Rusu și cu studenții d‑sale. Toți laolaltă au fost tratați de invitata și de profesoara noastră ca niște egali; nici urmă de aroganță, mândrie, autosuficiență! Credem că e rețeta unor oameni de seamă: tratează‑i pe cei din preajmă ca pe niște egali și ei – evident, cei binevoitori, deschiși, inspirați – vor folosi acest tratament ca pe o circumstanță favorabilă autodepășirii. Încă un detaliu important. Când tensiunea în sală urca, fie Mihaela Rusu, fie Aura Christi interveneau prompt, degajând‑o fie cu o glumă, fie cu o paranteză din istoria literaturilor lumii, cascadele de râsete făcându‑ne să adunăm putere pentru a urca și mai mult împreună cu invitata și cu profesoara noastră.

Încheierea întâlnirii a fost marcată de un moment special, în care Aura Christi le‑a oferit studenților privilegiul de a asculta poezii în lectura sa. Recunoștința și aprecierea studenților s‑au făcut simțite printr‑un val puternic de aplauze, în semn de respect și admirație pentru talentul și generozitatea autoarei.

Facultatea de Comunicare și Relații Publice (FCRP) din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) este una dintre instituțiile de învățământ superior de prestigiu din România în domeniul comunicării și relațiilor publice. FCRP oferă studii universitare de licență, masterat și doctorat în domeniile comunicării și relațiilor publice, pregătind studenții pentru o varietate de cariere în industria media, în relațiile publice și în alte domenii conexe. Programul educațional este conceput pentru a dezvolta abilități practice și teoretice, îmbinând cunoștințele academice cu experiența practică necesară pentru a reuși într‑un mediu profesional dinamic.

■ Studente la Facultatea de Comunicare și Relații Publice (FCRP) din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA)

Sara‑Elena, Jinga Daria Tarlapan

Total 1 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button