„Imagini‑eseu”
Expoziția de pictură și grafică Jana Andreescu și Gheorghe Andreescu, Galeriile Academiei Române, august 2024. Spațiul Galariilor Academiei Române din București a fost în întregime gazda unei expoziții personale, semnate de doi artiști gălățeni, soții Jana și Gheorghe Andreescu, în luna august a acestui an. Expoziția a purtat un titlu generic, menit să reflecte demersul artistic al ambilor protagoniști: „Imagini eseu”. Desigur, titlul are legătură cu caracterul sintetic al lucrărilor expuse, ele nefiind simple transpuneri plastice ale unor teme și motive desprinse din universul vizibil ci, mai curând, reflecții asupra acestora și asupra raporturilor, cu valențe picturale, care se creează în chip natural, între orice formă de existență naturală sau de obiect cu lumina, cu spațiul înconjurător și, nu în ultimul rând, cu cel care le privește și le contemplă.
Discursurile plastice propuse de cei doi artiști în expoziția personală pe care o semnează sunt complementare, dar, în același timp, există și un fir comun, invizibil, de natură ideatică și plastică, ce le unește și le face să consune în chip armonios.
Jana Andreescu a ales ca tehnică preferată una aflată pe granița mereu mișcătoare dintre pictură și grafică. E vorba despre acuarela care, în ultimele trei decenii, trecuse într‑un nemeritat con de umbră, dar care revine în arta contemporană cu întreaga și deloc alterata ei forță expresivă. Ceea ce constituie, însă, o particularitate a creației Janei Andreescu este utilizarea culorilor de apă pe suportul dedicat, în mod tradițional, picturii în ulei, adică a pânzei, tratate în prealabil. Astfel, artista reușește să pună în evidență caracterul dual al acuarelei, ca demers în strânsă legătură și cu grafica, și cu pictura.
Mai multe sunt temele și motivele de care lucrările Janei Andreescu sunt profund atașate: peisajul, îndeosebi cel natural, de la malurile Dunării, un spațiu cu identitate aparte, de care se simte legată prin naștere (artista s‑a născut la Brăila), dar și peisajul urban, construit, cu arhitecturile lui vechi și purtătoare de atmosferă, apoi un tip aparte de natură statică, în care un loc semnificativ îl au instrumentele muzicale, alăturate fie unor plante, fie unor obiecte din universul casnic, familiar. Ceea ce au în comun toate aceste abordări se află în strânsă legătură cu lumina. Fundalurile compozițiilor Janei Andreescu sunt albe, în majoritatea lor, aflate parcă sub efectul unei lumini naturale puternice, care nu dispare niciodată și care conferă motivelor reprezentate un aer diafan. Există însă și lucrări în care imaginația artistei alătură chiar peisajului un instrument de suflat, ale cărui suprafețe din metal polizat reflectă, ca și în naturile statice, culorile obiectelor învecinate. Albul din lucrările Janei Andreescu purifică întreaga atmosferă și transfigurează formele arhitecturale ori pe cele naturale și induce o stare de pace și reverie. Artista nu se folosește de o paletă foarte bogată și nici foarte exuberantă. Culorile ei sunt blânde, alese cu parcimonie, calde, delicate și evocatoare de atmosferă.
La antipod, din punctul de vedere al relației compozițiilor cu lumina, se află lucrările lui Gheorghe Andreescu, președintele Filialei Galați a Uniunii Artiștilor Plastici din România, artist cu o redutabilă activitate, desfășurată pe mai multe domenii: pictură, grafică, scenografie, restaurare de artă. Mai mult decât atât, el este un colecționar pasionat de obiecte vechi, cu patină și istorie, obiecte transformate adesea în motive ale lucrărilor de pictură.
În peisaje, Gheorghe Andreescu are o atracție deosebită către crepuscul, iar în compozițiile de tip natură statică sau în compozițiile cu personaje preferă clarobscurul. Ceea ce au în comun lucrările Jeanei și ale lui Gheorghe Andreescu este interesul constant față de arhitecturile vechi, surprinse în peisajele urbane ale orașelor de la malul Dunării, dar și din alte zone ale lumii: Veneția sau Balcicul, de pildă. Gheorghe Andreescu le adaugă acestora o mai accentuată patină printr‑o și mai mare discreție cromatică, prin utilizarea unei palete extrem de restrânse de brunuri, negru și griuri perlate. În plus, în peisajele urbane pictorul sugerează și prezența umană, prin siluete doar conturate, fără chip sau elemente particulare de identificare. Ele sunt doar o metaforă a omului care se află în spatele oricărei construcții ca emblemă a culturii și civilizației. Simulacrul de scriere care apare uneori pe suprafețele acestor lucrări accentuează această idee.
Și în compozițiile lui Gheorghe Andreescu apare un instrument muzical, dar de această dată pianul de concert, cu suprafețele împodobite prin elemente decorative, pianul fiind proiectat uneori pe fundaluri somptuoase, cu arcade.
În creația lui Gheorghe Andreescu sunt o prezență constantă lucrările de inspirație medievală, fie că e vorba despre cai împodobiți pentru luptă sau felurite armuri și arme, pe fundalul cărora se sugerează și prezența cavalerilor luptători. Fără îndoială, pasiunea pentru trecut, manifestată prin colecționarea obiectelor vechi are o mare influență asupra și viziunii artistului care reușește să reconstituie o atmosferă uneori sumbră, din care parcă se distinge sunetul aducător de moarte al armelor.
Deși atașată de trecut, arta sa are accente de acută modernitate, prin refuzul tranșant al „reproducerii” formelor care‑l inspiră și prin stilizarea, aplatizarea și suprapunerile de planuri prezente îndeosebi în lucrările de pictură.
Pentru un efect plastic mai puternic, Gheorghe Andreescu alătură în expoziția „Imagini eseu” câteva obiecte compozițiilor bidimensionale. E vorba despre structuri realizate din marmură recompusă și patinată, ce sugerează forma unor arme medievale sau a unor zeități egiptene, precum zeul Anubis, cel cu cap de șacal, călăuza sufletelor în viața de apoi.
Expoziția Janei și a lui Gheorghe Andreescu a reprezentat o ocazie binevenită a artiștilor și publicului bucureștean de a se conecta cu artele vizuale profesate și în alt centru cultural al țării, precum și un bun prilej de comunicare între toți cei pentru care pictura și grafica contemporană ocupă loc semnificativ în propria existență.
■ Critic și istoric de artă
Luiza Barcan